Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4378/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4378/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 28-05-2013 în dosarul nr. 6382/108/2011
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMISOARA Operator 2928
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.4378
Ședința publică din 28 mai 2013
P.:R. O.
JUDECĂTOR:D. D.
JUDECATOR:R. P.
GREFIER:M. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice A. împotriva sentinței civile nr.1124/3.04.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamanta . și chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu București, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamanta intimată . avocat T. C. în substituirea avocat P. N., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanta reclamantei intimate depune la dosar împuternicirile avocațiale de reprezentare și de substituire, concluzii scrise și dovada achitării onorariului avocațial.
Nemaifiind alte cereri formulate, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamantei intimate solicită respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică, conform concluziilor scrise depuse la dosar, cu cheltuieli de judecată în sumă de 620 lei.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul A. la data de 20.12.2011, reclamanta . a chemat în judecată pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A., solicitând obligarea pârâtei la restituirea taxei de poluare în cuantum de 11.467 lei și la plata dobânzii legale în materie fiscală determinată conform art. 124 din OG nr. 92/2003 la data plății efective, în motivare arătând că a fost obligată la achitarea unei taxe de poluare în cuantumul mai sus indicat, ca urmare a aplicării OUG nr. 50/2008 privind taxa pe poluare, taxa fiind achitată în contul Administrației Finanțelor Publice A., ca o condiție prealabilă pentru înmatricularea în România a unui autoturism second hand marca BMW, anterior înmatriculat într-un alt stat membru al Uniunii Europene.
Prin sentința civilă nr. 1124/3.04.2012 pronunțată în dosar nr._, Tribunalul A. a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta ., împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A. și a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A. să restituie reclamantei taxa pe poluare achitată în sumă de 11.467 lei, sumă ce urmează a fi actualizată cu dobânda legală în materie fiscală, până la data restituirii efective a acesteia.
A admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă, împotriva Administrației F. pentru Mediu, și a obligat-o pe aceasta din urmă să-i plătească celei dintâi sumele de bani cu care aceasta a căzut în pretenții conform acestei hotărâri judecătorești.
A obligat pârâta să plătească reclamantei 1284 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul A. a reținut că urmare a aplicării O.U.G. nr. 50/2008 privind taxa de poluare, în forma modificată prin O.U.G. nr. 218/2008 și O.U.G. nr. 7/2009, reclamanta a fost obligată la achitarea unei taxe de poluare în cuantum de 11.467 lei, taxa fiind achitată în contul Administrației Finanțelor Publice A., ca o condiție prealabilă pentru înmatricularea în România a unui autoturism second hand, anterior înmatriculat într-un alt stat membru al Uniunii Europene.
Prin cererea formulată și înregistrată la pârâtă sub nr._/27.05.2011, reclamanta a solicitat restituirea taxei pe poluare, iar față de adresa nr._/ad/21.06.2011, prin care cererea sa a fost respinsă, reclamanta a formulat acțiunea în contencios administrativ de față.
Acțiunea este întemeiată pentru considerentele ce se vor evidenția în continuare.
Este de precizat mai întâi că instanța de judecată este obligată să țină seama de efectele pe care le determină hotărârea preliminară din 7 aprilie 2011 pronunțată în cauza C – 402/09, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei atare hotărâri formulată în temeiul art. 234 CE de Tribunalul Sibiu din România, și prin care Camera I a Curții a statuat după calificarea procedurii ca având caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, că art. 110 TFUE trebuie să fie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
CJUE a decis ca articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Prin urmare, față de toate cele evidențiate pe parcursul considerentelor sentinței de față, singura concluzie judicioasă care se impune în cauză este aceea că deși dispozitivul hotărârii preliminare pronunțată în cauza „T.” nu este lămuritor sub toate aspectele, considerentele acestei hotărâri atestă fără niciun dubiu caracterul discriminatoriu al reglementării taxei pentru poluare conform OUG nr. 50/2008, în varianta inițială, la care de asemenea s-a făcut referire în hotărârea de față, fără a opera nicio distincție, chiar dacă Curtea Europeană de Justiție nu a stabilit și care ar fi nivelul maxim acceptabil până la care se poate reține că taxa pentru poluare nu are caracter discriminatoriu și nu descurajează importul de autovehicule, în condițiile în care în cauza „T.” s-a reținut caracterul discriminatoriu al taxei pentru poluare în litigiu avându-se în vedere și cuantumul ridicat al taxei pentru poluare din cauza respectivă care era de aproximativ 30% din valoarea autovehiculului, în vreme ce în alte cazuri aceeași taxă are o valoare redusă față de acest procent, ajungând uneori și la 10 – 15 % din valoarea autovehiculului.
