Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 7/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 7/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 07-11-2013 în dosarul nr. 361/115/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
Secția contencios administrativ și fiscal
DOSAR NR._
Decizia civilă nr._
Ședința publică din 7 noiembrie 2013
PREȘEDINTE: I. J.
JUDECĂTOR: M. B.
JUDECĂTOR: F. D.
GREFIER: D. R.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de către pârâta recurentă Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S., în nume propriu și în numele Administrației Finanțelor Publice Oțelu R., împotriva sentinței civile nr. 1338 pronunțată la 17.05.2013 de către Tribunalul C.-S. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul C. V. și chemata în garanție intimată Administrația F. pentru Mediu București, având ca obiect restituire taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura completă.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Pârâta recurentă a solicitat judecarea cauzei și în lipsa reprezentantului ei la dezbateri.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța constată că prin serviciul Registratură, la 14 octombrie 2013, reclamantul intimat a depus întâmpinare.
Constatând că nu mai sunt alte cereri sau probe de administrat și față de faptul că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă la dezbateri, instanța consideră cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra recursului de față a constatat următoarele:
Prin sentința civilă nr.1338 pronunțată la 17 mai 2013 de către Tribunalul C.-S. în dosarul nr._, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S., a admis în parte acțiunea reclamantului în sensul că a respins acțiunea îndreptată împotriva pârâtei Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. pentru lipsa calității procesuale pasive, a anulat decizia de calcul a taxei de poluare nr. 2260/27.08.2012; a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice Oțelu R. la restituirea către reclamant a sumei de 2962 lei, reprezentând taxă pentru emisiile poluante și dobânda aferentă acesteia, calculată de la data introducerii acțiunii în instanță, respectiv 09.01.2013, până la data plății efective a taxei pentru emisiile poluante; a obligat pârâta, față de reclamant, la plata sumei de 343,30 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată; a admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu și a obligat chematul în garanție Administrația F. pentru Mediu să plătească pârâtei suma de 2962 lei, reprezentând taxa pentru emisiile poluante și dobânda legală aferentă.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că în materia contenciosului administrativ prezintă relevanță cine este emitentul actului administrativ și capacitatea administrativă a instituției publice, iar nu faptul că are sau nu personalitate juridică, potrivit dispozițiilor art.2 alin.1 lit.b din Legea nr.554/2004:
A apreciat că pârâta D.G.F.P. C.-S. nu are calitate procesuală pasivă, în speță taxa fiind stabilită prin decizia de calcul nr. 2260/27.08.2012 emisă de Administrația Finanțelor Publice Oțelu R. care, deși nu are personalitate juridică, are capacitate administrativă de a emite în regim de putere publică.
A apreciat neîntemeiată excepția neîndeplinirii procedurii prealabile, motivat de faptul că pârâta nu a făcut dovada comunicării către reclamant a deciziei nr.2260/2012 potrivit dispozițiilor art.44 alin.1 cod procedură fiscală.
Sub aspectul fondului a reținut că reclamantul C. V. a cumpărat dintr-un stat membru al Uniunii Europene un autoturism marca Volkswagen, pentru a cărui înmatriculare în România a achitat taxa pentru emisiile poluante în cuantum de 2962 lei, conform chitanței . nr._/27.08.2012.
La 4 ianuarie 2013, reclamantul a solicitat pârâtei restituirea taxei de poluare, prin adresa nr.50/04.01.2013 pârâta soluționând nefavorabil cererea.
Prima instanță a reținut că din interpretarea dispozițiilor art.4 alin.1 litera a și art.4 alin.2 din Legea nr.9/2012 rezultă că obligația achitării taxei de poluare intervine numai pentru autovehiculele pentru care se face prima înmatriculare în România nu și pentru cele aflate deja în circulație, dacă au fost înmatriculate în țară, situație care generează o discriminare între vehiculele second-hand achiziționate în România și vehiculele second-hand din afara țării.
Prima instanță a reținut că CJUE, răspunzând sesizării privind compatibilitatea reglementării taxei de poluare cu dreptul Uniunii Europene, s-a pronunțat în sensul că taxa de poluare reglementată de OUG nr.50/2008 contravine prevederilor art.110 paragraf 1 din TFUE(cauza C-402/09) în măsura în care regimul fiscal este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație a unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie, având aceeași vechime și uzură de pe piața națională.
