Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1406/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1406/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 21-03-2013 în dosarul nr. 1378/115/2012
România
Curtea de Apel Timișoara
Secția de contencios administrativ și fiscal cod operator 2928
Dosar nr._
Decizia civilă nr. 1406
Ședința publică din 21 martie 2013
Instanța constituită din:
Președinte: M. A. B.
Judecător: M. C.
Judecător: I. J.
Grefier: D. R.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de către pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice C. S., în nume propriu și în numele Administrației Finanțelor Publice O., împotriva sentinței civile nr. 1114 pronunțată la 28 septembrie 2012 de către Tribunalul C. S. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul intimat C. I. și chemata în garanție intimată Administrația F. pentru Mediu, având ca obiect restituire taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru reclamantul intimat avocat B. M. V., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura completă.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul reclamantului intimat depune la dosar împuternicire avocațială nr. OT/_/2011 din 22.02.2013, chitanța . nr. 173/22.02.2013 cu care a fost achitat onorariul de avocat în sumă de 750 lei, concluzii scrise.
Constatând că nu mai sunt alte cereri sau probe de administrat, instanța consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Reprezentantul reclamantului intimat a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, cu cheltuieli de judecată pentru considerentele expuse pe larg în concluziile scrise depuse la dosar.
Instanța
Deliberând asupra recursului de față a constatat următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul C. S. la 21 martie 2012 sub nr._, reclamantul C. I. a chemat în judecată pe pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice C. S., pentru Administrația Finanțelor Publice O., solicitând instanței ca, prin hotărârea judecătoreacă pe care o va pronunța, să dispună anularea deciziei de calcul al taxei de poluare nr. 794/24 februarie 2009, să oblige pârâta la restituirea sumei de 6312 lei, ce reprezintă contravaloarea taxei de poluare și la plata dobânzilor legale aferente, calculate până la data plății efective a sumelor solicitate, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a precizat că la data de 7 aprilie 2011, Curtea Europeană de Justiție s-a pronunțat cu privire la instituirea taxei de poluare reglementată de OUG nr. 50/2008, în cauza C-402/09, în sensul că taxa de poluare reglementată prin OUG nr. 50/2008 este contrară dreptului Uniunii Europene, respectiv prevederilor art. 110 din TFUE.
A mai precizat că în conformitate cu prevederile art. 148 alin. 2 din Constituția României, dispozițiile art. 110 din TFUE au aplicabilitate prioritară și directă față de prevederile legale interne, producând efecte directe și, ca atare, crează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii trebuie să le protejeze.
Consideră reclamantul că se încadrează în termenul de prescripție în care poate solicita rambursarea sumei considerate ca fiind încasată nelegal, având în vedere decizia Curții de Justiție a Uniunii Europene, care este obligatorie pentru statul român și implicit pentru organul fiscal.
In drept a invocat dispozițiile art. 117 alin. 1 litera d cod procedură fiscală, art. 18 din Legea contenciosului administrativ, art. 148 alin. 2 din constituția României și sentința CJUE din 7 aprilie 2011.
Prin întâmpinare, pârâta Direcția Finanțelor Publice C. S., în numele Administrației Finanțelor Publice O., a invocat excepția neîndeplinirii procedurii prealabile și excepția tardivității, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Totodată, a chemat în garanție Administrația F. pentru Mediu.
Prin sentința civilă nr. 1114 pronunțată la 28 septembrie 2012, instanța a admis în parte acțiunea reclamantului, a anulat decizia de calcul a taxei pe poluare nr. 794/24 februarie 2009, a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 6312 lei, reprezentând taxa de poluare și dobânda aferentă acesteia, calculată din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la data de 19 martie 2012 până la data plății efective a taxei de poluare, a obligat pârâta la plata față de reclamant a sumei de 543,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, a admis cererea de chemare în garanție și a obligat chematul în garanție Administrația F. pentru Mediu să plătească pârâtelor suma de 6312 lei, reprezentând taxa de poluare și dobânda aferentă.
Pentru a pronunța aceasă soluție, prima instanță a reținut sunt neîntemeiate excepțiile neîndeplinirii procedurii prealabile și tardivității procedurii prealabile invocate de către pârâtă.
Prima instanță a invocat hotărârea CJUE în afacerea Metallgesellschaft și Hoechst din care rezultă faptul că restituirea taxelor prelevate cu încălcarea dreptului european nu poate fi condiționată de contestarea reglementării la momentul efectuării plății, mai ales atunci când practica administrativă era în sensul respingerii contestațiilor contribuabililor, ceea ce înseamnă că autoritățile fiscale naționale nu pot invoca culpa contribuabililor, care nu au apelat la un remediu național ineficient, în condițiile în care aceste autorități sunt culpabile pentru aplicarea unor reguli naționale incompatibile cu dreptul european.