Cu alte cuvinte, este de nediscutat astăzi împrejurarea că o taxă pentru poluare de circa 30 % din valoarea autovehiculului contravine art. 110 TFUE dar, întrucât Curtea Europeană de Justiție nu afirmă nimic despre taxele mai mici de 30% din valoarea enunțată, respectiv nu stabilește că taxa ar fi nediscriminatorie, dacă nu ar depăși bunăoară 15% ori 20% din valoarea autovehiculului, în lipsa unui atare reper trebuie reținută concluzia, singura posibilă, că taxa pentru poluare reglementată în varianta inițială a OUG nr. 50/2008 contravine art. 110 TFUE fără nicio distincție.
Față de temeinicia pretențiilor formulate de către reclamantă în cererea introductivă de instanță privind restituirea taxei pentru poluare apare ca fiind fondată, ca o consecință și cererea subsidiară a reclamantei vizând obligarea pârâtei și la dobânzi legale în materie fiscală până la data restituirii efective, deoarece cu privire la actualizarea sumelor achitate cu dobânda legală în materie fiscală legale până la data plății efective, instanța constată că, în cazul sumelor restituite de la bugetul statului se datorează dobânzile legale aferente, până la data restituirii efective, prejudiciul cauzat reclamantei putând fi reparat integral numai în acest mod, prin aplicarea art.124 alin.2 raportat la art.120 alin.7 Cod procedură fiscală.
Pe cale de consecință, pentru toate acestea, văzând și dispozițiile art. 18 din Legea nr. 554/2004 instanța a admis acțiunea și a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A. să restituie reclamantei taxa pe poluare în cuantum de 11.467 lei, sumă ce urmează a fi actualizată cu dobânda legală în materie fiscală, până la data restituirii efective a acesteia.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă instanța a obligat pârâta la 1284 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
În temeiul art. 60 Cod procedură civilă, întrucât pârâta Administrația Finanțelor Publice A. a căzut în pretenții în acțiunea reclamantei, instanța a admis cererea de chemare în garanție formulată de această pârâtă împotriva Administrației F. pentru Mediu București și a obligat-o pe aceasta din urmă să-i plătească celei dintâi sumele de bani cu care aceasta a căzut în pretenții conform acestei hotărâri judecătorești.
Împotriva sentinței civile nr.1124/03.04.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice A. solicitând admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii introductive.
În motivare arată că prima instanță, în motivarea hotărârii pronunțate prin care a admis acțiunea introductivă, admițând însă cererea de chemare în garanție a Administrației F. de Mediu, a reținut, în esență, că taxa aplicată de către organele abilitate ale statului, în temeiul OG nr. 50/2008, cu modificările succesive, este incompatibilă cu prevederile art.90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, actualmente art.110 din Tratatul de la Lisabona, privind funcționarea Uniunii Europene, dezvoltând pe larg toate preambulurile modificărilor succesive ale OG 50/2008, în încercarea de argumentare legală a hotărârii emise, așa cum este reglementată de actul normativ în vigoare, este legală.
