Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1444/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1444/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 21-03-2013 în dosarul nr. 5254/108/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.1444
Ședința publică din 21.03.2013
PREȘEDINTE: Prof. Univ. Dr. L. B.
JUDECĂTOR: M. G.
JUDECĂTOR: A.-M. N.
GREFIER: D. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A., în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice L., împotriva sentinței civile nr. 4091/16.10.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul C. D. și cu chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu, București, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care, se constată depuse la dosarul cauzei, de către reclamantul intimat, Note de ședință, prin Serviciul Registratură al instanței, la data de 15.03.2013.
Curtea, constatând că s-a solicitat în temeiul art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă judecarea cauzei și în lipsă reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 4091/16.10.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, a fost admisă acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul C. D. împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice L..
A fost obligată pârâtă să restituie reclamantului taxa pentru emisiile poluante achitată, în sumă de 1346 lei, sumă ce urmează a fi actualizată cu dobânda legală în materie fiscală, până la data restituirii efective a acesteia.
A fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă, prin reprezentanta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului A., împotriva Administrației F. pentru Mediu, și a obligat-o pe aceasta din urmă să-i plătească celei dintâi sumele de bani cu care aceasta a căzut în pretenții conform hotărâri judecătorești.
A fost obligată pârâtă să plătească reclamantului 339,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței primei instanțe a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A., în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice L..
În recursul pârâtei hotărârea este criticată sub aspectul excepției inadmisibilității acțiunii reclamantului, care nu a uzat de procedura administrativă prealabilă, conform dispozițiilor art. 205, 206 și 207 Cod procedură fiscală.
Pe fondul cauzei, se susține că, acțiunea a fost admisă nelegal, dat fiind că la data de 13.01.2012 a intrat în vigoare Legea nr. 9/2012 din 06.01.2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, care a abrogat Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, instanța ignorând aplicarea în cauză a Legii nr. 9/2012, care elimină discriminările vechii legislații, cât și dispozițiile art. 12 din Legea nr. 9/2012, potrivit cu care se impunea a se realiza o compensare legală, între suma achitată în baza Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 și cea datorată în baza Legii nr. 9/2012, cu restituirea eventualelor diferențe nedatorate dintre taxa de poluare și taxa pe emisii poluante.
Totodată, se solicită observarea dispozițiilor art. 274 (1), hotărârea fiind criticată pentru neobligarea chematei în garanție, Administrația F. pentru Mediu, București, la plata cheltuielilor de judecată.
De asemenea, critica vizează nevalorificarea dispozițiilor art. 274 (3) Cod procedură civilă, cu consecința reducerii onorariului de avocat, excesiv în raport cu obiectul cauzei.
În cauză, reclamantul intimat a depus Note de ședință, prin care a solicitat respingerea recursului formulat de pârâtă și menținerea ca temeinică și legală a sentinței pronunțată de Tribunalul A. .
Verificând recursul astfel declarat, Curtea constată legalitatea și temeinicia hotărârii, din perspectiva dispozițiilor art. 299 și urm. Cod procedură civilă, art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă în cauză nefiind incidente temeiurile de casare/modificare a hotărârii, prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă și nici alte temeiuri în sensul art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, motiv pentru care va respinge recursul, ca nefondat, în baza art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă.
Cât privește inadmisibilitatea acțiunii reclamantului, prin aceea că nu s-a urmat procedura prealabilă administrativă, Curtea constată că hotărârea instanței de fond este în spiritul deciziei nr. 24/14.11.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a statuat că acțiunile de domeniu Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 sunt admisibile, procedura prealabilă de contestare prevăzută de art. 7 din ordonanță, cu referire la Codul de procedură fiscală nefiind aplicabilă cererilor de restituire a taxei de poluare.
Mai mult, cereri repetate de restituire a taxei percepute în temeiul Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, respectiv Legii nr. 9/2012, nu au fost satisfăcute pe cale administrativă, existând o jurisprudență constantă și notorie în acest domeniu, continuată de organele administativ-fiscale, fapt ce îndreptățește instanța de judecată să sancționeze un comportament contrar dreptului Uniunii Europene și să utilizeze criterii similare celor identificate în decizia nr. 24/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, rațiunile fiind identice.
Cât privește fondul cauzei, respectiv dispozițiile Legii nr. 9/2012, pretins nevalorificat de instanță, din perspectiva compatibilităților cu dreptul Uniunii Europene, Curtea observă că Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, a abrogat Ordonanța de urgență nr. 50/2008, iar conform art. 12 alin. (1) din noul act normativ „în cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabili începând cu 1 iulie 2008 până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării în România, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, numai către titularul obligației de plată, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Calculul diferenței de restituit se face pe baza formulei de calcul din prezenta lege, în care se utilizează elementele avute în vedere la momentul înmatriculării autovehiculului în România”.
