Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 5403/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5403/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 12-06-2013 în dosarul nr. 8895/108/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ nr.5403
Ședința publică din 12 iunie 2013
PREȘEDINTE: F. Ș.
JUDECĂTOR: G. O.
JUDECĂTOR: RUJIȚA R.
GREFIER: M. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A ORAȘULUI PÂNCOTA REPREZENTATĂ DE DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A. împotriva deciziei civile nr.6445/12.12.2012, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanta M. A., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamanta intimată M. A. avocat S. L., în substituirea avocatului M. I., lipsă fiind pârâta recurentă Administrația Finanțelor Publice a Orașului Pâncota reprezentată de Direcția Generală a Finanțelor Publice A..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanta reclamantei intimate depune la dosar împuternicire avocațială, împuternicire avocațială de substituire, concluzii scrise și chitanță reprezentând onorariul avocațial. Învederează instanței că nu mai are cereri de formulat în cauză.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Avocat S. L., pentru reclamanta intimată M. A., solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
În deliberare constată că prin sentința civilă nr.6445/12.12.2012 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul A. a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâta Administrația Finanțelor Publice Pâncota; a admis acțiunea formulată de reclamanta M. A. împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice Pâncota pentru restituire taxă pentru emisiile poluante; a obligat Administrația Finanțelor Publice Pâncota la restituirea sumei de 1130 lei, reprezentând taxa pentru emisiile poluante către reclamant și a dobânzilor aferente conform art.124 din Codul de procedură fiscală, calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența pârâtei a cererii de restituire, până la data restituirii efective; a obligat pârâta să plătească reclamantei 500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut cu privire la excepția de inadmisibilitate a acțiunii că prin decizia nr.24/2011 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție s-a statuat că în cazul cererilor promovate în baza art.117 al.1 lit.d din OG nr.93/2003 nu este necesară procedura contestării titlului de creanță în condițiile art.205-218 din OG nr.93/2003. Or, în prezenta pricină cererea este întemeiată chiar pe dispozițiile art.117 al.1 lit.d din OG nr.93/2003, soluția pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin considerentele reținute menținându-și valabilitatea chiar dacă s-a avut în vedere OUG nr.50/2008, situația juridică însă fiind aceeași și sub imperiul Legii nr.9/2012 modificată prin OUG nr.1/2012.
Din actele și lucrările dosarului prima instanță a reținut în fapt că reclamanta a achiziționat un autoturism marca Daewoo conform contractului de vânzare cumpărare sub semnătură privată, autoturism din categoria auto M1 cu normă de poluare E2, cu prima înmatriculare în Uniunea Europeană la 25.08.1998, iar pentru înmatricularea în România a acestuia a fost emisă de către pârâtă decizia de calcul a taxei pe poluare pe seama reclamantei în care s-au reținut caracteristicile autoturismului, aspect necontestat de către pârâtă, iar prin acțiunea de față, contestându-se și actul administrativ fiscal la care s-a făcut referire, s-a cerut de către reclamantă să fie obligată pârâta să-i restituie această taxă, pe care a apreciat-o ca fiind contrară dreptului comunitar.
În baza deciziei de calcul a taxei pentru emisiile poluante pentru autovehicule emisă de pârâta Administrația Finanțelor publice a orașului Pâncota reclamanta a achitat taxa pentru emisiile poluante în sumă de 1130 lei.
Reclamantal a solicitat restituirea acestei taxe apreciind că taxa pe emisiile poluante astfel achitată este contrată reglementărilor comunitare. Pârâta a refuzat restituirea taxei de poluare.
Acțiunea reclamantei s-a constatat a fi întemeiată pentru considerentele ce se vor evidenția în cele ce urmează.
