Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 6411/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Decizia nr. 6411/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 11-07-2013 în dosarul nr. 6358/30/2012

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR._ – 26.06.2013

DECIZIA CIVILĂ NR.6411

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 11.07.2013

PREȘEDINTE:M. BACĂU

JUDECĂTOR:M. C. D.

JUDECĂTOR:C. D. O.

GREFIER:M. T.

S-a luat în examinare recurs formulat de pârâta recurentă Administrația Finanțelor Publice Timișoara împotriva Sentinței Civile nr. 21/2013, pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ în contradictoriu cu reclamanta intimată B. R. D. și pârâta intimată Administrația F. pentru Mediu București, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.

La apelul nominal făcut în ședință publică de către grefier se prezintă avocat O. Ș. în reprezentarea reclamantei intimate, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, reprezentanta reclamantei – intimate depune la dosar împuternicire avocațială și concluzii scrise.

Nemaifiind alte cereri de formulat ori probe de administrat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Reprezentanta reclamantei – intimate solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii recurate ca fiind temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului T. sub nr._, reclamanta B. R. D. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice Timișoara și Administrația F. Pentru Mediu București, să se pronunțe o hotărâre prin care să se dispună anularea deciziei de calcul al taxei de poluare nr._/26.02.2009, emisă de Administrația Finanțelor Publice Timișoara; restituirea sumei de 2960 lei achitată cu titlu de taxă de poluare, reactualizată cu indicele de inflație și a dobânzii legale conform dispozițiilor prevăzute la art. 70 cu respectarea dispozițiilor art. 68 Cod procedură fiscală raportat la art. 101 alin. 1 Cod de procedură civilă, și până la data restituirii efective; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr.21/15.01.2013 pronunțată în dosar nr._ Tribunalul T. a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a A.F.P. Timișoara, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a A.F.M. București, a admis acțiunea formulata de către reclamanta B. R. D. în contradictoriu cu parata Administrația Finanțelor Publice Timișoara, a dispus anularea deciziei de calcul al taxei pe poluare nr._ emisă la data de 26.02.2009 de către A.F.P. Timișoara și anularea deciziei nr. 538/334/13.04.2012, a obligat pârâta A.F.P. Timișoara să restituie reclamantei taxa de poluare în sumă de 2960 lei, a obligat pârâta A.F.P. Timișoara la plata dobânzii legale prevăzută de O.G. nr.92/2003, aplicată sumei de 2960 lei cu începere de la expirarea termenului de 45 zile calculat din data de 12.10.2011 și până la restituirea integrală a sumei, a obligat pârâta A.F.P. Timișoara la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 643,3 lei și a respins acțiunea formulata de către reclamanta B. R. D. în contradictoriu cu Administrația F. Pentru Mediu.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara, considerând-o ca netemeinică și nelegală.

În principal, pârâta a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a A.F.P. Timișoara, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și restrângerea cheltuielilor de judecată.

În motivarea excepției arată că taxa de poluare se face venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu.

Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii in ce privește restituirea taxei de poluare achitată pentru autovehicul.

Recurenta menționează că la data de 13.01.2012 a intrat în vigoare Legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante. Menționează că art. 4 din această lege se referă la aplicarea unitară a taxării autovehiculelor în ceea ce privește sfera de aplicare a acestora, înlăturându-se astfel favorizarea indirectă autoturismelor second hand autohtone.

Astfel s-a soluționat și problema autoturismelor înmatriculate înainte de 1 ianuarie 2007 deoarece s-a introdus obligativitatea plății la prima transcriere a dreptului de proprietate. Așadar taxa pentru emisiile poluante va fi plătită în mod nediscriminatoriu de către toți cei ce achiziționează autovehicule, dar pentru care nu a fost achitată această taxă.

Taxa se calculează pe baza unor criterii obiective. Totodată, prin introducerea modificărilor, se ajunge în unele cazuri la reducerea taxei cu 25%. Pentru autoturismele care au fost supuse acestei taxe fiscale nu se mai achită taxă pentru emisiile poluante la prima transcriere a dreptului de proprietate cu excepția cazului când aceste taxe au fost restituite contribuabililor prin sentințe judecătorești.

Pârâta – recurentă apreciază că față de reglementarea actuală Hotărârea pronunțată în cauza T. a devenit caducă, și respectiv inaplicabilă.

Reclamanta – intimată, legal citată nu a formulat întâmpinare, însă a depus la dosar concluzii scrise, solicitând respingerea recursului și menținerea hotărârii primei instanțe ca fiind temeinică și legală.

Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente inclusiv art. 3041 Cod procedură civilă, și văzând că nu sunt incidente disp. art. 306 alin. 2 C.pr.civilă, instanța constată că recursul formulat este neîntemeiat, urmând a fi respins, după cum urmează:

Privitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a A.F.P. Timișoara invocată și prin motivele de recurs, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, având în vedere că prin raportare la prevederile art. 214 ind.2 din Codul Fiscal și art. 31 ind.2 alin 2 din Normele Metodologice de aplicare a Codului fiscal taxa de poluare face parte din taxele speciale care au fost percepute la bugetul de stat.

