Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2861/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2861/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 25-04-2013 în dosarul nr. 2841/115/2012
ROMÂ N I AOPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 2861
Ședința publică din 25 aprilie 2013
PREȘEDINTE: R. P.
JUDECĂTOR: E. N.
JUDECĂTOR: C. P.
GREFIER: M. L.
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice Reșița –Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S. împotriva sentinței civile nr._.10.2011, pronunțată de Tribunalul C.-S., în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamantul intimat D. C. și intimata chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu București, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța văzând lipsa părților și constatând că la dosar a fost promovată cerere de judecare în lipsă conform prevederilor art. 242 Cod procedură civilă, instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
I. Cererea de chemare în judecată:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului C.-S. sub nr._ reclamantul D. C. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice C. – S. – Administrația Finanțelor Publice a Mun. Reșița ,obligarea pârâtei la restituirea sumei de 9637 lei, ce reprezintă contravaloarea taxei pentru emisiile poluante, sumă actualizată cu dobânda legală aferentă datei plății efective, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamantul arată că a achiziționat dintr-un stat membru al Uniunii Europene un autoturism, iar pentru înmatricularea acestuia în România a fost obligat să achite taxa pe poluare în cuantum de 9637 lei, stabilită în baza deciziei de calcul al taxei pentru emisiile poluante nr. 613/05.06.2012 și achitată în baza chitanței . nr._/07.06.2012.
Reclamantul precizează că pentru prima înmatriculare în România a unui autoturism, plata sumei reprezentând taxa pe poluare este obligatorie, în conformitate cu dispozițiile art. 4 din Legea nr. 9/2012.
Arată că a urmat procedura prealabilă, în sensul contestării deciziei de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule, însă pârâta a răspuns negativ acestei cereri.
Plata acestei taxe, numită taxă pentru emisiile poluante, contravine art. 101 alin. 1 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene care interzice statelor membre să instituie taxe contrare principiilor Tratatului.
Prin încasarea acestei taxe nu a fost respectat principiul nediscriminării produselor importate față de produsele interne, iar din analiza aplicării taxei rezultă că aceasta este percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în Comunitatea Europeană și reînmatriculate în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România, în cazul unei noi înmatriculări, taxa nu mai este percepută.
Reclamantul mai arată și că, prin suspendarea aplicării art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012, se creează în continuare un regim fiscal discriminatoriu pentru autoturismele aduse în România din Comunitatea Europeană, care au fost înmatriculate în țara de proveniență, și autoturismele înmatriculate deja în România, care în cazul revânzării, nu sunt supuse plății taxei pentru emisiile poluante.
În drept, invocă prevederile art. 110 din TFUE, art. 148 alin. 2, 4 din Constituția României, art. 117 alin. 1 C.pr.fiscală.
Pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice C. – S. în numele Administrației Finanțelor Publice Reșița a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantului, precum și cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, întrucât taxa pe poluare pentru autovehicule constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu.
Pârâta a invocat, pe cale de excepție, neîndeplinirea procedurii prealabile, având în vedere că reclamantul nu a depus contestație împotriva deciziei de calcul al taxei pe poluare, așa cum prevede art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
Pe fondul cauzei, pârâta arată că taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule a fost calculată în temeiul Legii nr. 9/2012, astfel cum rezultă din referatul de calcul al taxei pentru emisiile poluante al A.F.P. Reșița.
Adoptarea Legii nr. 9/2012 a avut printre alte motivații și necesitatea respectării legislației europene, menționează pârâta.
Se mai arată că așa cum este ea reglementată de Legea nr. 9/2012, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule este temeinică și legală, în conformitate cu normele de drept comunitar, această taxă nefiind contestată de Comisia Europeană sau alt organism comunitar.