A apreciat că discriminarea între autovehiculele secand – hand achiziționate din țară și cele achiziționate dintr-un stat membru al Uniunii Europene, rezultată ca efect al aplicării prevederilor OUG nr.50/2008, continuă să existe în condițiile în care aplicarea dispozițiilor art.2 litera i, art.4 alin.2 din Legea nr.9/2012 este suspendată începând cu data de 31 ianuarie 2012, potrivit art.I din OUG nr.1/30 ianuarie 2012.
În aceste condiții a apreciat că taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule instituită de Legea nr.9/2012 pentru înmatricularea autovehiculelor cumpărate de ocazie dintr-un stat membru al Uniunii Europene este contrară dispozițiilor art.110 paragraf 1 din TFUE.
A mai constatat că reglementările naționale prevăzute de art.124 cod pr.fiscală sunt contrare dreptului Uniunii având în vedere hotărârea CJUE pronunțată în cauza C – 565/11 din 8 aprilie 2013, potrivit căreia dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului uniunii, la cele care curg începând din ziua următoare a datei formulării cererii de restituire a taxei.
În speță însă, reclamantul solicitând acordarea dobânzilor legale de la data introducerii acțiunii în instanță, a obligat pârâta la plata dobânzii începând cu această dată.
În termen legal, la 19 iunie 2013, împotriva sentinței civile menționate mai sus, a declarat recurs pârâta D.G.F.P. C.-S., în nume propriu și în numele Administrației Finanțelor Publice Oțelu R., recurs înregistrat la Curtea de Apel Timișoara sub nr._ din 1 octombrie 2013.
Solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate cu trimiterea spre rejudecare pentru ca instanța să se pronunțe prin dispozitiv cu privire la excepțiile ridicate, iar în subsidiar modificarea sentinței recurate în sensul admiterii excepției inadmisibilității acțiunii reclamantului față de lipsa procedurii prealabile, iar pe fond să respingă acțiunea ca neîntemeiată.
Recursul este întemeiat în drept pe dispozițiile art.304 pct.9 cod pr.civilă.
Apreciază că în mod greșit instanța de fond a reținut că Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. nu are calitate procesuală pasivă în cauză, deoarece în conformitate cu prevederile art.1 din Regulamentul de organizare și funcționare a direcțiilor generale a finanțelor publice aprobat prin Ordinul Președintelui Agenției Naționale a Administrației Fiscale nr.3831/2011, Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. este unitate teritorială cu personalitate juridică a Agenției Naționale de Administrație Fiscală prin care se realizează, în mod unitar, strategia și programul Guvernului în domeniul finanțelor publice și se aplică politica fiscală a statului.
În conformitate cu prevederile art.2 din R., Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. își desfășoară activitatea la nivelul fiecărui județ în baza legilor, ordonanțelor Guvernului, ordinelor și instrucțiunilor, elaborate de ANAF și Ministerul Finanțelor Publice având în componență pe lângă alte Activități și Servicii și Administrațiile Finanțelor Publice municipale, orășenești și comunale.
AFP Oțelu R. are atribuția de a aplica măsurile de executare silită, potrivit legii, pentru contribuabilii care au domiciliul în raza de competență a AFP Oțelu R. potrivit R., iar D.G.F.P. C.-S. are potrivit aceluiași regulament atribuția de reprezentare a intereselor statului în fața instanțelor de judecată în litigiile legate de activitatea pe care o desfășoară.
AFP Oțelu R. este o unitate fiscală fără personalitate juridică care se subordonează D.G.F.P C.-S., astfel că D.G.F.P are calitate procesuală pasivă în cauză.
Mai invocă nepronunțarea instanței de fond cu privire la excepția neîndeplinirii procedurii prealabile administrative invocate de D.G.F.P. C.-S..
Arată că această procedură este prevăzută de prevederile art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004 și art.205 din OG nr.92/2003, înainte de a se adresa instanței de judecată reclamantul trebuind să formuleze în prealabil contestație împotriva actului administrativ fiscal, respectiv împotriva deciziei privind stabilirea taxei de pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Subliniază că în speță, reclamantul nu a formulat contestație împotriva deciziei de stabilire a taxei de poluare.
