Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3182/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3182/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 09-05-2013 în dosarul nr. 8046/108/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOPERATOR 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 3182/R
Ședința publică din 09 mai 2013
PREȘEDINTE: M. G.
JUDECĂTOR: A.-M. N.
JUDECĂTOR: Dr. L. L.
GREFIER: R. P.-D.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului A. în reprezentarea Administrația Finanțelor Publice Nădlac împotriva sentinței civile nr. 6039/04.12.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanta H. L., având ca obiect contestație act administrativ fiscal – 550 – restituire taxă poluare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă pentru reclamantul-intimat, lipsă, în reprezentare avocat C. C. în substituire av, G. L.-M., lipsă fiind pârâta intimată.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care reprezentantul reclamantei -intimat depune la dosarul cauzei delegație de reprezentare avocat titular, în original, dovada plății onorariului avocațial și delegați e de substituire și arată că nu mai are de formulat alte cereri și de administrat alte probe.
Instanța, constatând că nu mai sunt de formulat alte cereri și de administrat alte probe, acordă cuvântul reprezentantului reclamantei -intimat pe cererea de recurs:
Reprezentantul reclamantei -intimat solicită instanței respingerea cererii de recurs, menținerea sentinței recurate. Cu cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza, spre deliberare:
CURTEA
Deliberând, asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului A. la data de 16 noiembrie 2012 sub nr._ , reclamanta H. L. a chemat în judecată pe pârâta Administrația Finanțelor Publice Nădlac, solicitând obligarea pârâtei la restituirea taxei de poluare în cuantum de 1.542 lei, achitată în data de 28.02.2012 la Trezoreria Nădlac, prin chitanța ., nr._ și plata dobânzii legale aferente prevăzută de art.124 alin.2 și art.120 alin.7 C.pr.fisc., cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că a achiziționat autoturismul marca Opel Corsa, cu nr. de identificare WOL000073V6072991, nr. de omologare ABPL2J0014J68E2/1997, capacitate cilindrică 1195 cm3, an de fabricație 1997, norma de poluare E2, înmatriculat pentru prima dată într-un stat U.E. la data de 25.02.1997, iar pentru a finaliza procedura înmatriculării în România a fost obligată să plătească o taxă pentru emisii poluante în cuantum de 1.542 lei.
Reclamanta a formulat cerere de restituire a taxei de poluare, însă prin adresa nr. 8996/29.10.2012, Administrația Finanțelor Publice Nădlac a respins solicitarea reclamantei cu motivarea că taxa a fost stabilită în baza unei legislații stabilite, în vigoare la acea dată.
Prin urmare, reclamanta a considerat că taxa de poluare încalcă dreptul comunitar și prezintă un caracter discriminatoriu și ilegal, iar potrivit jurisprudenței constante a Curții de Justiție a Uniunii Europene, prioritară celei naționale, contribuabilii au dreptul la rambursarea impozitelor și taxelor prelevate de către un stat membru cu încălcarea dreptului european.
Cu privire la dobânda fiscală, reclamanta a arătat că, în conformitate cu dispozițiile art. 124 alin.1 C.pr.fisc., pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul, la cerere, la acordarea unei dobânzi legale din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art.117 alin.2 sau art.70.
În același sens reclamanta a făcut trimitere la hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din data de 09 martie 2006, pronunțată în cauza Ekolda Avee c/a G., prin care s-a decis că refuzul autorităților elene de a plăti societății reclamante dobânda legală cuvenită pentru restituirea cu întârziere a unor impozite plătite în plus reprezintă o violare a dispozițiilor art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului care garantează dreptul la respectul proprietății.
În drept a invocat dispozițiile art.90 din TCE, art.148 alin.2 și alin.4 din Constituția României și art.117 lit. d) C.pr.fisc., iar în probațiune depune acte de proveniență ale mașinii, copie talon și certificat de înmatriculare, chitanța ., nr._, cerere de restituire a taxei de poluare și adresă.
Prin întâmpinarea depusă, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A., în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Nădlac, a invocat excepția inadmisibilității acțiunii raportat la faptul că reclamanta nu a parcurs procedura prealabilă prevăzută de art. 207 alin.1 din O.G. nr. 92/2003; ori având în vedere că decizia privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante a fost comunicată reclamantei în data de 28.02.2012, de la această dată a început că curgă termenul de 30 de zile înăuntrul căruia putea formula contestația, sub sancțiunea decăderii.
Prin urmare, în condițiile în care la dosarul cauzei nu este depusă contestația împotriva deciziei de stabilire a taxei de poluare, pârâta consideră că acțiunea reclamantei este inadmisibilă întrucât nu a fost parcursă procedura prealabilă.
Pe fond pârâta, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, motivând că atât timp cât legiuitorul prevede în mod expres obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente a dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare, această taxă este legal datorată, iar reclamanta nu a susținut niciodată faptul că organul fiscal nu ar fi aplicat corect elementele de calcul al taxei corespunzătoare vehiculului în cauză.
Cu privire la prevederile comunitare invocate în susținerea acțiunii, pârâta a solicitat instanței a constata faptul că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre numai în privința rezultatului, iar competența de a alege forma și mijloacele prin care se asigură obținerea acestui rezultat revine autorităților naționale.