Cu privire la calitatea procesuală pasivă ce aparține D.G.F.P. C. – S., pârâtul arată că Administrației Finanțelor Publice Reșița i-a revenit atribuția de a aplica măsurile de executare silită, potrivit legii, pentru contribuabilii care au domiciliul în raza de competență a A.F.P. Reșița, potrivit R.O.F., iar Direcției Generale a Finanțelor Publice C. – S. îi revine, potrivit aceluiași regulament de organizare și funcționare a direcțiilor generale a finanțelor publice aprobat prin Ordinul Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1348/2009, atribuția de a reprezenta interesele statului în fața instanțelor de judecată în litigiile legate de activitatea pe care o desfășoară.
În drept, invocă prevederile art. 115 Cod procedură civilă.
La termenul de judecată din data de 10.09.2012, instanța a dispus introducerea în cauză, în calitate de chemat în garanție, a Administrației F. pentru Mediu.
Chematul în garanție Administrația F. pentru Mediu nu a depus la dosarul cauzei întâmpinare.
II. Hotărârea Tribunalului C. S.:
Prin sentința civilă nr.1273/17.10.2012 pronunțată în dosar nr._ Tribunalul C.-S. a admis acțiunea formulată de către reclamantul D. C., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice C. – S.- Administrația Finanțelor Publice Reșița și Administrația F. pentru Mediu .
A obligat pârâta față de reclamant, la restituirea sumei de 9637 lei, reprezentând taxa pentru emisiile poluante și dobânda aferentă acesteia, calculată din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile, calculat de la data formulării cererii de restituire, până la data restituirii efective a taxei de poluare.
A obligat pârâtele la plata față de reclamant a sumei de 439,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
A admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu și obligă chematul în garanție Administrația F. pentru Mediu să plătească pârâtelor suma de 9637 lei și dobânda legală aferentă.
Pentru a proceda astfel, Tribunalul, procedând în conformitate cu prevederile art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, la soluționarea excepțiilor invocate în cauză, instanța reține următoarele:
În prezenta cauză nu s-a solicitat anularea deciziei de calcul a taxei, însă instanța constată că acest act administrativ a fost contestat în termenele și condițiile prevăzute de art. 205 și urm. C.pr.fiscală la organul fiscal emitent, fiind, în acest sens, depusă la AFP Reșița cerere de restituire a taxei nr. 9403/12.06.2012, prin care se susține că aplicarea taxei este nelegală, aceasta încălcând dispozițiile art. 110 din TFUE(fila 22). Prin răspunsul nr._/20.06.2012(fila 23), AFP Reșița a respins cererea reclamantului, de restituire a taxei, cu motivarea că aceasta a fost calculată cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 9/2012.
În privința cererii referitoare la restituirea taxei de poluare și acordarea de dobânzi, instanța reține că, prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.24/14.11.2011, pronunțată într-un recurs în interesul legii, s-a decis că „procedura de contestare prevăzută de art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit. d din același cod”.
Într-adevăr, instanța supremă a avut în vedere dispozițiile OUG nr. 50/2008, însă situația este similară și în actuala reglementare-Legea nr. 9/2012, ținând seama că actuala reglementare, ca și cea veche, exceptează de la plata taxei aceleași categorii de autovehicule.
Prin urmare, este nefondată excepția invocată de pârâtă, în privința cererii de restituire a taxei pentru emisiile poluante, urmând ca instanța să se pronunțe pe fond asupra ei.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că reclamantul a cumpărat dintr-un stat membru al Uniunii Europene – Germania un autoturism marca Ford, . WFOWXXGBBW3K06825; pentru înmatricularea acestuia în România reclamantul a achitat taxa de poluare, în cuantum de 9637 lei, conform chitanței . nr._/07.06.2012.
Taxa pentru emisiile poluante a fost calculată în baza deciziei nr. 613/05.06.2012 (fila 9 dosar), împotriva căreia reclamantul a formulat contestație în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 207 alin. 1 C.pr.fiscală, prin cererea depusă la data de 12.06.2012 (fila 22), a solicitat restituirea contravalorii taxei, considerând-o nelegală.
Pârâta, prin răspunsul nr._/20.06.2012, a respins cererea reclamantului (fila 23 dosar).
