Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3390/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3390/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 13-05-2013 în dosarul nr. 6767/108/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.3390
Ședința publică din 13 mai 2013
PREȘEDINTE: Prof. Univ. Dr. L. B.
JUDECĂTOR: E. N.
JUDECĂTOR: Ș. L.
GREFIER: F. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta Administrația Finanțelor Publice A. împotriva sentinței civile nr.4906/15.11.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ în contradictoriu cu reclamantul intimat H. L., având ca obiect contestație împotriva actului administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, după care se constată depus la dosar prin registratura instanței întâmpinarea formulată de către reclamantul intimat.
Instanța considerând cauza lămurită, și văzând că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în temeiul art.150 Cod procedură civilă, închide dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.4906/15.11.2012,pronunțată în dosar nr._ Tribunalul A. a admis acțiunea formulată de reclamantul H. L. împotriva pârâtelor Administrației Finanțelor Publice A., și in consecință:
A obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 4350 lei achitată cu chitanța . A nr._/14.08.2012 reprezentând taxa de poluare actualizată cu dobânda calculată în conformitate cu art. 124 Cod pr.fiscală începând cu ziua următoare termenului de 45 de zile de la data înregistrării, în evidența pârâtei, a cererii reclamantului de restituire a taxei.
A fost respinsă cererea reclamantului pentru obligarea pârâtei la plata dobânzilor legale de la data achitării taxei la data anterior menționată.
A fost respinsă cererea privind anularea deciziei de calcul.
A obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 39,30 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței primei instanțe a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice A..
În recursul pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice A. se invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentei pârâte Direcția Generală a Finanțelor Publice T., cu privire la care tribunalul nu s-a pronunțat, având în vedere că taxa din litigiu a fost percepută de Administrația Finanțelor Publice Lugoj, recurenta nefiind în raport juridic cu reclamanta.
În recursul pârâtei Administrația Finanțelor Publice A., hotărârea este criticată sub aspectul inadmisibilității acțiunii reclamantei, respectiv a prematurității sale, dar și a tardivității, având în vedere că Legea nr. 9/2012 și normele metodologice de aplicare a acestei legi prevăd o procedură administrativă prealabilă, neurmată de reclamanta în cauză, contrar Deciziei nr. 24/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și art. 7 (5) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Pe cale de consecință, exigențele art. 207 alin.1 Cod procedură fiscală, fac tardivă orice tip de cerere a reclamantei cu privire la anularea deciziei de calcul, respectiv restituirea taxei.
Critica vizează și modul de soluționare al fondului cauzei, context în care se susține ignorarea Legii nr. 9/2012, care a eliminat efectele discriminatorii indirecte produse în aplicarea OUG nr. 50/2008.
În cauză reclamantul intimat nu a formulat întâmpinare.
Verificând recursul pârâtei Administrația Finanțelor Publice A. cu privire la lipsa calității procesuale pasive a acestei părți, Curtea constată că acesta este fondat, deoarece organul fiscal care a încasat taxa de poluare și care are capacitatea administrativă de a sta în instanța de contencios administrativ și fiscal este A.F.P. Pâncota.
Ca atare, prima instanță, în mod greșit, a obligat pârâta D.G.F.P. A. alături de A.F.P. A. la restituirea taxei de poluare, D.G.F.P A. neavând raporturi juridice directe în legătură cu încasarea în nume propriu și redistribuirea acestei taxe.
Față de cele arătate, va fi admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentei D.G.F.P., va fi admis recursul declarat de către această pârâtă în conformitate cu prevederile art. 304 pct. 9 Cod pr. civ., și va fi modificată în parte hotărârea atacată în sensul că va fi înlăturată obligarea pârâtei D.G.F.P de la plata taxei de poluare.
Cu privire la recursul pârâtei Administrația Finanțelor Publice A., Curtea constată că motivele invocate nu sunt întemeiate din perspectiva art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, 3041 Cod procedură civilă, Curtea urmând a respinge recursul acestei pârâte ca nefondat, în baza art. 312 (1) Cod procedură civilă.
Astfel, sub aspectul excepției inadmisibilității acțiunii reclamantului Curtea reține că, în prezenta cauză, asemenea celorlalte cauze aflate pe rolul instanțelor de fond, reclamanții urmăresc exclusiv restituirea sumelor percepute de stat, cu titlu de taxă de poluare, în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, iar nu ajustarea acestor sume din perspectiva modului de calcul, organului emitent etc.