Astfel, potrivit art.110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și art. III – 170 - Secțiunea 6 – „Dispoziții fiscale” din Tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr.157/2005, „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”, iar în conformitate cu jurisprudența Comunității Europene, art. 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene este încălcat atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată produselor naționale similare sunt calculate pe baza unor criterii diferite; așadar, acest tratat nu interzice perceperea unei taxe precum taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, motiv pentru care incidența art.110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene este practic inexistentă în prezenta cauză.
Pe cale de consecință, pârâta a conchis că atât timp cât instituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule reprezintă opțiunea legiuitorului român, organele fiscale sunt obligate să respecte prevederile art.13 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, conform cărora „interpretarea reglementărilor fiscale trebuie să respecte voința legiuitorului așa cum este exprimată în lege”. Referitor la solicitarea privind plata dobânzii legale, pârâta a solicitat respingerea acestui capăt de cerere și învederează că nu există nici un temei legale pentru acordarea acestei dobânzi de la momentul plății taxei. Pentru toate aceste motive, a solicitat respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală.
Față de aceste considerente Tribunalul A. a respins excepția de inadmisibilitate a acțiunii, reținând că, analizând cu precădere excepția de inadmisibilitate invocată de pârâtă, în conformitate cu dispozițiile art.137 alin.1 C.pr.civ., a constatat că nu este fondată. Astfel, anterior sesizării instanței de contencios-administrativ, reclamanta a formulat o cerere de restituire adresată pârâtei, atașată la fila 10 dosar, prin care a solicitat restituirea taxei pentru emisii poluante achitată în vederea înmatriculării autovehiculului indicat în cererea introductivă de instanță. Prin urmare, susținerea pârâtei din întâmpinare cum că reclamanta nu ar fi epuizat procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 nu poate fi primită, iar excepția ridicată în acest sens este nefondată fiind respinsă.
Pe fondul cererii Tribunalul A. a admis acțiunea formulată de reclamanta H. L., în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Nădlac, a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice Nădlac la restituirea sumei de 1.542 lei reprezentând taxă de poluare către reclamantă și a dobânzilor aferente, conform art.124 din Codul de procedură fiscală. De asemenea prima instanță a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 539 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că reclamanta a achiziționat autoturismul marca Opel Corsa, cu nr. de identificare WOL000073V6072991, nr. de omologare ABPL2J0014J68E2/1997, capacitate cilindrică 1195 cm, an de fabricație 1997, norma de poluare E2, înmatriculat pentru prima dată într-un stat U.E. la data de 25.02.1997, iar pentru a finaliza procedura înmatriculării în România, a fost obligată, prin Decizia nr. 2124/27.02.2012 a Administrației Finanțelor Publice Nădlac, să plătească o taxă pentru emisii poluante în cuantum de 1.542 lei prevăzută de art.4 din Legea nr.9/2012.
Reclamanta a solicitat restituirea acestei taxe, apreciind că este contrară reglementărilor comunitare, însă pârâta a refuzat cererea formulată pe motiv că taxa de poluare a fost achitată în baza unei legislații în vigoare la data respectivă.
Tribunalul a constatat că problema litigioasă pe care o ridică speța de față este aceea de a stabili dacă legislația internă – care condiționează înmatricularea autovehiculului achiziționat de reclamantă dintr-un stat membru al Uniunii Europene de plata taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule - este compatibilă cu prevederile legislației comunitare.
Prin Legea nr. 157/2005, România a ratificat Tratatul pentru aderarea Bulgariei și României la Uniunea Europeană, efectele acestei ratificări fiind reglementate de art. 148 alin.2 și 4 din Constituția României, astfel cum aceasta a fost republicată, în conformitate cu care prevederile Tratatelor Constitutive ale UE și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
În conformitate cu prevederile art.110 din Tratatul Comunității Europene „nici un stat membru nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
Prima instanță a reținut că prin aceste prevederi se limitează libertatea statelor membre în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii, respectiv discriminarea intre produsele importate și cele autohtone de natură similară.
S-a mai reținut, referitor la legislația aplicabilă în speță, că legea nr.9/2012 stabilește, în art.2 lit. i), că suma datorată potrivit acestei legi se numește „taxă” și că ,,taxa” reprezintă suma datorată de către contribuabil pentru emisiile poluante provenite de la autovehiculele din categoriile M1, M2, M3 și N1, N2, N3. Cu privire la momentul în care se datorează această taxă, prin art. 4 alin.1 și 2 din aceeași lege, s-a stabilit că ,,(1) Obligația de plată a taxei intervine: a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare; b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8; c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7. (2) Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.” Art.4 a fost însă modificat prin OUG nr.1/2012, respectiv: Art.1 - Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, se suspendă până la 1 ianuarie 2013. Art.2 (1) Contribuabilii care au achitat taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule ca urmare a primei transcrieri a dreptului de proprietate, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 9/2012, în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a acestei legi și data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, pot solicita restituirea acesteia. (2) Sumele prevăzute la alin. (1) se restituie la cererea contribuabilului, adresată organului fiscal competent, în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care se aplică în mod corespunzător, cu excepția prevederilor art. 124 din respectiva ordonanță. (3) Sumele se restituie în termenul de prescripție prevăzut de art. 135 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Tribunalul A. a concluzionat că această taxă nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România - stat comunitar de la 01.01.2007 - și dacă a fost percepută în perioada de la . Legii nr. 9/2012, până la modificarea ei prin O.U.G. nr. 1/2012 (art. 4 alin.2) se restituie, fiind percepută exclusiv, pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară, fie chiar și celor de categorie M1, M2, M3, N1, N2, N3.