Soluționarea prezentei cauze depinde de clarificarea problemei de drept ivită în cauză, respectiv de a se stabili dacă legislația internă, care condiționează înmatricularea autoturismului achiziționat de reclamant dintr-un stat membru al Uniunii Europene de achitarea taxei de poluare, contravine sau nu cu prevederile dreptului european.
Potrivit art. 4 alin. 1 lit. a din Legea nr. 9/2012, ,,obligația de plată a taxei intervine cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare“.
În conformitate cu prevederile art. 4 alin. 2 din lege, ,,obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
Art. 110 paragraful 1 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene (TFUE) prevede că nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Articolul 110 (fost art. 90) din TFUE a fost instituit în scopul de a asigura libera circulație a mărfurilor în spațiul comunitar, aplicarea acestuia vizând impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, comparativ cu produsele similare interne.
Din interpretarea dispozițiilor art. 4 alin. 1 lit. a și art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012 rezultă că obligația achitării taxei de poluare intervine numai pentru autovehiculele pentru care se face prima înmatriculare în România nu și pentru cele aflate deja în circulație, dacă au fost înmatriculate în țară, situație care generează o discriminare între vehiculele second – hand achiziționate în România și vehiculele second – hand achiziționate din afara țării.
Tribunalul a reținut că,urmare a sesizărilor privind compatibilitatea reglementării taxei de poluare cu dreptul Uniunii Europene, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în sensul că taxa de poluare reglementată de O.U.G. nr. 50/2008 contravine prevederilor art. 110 paragraf 1 din TFUE (cauza C-402/09) în măsura în care regimul fiscal este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și uzură de pe piața națională.
Discriminarea, între autovehiculele second-hand achiziționate din țară și cele achiziționate dintr-un stat membru al Uniunii Europene, rezultată ca efect al aplicării prevederilor O.U.G. nr. 50/2008, continuă să existe în condițiile în care aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. a din Legea nr. 9/2012 este suspendată începând cu data de 31.01.2012, potrivit art. I din O.U.G. nr. 1/30.01.2012, motiv pentru care tribunalul apreciază că taxa pentru emisiile poluante instituită de Legea nr. 9/2012 pentru înmatricularea autovehiculelor cumpărate de ocazie dintr-un stat membru al Uniunii Europene este contrară dispozițiilor art. 110 paragraf 1 din T.F.U.E.
În conformitate cu prevederile art. 148 alin. 2 din Constituția României, ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană, tribunalul reține aplicarea prioritară a tratatelor constitutive ale Uniunii, precum și a celorlalte reglementări europene cu caracter obligatoriu.
Prin prisma celor mai sus enunțate, judecătorul național, ca prim judecător european, are competență, în situația în care dă efect direct normelor dreptului european, să aplice procedurile naționale de așa manieră încât drepturile prevăzute în Tratatul Uniunii să fie efectiv și integral protejate.
Ca atare, tribunalul reține că taxa pentru emisiile poluante a fost încasată de pârâte cu încălcarea dispozițiilor dreptului european, motiv pentru care consideră întemeiată acțiunea reclamantului; pe cale de consecință, va obliga pârâtele să restituie reclamantului suma de 9637 lei, reprezentând taxa pentru emisiile poluante.
În conformitate cu prevederile art. 124 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003, ,,pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) și (2^1) sau la art. 70, după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.“
Art. 70 alin. 1 din Codul de procedură fiscală prevede că cererile depuse de contribuabili se soluționează de organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare.
Din interpretarea textelor aplicabile, rezultă că dobânda aferentă restituirii taxei se datorează din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile calculat de la data înregistrării în evidența pârâtei a cererii de restituire a taxei pentru emisiile poluante formulată de reclamant, respectiv de la data de 12.06.2012 (fila 22 dosar), și până la data plății efective.
Față de considerentele de fapt și de drept mai sus enunțate, în temeiul art. 18 din Legea contenciosului administrativ, tribunalul a admis, în parte, acțiunea formulată de către reclamant în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice C. – S.-Administrația Finanțelor Publice Reșița și Administrația F. pentru Mediu; a obligat pârâta față de reclamant, la restituirea sumei de 9637 lei, reprezentând pentru emisiile poluante și dobânda aferentă acesteia, calculată din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile calculat de la data de 12.06.2012, până la data plății efective a taxei de poluare.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, tribunalul a obligat pârâtele la plata față de reclamant a sumei de 439,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa timbru și timbru judiciar și onorariu apărător ales.