A apreciat că singura posibilitate pe care o au contribuabilii este aceea întemeiată pe dispozițiile art. 148 alin. 1 și 4 din Constituție și art. 117 litera d din Codul de procedură fiscală, respectiv să solicite restituirea taxei de poluare, constatată a fi contrară prevederilor art. 110 din TFUE.
Sub aspectul fondului, instanța a reținut că reclamantul C. I. a cumpărat dintr-un stat membru al Uniunii europene un autoturism marca Audi, pentru înmatricularea acestuia în România, reclamantul achitând taxa de poluare în cuantum de 6312 lei conform chitanței . nr._/7 aprilie 2009.
Taxa de poluare a fost calculată în baza deciziei nr. 794/24 februarie 2009, pe care reclamantul a contestat-o, însă prin răspunsul nr. 1321/19 martie 2012, pârâta a respins cererea reclamantului, menționând că nu există temei legal pentru restituirea sumei solicitată de reclamant.
Prima instanță a reținut că prevederile OUG nr. 50/2008 contravin art. 110 TFUE.
Instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. 3 cod procedură civilă și a redus onorariul de avocat, având în vedere volumul de muncă depus de avocat, dificultatea cauzei, faptul că avocatul a avut pe rolul instanței mai multe litigii de același fel.
În termen legal, la data de 30 octombrie 2012, împotriva sentinței civile menționae mai sus, a declarat recurs pârâta Direcția G. a finanțelor Publice caraș S., în nume propriu și în numele Administrației Finanțelor Publice O., recurs înregistrat la Curtea de Apel Timișoara sub nr._ din 6 februarie 2013.
Solicită admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii ca inadmisibilă pentru lipsa procedurii prealabile, respectiv ca neîntemeiată, iar în subsidiar să admită cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu și să oblige chemata in garanție la plata și a accesoriilor solicitate de către reclamant.
Recursul este întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 cod procedură civilă.
Arată că în mod greșit a respins prima instanță excepția neurmării procedurii prealabile, având în vedere prevederile art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 și ale art. 205 din OUG nr. 92/2003; că reclamantul a formulat contestație împotriva deciziei de calcul a taxei de poluare tardiv, la 19 martie 2012, deși decizia i-a fost comunicată la 24 februarie 2009.
Sub aspectul fondului arată că din expunerea de motive rezultă că adoptarea OUG nr. 50/2008 a avut, printre alte motivații, și necesitatea respectării legislației europene.
Prin aprobarea OUG nr. 50/2008 privind taxa de poluare, România s-a aliniat tendinței internaționale de a fundamenta politica mediului pe principiul „poluatorul plătește”, or adoptarea taxei s-a făcut în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene.
Anterior adoptării acestui act, au avut loc o . negocieri și analize între reprezentanții Guvernului României și Comisia Europeană, pe acest domeniu, fapt dictat de necesitatea adaptării legislației la cerințele comunitare, știut fiind faptul că România este supusă procedurii de infrigement, tocmai din cauza cuantumului taxei speciale auto reglementată de art. 214 1 cod fiscal.
În urma acestor discuții și analize s-a ajuns la un acord între părți, acord concretizat tocmai în apariția OUG nr. 50/2008.
Apreciază că a decide altfel ar însemna ca tocmai prin hotărârea pronunțată instanța să încalce normele comunitare, taxa existând în mod valabil în alte 16 state comunitare și mai mult ar însemna chiar o îngrădire a politicii fiscale a statelor comunitare.
Prin concluziile scrise depuse la dosar, reclamantul intimat a solicitat respingerea excepțiilor invocate, respingerea recursului ca neîntemeiat, cu cheltuieli de judecată, arătând că un stat membru UE nu poate profita, iar contribuabilul nu poate suferi o pierdere, ca urmare a aplicării unei dispoziții fiscale naționale incompatibile cu dreptul european. Solicită respingerea pretențiilor pârâtei de diminuare a onorariului avocațial, deoarece acțiunea a fost promovată ca urmare a refuzului pârâtei de a-i restitui suma de bani pe cale administrativă, deși cunoștea că aceste litigii sunt soluționate favorabil de către instanțe și l-a obligat astfel de contribuabil să efectueze cheltuieli suplimentare ocazionate cu acest demers juridic.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 3041 cod procedură civilă, instanța a apreciat recursul neîntemeiat, cu următoarea motivare:
In mod corect a respins prima instanță excepțiile invocate de către pârâta recurentă.
Cu privire la consecințele nerespectării procedurii contestării deciziei de calcul a taxei de poluare, instanța de recurs reamintește decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 24/14 noiembrie 2011, potrivit căreia „procedura de contestare prevăzută de art. 7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 raportat la art. 205-218 din codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 litera d din același cod”.