Pentru autovehiculele deja înmatriculate în România, de aceeași categorie, taxa nu se mai percepe cu ocazia vânzării ulterioare, ceea ce demonstrează că această taxă de poluare se aplică doar ca urmare a achizițiilor intracomunitare a acestor tipuri de autovehicule și este o taxă cu echivalent taxelor vamale la import.
În ceea ce privește normele comunitare prima instanță a reținut dispozițiile: - Art.25 C.E. - „între statele membre sunt interzise taxele vamale la import și la export sau taxele cu efect echivalent. Această interdicție se aplică, de asemenea, taxelor vamale cu caracter fiscal". - Art.28 C.E. „între statele membre sunt interzise restricțiile cantitative la import, precum și orice măsuri cu efect echivalent".
S-a concluzionat că astfel conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, noțiunea de taxă cu efect echivalent constă în orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia, iar un sistem de taxare care să fie considerat compatibil cu art.110 din Tratatul Comunității Europene, trebuie să excludă orice posibilitate ca produsele importate sa fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.
Autovehiculele din categoriile vizate de Legea nr. 9/2012 fac parte din categoria bunuri și nu pot fi taxate numai pentru că au fost aduse dintr-un stat european. Practic, prin instituirea taxei, discriminarea produsă de O.U.G. nr. 50/2008, pe care o abrogă, este continuată în aceeași formă.
Prima instanță a arătat că textul art. 110 din Tratatul CE se referă la produsele provenind din alte state membre și supuse unor impozite interne, de orice natură, superioare celor care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare; ori Statul Român nu percepe taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule produselor naționale similare, respectiv pentru autovehiculele deja înmatriculate în România (second-hand) de aceeași categorie, cu ocazia vânzărilor ulterioare și reînmatriculării lor pe numele noului proprietar.
Multiplele discuții dintre România și Uniunea Europeană pe tema taxei de primă înmatriculare, taxei de poluare, au fost generate de faptul că taxa, indiferent de denumire, se aplică numai autovehiculelor din alt stat membru al UE, nu și autovehiculelor similare din România, sfera de aplicarea acestei taxe și nu cuantumul ei fiind cea care a generat inclusiv procedura de infringement.
Prin hotărârea pronunțată în cauza N. c/a României, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut, la pct.26, că, astfel cum a arătat Curtea la punctul 58 din Hotărârea T., citată anterior, o reglementare precum O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
S-a învederat că la pct. 27, s-a observat că aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 și, respectiv, O.U.G. nr. 117/2009. Astfel, prima instanță a precizat că din dosarul cauzei rezultă că toate versiunile de modificare a O.U.G. nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o asemenea sarcină fiscală. Pe de altă parte, cu ocazia ședinței, care a avut loc după pronunțarea Hotărârii T., citată anterior, guvernul român nu a susținut că ar exista o diferență relevantă, în scopul examinării compatibilității cu articolul 110 TFUE a unei taxe precum cea reglementată de O.U.G. nr. 50/2008, între versiunea inițială a OUG nr. 50/2008 și versiunile ulterioare ale acesteia.”
La pct. 28, Curtea a amintit că obiectivul protecției mediului, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive, circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare, și, pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește (Hotărârea T., citată anterior, punctul 60)
Față de aceste considerente, instanța de fond a constatat că taxa prelevată în condițiile Legii nr. 9/2012, modificată, este discriminatorie, pentru că prin ea se descurajează punerea în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie, având aceleași caracteristici de pe piața națională și, de asemenea, încalcă dispozițiile art. 110 din TFUE.
Pe cale de consecință, în considerarea principiului priorității dreptului comunitar și obligația instanțelor naționale de a-l avea în vedere chiar și în contra dreptului intern, văzând și dispozițiile art. 18 din Legea nr. 554/2004, cu referire la art. 117 alin. 1 lit. d) din OG nr. 92/2003, instanța de fond a apreciat ca fiind întemeiată acțiunea în contencios administrativ fiscal exercitată de reclamantă pentru restituirea taxei privind emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Totodată, instanța a admis și cererea subsidiară vizând obligarea pârâtei la plata dobânzilor legale în materie fiscală, prejudiciul cauzat reclamantei putând fi reparat integral numai în acest mod, prin aplicarea art. 124 alin. 2, raportat la art. 120 alin. 7 C.pr.fisc.
În baza art. 274 C.pr.civ., Tribunalul A. a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 539 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial și taxă judiciară de timbru.
La data de 12 ianuarie 2013 pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului A. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Nădlac a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 6039 din data de 04.12.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanta H. L., solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii introductive ca netemeinică și nelegală.
