Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2017/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2017/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 08-04-2013 în dosarul nr. 5813/30/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ /2011
DECIZIA CIVILĂ NR.2017
Ședința publică din 08 aprilie 2013
PREȘEDINTE: E. N.
JUDECĂTOR: Ș. L.
JUDECĂTOR: M. BACĂU
GREFIER: F. N.
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâta Administrația Finanțelor Publice T. împotriva sentinței civile nr.2927/18.09.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ /2011 în contradictoriu cu reclamantul intimat C. F. având ca obiect contestație împotriva actului administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamantul intimat avocat Ilcău C., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, reprezentantul reclamantului intimat depune împuternicire avocațială la dosar și chitanța reprezentând onorariu avocațial.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea în fond a recursului.
Reprezentantul reclamantului intimat, având cuvântul, a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 500 lei.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 2927 din 18.09.2012 pronunțată în dosar nr._ Tribunalul T. a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâta AFP Timișoara.
-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul C. F., în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara, având ca obiect pretenții.
-a obligat Administrația Finanțelor Publice Timișoara la restituirea către reclamant a taxei de poluare în cuantum de 8491 lei.
- a respins în rest acțiunea.
-a respins acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâta Administrația F. pentru Mediu București.
-a obligat Administrația Finanțelor Publice Timișoara la plata către reclamant, a sumei de 39,3 lei cheltuieli de judecată, constând în taxe de timbru.
Pentru a pronunța această soluție Tribunalul T. În temeiul art. 137 C.p.c., excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta AFP Timișoara nu poate fi primită, în condițiile în care la această instituție a fost achitată taxa de poluare, în urma stabilirii de către aceasta prin decizie a obligației de plată și cuantumului ei, neavând relevanță bugetul în contul căreia se constituie venit, întrucât doar în sarcina celui care a încasat o taxă se poate naște o eventuală obligație de restituire a acesteia. Așa fiind, excepția invocată apare ca neîntemeiată și se impune a fi respinsă.
Reclamantul C. F. a achiziționat la mâna a doua un autoturism marca Seat Ibiza, cu nr. de identificare VSSZZZ6LZ5R169020, înmatriculat pentru prima data pe teritoriul Spaniei la data de 26.04.2005.
În vederea utilizării autoturismului în România, reclamantul a demarat procedurile de înmatriculare a acestuia, conform prevederilor art. 11 din OUG nr. 195/2002 - privind circulația pe drumurile publice, fiind nevoit să achite o taxă de 8491 lei - cu titlu de taxă pe poluare pentru autovehicule.
Tribunalul constată că, prin Decizia nr. 24 din 14.11.2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. 9/2011, s-a stabilit că…2. Procedura de contestare prevăzută de art. 7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d din același cod.”
Ori, potrivit disp. art. 3307 alin. 4 din Codul de procedură civilă, această decizie este obligatorie, motiv pentru care nu se impune parcurgerea procedurii administrative prealabile.
Potrivit disp. art. 117 al. 1 lit. d cod pr. fiscală,:”Se restituie, la cerere, debitorului…..sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale”.
Analizând, în continuare, legalitatea actelor și a măsurilor contestate, Tribunalul constată că problema litigioasă pe care o ridică speța de față, este aceea de a stabili dacă legislația internă – care condiționează înmatricularea autovehiculului achiziționat de reclamantă, dintr-un stat membru al Uniunii Europene, de plata taxei de poluare - este compatibilă cu prevederile legislației comunitare.
Potrivit prevederilor art. 110 par. 1 din Tratatul de funcționare a Uniunii Europene (fostul art. 90 par. l din Tratatul de instituire a Comunității Europene) - în continuare Tratatul - ”Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor sate membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor nationale similare”.
Scopul instituirii art. 110 (ex. art. 90) din Tratat este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor în spațiul comunitar, iar domeniul său de aplicare vizează impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.
În ce privește raportul dintre legislația internă și legislația comunitară, precum și modul de soluționare a eventualelor conflicte ce apar între aceste categorii de norme, Tribunalul constată că, potrivit art. 148 din Constituția României - urmare a aderării la Uniunea Europeană - prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozitiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin 2). Parlamentul, Presedintele României, Guvernul si autoritatea judecatoreasca garanteaza aducerea la îndeplinire a obligatiilor rezultate din actul aderarii si din prevederile alineatului 2 (alin.4).