Având în vedere caracterul obligatoriu al acestei hotărâri a instanței supreme, instanța de recurs constată că nerespectarea de către reclamant a cerinței de formulare a contestației împotriva deciziei de calcul a taxei de poluare nu poate conduce la sancționarea acestuia prin pierderea dreptului la restituirea taxei în litigiu.
Întrucât reclamantul a formulat o cerere de restituire a taxei de poluare, indiferent de respectarea sau nu a termenului legal prevăzut de art. 207 cod procedură fiscală, instanța de recurs constată că, în condițiile în care Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că nu sunt aplicabile aceste reglementări, nu sunt întemeiate excepțiile procesuale invocate de pârâtă pe considerentul nerespectării acestei proceduri, așa cum a reținut în mod corect și prima instanță.
Sub aspectul fondului, instanța de recurs reține că în discuție nu este pusă o discriminare directă permisă de dispozițiile OUG nr. 50/2008, căci din punct de vedere formal, regimul de impozitare instituit prin OUG nr. 50/2008 nu face vreo deosebire nici între autovehicule în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Fiind datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului menționat, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de împrejurarea dacă este vorba despre un vehicul cumpărat pe piața națională sau importat, taxa în discuție nu stabilește un tratament diferențiat pe baza criteriilor menționate, astfel încât nu poate fi considerată direct discriminatorie, după cum, de altfel, a constatat și Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin hotărârea din 7 aprilie 2011, dată în cauza C-402/09, T., publicată la 28 mai 2011 în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, pct. 36.
Prin hotărârea din 7 aprilie 2011, dată în cauza C-402/09, T., pct. 58-59, analizând neutralitatea taxei de poluare instituite prin OUG nr. 50/2008, în varianta sa inițială, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că „reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală”, că, „în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre”, respectiv, că „deși statele membre păstrează, în materie fiscală, competențe extinse care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuie totuși să respecte interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE”, iar la pct. 53 a precizat că „Astfel, articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le-ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . textelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE”.
În aceeași hotărâre, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut, analizând neutralitatea taxei instituite prin OUG nr. 50/2008, în varianta inițială, în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate, că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie, având aceeași vechime și uzură de pe piața națională”.
Aceste considerente se impun și în ceea ce privește regimul de taxare prevăzut de OUG nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 208/2008, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009. Variantele ordonanței care o succed pe cea analizată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în hotărârea din 7 aprilie 2011, dată în cauza C-402/09, T., păstrează formula de calcul a taxei de poluare și majorează cuantumul acesteia. Prin urmare, toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin același regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o asemenea sarcină fiscală. In acest sens s-a concluzionat în cauza N., C-263/10, nepublicată în Repertoriu, la pct. 27.
Ca atare, datorită efectelor concrete pe care le produce, taxa are caracter indirect discriminatoriu, fiind contrară dispozițiilor din fostul art. 90 TCE, actualul art. 110 TFUE.
De asemenea, taxa instituită de OUG nr. 50/2008 contravine și principiului „poluatorul plătește”, deși a fost calificată de legiuitor drept o taxă de mediu, în preambulul acestui act normativ.
În acest sens, s-a statuat în aceeași hotărâre adoptată la 7 aprilie 2011 în cauza C-402/09, T. împotriva României, mai sus citată, că „obiectivul protecției mediului menționat de guvernul român, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive, circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare și, pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa de poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește”. Interpretarea legislației Europene, astfel realizată este aplicabilă în cauză, conducând la concluzia, susținută de către reclamantă, că taxa percepută de la aceasta, în temeiul dispozițiilor OUG nr. 50/2008 contravine art. 110 TFUE.
Prin urmare, apare ca temeinică soluția primei instanțe de admitere a acțiunii reclamantului și de obligare a pârâtei la restituirea sumei percepute de la reclamant cu titlu de taxă de poluare.
Față de cele de mai sus, în baza art. 312 alin. 1 cod procedură civilă, va respinge recursul pârâtei ca neîntemeiat.
În temeiul art. 274 cod procedură civilă, va obliga pârâta recurentă la plata sumei de 750 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantul intimat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de către pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice C. S., în nume propriu și în numele Administrației Finanțelor Publice O., împotriva sentinței civile nr. 1114 pronunțată la 28 septembrie 2012 de către Tribunalul C. S. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul intimat C. I. și chemata în garanție intimată Administrația F. pentru Mediu.
Obligă pârâta la plata sumei de 750 lei către reclamantul intimat cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, 21 marie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
M. A. B. M. C. I. J.
Grefier,
D. R.
Red. MB/dact. MB
2 ex./13.05.2013
Primă instanță:
I. M. – Tribunalul C. S.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 07/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 7/2013.... → |
|---|