Potrivit dispozițiilor art.1, Legea nr.9/2012 stabilește cadrul legal privind instituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, denumită în continuare taxă, care se face venit la bugetul Fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
În conformitate cu art.3 al.1 (1) Taxa se aplică pentru autovehiculele din categoriile M1, M2, M3 și N1, N2, N3, astfel cum sunt acestea definite în RNTR 2, cu excepția:
a) autovehiculelor aparținând misiunilor diplomatice, oficiilor consulare și membrilor acestora, precum și altor organizații și persoane străine cu statut diplomatic, care își desfășoară activitatea pe teritoriul României;
b) autovehiculelor special modificate în scopul conducerii de către persoanele cu handicap, precum și în scopul preluării și transportării persoanelor cu handicap grav sau accentuat, astfel cum aceste persoane sunt definite în Legea nr.448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
c) autovehiculelor destinate a fi utilizate de forțele armate, forțele de securitate a statului, de poliție, de jandarmerie, de poliția de frontieră și de pompieri;
d) autovehiculelor definite conform RNTR 2 destinate serviciilor de ambulanță și medicină, autovehiculelor speciale echipate corespunzător pentru acordarea ajutorului de urgență, precum și autovehiculelor speciale destinate serviciilor de descarcerare și de stingere a incendiilor.
Iar potrivit art.4 din lege în forma inițială, obligația de plată a taxei intervine:
a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art.3 și 8;
c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art.7.
(2) Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr.571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
Noul act normativ, respectiv Legea nr.9/2012 a fost construit pe aceleași principii cu OUG nr.50/2008, taxa fiind determinată în esență prin raportare la criterii precum ar fi capacitatea cilindrică, vechimea autoturismului și valoarea emisiilor de CO2.
De principiu, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule este datorată cu ocazia primei înmatriculări în România a autovehiculelor, indiferent dacă acestea sunt autoturisme noi sau autoturisme de ocazie anterior înmatriculate într-un alt stat (fie el membru al Uniunii Europene sau nu).
În forma inițială a Legii nr.9/2012, aplicabilă în perioada 13.01._12, taxa pentru emisiile poluante a fost percepută și pentru "primul transfer al dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat, realizat după . prezentei legi" [art. 2 lit. i) din Legea nr. 9/2012]. Potrivit explicației oferite de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 9/2012, "Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr.571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării". În esență, taxa era astfel aplicabilă și autoturismelor de ocazie înmatriculate în România anterior datei de 1.01.2007.
Prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.1/2012, intrată în vigoare la 31.01.2012, s-au prevăzut însă următoarele măsuri:
Dispozițiile art.2 lit.i) și art.4 al.(2) din Legea nr.9/2012 se suspendă până la data de 31.12.2012, cu consecința că taxa pentru emisiile poluante nu se achită cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autoturismelor de ocazie înmatriculate anterior datei de 1.01.2007.
Contribuabilii care au achitat taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule ca urmare a primei transcrieri a dreptului de proprietate, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 9/2012, în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a acestei legi (13.01.2012) și data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență (31.01.2012), pot solicita restituirea acesteia.
Tribunalul a reținut similitudinea dintre taxa pe poluare și taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, astfel că jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene care interpretează art.110 TFUE (hotărârea din 7 aprilie 2011 în cauza I. T. și hotărârea din 7 iulie 2011 în cauza I. N.) este aplicabilă în cauză.
În condițiile în care legiuitorul român nu a respectat recomandarea formulată de Curte la par.60 din hotărârea I. T., în sensul înlocuirii taxei pe poluare cu o taxă rutieră anuală, achitată de proprietarii tuturor autovehiculelor care poluează, Legea nr.9/2012 în forma modificată prin OUG nr.1/2012 este incompatibilă cu art.110 TFUE.
discriminarea reținută în afacerile anterioare este accentuată de faptul că în conformitate cu prevederile Legii nr.9/2012, modificate prin OUG nr.1/2012, taxa pentru emisiile poluante nu este aplicabilă în continuare unor largi categorii de autovehicule (autovehiculele înmatriculate în România anterior datei de 1.01.2007; autovehiculele pentru care s-a achitat taxa specială pentru autoturisme și autovehicule/taxa pe poluare, chiar dacă aceste taxe au fost recuperate ulterior, în tot sau în parte, de la Statul Român).
Tribunalul a constatat că în prezenta cauză reclamanta a contestat legalitatea impunerii taxei pentru emisiile poluante plătite în anul 2012 pentru înmatricularea pentru prima dată în România a unui autoturism marca Daewoo fabricat în anul 1998 și înmatriculat pentru prima dată în Uniunea Europeană la data de 25.08.1998.
De aceea, în acest context, s-a analizat, în funcție de dispozițiile dreptului comunitar (european) citate anterior, eventuala compatibilitate cu aceste dispoziții a taxei de poluare aplicabilă în perioada ulterioară datei de.