Aceste obligații au fost reafirmate și prin Legea nr. 157/2005 - de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană
În altă ordine de idei, Tribunalul reține că în jurispudența Curții de Justiție a Comunităților Europene s-a statuat, în mod constant, că dreptul comunitar constituie o ordine juridică independentă - care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior (a se vedea, spre ex., decizia Curții în cauza C./Enel [1964]); totodată, că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea respectivelor norme pe cale administrativă sau pe calea unei proceduri constituționale (a se vedea, spre ex., decizia Curții în cauza Simmenthal [1976]).
În speță, examinând conformitatea dispozițiilor OUG nr. 50/2008, cu prevederile art. 110 paragraful 1 din TFUE, Tribunalul constată că, răspunzând întrebărilor preliminare adresate de Tribunalul Sibiu, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat în cauza C‑402/09 ( T. vs Statul român) că „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulatie, în statul membru mentionat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piata natională”.
Ori, potrivit prevederilor OUG nr. 50/2008, criteriul în funcție de care se datorează taxa pe poluare, este acela al primei înmatriculări a autoturismului în România.
Se ivește, astfel, o discriminare între categoria vehiculelor second-hand achiziționate din țară (în privința cărora înmatricularea pe numele noului proprietar se face fără plata taxei) și categoria vehiculelor second-hand achiziționate din afara țării – inclusiv din spațiul comunitar (în privința cărora înmatricularea este condiționată de plata taxei).
Însă, o astfel de discriminare este de natură a descuraja achiziționarea autoturismelor second-hand din spațiul comunitar, constituind o piedică în libera circulație a mărfurilor și venind în contradicție cu prevederile art. 110 TFUE.
În atare situație, Tribunalul, constatând incompatibilitatea reglementărilor interne cu normele dreptului comunitar, va proceda la înlăturarea acestora.
Împotriva acestei hotărâri pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice T. a declarat recurs, solicitând instanței de control judiciar admiterea recursului și modificarea soluției primei instanțe în sensul respingerii acțiunii, în principal ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă iar în subsidiar ca vădit nefondată.
În susținerea excepției lipsei calității procesual pasive a sa, recurenta a invocat calitatea procesuală a Administrației F. pentru Mediu, făcând trimitere la dispozițiile art.1 alin.1, art.5 alin.4 din O.U.G. nr.50/2008, conform cărora această taxă se constituie venit la bugetul acestei instituții
Pe fondul cauzei, se susține că acțiunea a fost admisă nelegal, dat fiind că la data de 13.01.2012 a intrat în vigoare Legea nr. 9/2012 din 06.01.2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, care a abrogat Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, instanța ignorând aplicarea în cauză a Legii nr. 9/2012, care elimină discriminările vechii legislații, cât și dispozițiile art. 12 din Legea nr. 9/2012, potrivit cu care se impunea a se realiza o compensare legală, între suma achitată în baza Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 și cea datorată în baza Legii nr. 9/2012, cu restituirea eventualelor diferențe nedatorate dintre taxa de poluare și taxa pe emisii poluante. Invocând dispozițiile acestor acte normative, precum și principiile unicității și universalității taxei, recurenta a făcut trimitere și la jurisprudența Curții Constituționale și a concluzionat asupra unei inadmisibile discriminări pozitive ce se poate crea pe cale jurisprudențială, în măsura în care instanțele concluzionează asupra exceptării de la plata acestei taxe de poluare a autovehiculelor care au suferit prima înmatriculare în România de la 1 ianuarie 2007 și până la . Legii nr.9/2012.
În cauză, reclamantul intimat nu a depus întâmpinare.
Verificând recursurile astfel declarate, Curtea constată legalitatea și temeinicia hotărârii, din perspectiva dispozițiilor art. 299 și urm. Cod procedură civilă, 304 ind. 1 Cod procedură civilă, în cauză nefiind incidente temeiurile de casare/modificare a hotărârii, prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă și nici alte temeiuri în sensul art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, motiv pentru care va respinge recursul, ca nefondat, în baza art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă.