Curtea constată că norma în discuție tinde la înlocuirea retroactivă a reglementării taxei de poluare cu cea cuprinsă în norma legală, prin ajustarea vechii taxe de poluare la nivelul noii taxe, în vigoare din luna ianuarie 2012, aspect care face ca, în anumite cazuri, dreptul contribuabilului la restituirea integrală a taxei, percepute în baza unui act normativ neconform cu dreptul Uniunii Europene, să fie limitat, ceea ce echivalează cu nesocotirea efectelor hotărârii interpretative a Curții de Justiție a Uniunii Europene în Cauza T. contra României.
Sub acest aspect recurentele sunt în eroare, atunci când afirmă că hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene s-a referit la Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, iar nu la Legea nr. 9/2012, căci Curtea s-a referit, potrivit limitelor sale de competență, la interpretarea art. 110 din TFUE, iar nu la interpretarea legii interne românești.
Judecătorul național este cel abilitat să verifice conformitatea legilor interne cu art. 110 din TFUE, astfel cum acesta este interpretat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, interpretare obligatorie pentru toate Statele membre.
Pe de altă parte, instanța de recurs constată că, deși Legea nr. 9/2012 și-a propus să înlăture efectele discriminatorii indirecte produse de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 -, prin aceea că taxa prevăzută de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 nu era impusă și vehiculelor similare, puse în vânzare pe piața națională, cu ocazia înmatriculării/reînmatriculării lor -, extinzând obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante și în cazul autovehiculelor înstrăinate pe piața națională, tocmai această normă cuprinsă în Legea nr. 9/2012, face obiectul Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 1/2012, fiind în prezent suspendată de la aplicare.
Pe cale de consecință, efectele discriminatorii indirecte menționate, continuă să fie prezente, inclusiv în cazul de speță, astfel că judecătorul fondului în mod corect a reținut incompatibilitatea dintre legea internă în vigoare și dispozițiile art. 110 din TFUE, căci nu există nicio diferență, sub aspectul efectelor discriminatorii indirecte analizate, între Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 și normele cuprinse în Legea nr. 9/2012, în vigoare la momentul soluționării prezentei cauze, aspect sub care Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2012 de suspendare a unor norme din cuprinsul Legii nr. 9/2012, evident că produce efecte juridice, independent de caracterul temporar al suspendării (01.01.2013), statul neavând nici o legitimitate în a ignora hotărârile Curții de Justiție a Uniunii Europene, în continuare.
Cât privește critica relativă la plata cheltuielilor de judecată, Curtea reține că hotărârea este legală în raport cu împrejurarea că Administrația Finanțelor Publice L. are calitatea de pârâtă în cauză, fiind în raporturi juridice directe cu reclamantul în cauză. Pe de altă parte, prejudiciile produse ca urmare a aprecierii unor norme interne incompatibile cu dreptul european, în măsura în care există o pronunțarea a Curții de Justiție a Uniunii Europene în cadrul procedurii întrebării preliminare, de admiterea a sesizării, se impun a fi reparate de stat de îndată, pe cale administrativă, fără a impune celui astfel prejudiciat să apeleze la procedura contencioasă judiciară, generatoare de alte cheltuieli, suplimentare.
Sub acest aspect, Curtea a reținut că în cadrul unei astfel de proceduri administrative, pârâta în cauză se impunea „a se desocoti” cu chemata în garanție, ambele instituții fiind instituții de stat. În speța de față nu a fost urmat acest demers.
Cât privește cheltuielile de judecată, Curtea constată legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, luând în considerare criterii precum: valoarea obiectului litigiului, munca prestată de avocat efectiv în cauză cu exponent în durata procedurii și problemele de drept ridicate de pârâtă, pe calea întâmpinării și a excepțiilor procedurale invocate, poziția pârâtei, în raport cu acțiunea reclamantului pe parcursul litigiului – criterii menite a configura culpa procesuală, care stă la baza aplicării dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A., în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice L., împotriva sentinței civile nr. 4091/16.10.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul C. D. și cu chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu, București.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 21.03.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Prof.univ.Dr. L. B. M. G. A.-M. N.
GREFIER,
D. B.
Red.B.L/22.03.2013
Tehnored.DB/22.03.2013
Ex.2
Primă instanță: Tribunalul A. – jud. E. I.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 6411/2013.... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 436/2013. Curtea de... → |
|---|