Sub aspectul fondului arată că taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule în cuantum de 2962 lei a fost calculată în temeiul Legii nr.9/2012.
Prin aprobarea Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, România s-a aliniat tendinței internaționale de a fundamenta politica mediului pe principiul „poluatorul plătește”, adoptarea taxei făcându-se în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunității Europene.
Anterior adoptării acestui act au avut loc o . negocieri și analize între reprezentanții Guvernului României și Comisia Europeană, pe acest domeniu, fapt dictat de necesitatea adaptării legislației la cerințele comunitare, știut fiind faptul că România a fost supusă procedurii de infrigement, tocmai din cauza cuantumului taxei speciale auto reglementată de art. 214 ind. 1 Cod fiscal.
Consideră că este neîndoielnic faptul că așa cum este reglementată de Legea nr. 9/2012, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule este temeinică și legală, in conformitate cu normele de drept comunitar, această taxă nefiind contestată de Comisia Europeană sau alt organism comunitar.
Îndeplinind aceste condiții, apreciază că taxa achitată de reclamant este temeinică, legală și în conformitate cu normele comunitare, ea neputând fi restituită nici la cerere, nici în alt mod, fiind întrunite toate condițiile funcționalității și legalității ei.
A decide altfel, ar însemna ca tocmai prin hotărârea pronunțată instanța să încalce normele comunitare, această taxă existând în mod legal în alte 16 state comunitare (Germania, Italia, Franța etc), chiar dacă, mai mult, ar însemna o îngrădire a politicii fiscale a statelor comunitare, însuși art. 1 alin. 2 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale recunoscând dreptul statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții sau a amenzilor.
Subliniază că întreaga jurisprudență comunitară este în acest sens, tocmai existența taxei pentru emisiile poluante în alte state comunitare de tradiție indicând fără dubiu legalitatea și mai ales necesitatea existenței acesteia pentru un stat membru UE.
În ce privește dobânzile, arată că potrivit dispozițiilor art.124 cod procedură fiscală, pentru sumele de restituit de la buget, contribuabilii au dreptul la dobânda din ziua următoare expirării termenului prevăzut de art.117 alin.2 sau la art.70 după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege, iar acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.
În lumina acestor dispoziții legale, cererea reclamantului care s-ar circumscrie acestora ar fi cererea de restituire formulată în baza sentinței civile nr.1228/2013, după ce aceasta va fi irevocabilă și va fi favorabilă reclamantei.
De la data depunerii cererii de restituire în baza unei hotărâri judecătorești definitivă și irevocabilă favorabilă reclamantului se calculează termenul de 45 de zile, iar în caz de nerespectare vor putea fi obligați la plata dobânzilor conform codului de procedură fiscală.
Prin întâmpinare, reclamantul a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, cu cheltuieli de judecată, instanța de fond analizând excepțiile invocate și făcând o interpretare și aplicare corectă a dispozițiilor legale incidente speței.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 3041 cod procedură civilă, instanța a apreciat recursul neîntemeiat, cu următoarea motivare:
În ceea ce privește recursul declarat de Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. în nume propriu, instanța constată că acesta este lipsit de interes în condițiile în care prin sentința recurată pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. nu a fost obligată la restituirea taxei de poluare solicitate și nici nu s-a dispus anularea vreunui act administrativ emis de această pârâtă.
Instanța de recurs reține că în mod întemeiat a fost admisă excepția privind lipsa calității procesuale pasive a pârâtei Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S.. Aceasta deoarece potrivit art. 5 alin. 1 din OUG nr. 50/2008, „taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă”, definită de art. 2 lit. d, ca fiind „autoritatea fiscală teritorială în a cărei evidență este înregistrat contribuabilul ca plătitor de impozite și taxe”. Rezultă așadar că taxa pe poluare a fost încasată de către pârâta Administrația Finanțelor Publice Oțelu R., iar nu de către pârâta DGFP C.-S.. Astfel fiind, se constată că pârâta DGFP C.-S. nu are calitate procesuală pasivă în cauză, în privința capătului de cerere care vizează restituirea taxei, căci nu este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecății prin această solicitare. Dimpotrivă, raportul de drept fiscal s-a născut între reclamant și unitatea teritorială care i-a încasat suma cu titlu de taxă pe poluare, anume, Administrația Finanțelor Publice Oțelu R., doar aceasta având calitate procesuală pasivă.
