Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2158/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2158/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 10-04-2013 în dosarul nr. 6177/108/2012
++ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 2158
Ședința publică din data de 10 aprilie 2013
PREȘEDINTE: C. L.
JUDECĂTOR: Dr. C. P.
JUDECĂTOR: C. M. DICA
GREFIER: F. B.
Pe rolse află recursul declarat de către recursul declarat de către pârâta –recurentă Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A. împotriva sentinței civile nr. 4513/31.10.2012, pronunțată de către Tribunalul A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanta-intimată N. F. și chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu București, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal, făcut în ședință, lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, reprezentanta reclamantului-intimat a depus la dosar împuternicire avocațială, concluzii scrise și dovada onorariului de avocat.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, Curtea constată că părțile au solicitat judecata cauzei în lipsă de la dezbateri, conform art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă și lasă cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 4513/31.10.2012, pronunțată de către Tribunalul A. în dosarul nr._, a fost admisă acțiunea formulată de către reclamanta N. F. împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice A., pentru restituire taxă poluare.
A fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice A. la restituirea sumei de 2635 lei, reprezentând taxa poluare, către reclamantă, și la plata dobânzilor aferente, conform art.124 din Codul de procedură fiscală, ce se va calcula din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența pârâtei a cererii de restituire și până la data restituirii efective.
A fost admisă cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu și obligată chemata în garanție să plătească suma de 2635 lei, reprezentând taxa poluare, și dobânzile aferente, conform art.124 din Codul de procedură fiscală, către pârâta Administrația Finanțelor Publice A..
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului 539,3 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamanta a achiziționat un autoturism marca Rover, conform contractului de vânzare cumpărare sub semnătură privată, autoturism din categoria auto M1, cu normă de poluare E1, cu prima înmatriculare în Uniunea Europeană, la data de 1.06.2000, iar pentru înmatricularea în România a acestuia, a fost emisă de către pârâtă decizia de calcul a taxei de poluare pe seama reclamantei, în care se rețin caracteristicile arătate mai sus ale autoturismului, aspect necontestat de către pârâtă.
În baza deciziei de calcul a taxei pentru emisii poluante pentru autovehicule nr._/17.07.2008, emisă de Administrația Finanțelor Publice A., reclamanta a achitat taxa de poluare, în sumă de 2635 lei.
Reclamanta a solicitat restituirea acestei taxe apreciind că este contrată reglementărilor comunitare. Pârâta Administrația Finanțelor Publice A. a refuzat restituirea taxei de poluare.
Cu privire la fondul cauzei, prima instanță a reținut, în esență, că taxa de poluare prelevată în condițiile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 este discriminatorie pentru că, prin intermediul ei, se descurajează punerea în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a fi descurajată cumpărarea unor vehicule de ocazie, având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională, punct de vedere exprimat și de Curtea Europeană de Justiție prin hotărârea dată în cauza C 402/09.
Coroborând dispozițiile art. 124 alin. 1 cu cele ale art. 70 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, prima instanță a constatat că dobânzile legale datorate de autoritățile fiscale, în prezenta cauză, se impun a fi calculate începând cu a 45-a zi de la data înregistrării în evidența acestor autorități a cererii de restituire a taxei și până la data plății efective.
În conformitate cu dispozițiile art. 60 din Codul de procedură civilă, a fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de către pârâtă în contradictoriu cu Administrația F. pentru Mediu și obligată chemata în garanție să plătească suma de 2635 lei, reprezentând taxa poluare, și dobânzile aferente, conform art.124 din Codul de procedură fiscală, către pârâta Administrația Finanțelor Publice A..
În baza art. 274 Codul de procedură civilă, pârâta a fost obligată la plata sumei de 539,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice A., solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea recursului se arată, în esență, că, Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 este compatibilă cu dreptul european. Din perspectiva art. 110 din TFUE, aplicarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, care instituie taxa de poluare în litigiu, nu este discriminatorie, criticile Comisiei Europene vizând, exclusiv, cuantumul ridicat al taxei, iar nu compatibilitatea acesteia cu tratatul, sens în care sunt invocate mai multe hotărâri ale Curții Europene de Justiție și Curții Europene a Drepturilor Omului.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 și ale art. 3041 din Codul de procedură civilă.