Față de considerentele Hotărârii T., s-a reținut că art.110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Astfel, opinia exprimată de Curtea Europeană de Justiție, a reținut că reglementarea menționată – respectiv OUG nr.50/2008 – are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, având în vedere că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
Prin urmare, raportându-se la concluziile Hotărârii T., tribunalul a constatat că prezenta cauză nu diferă, sub aspectele analizate de Curtea Europeană de Justiție, de cauza deferită instanței de contencios european.
Astfel că taxa de poluare stabilită și impusă reclamantei în anul 2012 a fost calculată potrivit aceleiași formule de calcul cu aceea instituită prin Ordonanța de Urgență nr.50/2008 în varianta inițială iar ulterior reluată prin Legea nr.9/2012 modificată prin OUG nr.1/2012 – declarată de Curtea Europeană de Justiție ca fiind contrară art.110 TFUE.
De asemenea, s-a reținut că, ca și în Hotărârea T., se impune constatarea că vehiculul de ocazie importat de reclamantă și caracterizat printr-un anumit grad de vechime și uzură este supus – în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea acestuia – unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
În această privință nu s-au administrat probe cu privire la valoarea autovehiculului, pentru a fi posibilă o comparare a nivelului taxei de poluare cu valoarea integrală a autovehiculului.
Cu toate acesta, prin Hotărârea T. – deși Curtea Europeană de Justiție pare să fi avut în vedere cuantumul ridicat al taxei de poluare – nu a fost stabilit un procentaj minim al taxei de poluare și care să fi fost acceptat de Curtea Europeană de Justiție ca fiind nediscriminatoriu. Astfel, de pildă, nu rezultă din Hotărârea T. că ar fi nediscriminatorie o taxă de poluare care ar avea un cuantum de 10% sau 15% din valoarea de piață a autovehiculului supus acestei taxe, Curtea Europeană de Justiție reținând că întreaga reglementară a taxei de poluare – prin Legea nr.9/2012 modificată prin OUG nr.1/2012– contravine art.110 TFUE.
În concluzie, în condițiile impozitării discriminatorii a autovehiculelor, impozitare care favorizează autovehiculele second hand de pe piața internă, tribunalul a reținut caracterul întemeiat al acțiunii reclamantei și încălcarea art.110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
Consecința acestei constatări fiind în acord cu dispozitivul hotărârii Curții de Justiție a Comunităților Europene din 9 martie 1978, dată în cauza Administrazione delle finanze delloStato/Simmenthal, nr. C 106/77, în care s-a statuat că „judecătorul național însărcinat să aplice, în cadrul competenței sale, dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, lăsând, la nevoie, pe proprie răspundere, neaplicată orice dispoziție contrară a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.”
Față de această opinie explicită a Curții de Justiție a Comunităților Europene – a cărei jurisprudență este obligatorie pentru instanțele naționale în interpretarea dreptului comunitar – tribunalul a constatat că este competent să procedeze, în executarea obligației de a asigura realizarea efectului deplin al dreptului comunitar, la înlăturarea de la aplicare a oricărei dispoziții contrare a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional, prin urmare, față de caracterul discriminatoriu al reglementării taxei pe emisii poluante aplicabile reclamantei, această reglementare a fost înlăturată ca fiind în contradicție cu dispozițiile art.90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană.
Instanța a constatat că și cererea formulată de către reclamantă privind obligarea pârâtei la plata unor dobânzi este întemeiată.
În ceea ce privește termenul de la care sunt datorate aceste sume, instanța a reținut că, potrivit art.124 al.1 Cod de procedură fiscală, „pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art.117 al.(2) sau la art.70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor”.
Potrivit art.70 al.1 Cod de procedură fiscală, „cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare”.
Conform art.117 al.2 Cod de procedură fiscală, „prin excepție de la prevederile al.(1), sumele de restituit reprezentând diferențe de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice se restituie din oficiu de organele fiscale competente, în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere”.
Având în vedere că art.117 al.2 reglementează situația restituirii diferențelor de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice, Curtea a reținut că în cazul restituirii taxei de poluare este aplicabil textul art.70 al.1 Cod de procedură fiscală.
Coroborând dispozițiile art.124 al.1 cu dispozițiile art.70 al.1 Cod de procedură fiscală, Curtea constată că dobânzile legale datorate de autoritățile fiscale în prezenta cauză se impun a fi calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența acestor autorități a cererii de restituire a taxei.