Tribunalul a admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, formulată de către pârâtă și a obligat chemata în garanție să plătească pârâtelor suma de 9637 lei, reprezentând contravaloarea taxei pentru emisiile poluante și dobânda legală aferentă, cu motivarea că, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 taxa de poluare nu se face venit la bugetul de stat, ci constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu.
III. Recursul pârâtei:
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Administrația Finanțelor Publice Reșița –Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S. .
Cu privire la excepția neîndeplinirii procedurii prealabile administrative în conformitate cu prevederile art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare: „Art. 7
Procedura prealabilă
(1) înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia. "
In drept sunt incidente prevederile art. 205 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare.:
"ART. 205
Posibilitatea de contestare
(1) împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii.
Este îndreptățit la contestație numai cel care consideră că a fost lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia.
Baza de impunere și impozitul, taxa sau contribuția stabilite prin decizie de impunere se contestă numai împreună.
Pot fi contestate în condițiile alin. (3) și deciziile de impunere prin care nu sunt stabilite impozite, taxe, contribuții sau alte sume datorate bugetului general consolidat.
In cazul deciziilor referitoare la baza de impunere, reglementate potrivit art. 89 alin. (1), contestația se poate depune de orice persoană care participă la realizarea venitului.
Bazele de impunere constatate separat într-o decizie referitoare la baza de impunere pot fi atacate numai prin contestarea acestei decizii. "
Înainte de a se adresa instanței de judecată reclamantul trebuia să formuleze în prealabil contestație împotriva actului administrativ fiscal, respectiv împotriva Deciziei de calcul a taxei pe poluare nr. 613/05.06.2012.Reclamantul nu a formulat contestație împotriva Deciziei de calcul a taxei pe poluare nr. 613/05.06.2012.
În conformitate cu dispozițiile art. 41 din O.G. nr. 92/2003, privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările șl completările ulterioare:
"ART. 41
In înțelesul prezentului cod, actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale. "
În conformitate cu prevederile art. 85 din O.G. nr.92/2003, privind Codul de procedură fiscală republicată, cu modificările și completările ulterioare:
"ART 85
Stabilirea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat
(1) Impozitele, taxele, contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat se stabilesc astfel:
a)prin declarație fiscală, în condițiile art. 82 alin. (2) și art. 86 alin.(4);
b)prin decizie emisă de organul fiscal, în celelalte cazuri.
Pe fondul cauzei a învederat instanței că taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule în cuantum de 9637 lei a fost calculată în temeiul Legii 9/2012, astfel cum rezultă din referatul de calcul al taxei pentru emisiile poluante al Administrației Finanțelor Publice a municipiului Reșița.
IV. Aprecierea Curții de Apel Timișoara:
Analizând actele dosarului, criticile recurentei prin prisma dispozițiilor art. 304 din codul de procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041 din Codul de procedură civilă, Curtea de Apel constată următoarele:
În prezenta cauză, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Reșița la restituirea sumei în cuantum de 9637 lei, plătită la data de 7.06.2012, reprezentând taxă pentru emisii poluante, taxa fiind impusă reclamantului cu prilejul înmatriculării în România, conform Legii nr. 9/2012, a unui autoturism marca Ford Mondeo, înmatriculat anterior în Germania.
Reclamantul a invocat dispozițiile art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și a arătat, în esență, că taxa achitată contravine acestor dispoziții din dreptul european, care prevalează asupra dreptului național și impun înlăturarea reglementării din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 și din Legea nr. 9/2012, care instituie o taxă internă discriminatorie deoarece creează o discriminare între autoturismele second hand înmatriculate deja într-un stat membru al Uniunii Europene și care se înmatriculează în România după 01.07.2008 și autoturismele second hand înmatriculate deja în România.