În motivare recurenta a învederat că prin Sentința civilă nr. 6039/04.12.2012 emisă de Tribunalul A. în dosarul nr._ s-a dispus respingerea excepției de inadmisibilitate a acțiunii. De asemenea s-a admis acțiunea formulată de reclamanta H. L., în contradictoriu cu parata Administrația Finanțelor Publice Nădlac, obligându-se pârâta Administrația Finitelor Publice Nădlac la restituirea sumei de 1.542 lei reprezentând taxă de poluare către reclamantă și a dobânzilor aferente, conform art. 124 din Cod procedura fiscală. Prima instanță a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 539 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Recurenta a considerat că sentința pronunțată de Tribunalul A. este netemeinică, instanța de fond reținând doar trunchiat apărările invocate și pronunțând o soluție cu interpretarea greșită a legii.
Astfel s-a reiterat excepția inadmisibilității acțiunii ca urmare a neîndeplinirii procedurii prealabile. Din verificarea îndeplinirii condițiilor de procedură reglementate de art. 206 și art. 207 din Codul de procedură fiscală, referitor la termenul de depunere a contestației, Decizia privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nr. 2124/27.02.2012 a fost comunicată reclamantei în data de 28.02.2012, data efectuării plătii, plată efectuată cu chitanța . nr._/28.02.2012.
În drept, s-a subliniat că sunt incidente prevederile art. 207 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, care precizează următoarele: „Termenul de depunere a contestației (1) Contestația se va depune în termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal, sub sancțiunea decăderii." Potrivit art. 68 din Codul de procedură fiscală, republicat: "ART. 68 Calcularea termenelor - Termenele de orice fel privind exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor prevăzute de Codul de procedură fiscală, precum și de alte dispoziții legale aplicabile în materie, dacă legea fiscală nu dispune altfel, se calculează potrivit dispozițiilor Codului de procedură civilă."
Totodată recurenta a invocat prevederile art. 101, art. 102 și art. 103 din Codul de procedură civilă: "ART 101 - (1) Termenele se înțeleg pe zile libere, neintrând în socoteala nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârșit termenul. (...), (4) Termenul care, începând la 29, 30 sau 31 ale lunii, se sfârșește . nu are o asemenea zi, se va socoti împlinit în ziua cea din urma a lunii. Termenul - care se sfârșește . sărbătoare legala, sau când serviciul este suspendat, se va prelungi pana la sfârșitul primei zile de lucru următoare. ART. 102 (1) Termenele încep sa curgă de la data comunicării actelor de procedura daca legea nu dispune altfel. (...); ART. 103 (1) Neexercitarea oricărei cai de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedura în termenul legal atrage decăderea afara de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește ca a fost împiedicata printr-o împrejurare mai presus de voința ei."
S-a mai reținut că termenul de depunere a contestației prevăzut de Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată are caracter imperativ și începe să curgă de la data comunicării Deciziei privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nr. 2124/27.02.2012, respectiv de la data de 28.02.2012, dată la care decizia a fost comunicată reclamantei .
Recurenta a precizat că prin Decizia privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nr. 2124/27.02.2012, se precizează: „Prezenta reprezintă titlu de creanța și constituie înștiințare de plata conform legii. Prezenta decizie poate fi contestata în termen de 30 de zile de la data comunicării, sub sancțiunea decăderii, potrivit art. 207 alin (1) din O.G. nr. 92/2003 republicata privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările și completările ulterioare, la organul fiscal competent, potrivit art. 209 alin (1) din același act normativ".
Din documentele existente la dosarul cauzei rezulta că reclamanta H. L. nu a depus contestație împotriva Deciziei privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nr. 2124/27.02.2012, depășind termenul de 30 de zile prevăzut de art. 207 (1) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, încălcându-se astfel dispozițiile imperative referitoare la termenul de depunere.
S-a menționat faptul că reclamanta a depus la AFP Nădlac doar o cerere de restituire a taxei, la care a primit răspuns negativ prin adresa nr. 8996/29.10.2012, așa cum a specificat în petit.
În raport cu prevederile legale citate, rezultă că reclamanta avea posibilitatea depunerii contestației la organul care a întocmit Decizia privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule mai sus menționate în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pentru toate aceste motive, solicităm s-a solicitat admiterea excepției invocate și respingerea acțiunii introductive.
În al doilea rând prima instanță a reținut în motivarea hotărârii pronunțate, prin care admite acțiunea introductivă, că taxa aplicată de către organele abilitate ale statului, în temeiul Legii nr. 9/2012 modificata prin O.U.G. nr. 1/2012 a fost calculata potrivita aceleiași formule de calcul cu cea instituita prin O.G. nr. 50/2008, cu modificările succesive și ca atare este incompatibilă cu prevederile art. 90 din Tratatul Comunității Europene, actualmente art. 110 din Tratatul de la Lisabona, privind funcționarea Uniunii Europene, dezvoltând pe larg toate preambulurile modificărilor succesive ale O.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost modificata, arătând ca noul act normativ, Legea nr. 9/2012 a fost construita pe aceleași principii cu O.U.G. nr. 50/2008, în încercarea de argumentare legală a hotărârii emise, invocând în special cauza T. contra României.