Cum practica judiciară este un izvor de drept, chiar dacă nu de iure, aceasta are menirea de armonizare a modalităților de apreciere de către instanțe a faptelor alegate în spete identice, în vederea pronunțării unor hotărâri judecătorești unitare, pentru a se evita pronunțarea de soluții contradictorii în cauze identice, de natură să creeze confuzii în rândul justițiabililor, de a induce ideea unei lipse de coerentă în judecată, la același nivel de competentă. Unitatea soluțiilor nu poate fi dată decât de diversitatea completelor de judecată, care fundamentează astfel și induc în conștiința publică, ideea de stabilitate a actului de justiție, înaltul grad de profesionalism al instanțelor. În situația în care s-ar pronunța soluții contradictorii în cauze având același obiect de judecat, concluzia rezultată din impactul public al soluțiilor potrivnice, ar fi de natură să ridice semne de întrebare în conștiința celor care apelează la justiție, să micșoreze gradul de încredere în justețea hotărârilor pronunțate și implicit ar duce la scăderea gradului de încredere în profesionalismul oamenilor legii. Până la această dată, majoritatea covârșitoare a acțiunilor în restituirea taxei de poluare din fata instanțelor Tribunalului A., au fost respinse ca netemeinice și nelegale. În acest sens se face referire și la practica CEDO, respectiv cauza B. vs. România (a ll-a) care a statuat însuși dreptul la practică unitară și soluții unitare a instanțelor.
Așa cum s-a arătat în întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, în expunerea de motive a OUG 50/2008 „în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene, având în vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale, în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul public și constituie situații de urgență și extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată, în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.(...)"
Chiar din această expunere de motive, rezultă că adoptarea OUG 50/2008 a avut, printre alte motivații și necesitatea respectării legislației europene.
Anterior adoptării acestui act, au avut loc o . negocieri și analize între reprezentanții Guvernului României și Comisia Europeană, pe acest domeniu, fapt dictat de necesitatea adaptării legislației la cerințele comunitare, știut fiind faptul că România a fost supusă procedurii de infringement, tocmai din cauza cuantumului taxei speciale auto reglementată de art. 2141 C.fiscal.
În elaborarea strategiilor și politicilor economice ale guvernelor statelor membre ale Uniunii Europene se consideră că activitatea de protecție a Mediului reprezintă o componentă necesară a transformării sistemului economic și a dezvoltării durabile a societății. Astfel, componentele de mediu și dezvoltare nu mai sunt considerate ca fiind independente evidențiindu-se tocmai relația de reciprocitate dintre un mediu curat, dezvoltarea durabilă și o economie solidă.
Principiul suprem căruia trebuie să i se subordoneze întreaga activitate economică și socială a unei țării îl constituie conservarea condițiilor de sănătate ale populației.
România prin aprobarea O.U.G 50/2008 privind taxa pe poluare, s-a aliniat tendinței internaționale de a fundamenta politica mediului pe principiul poluatorul plătește, principiu care constituie elementul cheie ce direcționează strategia de protecție a calității mediului șj statuează obligația poluatorului de a suporta cheltuielile legate de prevenirea si controlul poluării, fiind responsabil pentru pagubele produse. Acest principiu este de asemenea în acord cu Protocolul de la Kyoto al cărui semnatar este și România și care instituie obligativitatea respectării obiectivelor de protecție a mediului.
Astfel pentru respectarea principiilor comunitare de impozitare si pentru stoparea încălcării Protocolului de Aderare la UE de către România, au fost abrogate dispozițiile Codului fiscal care reglementau taxa specială pentru autoturisme si autovehicule și a fost adoptată O. U. G 50/2008 care are la bază principiile enunțate mai sus.
De altfel, criticile Comisiei Europene aduse României referitoare la încălcarea Protocolului de aderare la Uniunea Europeană prin perceperea taxei speciale pentru autoturisme nu au vizat decât cuantumul ridicat al acesteia. Tocmai pentru a se conforma sesizărilor primite de la Comisia Europeană, guvernul a adoptat O.U.G 50/2008 privind taxa pe poluare al cărui cuantum este considerabil mai mic, astfel încât nu mai poate fi pusă problema protejării pieței interne față de cea comunitară.
În urma acestor discuții și analize s-a ajuns la un acord între părți, acord concretizat tocmai în apariția OUG nr. 50/2008.
Așadar, rezultă fără dubiu faptul că, așa cum este reglementată de OUG nr. 50/2008, taxa de poluare este temeinică și legală, în conformitate cu normele de drept comunitar, această taxă nefiind contestată de Comisia Europeană sau alt organism comunitar.
Îndeplinind aceste condiții, este evident că diferența de taxă achitată de intimat este temeinică, legală și în conformitate cu normele comunitare, ea neputând fii restituită nici la cerere, nici în alt mod, fiind întrunite toate condițiile funcționalității și legalității ei, drept pentru care pârâta recurentă solicită ca recursul său să fie admis.