Ca atare, având în vedere și prevederile art.18 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, instanța a admis acțiunea reclamantei și a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice Pâncota la restituirea sumei de 1130 lei reprezentând taxa pentru emisiile poluante către reclamantă și a dobânzilor aferente conform art.124 din Codul de procedură fiscală, calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența pârâtei a cererii de restituire, până la data restituirii efective.
În baza prevederilor art.274 din codul de procedură civilă a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice Pâncota, ca fiind căzută în pretenții, la plata sumei de 500 lei, cheltuieli de judecată către reclamant, constând în onorariu avocațial.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice a Orașului Pâncota reprezentată de Direcția Generală a Finanțelor Publice A., solicitând admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii introductive.
Pârâta recurentă și-a motivat în drept recursul cu dispozițiile art.304 pct.9 și 3041 C.pr.civ., reiterând excepțiile inadmisibilității acțiunii, respectiv a prematurității introducerii acțiunii, și arătând că reclamanta nu a epuizat procedura prealabilă prevăzută de art.7 din Legea nr.554/2004, neexistând nici un document din care să rezulte faptul că decizia privind stabilirea taxei de poluare a fost atacată.
În ceea ce privește fondul, recurenta a învederat că România, prin adoptarea Legii nr.9/2012, s-a adaptat tendinței internaționale de a fundamenta politica mediului pe principiul poluatorul plătește, care statuează obligația poluatorului de a suporta cheltuielile legate de prevenirea și controlul poluării, fiind responsabil de pagubele produse.
Astfel, a susținut că, așa cum este reglementată de Legea nr.9/2012, taxa pe emisiile poluante este temeinică și legală.
Totodată, a solicitat reducerea onorariului avocațial în baza art.274 al.3 C.pr.civ.
În drept, a invocat dispozițiile art.304 pct.9 și art.3041 C.pr.civ.
Reclamanta intimată, deși citată cu mențiunea de a depune întâmpinare, nu s-a conformat acestor dispoziții, însă prin concluzii scrise a solicitat respingerea recursului.
În urma examinării sentinței atacate prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art.304 pct.9 și 3041 C.pr.civ., Curtea apreciază că este neîntemeiat recursul pârâtei, pentru considerentele de mai jos.
Astfel, Curtea reține că este neîntemeiată excepția inadmisibilității acțiunii, întrucât potrivit deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.24/14.11.2011, „procedura de contestare prevăzută de art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 al.1 lit.d din același cod”.
Având în vedere caracterul obligatoriu al acestei hotărâri a instanței supreme, Curtea constată că nerespectarea de către partea reclamantă a cerinței de formulare a contestației împotriva deciziei de calcul a taxei de poluare nu poate conduce la sancționarea acesteia prin pierderea dreptului la restituirea taxei în litigiu.
Chiar dacă partea reclamantă a formulat o cerere de restituire a taxei de poluare, dar nu a formulat-o ca pe o contestație împotriva deciziei de calcul, Curtea constată că, în condițiile în care Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că nu sunt aplicabile aceste reglementări, excepția invocată nu este întemeiată.
Principiul existenței unor remedii naționale adecvate și efective a fost dezvoltat și explicitat mai ales de Curtea Europeană de Justiție în hotărârea pronunțată asupra afacerilor reunite C-397/98 și C-410/98, Metallgesellshaft Ltd. și alții și Hoechst UK Ltd., în care Curtea de la Luxemburg a punctat în sensul că rambursarea taxelor prelevate nelegal nu poate fi condiționată de contestarea reglementării naționale ori a actelor fiscale la momentul plății.
În esență, Curtea Europeană de Justiție a arătat că autoritățile fiscale naționale nu pot invoca o culpă a contribuabililor care nu au apelat la un remediu național ineficient, în condițiile în care ele însele sunt culpabile pentru aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european.
Aceste reguli sau proceduri, la rândul lor, trebuie să respecte principiul echivalenței (neputând institui condiții mai puțin favorabile decât pentru cererile similare bazate pe încălcarea dreptului național) și principiul efectivității (procedura națională nu trebuie să facă excesiv de dificil sau chiar imposibil exercițiul drepturilor conferite de Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene).