Recurenta a precizat că așa cum a arătat în întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, prin acțiunea formulată, reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu Administrația Finanțelor Publice Nădlac, restituirea taxei percepută pentru autoturismul marca opel corsa, categorie auto M1, norme de poluare E2, nr. de identificare WOL000073V6072991, an fabricație 1997, . auto J341157 și obligarea pârâtei la restituirea taxei de poluare în cuantum de 1.542 lei achitată la Trezoreria Nădlac cu chitanța . nr._/28.02.2012, întrucât a considerat această taxă ca nedatorată și fiind percepută în mod abuziv, nelegal și netemeinic de către Statul Român, cu încălcarea art. 90 par. 1 din Tratatul CE, fiind discriminatorie și prevalându-se de cauza T. și N. contra României.
Prin Decizia privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nr. 2124/27.02.2012, organele fiscale au stabilit o taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule în sumă de 1.542 lei, pentru autovehiculul în discuție, având în vedere elementele de calcul prevăzute de Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Prin acțiunea formulată, reclamanta nu a contestat modul de calcul al taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, ci faptul că, aceasta este ilegală și discriminatorie.
Recurenta a arătat că în drept, sunt incidente prevederile Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, care precizează: „Art. 1 (1) Prezenta lege stabilește cadrul legal privind instituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, denumită în continuare taxă. (2) Taxa se face venit la bugetul Fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului." Art. 2 în înțelesul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarea semnificație:[...j b) RNTR 2 - Reglementările privind omologarea de tip și eliberarea cărții de identitate a vehiculelor rutiere, precum și omologarea de tip a produselor utilizate la acestea - RNTR 2, aprobate prin Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței nr. 211/2003, cu modificările și completările ulterioare; [...] h) înmatriculare - operațiunea administrativă ce constă în înscrierea în evidențele autorităților competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare, precum și a numărului de înmatriculare; i) prima transcriere a dreptului de proprietate - primul transfer al dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat; [...] I) taxa - reprezintă suma datorată de către contribuabil pentru emisiile poluante provenite de la autovehiculele din categoriile M(1), M(2), M(3) și N(1), N(2), N(3). Art. 3 (1) Taxa se aplică pentru autovehiculele din categoriile M(1), M(2), M(3) și N(1), N(2), N(3), astfel cum sunt acestea definite în RNTR 2, [...] Art. 4 (1) Obligația de plată a taxei intervine: a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare; [...] Art. 5 (1) Organul fiscal competent calculează cuantumul taxei, pe baza documentelor din care rezultă dovada dobândirii dreptului de proprietate asupra autovehiculului și elementele de calcul al taxei, depuse de către contribuabilul care intenționează să efectueze înmatricularea sau prima transcriere a dreptului de proprietate. Lista documentelor este prevăzută în normele metodologice de aplicare a prezentei legi. (2) Valoarea în lei a taxei se determină pe baza cursului de schimb valutar al monedei euro stabilit în prima zi lucrătoare a lunii octombrie din anul precedent și publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. (3) Taxa se plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului, pe numele Administrației Fondului pentru Mediu, iar dovada plății acesteia va fi prezentată cu ocazia înmatriculării sau transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului aflat în una dintre situațiile prevăzute la art. 4. Art. 6 (1) Suma de plată reprezentând taxa se calculează pe baza elementelor stabilite de lege (cele prevăzute la anexele nr. 1-5), după cum urmează: [...], b) pentru autovehicul din categoria M(1), cărora le corespund normele de poluare non-Euro, Euro 1 sau Euro 2 și pentru care nu este specificată valoarea combinată a emisiilor de C0(2), după formula: CxDx(IOO-E) - Suma de plată – 100 - unde: - C = cilindree (capacitatea cilindrică); D = taxa pentru emisiile poluante pe cilindree, prevăzută în coloana nr. 3 din anexa nr. 2; E = cota de reducere a taxei, prevăzută în coloana nr. 2 din anexa nr. 4;"
Față de aceste motive de fapt și de drept invocate s-a solicitat instanței a se reține că potrivit Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule ( Monitorul Oficial nr.17 din 10 ianuarie 2012), în vigoare de la data de 13 ianuarie 2012, se stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, taxă cu destinația de venit la bugetul Fondului pentru mediu, gestionată de Administrația Fondului pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Prin urmare, câtă vreme legiuitorul prevede în mod expres obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, „cu ocazia înscrierii în evidentele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare", această taxă este legal datorată, reclamanta neinvocând prin acțiune faptul că organul fiscal nu ar fi aplicat corect elementele de calcul al taxei corespunzătoare vehiculului în cauză, prevăzute de legislația în vigoare.
Astfel, dispozițiile Legii nr. 9/2012 a fost data în concordanta și cu acceptul Uniunii Europene, instituirea taxei pentru emisiile poluante pentru autovehicule fiind obligatorii, rezultând compatibilitatea reglementărilor interne cu cerințele și practica comunitară, și nu cum greșit retine instanța de fond în motivarea hotărârii.