A decide altfel, ar însemna ca tocmai prin hotărârea pronunțată instanța să încalce normele comunitare, această taxă existând în mod legal în alte 16 state comunitare (Germania, Italia, Franța, etc.), chiar mai mult, ar însemna o îngrădire a politicii fiscale a statelor comunitare, însuși art. 1 alin. 2 din Primul Protocol Adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale stabilind:
"Orice persoana fizica sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publica și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor."
Întreaga practică jurisprudențială comunitară este în acest sens, tocmai existența taxei de poluare în alte state comunitare de tradiție din care am exemplificat mai înainte (în unele, în cuantum cel puțin dublu față de România) indicând fără dubiu, legalitatea și, mai ales, necesitatea existenței acesteia pentru un stat membru UE.
Dispozițiile O.U.G . 50/2008 privind taxa pe poluare sunt în concordanță și cu soluțiile CEDO respectiv amintim aici Cauza nr. 112/84 Humbolt, Hotărârea din 09.05 1985M; Cauza nr. C-47/88 Comisia în Contradictoriu cu Danemarca, hotărârea din. 11.12. 1990; Cauza nr. C345/93 Nunes Tadeu hotărârea din 09.03.1995; cauza nr. C-375/95 Comisia în contradictoriu cu G., hotărârea nr. 23.10.1997; Cauza nr. C-393 Gomes Valențe, hotărârea nr. 22.02.2001; Cauza nr. C313/05 Berezinski, hotărârea din 18.01. 2007; Cauza nr. C-74/06 Comisia în contradictoriou cu G., hotărârea din 20.09.2007.
Se precizează că în Infograma nr. 5899/26.06.2008 transmisă de Reprezentanța Permanentă a României pe lângă UE de la Bruxelles, se arată că expertul D.G. TAXUD a menționat că prevederile proiectului de Norme Metodologice privind taxa pe poluare pentru autovehicule, transmis Comisiei Europene la data de 25.06.2008 (formă care, de altfel, a și fost aprobată tocmai în acest mod de Guvernul României) sunt conforme cu criteriile europene.
Totodată, în aceiași Infograma se menționează faptul că procedura de infrigement împotriva României va fi închisă doar după adoptarea de Parlamentul României a OUG nr. 50/2008.
Mai nou, odată cu adoptarea modificărilor la OUG nr. 50/2008 prin OUG nr. 218/2008, Comisia Europeană își arată acordul pentru existența acestei taxe, chiar mai mult, consideră că suspendarea plății taxei de poluare pentru autoturismele stabilite la art. II și III din OUG nr. 218/2008 se constituie în premize discriminatorii și recomandă eliminarea acestor suspendări de la plata taxei de poluare.
Conform notificării apărută în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, referitoare la plângerile având ca obiect taxa de poluare, se arată că nu se poate vorbi de o armonizare a taxelor pe autovehicule la nivelul UE, că nimic nu împiedică statele membre să perceapă aceste taxe, putând decide singure nivelul și metodele de calcul ale taxei. Constatând că România s-a aliniat solicitării de aliniere la legislația comunitară, în ceea ce privește respectarea art. 110 din TFUE, prin abrogarea scutirilor acordate prin OG nr.218/2008, conchide că se vor clasa toate plângerile, întrucât taxa de poluare este conformă cu art.110 din TFUE.
Din practica instanțelor din A. și a Curții de Apel Timișoara, se apreciază că la instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, cu ocazia primei înmatriculări în România, dispozițiile OG nr.50/2008 nu contravin Tratatului UE (actual Tratatul de la Lisabona), având în vedere că spre deosebire de taxa specială pentru autovehicule, percepută anterior datei de 01.07.2008, conform disp.art.214 ind.1 C.pr.fiscală, scopul taxei este clar definit în expunerea de motive a ordonanței, încasarea ei se face în scopul realizării unor programe pentru îmbunătățirea calității aerului și protecției mediului, fiind determinată și de necesitatea adoptării măsurilor pentru asigurarea normelor de drept comunitar aplicabile în domeniu. Adoptarea ordonanței a fost rezultatul negocierilor și discuțiilor dintre Comisia Europeană și Guvernul Român, justificarea taxei rezultând și din existența ei în alte 16 țări comunitare.