Instanța de fond a admis acțiunea reclamantului, reținând, în esență, că taxa de poluare instituită prin Legea nr. 9/2012 contravine art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
În analizarea legalității soluției pronunțe de instanța de fond, Curtea consideră necesară expunerea dispozițiilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (fostul art. 90 TCE), precum și a jurisprudenței Curții Europene de Justiție în domeniu, urmând ca în raport cu acestea să examineze fondul cauzei.
1. Considerații preliminare privind cadrul legal aplicabil:
1.1 Pentru expunerea conținutului Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin Ordonanțele de Urgență nr. 208/2008, 218/2008, 7/2009 și 117/2009, Curtea face trimitere la considerentele Hotărârii pronunțate de Curtea Europeană de Justiție la data de 7 iulie 2011 în cauza C‑263/10 (I. N. împotriva Direcției Generale a Finanțelor Publice Gorj, Administrației Finanțelor Publice Târgu Cărbunești și Administrației F. pentru Mediu) (indicată în continuare ca ”Hotărârea N.”) – hotărâre al cărei dispozitiv a fost publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene ., nr. 269/10.09.2011.
Astfel, Curtea Europeană de Justiție a expus reglementarea respectivă în paragrafele 6-14 din hotărârea N..
De asemenea, reglementarea inițială a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 a fost expusă în considerentele nr. 6-18 ale Hotărârii pronunțate de Curtea Europeană de Justiție la data de 7.04.2011 în cauza C-402/09 (T.), având ca obiect cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu (România) (indicată în continuare ca ”Hotărârea T.”).
În acest context, Curtea observă că în prezenta cauză sunt incidente dispozițiile Legii nr. 9/2012, privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, cu efecte similare dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008, în varianta ulterioară datei de 31.12.2010, respectiv reglementarea în varianta stabilită conform O.U.G. nr. 117/2009 și nr. 118/2010.
1.2 În privința dispozițiilor Legii nr. 9/2012, privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, Curtea reține că noua taxă – ca și vechea taxă de poluare – are o . caracteristici similare reglementării anterioare, respectiv:
- taxa se face venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
- taxa se plătește, conform art. 4 din Legea nr. 9/2012:
a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8;
c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei.
Curtea mai observă că în varianta inițială a Legii nr. 9/2012, taxa pentru emisiile poluante se datora și în cazul autovehiculelor second hand înmatriculate în România anterior intrării în vigoare a Legii nr. 9/2012 și pentru care nu s-a plătit taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003 (în vigoare în perioada 1.01._08) sau taxa de poluare (în vigoare în perioada 1.07._12). astfel, în varianta inițială a Legii nr. 9/2012, art. 4 alin. 2 prevedea că „Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării”.
Însă această reglementare a fost suspendată prin O.U.G. nr. 1/2012, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 9 din 31 ianuarie 2012, care prevede, al art. 1, următoarele: „începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgenta aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicata în Monitorul Oficial Partea I nr. 17 din 10 ianuarie 2012, se suspendă până la 1 ianuarie 2013”.
Totodată, art. 2 din O.U.G. nr. 1/2012 stabilea posibilitatea restituirii taxei plătită de contribuabili conform art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012 în perioada 13.01.2012 și până la . Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2012.
1.3. Totodată, Curtea de Apel Timișoara a expus în numeroase hotărâri (de exemplu în deciziile pronunțate la data de 29.08.2012 în dosarele nr._ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ și_:
- conținutul art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene - TFUE (fostul art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, renumerotat prin Tratatul de la Lisabona începând cu data de 1.12.2009);
- conținutul Hotărârii Curții Europene de Justiție (Curtea de Justiție a Uniunii Europene) din 7.04.2011 dată în cauza C-402/09 (T.);
- conținutul Hotărârii Curții Europene de Justiție pronunțată la data de 7 iulie 2011 în cauza C-263/10 (I. N.);
- obligativitatea respectării dreptului comunitar (european) și prioritatea acestuia față de reglementările interne, conform art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României
- competența instanțelor naționale de a evalua conformitatea legislației române cu dispozițiile din dreptul comunitar, în conformitate cu dispozitivul hotărârii Curții de Justiție a Comunităților Europene din 9 martie 1978, dată în cauza Administrazione delle finanze delloStato/Simmenthal, nr. C 106/77, în care s-a statuat că „judecătorul național însărcinat să aplice, în cadrul competenței sale, dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, lăsând, la nevoie, pe proprie răspundere, neaplicată orice dispoziție contrară a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.”
