Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 5377/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5377/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 11-06-2013 în dosarul nr. 6326/108/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
Secția contencios
administrativ și fiscal
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 5377
Ședința publică din 11 iunie 2013
PREȘEDINTE: M. C.
JUDECĂTOR: D. P.
JUDECĂTOR: A. S.
GREFIER: A. S.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de către pârâtul recurent Administrația Finanțelor Publice Chișineu Criș prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A. împotriva sentinței civile nr. 5387/26.11.2012 pronunțată de Tribunalul Aradîn dosar nr._, în contradictoriu cu reclamantul S. I. D. și chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamantul intimat, avocat S. P. I., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanta reclamantului depune la dosar chitanța nr. 797/30.05.2013 în dovedirea onorariului de avocat și concluzii scrise.
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamantului solicită respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile recurate, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA,
În deliberare, constată că prin sentința civilă nr. 5387/26.11.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, s-a admis acțiunea în contencios administrativ fiscal exercitată de reclamantul S. I. D. împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice Chișineu Criș reprezentată de Direcția Generală a Finanțelor Publice a jud. A. și în consecință a fost obligată pârâta să îi restituie reclamantului suma de 1794 lei, achitată conform Chitanței . nr._/10.07.2012, reprezentând taxa pentru emisii poluante actualizată și cu dobânda calculată în conformitate cu art. 124 C.pr.fisc., începând cu ziua următoare termenului de 45 de zile de la data înregistrării, în evidența pârâtei 06.09.2012, a cererii reclamantului de restituire a taxei.
S-a admis cererea pârâtei de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu și în consecință a fost obligată chemata în garanție să îi restituie pârâtei suma de mai sus, achitată de reclamant în favoarea ei cu dobânda legală fiscală.
Totodată, pârâta a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 539,30 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri, Administrația Finanțelor Publice Sebiș prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A. a declarat recurs, criticând hotărârea recurată pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurenta a reiterat excepția inadmisibilității ca urmare a neîndeplinirii procedurii prealabile, fiind invocate dispozițiile art. 205 coroborat cu art. 206 din O.G. nr. 92/2003, precum și dispozițiile art. 11 din Legea nr. 9/2012.
Pe fond, s-a arătat că taxa este legal datorată câtă vreme legiuitorul stabilește în mod expres obligația de plată a acesteia în condițiile art. 4 alin. 1 lit. a din Legea nr. 9/2012, iar față de prevederile comunitare invocate în cauză, s-a arătat că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre numai în privința rezultatului, autoritățile naționale având competența de a alege forma și mijloacele prin care se asigură obținerea rezultatului.
Recurenta a mai susținut că incidența dispozițiilor art. 110 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene în această speță este nulă, iar din cuprinsul art. 3 alin. 1 din Legea nr. 9/2012 rezultă că taxa pentru emisii poluante se aplică tuturor autoturismelor, indiferent dacă ele provin dintr-un stat membru UE sau de pe piața internă, fiind excluse din sfera de aplicare taxei excepțiile prevăzute de același articol, însă pe baza unor criterii ce privesc destinația, nu proveniența.
În fine, s-a arătat că taxa este stabilită în baza Legii nr. 9/2012, iar Hotărârea CJUE în cauza T. nu sunt incidente în cazul în care taxa a fost stabilită în conformitate cu Legea nr. 9/2012, în virtutea principiului „tempus regit actum”.
Recurenta a mai criticat hotărârea și sub aspectul obligării la plata cheltuielilor de judecată, solicitând reducerea cuantumului acestora, potrivit dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă.
Reclamantul intimat și-a exprimat poziția procesuală prin concluziile scrise depuse la dosar, solicitând respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile recurate.
Verificând recursul declarat, Curtea constată legalitatea și temeinicia hotărârii, din perspectiva dispozițiilor art. 299 și urm. Cod procedură civilă, 304 ind. 1 Cod procedură civilă, în cauză nefiind incidente temeiurile de casare/modificare a hotărârii, prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă și nici alte temeiuri în sensul art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, motiv pentru care va respinge recursul, ca nefondat, în baza art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă.
Astfel, cât privește inadmisibilitatea/tardivitatea acțiunii reclamantului, prin aceea că nu s-a urmat procedura prealabilă administrativă, Curtea constată că hotărârea instanței de fond este în spiritul Deciziei nr. 24/14.11.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a statuat că acțiunile de domeniu Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 sunt admisibile, procedura prealabilă de contestare prevăzută de art. 7 din ordonanță, cu referire la Codul de procedură fiscală, nefiind aplicabilă cererilor de restituire a taxei de poluare.
Mai mult, Curtea constată că tribunalul a dezlegat această problemă de drept în spiritul legii, context în care se impune a se menționa că instanțele au constatat că Statul nu s-a angajat să restituie administrativ asemenea taxe, problema fiind, încă, în discuție în spațiul public, iar cetățenii justițiabili care au inițiat menționata procedură prealabilă administrativă au întâmpinat un refuz de rezolvare, în sensul că li s-au respins astfel de cereri, consolidându-se, chiar, o practică a autorităților administrative în acest sens.