Ca o dovadă în acest sens, reclamantul în cauză s-a adresat pârâtei recurente cu o cerere de restituire a sumei achitată cu titlu de taxă de poluare.
Prin urmare, Curtea constată că tribunalul a dezlegat această problemă de drept în spiritul legii, context în care se impune a se menționa că, instanțele au constatat că Statul nu s-a angajat să restituie administrativ asemenea taxe, problema fiind, încă, în discuție în spațiul public, iar cetățenii justițiabili care au inițiat menționata procedură prealabilă administrativă au întâmpinat un refuz de rezolvare, în sensul că li s-au respins astfel de cereri, consolidându-se, chiar, o practică a autorităților administrative în acest sens.
În acest context, judecătorul este dator să observe dispozițiile art. 129, art. 130 Cod procedură civilă și să curme orice formă de abuz în legătură cu respectarea drepturilor deduse judecății, inclusiv în legătură cu tendințele de tergiversare, înregistrate din partea instituțiilor statului, cât privește satisfacerea (efectivă) a acestor drepturi, prin înlăturarea grabnică a încălcărilor constatate de instanțele naționale sau europene.
Cât privește dispozițiile Legii nr. 9/2012, Curtea observă că Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, a abrogat Ordonanța de urgență nr. 50/2008, iar conform art. 12 alin. (1) din noul act normativ „în cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabili începând cu 1 iulie 2008 până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării în România, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, numai către titularul obligației de plată, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Calculul diferenței de restituit se face pe baza formulei de calcul din prezenta lege, în care se utilizează elementele avute în vedere la momentul înmatriculării autovehiculului în România”.
Curtea constată că norma în discuție tinde la înlocuirea retroactivă a reglementării taxei de poluare cu cea cuprinsă în norma legală, prin ajustarea vechii taxe de poluare la nivelul noii taxe, în vigoare din luna ianuarie 2012, aspect care face ca, în anumite cazuri, dreptul contribuabilului la restituirea integrală a taxei, percepute în baza unui act normativ neconform cu dreptul Uniunii Europene, să fie limitat, ceea ce echivalează cu nesocotirea efectelor hotărârii interpretative a Curții de Justiție a Uniunii Europene în Cauza T. contra României.
Sub acest aspect recurentele sunt în eroare, atunci când afirmă că hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene s-a referit la Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, iar nu la Legea nr. 9/2012, căci Curtea s-a referit, potrivit limitelor sale de competență, la interpretarea art. 110 din TFUE, iar nu la interpretarea legii interne românești.
Judecătorul național este cel abilitat să verifice conformitatea legilor interne cu art. 110 din TFUE, astfel cum acesta este interpretat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, interpretare obligatorie pentru toate Statele membre.
Pe de altă parte, instanța de recurs constată că, deși Legea nr. 9/2012 și-a propus să înlăture efectele discriminatorii indirecte produse de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 -, prin aceea că taxa prevăzută de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 nu era impusă și vehiculelor similare, puse în vânzare pe piața națională, cu ocazia înmatriculării/reînmatriculării lor -, extinzând obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante și în cazul autovehiculelor înstrăinate pe piața națională, tocmai această normă cuprinsă în Legea nr. 9/2012, face obiectul Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 1/2012, fiind în prezent suspendată de la aplicare.
Pe cale de consecință, efectele discriminatorii indirecte menționate, continuă să fie prezente, inclusiv în cazul de speță, astfel că judecătorul fondului în mod corect a reținut incompatibilitatea dintre legea internă în vigoare și dispozițiile art. 110 din TFUE, căci nu există nicio diferență, sub aspectul efectelor discriminatorii indirecte analizate, între Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 și normele cuprinse în Legea nr. 9/2012, în vigoare la momentul soluționării prezentei cauze, aspect sub care Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2012 de suspendare a unor norme din cuprinsul Legii nr. 9/2012, evident că produce efecte juridice, independent de caracterul temporar al suspendării (01.01.2013), statul neavând nici o legitimitate în a ignora hotărârile Curții de Justiție a Uniunii Europene, în continuare.
Văzând și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul declarat de recurenta Administrația Finanțelor Publice A. împotriva sentinței civile nr.4906/15.11.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, având ca obiect contestație împotriva actului administrativ fiscal.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13 mai 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECATOR
Prof. Univ. Dr. L. B. E. N. Ș. L.
GREFIER,
F. N.
Red. MB//07._
Tehnored. NF 2 ex./07.06.2013
Tribunalul A.
Președinte R. M.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 7/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3554/2013.... → |
|---|