În ceea ce privește prevederile comunitare recurenta a învederat că art. 148 din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, față de dispozițiile contrare din legile interne „ cu respectarea prevederilor actului de aderare", iar în conformitate cu art. 1-33 alin.1 din Tratatul de aderare ratificat prin Legea nr. 157/2005: „Legea cadru europeană este un act legislativ care obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând în același timp autorităților naționale competența în ceea ce privește alegerea formei și a mijloacelor."
S-a subliniat că rezultă că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre numai în privința rezultatului, autoritățile naționale având competenta de a alege forma și mijloacele prin care se asigură obținerea rezultatului. Astfel, potrivit art. 110 (ex-articolul 90 TCE) primul paragraf din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și conform art. 111-170 - Secțiunea 6 „Dispoziții fiscale" din Tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr. 157/2005, „Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare."
Potrivit jurisprudenței Comunității Europene, art. 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene este încălcat atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată produselor naționale similare sunt calculate pe baza unor criterii diferite, astfel acest tratat nu interzice perceperea unei taxe, precum taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Incidența dispozițiilor art.110 (ex-articolul 90 TCE) primul paragraf din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în această cauză este inexistentă. Astfel, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule instituită de Legea nr. 9/2012, aplicată produsului provenind din alte țări membre și cea aplicată produsului național similar este calculată după aceeași formulă de calcul, având în vedere criterii obiective precum emisiile de C02, capacitatea cilindrică, vechimea sau rulajul autovehiculului, fără a conduce la o impozitare superioară a produsului importat față de produsele naționale și fără a avea efect discriminatoriu.
S-a mai arătat că de asemenea, din cuprinsul art.3 alin.(1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, rezultă că taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule se aplică tuturor autoturismelor, indiferent dacă ele provin dintr-un stat membru al Uniunii sau de pe piața internă, fiind excluse din sfera de aplicare a taxei - excepțiile prevăzute de același articol, însă pe baza unor criterii ce privesc destinația lor și nu proveniența.
Mai mult, în speță, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule în sumă de 1.542 lei a fost stabilită ca urmare a cererii reclamantei intimat depusă la organul fiscal, înregistrată sub nr. 2122/27.02.2012 prin care a solicitat calculul acesteia, pentru autovehiculului marca opel corsa, în conformitate cu prevederile Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, respectiv „cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare".
Față de cele expuse mai sus, recurenta a solicitat instanței a reține că instituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule reprezintă opțiunea legiuitorului român, iar organele fiscale sunt obligate să respecte prevederile art.13 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, conform cărora: "Interpretarea reglementărilor fiscale trebuie să respecte voința legiuitorului așa cum este exprimată în lege".
Referitor la motivarea din considerente cu privire la efectele hotărârii Curții de Justiție a U.E. în cauza T. și al hotărârii Curții de Justiție a U.E. în cauza N., acestea nu pot fi luate în considerare în cauza dedusă judecății, deoarece efectele Hotărârilor Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauzele T. și N. nu sunt incidente în cazul în care taxa a fost stabilită în conformitate cu Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, în virtutea principiului general de drept tempus regit actum.
Recurenta a concluzionat că în mod legal organele fiscale au stabilit suma de 1.542 lei reprezentând taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule stabilită prin Decizia privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nr. 2124/27.02.2012 emisă de Administrația Finanțelor Publice Nădlac.
Pentru aceste argumente s-a arătat că rezultă neechivoc, compatibilitatea reglementărilor interne cu cerințele și practica comunitară, drept pentru care reținerile instanței de fond considerăm că sunt neîntemeiate, iar recursul nostru trebuie admis.
S-a mai arătat că această taxă există în mod legal în alte 16 state comunitare (Germania, Italia, Franța, etc.), chiar mai mult, desființarea ei ar însemna o îngrădire a politicii fiscale a statelor comunitare, respectiv art. 1 alin. 2 din Primul Protocol Adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care stabilește: „Orice persoana fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Prezentele dispoziții nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor."
Recurenta a precizat că în ceea ce privește suma de 539 lei acordată cu titlu de cheltuieli de judecată, prima instanță în mod greșit a obligat pârâta să suporte aceste cheltuieli având în vedere având în vedere dispozițiile art. 274 Cod. pr. civ. Care prevăd: "(1) Partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată. (2) Judecătorii nu pot micșora cheltuielile de timbru, taxe de procedură și impozit proporțional, plata experților, despăgubirea martorilor, precum și orice alte cheltuieli pe care partea care a câștigat va dovedi că le-a făcut. (3) Judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivite de mici sau de mari fată de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat." În ceea ce privește acordarea cheltuielilor de judecată s-a considerat că nu sunt întrunite condițiile prevăzute la art. 274 alin. 1 Cod pr. civ.
Conform acestor prevederi partea care a pierdut procesul poate fi obligată să suporte cheltuielile ocazionate de proces, însă prin aceasta trebuie ca partea care a pierdut procesul să se afle în culpă procesuală sau, prin atitudinea sa în cursul procesului, să fi determinat aceste cheltuieli.
S-a precizat că nici aspecte privind reaua credință sau exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale nu pot fi reținute în sarcina noastră pentru a puntea fi obligați la plata cheltuielilor de judecată.