În acest sens, Curtea a hotărât că taxa de înmatriculare plătită pentru un vehicul nou face parte din valoarea de piață a acestuia, statele membre având obligația de a tine seama de deprecierea reală a vehiculului atunci când calculează respectiva taxă (Cauzele CEJ Nunes Tadeu, C-345/93, Comisia/Danemarca, C-47/88 și Comisia/Republica Elenă, C-375/95).
Rezultă dintr-o jurisprudență constantă că art. 90 primul paragraf CE este încălcat D. atunci când impozitul aplicat produsului din import și cel aplicat produsului național similar sunt calculate diferit, după metode diferite, care conduc, fie chiar și în cazuri limitate, la un impozit mai mare aplicat produsului din import (Hotărârea Comisia/G., punctul 20, Hotărârea din 22 februarie 2001, Gomes Valențe, punctul 21, Hotărârea din 19 septembrie 2002, Tulliasiamies și Siilin, punctul 53). Astfel Curtea a considerat ca fiind contrară art. 90 din Tratatul CE perceperea de către un stat membru al unei taxe pe vehiculele de ocazie provenite dintr-un alt stat membru atunci când valoarea acestei taxe, calculată fără luarea în calcul a deprecierii reale a vehiculului, depășește valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național (cauza nr. C-345/93 Nunes Tadeu, hotărârea din 09.03.1995; Hotărârea din 22 februarie 2001, Gomes Valențe).
Așadar, pentru aplicarea art. 90 CE si în special în vederea comparării regimului de impozitare a autovehiculelor de ocazie importate cu cel al autovehiculelor de ocazie cumpărate pe teritoriul național, care constituie produse similare sau concurente, este necesar să se ia în considerare nu numai valoarea impozitului intern care se aplică direct sau indirect produselor naționale și produselor importate, ci și baza de impozitare si modalitățile de percepere a impozitului în cauză (Hotărârea din 22 martie 1977, lannelli&Volpi, 74/76, R.. p. 557, punctul 21, Hotărârea din 11 decembrie 1990, Comisia/Danemarca, C-47/88, R., p. I-4509, punctul 18; Hotărârea Nunes Tadeu, punctul 12). Deci, petentul ar fii trebuit să producă probe din care să rezulte indubitabil că taxele pe care le aplică statul român sunt superioare celor din statul din care reclamantul si-a achiziționat autoturismul.
In concluzia celor prezentate mai înainte, discriminarea pretins a exista între înmatricularea autoturismelor de pe piața internă și cele fabricate într-un alt stat membru UE este inexistentă din moment ce orice autoturism, indiferent că este fabricat în România sau în alt stat membru UE este supus acestei taxe de poluare. în acest sens au și fost respinse (în unanimitate) toate acțiunile pentru restituirea taxei speciale auto plătite pentru înmatricularea unui autoturism nou cu ocazia primei înmatriculări în România, în mod judicios instanțele de judecată constatând lipsa elementelor comerciale discriminatorii fată de aceste autoturisme.
Tot în susținerea acestui aspect, pârâta arată că, Curtea a considerat că luarea în calcul a deprecierii reale a vehiculelor nu trebuie în mod necesar să dea naștere la o evaluare sau expertiză a fiecăruia dintre acestea. Într-adevăr, evitând dificultățile inerente unui astfel de sistem, un stat membru poate stabilii, prin intermediul unor bareme forfetare determinate de un act cu putere de lege sau de un act administrativ și calculate pe baza unor criterii precum vechimea, kilometrajul, starea generală, modul de propulsie, marca sau modelul vehiculului, o valoare a vehiculelor de ocazie care, ca regulă generală, ar fii foarte apropiată de valoarea lor reală (Hotărârea din 22 februarie 2001, Gomes Valențe, punctul 24 și Weigel, punctul 73).
Tot Curtea a decis că, pentru un sistem de impozitare a vehiculelor de ocazie importate care ține seama de deprecierea reală a vehiculelor pe baza unor criterii generale să fie compatibil cu articolul 90 CE, trebuie ca acesta să fie organizat astfel încât să excludă orice efect discriminatoriu, ținând seama de aproximările rezonabile inerente oricărui sistem de acest tip (Hotărârea din 22 februarie 2001, Gomes Valențe, punctul 26; Comisia/G., punctul 29 și Hotărârea Brezihski).