- faptul că prin Decizia nr. 24/14.11.2011 – decizie pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, obligatorie conform art. 3307 alin. 4 Cod de Procedură Civilă – publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1 din 3 ianuarie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că:
„1.Acțiunea având ca obiect obligarea Instituției Prefectului prin serviciul de specialitate, la înmatricularea autovehiculelor second-hand achiziționate dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, fără plata taxei de poluare prevăzută de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 și fără parcurgerea procedurii de contestare a obligației fiscale prevăzută de art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 este admisibilă.
2. Procedura de contestare prevăzută de art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit. d din același cod”.
2. Analiza situației din speță:
Curtea reamintește că reclamantul a solicitat obligarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Reșița la restituirea sumei în cuantum de 9637 lei, plătită la data de 7.06.2012, reprezentând taxă pentru emisii poluante, taxa fiind impusă reclamantului cu prilejul înmatriculării în România, conform Legii nr. 9/2012, a unui autoturism marca Ford Mondeo, înmatriculat anterior în Germania.
Curtea subliniază că reclamantul a formulat o cerere de restituire a taxei de poluare, cerere întemeiată pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) Cod de Procedură Fiscală – text potrivit căruia „se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: (...) d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale;” – invocând încălcarea art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene prin impunerea taxei respective.
Curtea mai observă, în privința prescripției dreptului de a solicita restituirea taxelor „plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale;” că, potrivit art. 135 Cod de Procedură Fiscală, „dreptul contribuabililor de a cere compensarea sau restituirea creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la compensare sau restituire”.
2.1 Cu privire la consecințele nerespectării procedurii contestării deciziei de calcul a taxei de poluare, Curtea reamintește Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 24/14.11.2011, potrivit căreia „procedura de contestare prevăzută de art. 7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit. d din același cod”.
Având în vedere caracterul obligatoriu al acestei hotărâri a instanței supreme, Curtea constată că nerespectarea de către reclamant a cerinței de formulare a contestației împotriva deciziei de calcul a taxei de poluare nu poate conduce la sancționarea acestuia prin pierderea dreptului la restituirea taxei în litigiu.
Întrucât reclamanta a formulat o cerere de restituire a taxei de poluare dar nu a formulat-o ca o contestație împotriva deciziei de calcul – indiferent de respectarea sau nu a termenului legal prevăzut de art. 207 Cod de Procedură Fiscală – Curtea constată că, în condițiile în care Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că nu sunt aplicabile aceste reglementări, nu sunt întemeiate excepțiile procesuale invocate de pârâte pe considerentul nerespectării acestei proceduri.
Prin urmare, este nefondată excepția inadmisibilității acțiunii pe considerentul nerespectării termenului respectiv.
De asemenea, apare ca nelegal și refuzul pârâtei de a analiza cererea de restituirea taxei pe considerentul că reclamantul nu a formulat o contestație împotriva deciziei de calcul a taxei de poluare.
În consecință, Curtea consideră nefondată această excepție, respingând-o cu această motivare.
2.2. Cu privire la fondul litigiului, Curtea remarcă, în primul rând, că reclamantul a invocat dispozițiile art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ca temei al cererii domniei sale.
În ceea ce privește temeinicia cererii, instanța reține că, în speță, reclamantul nu pune în discuție o discriminare directă permisă de dispozițiile OUG nr. 50/2008, căci din punct de vedere formal, regimul de impozitare instituit prin OUG nr. 50/2008 nu face vreo deosebire nici între autovehicule în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Fiind datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului menționat, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de împrejurarea dacă este vorba despre un vehicul cumpărat pe piața națională sau importat, taxa în discuție nu stabilește un tratament diferențiat pe baza criteriilor menționate, astfel încât nu poate fi considerată direct discriminatorie, după cum, de altfel, a constatat și Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., publicată la 28.05.2011 în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, pct. 36.