În același timp, în jurisprudența CJUE - cauza Metallgesellschaft și Hoechst, s-a statuat că restituirea taxelor prevalate cu încălcarea dreptului european nu poate fi condiționată de contestarea reglementării în momentul efectuării plății, mai ales atunci când practica administrativă este în sensul respingerii contestațiilor contribuabililor, ipoteză identificată în prezenta cauză.
Cât privește dispozițiile Legii nr. 9/2012, Curtea observă că Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, a abrogat Ordonanța de urgență nr. 50/2008, iar conform art. 12 alin. (1) din noul act normativ „în cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabili începând cu 1 iulie 2008 până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării în România, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, numai către titularul obligației de plată, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Calculul diferenței de restituit se face pe baza formulei de calcul din prezenta lege, în care se utilizează elementele avute în vedere la momentul înmatriculării autovehiculului în România”.
Curtea constată că norma în discuție tinde la înlocuirea retroactivă a reglementării taxei de poluare cu cea cuprinsă în norma legală, prin ajustarea vechii taxe de poluare la nivelul noii taxe, în vigoare din luna ianuarie 2012, aspect care face ca, în anumite cazuri, dreptul contribuabilului la restituirea integrală a taxei, percepute în baza unui act normativ neconform cu dreptul Uniunii Europene, să fie limitat, ceea ce echivalează cu nesocotirea efectelor hotărârii interpretative a Curții de Justiție a Uniunii Europene în Cauza T. contra României.
Sub acest aspect recurenta este în eroare, atunci când afirmă că hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene s-a referit la Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, iar nu la Legea nr. 9/2012, căci Curtea s-a referit, potrivit limitelor sale de competență, la interpretarea art. 110 din TFUE, iar nu la interpretarea legii interne românești.
Judecătorul național este cel abilitat să verifice conformitatea legilor interne cu art. 110 din TFUE, astfel cum acesta este interpretat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, interpretare obligatorie pentru toate Statele membre.
Pe de altă parte, instanța de recurs constată că, deși Legea nr. 9/2012 și-a propus să înlăture efectele discriminatorii indirecte produse de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 -, prin aceea că taxa prevăzută de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 nu era impusă și vehiculelor similare, puse în vânzare pe piața națională, cu ocazia înmatriculării/reînmatriculării lor -, extinzând obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante și în cazul autovehiculelor înstrăinate pe piața națională, tocmai această normă cuprinsă în Legea nr. 9/2012, a făcut obiectul Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 1/2012, fiind suspendată de la aplicare, la data soluționării litigiului.
Pe cale de consecință, efectele discriminatorii indirecte menționate, continuă să fie prezente, inclusiv în cazul de speță, astfel că judecătorul fondului în mod corect a reținut incompatibilitatea dintre legea internă în vigoare și dispozițiile art. 110 din TFUE, căci nu există nicio diferență, sub aspectul efectelor discriminatorii indirecte analizate, între Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 și normele cuprinse în Legea nr. 9/2012, în vigoare la momentul soluționării prezentei cauze, aspect sub care Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2012 de suspendare a unor norme din cuprinsul Legii nr. 9/2012, evident că produce efecte juridice, independent de caracterul temporar al suspendării (01.01.2013), statul neavând nici o legitimitate în a ignora hotărârile Curții de Justiție a Uniunii Europene, în continuare.
Cât privește cheltuielile de judecată, Curtea constată legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, luând în considerare criterii precum: valoarea obiectului litigiului, munca prestată de avocat efectiv în cauză cu exponent în durata procedurii și problemele de drept ridicate de pârâtă, pe calea întâmpinării și a excepțiilor procedurale invocate, poziția pârâtei, în raport cu acțiunea reclamantului pe parcursul litigiului – criterii menite a configura culpa procesuală, care stă la baza aplicării dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă.
Referitor la cuantumul cheltuielilor de judecată, instanța de recurs apreciază că acestea au fost acordate într-un cuantum rezonabil raportat la obiectul și complexitatea cauzei, neimpunându-se reducerea lor potrivit prevederilor art. 274 al.3 Cod procedură civilă.
Având în vedere considerentele de fapt și de drept expuse anterior, în conformitate cu prevederile art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul formulat de pârâta recurentă Administrația Finanțelor Publice Chișineu Criș prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A., ca neîntemeiat.
Ca urmare a respingerii recursului, pârâta recurentă este în culpă procesuală, potrivit art. 274 Cod procedură civilă, astfel că va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 500 lei reprezentând contravaloarea onorariului avocațial achitat de intimat în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de către pârâtul recurent Administrația Finanțelor Publice Chișineu Criș prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A. împotriva sentinței civile nr. 5387/26.11.2012 pronunțată de Tribunalul A..
Obligă recurenta la 500 lei cheltuieli de judecată în recurs către intimatul S. I. D..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 11 iunie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, pt.JUDECĂTOR,
M. C. D. P. A. S.
în concediu de odihnă
PREȘEDINTE SECȚIE,
I. J.
GREFIER,
A. S.
Red. M.C./01.07.2013
Tehnored A.S./01.07.2013 /2 ex
Prima instanță – jud. Ș. L. M. – Tribunalul A.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3058/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 356/2013.... → |
|---|