Instanța va proceda la analiza recursului declarat de către Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. în reprezentarea Administrația Finanțelor Publice Oțelu R. reținând următoarele:
În mod corect a soluționat prima instanță excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă.
Considerentele pentru care ICCJ prin decizia in interesul legii nr. 24/2011 a statuat că în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare nu este necesară urmarea procedurii prealabile sunt aplicabile și în prezenta cauză, chiar dacă taxa pentru emisiile poluante a cărei restituire se solicită a fost încasată în temeiul Legii nr. 9/2012, având în vedere că raționamentul juridic este același.
Mai mult, principiul eficienței nu este asigurat prin parcurgerea procedurii prealabile, având în vedere că urmare a cererilor de restituire a taxei, organele administrative emit un răspuns în sensul că pentru restituirea taxei nu există temei legal, fără a analiza compatibilitatea reglementării interne cu cele ale dreptului comunitar.
Nefiind obligatorie urmarea procedurii prealabile nu se poate discuta nici despre tardivitatea acesteia, cererea de restituire a taxei putând fi formulată în termenul de prescripție în materie fiscală de 5 ani.
În cauză, reclamantul nu pune în discuție o discriminare directă permisă de dispozițiile Legii nr. 9/2012, modificată prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2012, căci, din punct de vedere formal, regimul de impozitare instituit prin Legea nr. 9/2012, modificată prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2012, nu face vreo deosebire între autovehicule în funcție de proveniența lor sau între proprietarii acestor vehicule în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Fiind datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de împrejurarea dacă este vorba despre un vehicul cumpărat pe piața națională sau importat, taxa în discuție nu stabilește un tratament diferențiat pe baza criteriilor menționate, astfel încât nu poate fi considerată direct discriminatorie, după cum, de altfel, a constatat și Curtea de Justiție a Uniunii Europene, prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza T. C-402/09 și publicată la 28.05.2011 în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, pct. 36.
Reclamantul se prevalează de caracterul indirect discriminatoriu al taxei instituite prin Legea nr. 9/2012, modificată prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2012, susținând că ea descurajează importul de autovehicule de ocazie din statele membre ale Uniunii Europene, sens în care este relevantă comparația între autovehiculele similare, cu caracteristici identice, înmatriculate pe teritoriul României anterior intrării în vigoare a menționatului act normativ și cele importate ulterior.
În acest sens, prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza T. C-402/09, pct. 58-59, analizând neutralitatea taxei pe poluare instituite prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, în varianta sa inițială, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că „reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală”. Totodată, a arătat că, „în aceste condiții, Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre”, respectiv că „deși statele membre păstrează, în materie fiscală, competențe extinse care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuie totuși să respecte interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE”. La pct. 53 a precizat că „astfel, articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le-ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE”.
În aceeași hotărâre, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut, analizând neutralitatea taxei instituite prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, în varianta inițială, în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate, că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
În această cauză, Curtea a analizat art.110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene din perspectiva versiunii inițiale a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 (paragrafele nr. 28 și 29 din hotărârea T.). Cu toate acestea, hotărârea menționată este aplicabilă, în speță, deoarece a interpretat o normă comunitară, interpretare care este valabilă indiferent de modificările intervenite în legislația națională și trebuie valorificată de către judecătorul național, iar o astfel de valorificare nu încalcă principiul „tempus regit actum”.
Dacă intervin acte normative noi după interpretarea unei norme comunitare de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, este necesar a se stabili dacă modificările legislației naționale, ulteriore interpretării Curții de Justiție a Uniunii Europene, corespund sau nu normei comunitare, așa cum a fost ea interpretată de Curtea de Justiție a Comunităților Europene.