Dimpotrivă, se constată că reclamantul se prevalează de caracterul indirect discriminatoriu al taxei instituie prin OUG nr. 50/2008, susținând că aceasta descurajează importul de autovehicule de ocazie din statele membre ale Uniunii Europene, sens în care ar fi relevantă, totuși, o comparație între autovehiculele similare, cu caracteristici identice, înmatriculate pe teritoriul României anterior intrării în vigoare a menționatului act normativ și cele importate ulterior.
În acest sens, prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., deja citată, pct. 58-59, analizând neutralitatea taxei pe poluare instituite prin OUG nr. 50/2008, în varianta sa inițială, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că „reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală”, că, „în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre”, respectiv, că „deși statele membre păstrează, în materie fiscală, competențe extinse care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuie totuși să respecte interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE”, iar la pct. 53 a precizat că „Astfel, articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE”.
În aceeași hotărâre, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut, analizând neutralitatea taxei instituite prin OUG nr. 50/2008, în varianta inițială, în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate, că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Aceste considerente se impun și în ceea ce privește regimul de taxare prevăzut de OUG nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 208/2008, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009 și, respectiv, OUG nr. 117/2009. Variantele ordonanței care o succed pe cea analizată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., mai sus citată, păstrează formula de calcul a taxei pe poluare și majorează cuantumul acesteia. Prin urmare, toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin același regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală. În acest sens s-a concluzionat în cauza N., C-263/10, la pct. 27.
În ceea ce privește dispozițiile Legii nr. 9/2012, Curtea constată că prin dispozițiile Legii nr. 9/2012 se tinde la înlocuirea reglementării taxei de poluare cu aceea cuprinsă în noua lege.
Or, Curtea subliniază că taxa de poluare a fost considerată de Curtea Europeană de Justiție ca fiind contrară art. 110 TFUE și că această constatare impune restituirea taxelor plătite cu încălcarea dreptului UE.
De asemenea, Curtea observă că Legea nr. 9/2012 nu înlătură sub nici o formă – pentru trecut – această discriminare existentă la momentul plății taxei de poluare din litigiu, în condițiile în care nu impune noua taxă și autovehiculelor deja înmatriculate în România și care au făcut obiectul unor vânzări sau transcrieri a dreptului de proprietate în perioada în care a fost în vigoare Legea nr. 9/2012, cel puțin până la data de 1.01.2013.
În consecință, Curtea reține că recursul autorității pârâte nu este întemeiat.
În ceea ce privește jurisprudența Curții Europene de Justiție invocată în recurs, Curtea subliniază că referirile la hotărârile Curții Europene de Justiție din cauzele Nunes Tadeu, Gomes Valente, Nádasdi și Németh, Brzezinski nu pot fi luate în considerare fără a ține seama de modificările aduse în jurisprudența Curții Europene de Justiție prin hotărârile T. și N. – ultimele pronunțate în materia taxelor auto discriminatorii.
Astfel, în cauza T. Curtea Europeană de Justiție a procedat la o analiză a măsurii în doi pași, sau din două perspective: deprecierea vehiculului și valoarea taxei.
Într-o primă fază (pct. 38-47), Curtea aplică testul comparației cu valoarea reziduală a taxei încorporate în vehiculul național similar. Produsul național similar cu care se face comparația îl reprezintă vehiculele de ocazie importate anterior importului efectuat de dl. T., dar înmatriculate tot în perioada de aplicare a OUG 50/2008 versiunea inițială, adică 1.07-14.12.2008 și deci supuse aceluiași regim de taxare. Această analiză era cea previzibilă, în considerarea jurisprudenței anterioare în materie. Rezultatul acestei analize este că, în sine, din punct de vedere al criteriilor pe care este bazat, menite să stabilească deprecierea, regimul de impozitare instituit prin OUG 50/2008 este legal din perspectiva art. 110 TFUE.