Având în vedere complexitatea scăzută a lucrării și care a devenit de notorietate recurenta a solicitat reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat.
Pentru toate aceste motive, recurenta a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii introductive ca netemeinică și nelegală.
În drept s-au invocat dispozițiile cuprinse în Legea nr. 9/2012, art. 304 pct. 9 și art. 3041 C.pr.civ, toate actele normative invocate.
Recurenta a menționat că, potrivit art. 17 din Legea 146/1997, republicată și art. 229 C.pr. fiscală este scutită de plata taxelor judiciare de timbru și timbru judiciar.
Examinând legalitatea sentinței atacate prin prisma motivelor de recurs, precum și față de prevederile art.304 ind.1 C.pr.civ., curtea de apel reține următoarele:
Reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la restituirea taxei de poluare în cuantum de 1542 lei, achitată la data de 28.02.2012, taxa fiind impusă reclamantei cu prilejul înmatriculării în România a unui autoturism.
Reclamanta a invocat dispozițiile art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și a arătat, în esență, că taxa achitată contravine acestor dispoziții din dreptul european, care prevalează asupra dreptului național și impun înlăturarea reglementării din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 și din Legea nr. 9/2012, care instituie o taxă internă discriminatorie deoarece creează o discriminare între autoturismele second hand înmatriculate deja într-un stat membru al Uniunii Europene și care se înmatriculează în România după 01.07.2008 și autoturismele second hand înmatriculate deja în România.
Instanța de fond a admis acțiunea reclamantei, reținând, în esență, că taxa de poluare instituită prin Legea nr. 9/2012 contravine art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
În analizarea legalității soluției pronunțe de instanța de fond, Curtea consideră necesară expunerea dispozițiilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (fostul art. 90 TCE), precum și a jurisprudenței Curții Europene de Justiție în domeniu, urmând ca în raport cu acestea să examineze fondul cauzei.
Pentru expunerea conținutului Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin Ordonanțele de Urgență nr. 208/2008, 218/2008, 7/2009 și 117/2009, Curtea face trimitere la considerentele Hotărârii pronunțate de Curtea Europeană de Justiție la data de 7 iulie 2011 în cauza C 263/10 (I. N. împotriva Direcției Generale a Finanțelor Publice Gorj, Administrației Finanțelor Publice Târgu Cărbunești și Administrației Fondului pentru Mediu) (indicată în continuare ca ”Hotărârea N.”) – hotărâre al cărei dispozitiv a fost publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene ., nr. 269/10.09.2011.
Astfel, Curtea Europeană de Justiție a expus reglementarea respectivă în paragrafele 6-14 din hotărârea N..
De asemenea, reglementarea inițială a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 a fost expusă în considerentele nr. 6-18 ale Hotărârii pronunțate de Curtea Europeană de Justiție la data de 7.04.2011 în cauza C-402/09 (T.), având ca obiect cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu (România) (indicată în continuare ca ”Hotărârea T.”).
În acest context, Curtea observă că în prezenta cauză sunt incidente dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, în varianta ulterioară datei de 31.12.2010, respectiv reglementarea în varianta stabilită conform O.U.G. nr. 117/2009 și nr. 118/2010.
În privința dispozițiilor Legii nr. 9/2012, privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, Curtea reține că noua taxă – ca și vechea taxă de poluare – are o . caracteristici similare reglementării anterioare, respectiv:
- taxa se face venit la bugetul Fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
- taxa se plătește, conform art. 4 din Legea nr. 9/2012:
a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8;
c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei.
Curtea mai observă că în varianta inițială a Legii nr. 9/2012, taxa pentru emisiile poluante se datora și în cazul autovehiculelor second hand înmatriculate în România anterior intrării în vigoare a Legii nr. 9/2012 și pentru care nu s-a plătit taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003 (în vigoare în perioada 1.01._08) sau taxa de poluare (în vigoare în perioada 1.07._12). astfel, în varianta inițială a Legii nr. 9/2012, art. 4 alin. 2 prevedea că „Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării”.
Însă această reglementare a fost suspendată prin O.U.G. nr. 1/2012, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 9 din 31 ianuarie 2012, care prevede, al art. 1, următoarele: „începând cu data intrării in vigoare a prezentei ordonanțe de urgenta aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin (2) si a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicata in Monitorul Oficial Partea I nr. 17 din 10 ianuarie 2012, se suspendă până la 1 ianuarie 2013”.
Totodată, art. 2 din O.U.G. nr. 1/2012 stabilea posibilitatea restituirii taxei plătită de contribuabili conform art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012 în perioada 13.01.2012 și până la . Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2012.
Totodată, Curtea de Apel Timișoara reține următoarele::
- conținutul art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene - TFUE (fostul art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, renumerotat prin Tratatul de la Lisabona începând cu data de 1.12.2009);
- conținutul Hotărârii Curții Europene de Justiție (Curtea de Justiție a Uniunii Europene) din 7.04.2011 dată în cauza C-402/09 (T.);
- conținutul Hotărârii Curții Europene de Justiție pronunțată la data de 7 iulie 2011 în cauza C-263/10 (I. N.);
- obligativitatea respectării dreptului comunitar (european) și prioritatea acestuia față de reglementările interne, conform art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României
- competența instanțelor naționale de a evalua conformitatea legislației române cu dispozițiile din dreptul comunitar, în conformitate cu dispozitivul hotărârii Curții de Justiție a Comunităților Europene din 9 martie 1978, dată în cauza Administrazione delle finanze delloStato/Simmenthal, nr. C 106/77, în care s-a statuat că „judecătorul național însărcinat să aplice, în cadrul competenței sale, dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, lăsând, la nevoie, pe proprie răspundere, neaplicată orice dispoziție contrară a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.”