Or, părții reclamante – care a solicitat restituirea taxei de poluare invocând dispozițiile art.117 al.(1) lit.d) din Codul de procedură fiscală, text potrivit căruia „se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: (...) d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale;” – nu i se poate opune nerespectarea regulilor interne aplicabile procedurii administrativ prealabile, și, prin urmare, nu i se poate opune nici regula obligativității contestării deciziei de calcul a taxei de poluare.
Referitor la fondul litigiului, Curtea observă că Legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.17 din 10 ianuarie 2012, a abrogat Ordonanța de Urgență nr.50/2008, iar conform art.12 al.1 din noul act normativ „în cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabili începând cu 1 iulie 2008 până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr.50/2008, aprobată prin Legea nr.140/2011, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării în România, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, numai către titularul obligației de plată, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Calculul diferenței de restituit se face pe baza formulei de calcul din prezenta lege, în care se utilizează elementele avute în vedere la momentul înmatriculării autovehiculului în România”.
Prin dispozițiile Legii nr.9/2012 se tinde la înlocuirea retroactivă a reglementării taxei de poluare cu aceea cuprinsă în noua lege referitoare la taxa pentru emisiile poluante, prin ajustarea vechii taxe de poluare la nivelul noii taxe, în vigoare din luna ianuarie 2012.
Efectul concret al acestei reglementări este acela al limitării, cel puțin în anumite cazuri, a dreptului contribuabilului care a plătit taxa de poluare la restituirea integrală a taxei respective.
Or, Curtea subliniază că taxa de poluare a fost considerată de Curtea Europeană de Justiție ca fiind contrară art.110 TFUE și că această constatare impune restituirea taxelor plătite cu încălcarea dreptului Uniunii Europene. Dată fiind prioritatea dreptului Uniunii Europene în raport cu dreptul intern, Curtea reține că efectele impuse prin aplicarea dreptului UE nu pot fi înlăturate, nici măcar parțial, printr-o lege internă.
Prin urmare, Curtea consideră că această reglementare nu poate aduce atingere constatării Curții Europene de Justiție referitoare la contrarietatea dintre Ordonanța de Urgență nr.50/2008 și art.110 Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, contrarietate în vigoare la momentul plății taxei de poluare de către reclamantă.
Totodată, caracterul retroactiv al acestei reglementări împiedică aplicarea acestor dispoziții unor raporturi juridice născute anterior intrării ei în vigoare, în condițiile în care la momentul plății taxei de poluare de către partea reclamantă, această taxă nu se aplica autovehiculelor de ocazie de pe piața internă, grevând exclusiv autovehiculele de ocazie înmatriculate pentru prima dată în România în perioada respectivă.
Legea nr.9/2012 nu înlătură sub nici o formă – pentru trecut – această discriminare existentă la momentul plății taxei de poluare din litigiu, în condițiile în care nu impune noua taxă și autovehiculelor deja înmatriculate în România și care au făcut obiectul unor vânzări sau transcrieri a dreptului de proprietate în perioada în care a fost în vigoare OUG nr.50/2008.
Prin urmare, Curtea consideră că dispozițiile Legii nr.9/2012 nu înlătură dreptul părții reclamante de a obține restituirea integrală a taxei de poluare în litigiu ca fiind o taxă contrară art.110 TFUE.
De asemenea, apreciază că nu este întemeiată cererea de reducere a cuantumului onorariului avocațial în sumă de 500 lei, în raport de complexitatea cauzei și volumul de muncă.
Față de cele de mai sus, în baza art.312 al.1 C.pr.civ., Curtea va respinge ca neîntemeiat recursul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Orașului Pâncota reprezentată de Direcția Generală a Finanțelor Publice A. împotriva deciziei civile nr.6445/12.12.2012, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ .
În baza art.274 C.pr.civ., va obliga recurenta la plata către intimata M. A. a sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Orașului Pâncota reprezentată de Direcția Generală a Finanțelor Publice A. împotriva deciziei civile nr.6445/12.12.2012, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ .
Obligă recurenta la plata către intimata M. A. a sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 12 iunie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
F. Ș. G. O. RUJIȚA R.
Grefier,
M. M.
Red.GO/17.06.2013
Tehnored.MM/2 ex./04.07.2013
Instanță fond: Tribunalul A. – jud.E. I.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4378/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4091/2013.... → |
|---|