Curtea nu se oprește însă aici, ci trece la o a doua fază (pct. 48-61), în care produsul național similar cu care continuă comparația îl reprezintă vehiculele de ocazie importate anterior importului efectuat de domnul T. și înmatriculate înainte de aplicarea OUG 50/2008 versiunea inițială, adică înainte de 1.07.2008, deci nesupuse taxei instituite de aceasta.
Or, această analiză reprezintă o relativă noutate. În mod evident testul nu mai poate fi cel al comparației cu valoarea reziduală. Curtea a aplicat criteriul efectului descurajant al taxei asupra importurilor. Rezultatul acestei analize este că taxa aplicată reclamantului pentru tipul de vehicul din speță este indirect discriminatorie și deci nelegală din perspectiva art. 110 TFUE, și la fel este în cazul oricăror altor categorii de vehicule dacă prin valoarea sa descurajează importurile fără a descuraja și cumpărarea de vehicule naționale similare.
D. fiind acest nou criteriu de evaluare a caracterului discriminatoriu al reglementărilor în litigiu, Curtea constată că argumentele pârâtelor vizează exclusiv analiza instanței europene referitoare la primul criteriu – testul comparației cu valoarea reziduală a taxei încorporate în vehiculul național similar. Așadar, noul criteriu reținut de Curtea Europeană de Justiție în hotărârile T. și N. își păstrează actualitatea, iar argumentele pârâtelor nu pot fi luate în considerare în această privință, întrucât nu înlătură consecința caracterului discriminatoriu al taxei de poluare din perspectiva comparației cu regimul taxelor aplicate autovehiculelor second hand înmatriculate deja în România la momentul introducerii taxei în litigiu, autovehicule ce au fost scutite integral de la plata acestei taxe.
Cu privire la invocarea articolului 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, Curtea precizează că articolul 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului are următorul conținut:
"Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor."
Curtea reamintește că în prezenta cauză, reclamantul critică legalitatea unei taxe care i-a fost impusă, susținând incompatibilitatea acesteia cu dispozițiile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană. Așadar, reclamantul nu a invocat încălcarea Convenției Europene a Drepturilor Omului, pentru ca pârâtele să își justifice conduita prin invocarea articolului 1 din Primul Protocol adițional la Convenție.
Așadar, obiectul acestui litigiu privește compatibilitatea taxei impuse reclamantului cu alte dispoziții decât cele din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, respectiv cu dispozițiile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, fiind necontestat de către reclamant că articolul 1 din Primul Protocol adițional la Convenție permite aplicarea unei astfel de taxe.
În consecință, reținând că articolul 1 din Primul Protocol adițional la Convenție nu are legătură cu cauza, Curtea nu poate lua în considerare nici acest argument al autorităților pârâte.
3.Soluția Curții de Apel Timișoara:
Având în vedere cele arătate mai sus, Curtea constată legalitatea și temeinicia sentinței civile recurate, fiind justificată concluzia privind incompatibilitatea taxei în litigiu cu dispozițiile art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, precum și soluția înlăturării de la aplicare a reglementării române în prezenta cauză, cu obligarea pârâtei la restituirea acestei taxe.
În consecință, Curtea apreciază că soluția Tribunalului A. este temeinică și legală, recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice Reșița -Direcția Generală a Finanțelor Publice C. S. împotriva sentinței civile nr.1273/17.10.2012, pronunțată de Tribunalul C. S. ,în dosar nr._ urmând a fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 al. 1 Cod de Procedură Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice Reșița –Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S. împotriva sentinței civile nr._.10.2011, pronunțată de Tribunalul C.-S., în dosar nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 25.04.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
R. P. E. N. C. P.
GREFIER,
M. L.
Red.P.R
Tehnored.L.M/27.05.2013.
Ex.2
Primă instanță: Tribunalul C.-S. – jud. Vegheș A. T.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 9766/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 9239/2013.... → |
|---|