Reclamanta a formulat o cerere de restituire a taxei de poluare, cerere întemeiată pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) Cod de Procedură Fiscală – text potrivit căruia „se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: (...) d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale;” – invocând încălcarea art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene prin impunerea taxei respective.
În ceea ce privește temeinicia cererii, instanța reține că, în speță, Reclamanta nu pune în discuție o discriminare directă permisă de dispozițiile OUG nr. 50/2008, căci din punct de vedere formal, regimul de impozitare instituit prin OUG nr. 50/2008 nu face vreo deosebire nici între autovehicule în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Fiind datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului menționat, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de împrejurarea dacă este vorba despre un vehicul cumpărat pe piața națională sau importat, taxa în discuție nu stabilește un tratament diferențiat pe baza criteriilor menționate, astfel încât nu poate fi considerată direct discriminatorie, după cum, de altfel, a constatat și Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., publicată la 28.05.2011 în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, pct. 36.
Dimpotrivă, se constată că Reclamanta se prevalează de caracterul indirect discriminatoriu al taxei instituie prin OUG nr. 50/2008, susținând că aceasta descurajează importul de autovehicule de ocazie din statele membre ale Uniunii Europene, sens în care ar fi relevantă, totuși, o comparație între autovehiculele similare, cu caracteristici identice, înmatriculate pe teritoriul României anterior intrării în vigoare a menționatului act normativ și cele importate ulterior.
În acest sens, prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., deja citată, pct. 58-59, analizând neutralitatea taxei pe poluare instituite prin OUG nr. 50/2008, în varianta sa inițială, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că „reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală”, că, „în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre”, respectiv, că „deși statele membre păstrează, în materie fiscală, competențe extinse care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuie totuși să respecte interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE”, iar la pct. 53 a precizat că „Astfel, articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE”.
În aceeași hotărâre, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut, analizând neutralitatea taxei instituite prin OUG nr. 50/2008, în varianta inițială, în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate, că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Aceste considerente se impun și în ceea ce privește regimul de taxare prevăzut de OUG nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 208/2008, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009 și, respectiv, OUG nr. 117/2009. Variantele ordonanței care o succed pe cea analizată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., mai sus citată, păstrează formula de calcul a taxei pe poluare și majorează cuantumul acesteia. Prin urmare, toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin același regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală. În acest sens s-a concluzionat în cauza N., C-263/10, la pct. 27.
În ceea ce privește dispozițiile Legii nr. 9/2012, Curtea constată că prin dispozițiile Legii nr. 9/2012 se tinde la înlocuirea reglementării taxei de poluare cu aceea cuprinsă în noua lege.
Or, Curtea subliniază că taxa de poluare a fost considerată de Curtea Europeană de Justiție ca fiind contrară art. 110 TFUE și că această constatare impune restituirea taxelor plătite cu încălcarea dreptului UE.
De asemenea, Curtea observă că Legea nr. 9/2012 nu înlătură sub nici o formă – pentru trecut – această discriminare existentă la momentul plății taxei de poluare din litigiu, în condițiile în care nu impune noua taxă și autovehiculelor deja înmatriculate în România și care au făcut obiectul unor vânzări sau transcrieri a dreptului de proprietate în perioada în care a fost în vigoare Legea nr. 9/2012, cel puțin până la data de 1.01.2013.
În consecință, Curtea constată legalitatea și temeinicia sentinței civile recurate, fiind justificată concluzia privind incompatibilitatea taxei în litigiu cu dispozițiile art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, precum și soluția înlăturării de la aplicare a reglementării române în prezenta cauză, cu obligarea pârâtei la restituirea acestei taxe.
Pentru toate considerentele mai sus arătate, în temeiul art. 312 alin. 1 C.pr.civ., va respinge recursul formulat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului A. în reprezentarea Administrația Finanțelor Publice Nădlac împotriva sentinței civile nr. 6039 din data de 04.12.2012 pronunțată de Tribunalul A...
În baza art.274 C.pr.civ. va obliga recurenta să plătească intimatei H. L. suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariul de avocat conform chitanței de la fila 11 din dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul formulat de către pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului A. în reprezentarea Administrația Finanțelor Publice Nădlac împotriva sentinței civile nr. 6039 din data de 04.12.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanta H. L., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
Obligă recurenții la plata sumei de 400 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 09.05.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. G. A.-M. N. dr. L. L.
GREFIER,
R.
P. D.
Red. M.G. – 18.06.2013
Tehnored. R.P.D./2 ex. – 27.05.2013
Instanța de fond: Tribunalul A.:- Judecător: O. S. S.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2776/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1163/2013.... → |
|---|