Astfel, cu privire la modul de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei recurente, instanța, în mod legitim, a respins această excepție, întrucât pârâta este cea care a perceput taxa în litigiu, iar împrejurarea că această taxă este gestionată de Administrația F. pentru Mediu București, intrând în conturile sale nu conduce la pierderea calității procesuale pasive a pârâtei, Administrația Finanțelor Publice Timișoara, ci conferă acestei pârâte posibilitatea de a formula o cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu București, în condițiile art. 60 și urm. Cod procedură civilă.
Raționamentul se bazează pe existența unui raport juridic direct între reclamant și pârâtă, Administrația Finanțelor Publice.
Cât privește dispozițiile Legii nr. 9/2012, Curtea observă că Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, a abrogat Ordonanța de urgență nr. 50/2008, iar conform art. 12 alin. (1) din noul act normativ „în cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabili începând cu 1 iulie 2008 până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării în România, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, numai către titularul obligației de plată, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Calculul diferenței de restituit se face pe baza formulei de calcul din prezenta lege, în care se utilizează elementele avute în vedere la momentul înmatriculării autovehiculului în România”.
Curtea constată că norma în discuție tinde la înlocuirea retroactivă a reglementării taxei de poluare cu cea cuprinsă în norma legală, prin ajustarea vechii taxe de poluare la nivelul noii taxe, în vigoare din luna ianuarie 2012, aspect care face ca, în anumite cazuri, dreptul contribuabilului la restituirea integrală a taxei, percepute în baza unui act normativ neconform cu dreptul Uniunii Europene, să fie limitat, ceea ce echivalează cu nesocotirea efectelor hotărârii interpretative a Curții de Justiție a Uniunii Europene în Cauza T. contra României.
Sub acest aspect recurentele sunt în eroare, atunci când afirmă că hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene s-a referit la Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, iar nu la Legea nr. 9/2012, căci Curtea s-a referit, potrivit limitelor sale de competență, la interpretarea art. 110 din TFUE, iar nu la interpretarea legii interne românești.
Judecătorul național este cel abilitat să verifice conformitatea legilor interne cu art. 110 din TFUE, astfel cum acesta este interpretat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, interpretare obligatorie pentru toate Statele membre.
Pe de altă parte, instanța de recurs constată că, deși Legea nr. 9/2012 și-a propus să înlăture efectele discriminatorii indirecte produse de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 -, prin aceea că taxa prevăzută de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 nu era impusă și vehiculelor similare, puse în vânzare pe piața națională, cu ocazia înmatriculării/reînmatriculării lor -, extinzând obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante și în cazul autovehiculelor înstrăinate pe piața națională, tocmai această normă cuprinsă în Legea nr. 9/2012,a făcut obiectul Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 1/2012, fiind suspendată de la aplicare, la data soluționării litigiului.
Pe cale de consecință, efectele discriminatorii indirecte menționate, continuă să fie prezente, inclusiv în cazul de speță, astfel că judecătorul fondului în mod corect a reținut incompatibilitatea dintre legea internă în vigoare și dispozițiile art. 110 din TFUE, căci nu există nicio diferență, sub aspectul efectelor discriminatorii indirecte analizate, între Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 și normele cuprinse în Legea nr. 9/2012, în vigoare la momentul soluționării prezentei cauze, aspect sub care Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2012 de suspendare a unor norme din cuprinsul Legii nr. 9/2012, evident că produce efecte juridice, independent de caracterul temporar al suspendării (01.01.2013), statul neavând nici o legitimitate în a ignora hotărârile Curții de Justiție a Uniunii Europene, în continuare.
Văzând și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, va obliga pârâta să plătească intimatei reclamante suma de 500 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice T. împotriva sentinței civile nr.2927/18.09.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ /2011, având ca obiect contestație împotriva actului administrativ fiscal.
Obligă pârâta să plătească intimatului reclamant suma de 500 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 08 aprilie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
E. N. Ș. L. M. BACĂU
GREFIER,
F. N.
Red. ȘL/ 30.04.2013
Tehnored. NF. 2 ex./30.04.2013
Tribunalul T.
P. R. M. L.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2018/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 6444/2013.... → |
|---|