Reclamanta-intimată a depus concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
Examinând recursul declarat de către pârâtă prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate în cauză și a dispozițiilor art. 304 pct. 9 coroborate cu cele ale art. 3041 Codul de procedură civilă, Curtea constată că este neîntemeiat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Acțiunea reclamantei este întemeiată pe refuzul pârâtei de restituire a taxei de poluare pretins încasată cu nerespectarea dispozițiilor comunitare, conform prevederilor art. 117 alin. 1 lit. d din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003.
În cauză, reclamanta nu pune în discuție în cauză o discriminare directă permisă de dispozițiile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, cum greșit susține recurenta, căci, din punct de vedere formal, regimul de impozitare instituit prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 nu face vreo deosebire între autovehicule în funcție de proveniența lor sau între proprietarii acestor vehicule în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Fiind datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de împrejurarea dacă este vorba despre un vehicul cumpărat pe piața națională sau importat, taxa în discuție nu stabilește un tratament diferențiat pe baza criteriilor menționate, astfel încât nu poate fi considerată direct discriminatorie, după cum, de altfel, a constatat și Curtea de Justiție a Uniunii Europene, prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza T. C-402/09 și publicată la 28.05.2011 în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, pct. 36.
Reclamanta se prevalează de caracterul indirect discriminatoriu al taxei instituie prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, susținând că ea descurajează importul de autovehicule de ocazie din statele membre ale Uniunii Europene, sens în care este relevantă comparația între autovehiculele similare, cu caracteristici identice, înmatriculate pe teritoriul României anterior intrării în vigoare a menționatului act normativ și cele importate ulterior.
În acest sens, prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza T. C-402/09, pct. 58-59, analizând neutralitatea taxei pe poluare instituite prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, în varianta sa inițială, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că „reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală”. Totodată, a arătat că, „în aceste condiții, Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre”, respectiv că „deși statele membre păstrează, în materie fiscală, competențe extinse care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuie totuși să respecte interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE”. La pct. 53 a precizat că „astfel, articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le-ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE”.
În aceeași hotărâre, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut, analizând neutralitatea taxei instituite prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, în varianta inițială, în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate, că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Aceste considerente se impun și în ceea ce privește regimul de taxare prevăzut de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 208/2008, Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 218/2008, Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 7/2009 și, respectiv, Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 117/2009. Variantele ordonanței care o succed pe cea analizată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza T. C-402/09, păstrează formula de calcul a taxei pe poluare și majorează cuantumul acesteia. Prin urmare, toate versiunile de modificare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 mențin același regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, caracterizate printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală. În acest sens, a concluzionat Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza N. C-263/10, nepublicată în Repertoriu, la pct. 27.
Prin urmare, se verifică, în speță, susținerile reclamantei, potrivit cărora, datorită efectelor concrete pe care le produce, taxa are caracter indirect discriminatoriu, fiind contrară dispozițiilor din fostul art. 90 TCE, actualul art. 110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene.
Taxa instituită prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, modificată, contravine principiului „poluatorul plătește”, deși a fost calificată de legiuitor drept o taxă de mediu, în preambulul acestui act normativ.
În acest sens, s-a statuat, de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în hotărârea T. pronunțată la 07.04.2011, că „obiectivul protecției mediului menționat de guvernul român, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive, circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare (cum este cazul în speță – n.n.) și, pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește”. Această interpretare a legislației Uniunii Europene este aplicabilă în cauză și conduce la concluzia, susținută de către reclamantă, că taxa percepută de la acesta, în temeiul dispozițiilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, contravine art. 110 TFUE.
Astfel, apare temeinică soluția primei instanțe de admitere a acțiunii reclamantei și de obligare a pârâtei Administrația Finanțelor Publice A. la restituirea sumei percepute de la reclamantă cu titlu de taxă pe poluare.
Având în vedere considerentele de fapt și de drept expuse anterior, în baza art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul formulat de pârâta- recurentă ca neîntemeiat.
Față de dispozițiile art. 274 alin. 1 Codul de procedură civilă, Curtea va obliga recurenta Administrația Finanțelor Publice A. la plata către intimata N. F. a sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, constând din onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul declarat de către pârâta-recurentă Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A. împotriva sentinței civile nr. 4513/31.10.2012, pronunțată de către Tribunalul A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanta-intimată N. F..
Obligă pârâta-recurentă la plata către reclamanta-intimată a sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 10 aprilie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. L. Dr. C. P. C. M. Dica
Grefier,
F. B.
Red. C.P/16.04.2013
Tehnored.I.B/16.04.2013
Ex.2
Primă instanță: E. I. – Tribunalul A.
| ← Custodie publică. Sentința nr. 1/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 8518/2013.... → |
|---|