Și aceasta întrucât, chitanța eliberată atestă achitarea de către reclamantă, în beneficiul A.F.P. Timișoara a sumei de 2960 lei, reprezentând taxă de poluare pentru autoturismul importat.

În analizarea legalității soluției pronunțate de instanța de fond și a cererii formulate de reclamant, Curtea consideră necesară expunerea prealabilă a legislației naționale aplicabile, a dispozițiilor art.110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, precum și a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene în domeniu, urmând ca în raport cu acestea să examineze fondul cauzei.

Pe plan intern, Curtea retine ca taxa de poluare a fost instituită prin OUG nr. 50/2008, care a abrogat prevederile din Codul fiscal referitoare la taxa de primă înmatriculare a autovehiculelor. Reglementarea taxei de poluare a suferit mai multe modificări după .>

Curtea de Justiție a Comunităților Europene, în cauza T. și în cauza N. a analizând art.110 TFUE din perspectiva unor versiuni diferite ale OUG nr.50/2008. Cu toate acestea, instanța apreciază că hotărârile menționate sunt aplicabile speței în primul rând pentru că instanța europeană a interpretat o normă comunitară, interpretare care este valabilă indiferent de modificările intervenite în legislația națională. Cu alte cuvinte este necesar a se stabili doar dacă modificările ulteriore corespund sau nu normei comunitare, așa cum a fost ea interpretată de Curtea de Justiție a Comunităților Europene.

În al doilea rând, unul dintre argumentele hotărârilor instanței europene are aplicabilitate și în cauză, întrucât vizează o caracteristică nemodificată a taxei de poluare.

Curtea de Justiție a Comunităților Europene a constatat astfel că taxa de poluare instituită conform OUG nr. 50/2008 este impusă numai pentru autovehiculele care se înmatriculează pentru prima dată în România după . acestui act normativ – 1.07.2008 – cu excluderea de la plata acestei taxe pentru autovehiculele deja înmatriculate în România anterior acestei date.

Această caracteristică esențială a taxei de poluare, reiterată de Curtea de Justiție a Comunităților Europene și în cauza N. (cauza C – 263/10 Hotărârea din 07.07.2011, paragraful 27) a rămas neschimbată până în prezent.

Se poate observa astfel că, deși Legea nr.9/2012 (privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule) prevede la art.4 alin 2 din Legea nr. 9/2012 obligația de plată a taxei și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate în România asupra unui autovehicul rulat, (astfel cum au sugerat cele două hotărâri ale instanței europene), prin art.1 din OUG nr.1/2012 a fost suspendată aplicarea dispozițiilor menționate până la 1 ianuarie 2013.

În plus, Curtea a apreciat că nu este respectat nici principiul poluatorul plătește, această taxă fiind aplicabilă doar autoturismelor de ocazie importate, obiectivul protecției mediului putând fi atins prin instituire unei taxe anuale care nu ar mai favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate.

Prin urmare, având în vedere argumentele Curții Europene de Justiție redate în cauza T. (cauza C-402/09) și în cauza N. (C‑263/10), precum și principiul priorității dreptului comunitar față de dreptul național, Curtea constată neîntemeiate susținerile pârâtei recurente cu privire la respectarea art.110 TFUE (fostul articol 90), sub acest aspect, sentința civilă atacată fiind corectă.

Curtea nu poate reține apărările recurentei vizând apariția Legii nr. 9/2012, întrucât situația constatată de Curtea Europeană de Justiție a rămas nemodificată, singura noutate introdusă de legea nouă constând în instituirea unei alte modalități de calcul, care nu schimbă cu nimic reținerile Curții Europene de Justiție. În plus, dispozițiile invocate de recurentă nici nu erau în vigoare la data achitării taxei de către reclamanta intimată, cererea sa de restituire fiind analizată în raport de legislația în vigoare la acea dată, respectiv OUG nr.50/2008, și, mai mult decât atât, așa cum s-a arătat deja, dispozițiile art.4 alin 2 din Legea nr. 9/2012 sunt și actualmente suspendate.

În ceea ce privește solicitarea recurentei de reducere a cheltuielilor de judecată în primă instanță de la 600 lei la 300 lei, Curtea reține că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 274 alin. 3 C. pr. Civilă, întrucât având în vedere valoarea pricinii, complexitatea cauzei și munca îndeplinită de avocat, măsura dispusă de instanța de fond este în concordanță cu dispozițiile legale arătate mai sus.

Constatând așadar neîntemeiat recursul, Curtea urmează a-l respinge ca atare în conformitate cu dispozițiile art.312 alin.1 Cod procedură civilă.

Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge recursul formulat de pârâta recurentă Administrația Finanțelor Publice Timișoara împotriva Sentinței Civile nr. 21/2013, pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ .

Fără cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 11 iulie 2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

M. BACĂU M. C. D. C. D. O.

GREFIER,

M. T.

RED:M.B./23.07.2013

TEHNORED:M.T./23.07.13

2.ex./SM/

Primă instanță:Tribunalul T.

Judecător – I. I.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 6411/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA