Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4093/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4093/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 23-05-2013 în dosarul nr. 7567/108/2012
ROMÂNIA Operator 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA DE C.
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA Nr. 4093/R
Ședința publică din 23.05.2013
PREȘEDINTE: D. I. Ț.
JUDECĂTOR: M. B.
JUDECĂTOR: Ș. L.
GREFIER: A. T.
S-a luat în examinare, recursul declarat de către pârâta Administrația Finanțelor Publice a Orașului Chișineu Criș reprezentată de D.G.F.P. A. împotriva sentinței civile nr.5201/23.11.2012, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul intimat Șimon L. I., având ca obiect contestație act administrativ fiscal - restituire taxa poluare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat M. A. L. în substituirea avocat F. R., pentru reclamantul intimat, lipsă fiind pârâta recurentă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că prin registratura instanței, pârâta recurentă a depus un înscris prin care solicită instanței să dispună Serviciului Juridic să întreprindă toate actele procedurale și căile de atac ce se impun până la soluționarea irevocabilă a cauzei privind pe reclamantul intimat Șimon L. I.
Reprezentanta reclamantului intimat depune delegație de substituire, chitanță onorar avocat.
Nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat, Curtea constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamantului intimat solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii primei instanțe, cu cheltuieli de judecată conform chitanței pe care o depune la dosar.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.5201/23.11.2012, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii , s-a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul Șimon L. I., a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice Chișineu Criș la restituirea taxei pe poluare pentru autovehicule în sumă de 11.007 lei, actualizată cu dobânda fiscală începând cu a 45-a zi de la data înregistrării cererii de restituire în baza art. 124 alin. 2 Cod procedură fiscală și a obligat pârâta la 500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că reclamantul a achiziționat un autoturism cu prima înmatriculare în U.E. în 2003 și pentru înmatricularea sa în România a fost obligat la plata unei taxe pentru emisii poluante ce a fost achitată de reclamant, situație în care în condițiile Legii nr. 157/2005, art. 148 alin.2 și 4 din Constituție, art. 110 din Tratatul Comunității Europene precum și dispozițiile din Legea 9/2012 s-a reținut că această taxă nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în țară și dacă a fost percepută, de la . acestei legi până la modificarea sa prin OUG nr. 1/2012, aceasta se restituie, și că se percepe exclusiv pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare, și astfel, este o aplicare doar ca urmare a achizițiilor intracomunitare a acestor tipuri de vehicule, ceea ce practic continuă discriminarea produsă de OUG nr. 50/2008 pe care a abrogat-o.
Tribunalul a reamintit jurisprudența C.E.J. și a constatat că și taxa prelevată în condițiile Legii 9/2012, modificată este discriminatorie, considerând astfel întemeiată acțiunea reclamantului.
Împotriva sentinței civile pronunțată de Tribunalul A. a formulat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice a Orașului Chișineu Criș reprezentată de D.G.F.P. A., prin care a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii introductive, invocând în primul rând că în speță nu s-a comunicat dovada primei înmatriculări a autoturismului într-un stat U.E. și în al doilea rând, că prima instanță în mod greșit a respins excepția inadmisibilității ca urmare a neîndeplinirii procedurii prealabile.
Pârâta a motivat că în condițiile Legii 9/2012, taxa de poluare este legal datorată, iar legile cadru interne sunt obligatorii pentru statele membre numai în privința rezultatului, autoritățile naționale având competența de a alege forma și mijloacele prin care se asigură obținerea acestuia.
Că art. 110 din Tratat nu interzice de iure perceperea unei taxe precum cea de poluare, mai ales în condițiile în care este aplicată atât produsului importat cât și celui național similar și calculată după aceeași formulă, fără efect discriminatoriu.
Arată că pentru ca reclamantul să afirme că noua taxă contravine art. 90 din Tratat, acesta ar trebui să prezinte în concret, o comparație cu impozitele din statele Comunității Europene, aspect ce nu este evidențiat și deci nu se face dovada încălcării principiului libertății circulației mărfurilor.
Rezultă fără echivoc, compatibilitatea reglementărilor interne cu cerințele și practica comunitară, că toate cerințele comunitare au fost respectate prin adoptarea noii legi începând cu sistemul unitar de taxare și impozitare și până la modul de contestare a taxei, iar pe de altă parte, a solicitat onorariului de avocat considerat prea mare în raport cu obiectul cauzei.