Caracteristica esențială a taxei de poluare, instituită prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, privitoare la faptul că era impusă numai pentru autovehiculele care se înmatriculează pentru prima dată în România cu excluderea de la plata ei pentru autovehiculele deja înmatriculate în România anterior instituirii acesteia, reiterată de Curtea de Justiție a Comunităților Europene și în cauza N. (cauza C – 263/10 Hotărârea din 07.07.2011, paragraful 27), a rămas neschimbată până în prezent.
Atât în cauza T., cât și în cauza N., s-a reținut, de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, că nu este respectat principiul poluatorul plătește, dat fiind că taxa de poluare se aplica doar autoturismelor de ocazie importate. În opinia Curții de Justiție a Uniunii Europene, obiectivul protecției mediului poate fi atins prin instituirea unei taxe anuale care nu ar mai favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate.
Deși Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule prevede, la art. 4 alin. 2, obligația de plată a taxei și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate în România asupra unui autovehicul rulat, astfel cum au sugerat cele două hotărâri ale instanței europene, prin art. 1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2012, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 79 din 31 ianuarie 2012, a fost suspendată aplicarea acestei dispoziții, cu începere de la data intrării în vigoare a ordonanței, până la data de 1 ianuarie 2013.
Totodată, art. 2 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2012 dispune următoarele: „contribuabilii care au achitat taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule ca urmare a primei transcrieri a dreptului de proprietate, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. 2 din Legea 9/2012, în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a acestei legi și data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, pot solicita restituirea acesteia.
Sumele prevăzute la alin. 1 se restituie la cererea contribuabilului, adresată organului fiscal competent, în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care se aplică în mod corespunzător, cu excepția prevederilor art. 124 din respectiva ordonanță”.
Prin urmare, deși Legea nr. 9/2012 a făcut ca legislația națională să fie conformă normei comunitare, ulterior, ca o consecință a adoptării Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 1/2012, legislația națională a devenit, retroactiv, respectiv de la data intrării în vigoare a Legii nr. 9/2012, neconformă cu norma comunitară, iar considerentele expuse de Curtea de Justiție a Comunităților Europene în cauza T. și în cauza N. sunt valabile și în cazul taxei pentru emisiile poluante, achitată în temeiul Legii nr. 9/2012, la o dată ulterioară modificării ei prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2012. Având în vedere argumentele Curții Europene de Justiție, redate în cele două hotărâri, precum și principiul priorității dreptului comunitar față de dreptul național, obligarea reclamantului la plata taxei pentru emisiile poluante și condiționarea înmatriculării autoturismului achiziționat de aceasta dintr-un stat membru al Uniunii Europene de plata acestei taxe încalcă prevederile art.110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene.
Astfel, apare temeinică soluția primei instanțe de admitere a acțiunii reclamantului și de obligare a pârâtei la restituirea sumei percepute de la reclamant cu titlu de taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Prima instanță a soluționat în mod corect capătul de cerere privind dobânzile pretinse de reclamant, dând eficiență hotărârii C-565/11 din 8 aprilie 2013 prin care s-a statuat că dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului uniunii, la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire.
Rezultă că, contribuabilii sunt îndreptățiți la dobânzi de la data perceperii taxei, însă în speță reclamantul a solicitat dobânzi doar de la data cererii de chemare în judecată.
Având în vedere considerentele de fapt și de drept expuse anterior, în baza art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, instanța va respinge recursul formulat de pârâta DGFP C. S. în nume propriu ca lipsit de interes, iar în numele Administrației Finanțelor Publice Oțelu R. ca neîntemeiat.
În privința cheltuielilor de judecată va face aplicarea dispozițiilor art. 274 cod procedură civilă și va obliga pârâta recurentă la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantul intimat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de către pârâta Direcția G. a Fnanțelor Publice C. S., în nume propriu și în numele pârâtei Administrației Finanțelor Publice Oțelu R., împotriva sentinței civile nr. 1338 pronunțată la 17 mai 2013 de către Tribunalul C. S. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul C. V. și chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu.
Obligă pârâta recurentă la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantul intimat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, 7 noiembrie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
I. J. M. A. B. F. D.
Grefier,
D. R.
Red. MB/dact. MB
2 ex./6.12.2013
Primă instanță:
I. M. – Tribunalul C. S.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1406/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3390/2013.... → |
|---|