Analizând recursul declarat de pârâtă, conform motivelor invocate în scris și văzând dispozițiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ., Curtea reține că este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., analizând neutralitatea taxei pe poluare instituite prin O.U.G. nr. 50/2008, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că „reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală”, că, „în aceste condiții, O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre”, respectiv, că „deși statele membre păstrează, în materie fiscală, competențe extinse care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuie totuși să respecte interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE”, iar la pct. 53 a precizat că „articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le-ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE”.
Curtea observă că Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, a abrogat Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, relevant fiind art. 12 alin. 1 din noul act normativ în raport cu care se constată că prin dispozițiile menționate se tinde la înlocuirea retroactivă a reglementării taxei de poluare cu aceea cuprinsă în noua lege, referitoare la taxa pentru emisiile poluante, prin ajustarea vechii taxe de poluare la nivelul noii taxe, în vigoare din luna ianuarie 2012.
Efectul concret al acestei reglementări este acela al limitării, cel puțin în anumite cazuri, a dreptului contribuabilului care a plătit taxa de poluare la restituirea integrală a taxei respective.
Or, Curtea subliniază că taxa de poluare a fost considerată de Curtea Europeană de Justiție ca fiind contrară art. 110 TFUE și că această constatare impune restituirea taxelor plătite cu încălcarea dreptului UE. Dată fiind prioritatea dreptului UE în raport cu dreptul intern, Curtea reține că efectele impuse prin aplicarea dreptului UE nu pot fi înlăturate, nici măcar parțial, printr-o lege internă.
Prin urmare, Curtea consideră că această reglementare nu poate aduce atingere constatării Curții Europene de Justiție referitoare la contrarietatea dintre Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 și art. 110 Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, contrarietate în vigoare la momentul plății taxei de poluare de către reclamant.
Totodată, caracterul retroactiv al acestei reglementări împiedică aplicarea acestor dispoziții unor raporturi juridice născute anterior intrării ei în vigoare, în condițiile în care la momentul plății taxei de poluare de către reclamant, această taxă nu se aplica autovehiculelor de ocazie de pe piața internă, grevând exclusiv autovehiculele de ocazie înmatriculate pentru prima dată în România în perioada respectivă.
Curtea observă că Legea nr. 9/2012 nu înlătură sub nici o formă – pentru trecut – această discriminare existentă la momentul plății taxei de poluare din litigiu, în condițiile în care nu impune noua taxă și autovehiculelor deja înmatriculate în România și care au făcut obiectul unor vânzări sau transcrieri a dreptului de proprietate în perioada în care a fost în vigoare O.U.G. nr. 50/2008.
Prin urmare, Curtea consideră că dispozițiile art. 12 din Legea nr. 9/2012 nu înlătură dreptul reclamantului de a obține restituirea integrală a taxei de poluare în litigiu ca fiind o taxă contrară art.110 TFUE, iar pe de altă parte, recurenta omite faptul că taxa reclamantului a fost plătită în speță în baza dispozițiilor OUG nr. 50/2008 iar argumentele din recurs fac referire la o altă dispoziție legală, respectiv Legea 9/2012.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității, aceasta este neîntemeiată întrucât această condiție a procedurii prealabile a fost înlăturată prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în procedura recursului în interesul legii. În acest sens este relevantă Decizia nr. 24/14.11.2011.
Pe de altă parte, este nesusținută afirmația recurentei cu privire la lipsa dovezii de primă înmatriculare, care se regăsește în dosarul de fond la fila 11 sub forma documentului emis de Departamentul Transporturilor Terestre din Republica Italiană, precum și înscrisul de la fila 13 dosar.
Instanța poate, în condițiile art. 274 alin.3 C.proc.civ. să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, însă în speță nu este întemeiată dispunerea unei astfel de măsuri, fiind astfel nefondat motivul de recurs al pârâtei.
În temeiul art. 274 C.proc.civ. urmează a obliga pârâta la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, echivalentul onorariului de avocat achitat.
Pentru aceste considerente, constatând că soluția reținută prin sentința recurată este temeinică și legală sub aspectul criticilor formulate, în temeiul art. 312 alin. 1 rap. art. 304 pct. 9 C.proc.civ. urmează a fi respins ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Orașului Chișineu Criș reprezentată de D.G.F.P. A. împotriva sentinței civile nr.5201/23.11.2012, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ .
Obligă pârâta la 600 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 23.05.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. I. Ț. Dr. M. B. Ș. L.
GREFIER
A. T.
RED. D./29.05.2013
TEHNORED. A.T./29.05.2013
PRIMA INSTANȚĂ: TRIBUNALUL A.
PREȘEDINTE: E. I.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 6444/2013.... | Pretentii. Decizia nr. 28/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