Pe de altă parte, compatibilitatea cu articolul 90 CE a unui sistem de impozitare a vehiculelor de ocazie importate care ține seama de deprecierea reală a vehiculelor pe baza unor criterii generale, presupune ca proprietarul unui astfel de vehicul să aibă posibilitatea de a contesta aplicarea unui astfel de mod de calcul forfetar în cazul acestui vehicul cu scopul de a demonstra că aceasta are ca rezultat o impozitare superioară valorii taxei reziduale încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național (Hotărârea Tulliasiamies și Siilin, punctul 88).
Pârâta arată că a relevat toată acesta jurisprudență comunitară tocmai pentru ca instanța să poată verifica faptul că toate cerințele comunitare au fost respectate prin adoptarea OUG nr. 50/2008, începând cu sistemul unitar de taxare și impozitare și până la modul și modalitățile de contestare a taxei sau impozitului stabilit de organele statului.
Rezultă neechivoc compatibilitatea reglementărilor interne cu cerințele și practica comunitară, drept pentru care reținerile instanței de fond considerăm că sunt neîntemeiate, iar recursul trebuie admis.
Acest aspect este statuat și prin Comunicarea Comisie pentru Petiții a Parlamentului European, care, prin răspunsul formulat la petiția nr. 1717/2008 adresată de cetățeanul român I. Garboan, a constatat faptul că prin adoptarea OUG nr. 117/2009 (n.n. de modificare a OUG nr. 50/2008), normele României în materie de taxă de poluare pentru autovehicule sunt conforme cu dreptul comunitar, iar motivele care au stat la baza procedurii de încălcare au încetat să existe și cazul a fost închis.
Pentru toate aceste motive, pârâta recurentă solicită admiterea recursului și modificarea în parte (menținerea obligației stabilite în sarcina chematei în garanție în cazul respingerii recursului) a sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii introductive.
În drept, invocă OG nr.50/2008, OG. nr.218/2008, OG nr. 117/2009, art. 304 pct. 9 C.pr.civ. și art. 304/1 C.pr.civ.
Reclamanta intimată . prin concluziile scrise formulate solicită respingerea recursului pârâtei A.F.P. A. și menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate de către recurentă cât și în conformitate cu dispozițiile art.3041 Cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:
În prezenta cauză, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei AFP A. la restituirea taxei pentru emisiile poluante în cuantum de_ lei, cu dobânda fiscală aferentă, taxă plătită la data de 09.12.2008, taxa fiind impusă reclamantei cu prilejul înmatriculării în România, a unui autovehicul marca BMW, înmatriculat anterior în Germania.
Reclamanta a invocat dispozițiile art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și a arătat, în esență, că taxa de poluare achitată contravine acestor dispoziții din dreptul european, care prevalează asupra dreptului național și impun înlăturarea reglementării din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, care instituie o taxă internă discriminatorie deoarece creează o discriminare între autoturismele second hand înmatriculate deja într-un stat membru al Uniunii Europene și care se înmatriculează în România după 01.07.2008 și autoturismele second hand înmatriculate deja în România.
Pentru expunerea conținutului Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin Ordonanțele de Urgență nr. 208/2008, 218/2008, 7/2009 și 117/2009, Curtea face trimitere la considerentele Hotărârii pronunțate de Curtea Europeană de Justiție la data de 7 iulie 2011 în cauza C‑263/10 (I. N. împotriva Direcției Generale a Finanțelor Publice Gorj, Administrației Finanțelor Publice Târgu Cărbunești și Administrației F. pentru Mediu) (indicată în continuare ca ”Hotărârea N.”) – hotărâre al cărei dispozitiv a fost publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene ., nr. 269/10.09.2011.
Astfel, Curtea Europeană de Justiție a expus reglementarea respectivă în paragrafele 6-14 din hotărârea N..
De asemenea, reglementarea inițială a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 a fost expusă în considerentele nr. 6-18 ale Hotărârii pronunțate de Curtea Europeană de Justiție la data de 7.04.2011 în cauza C-402/09 (T.), având ca obiect cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu (România) (indicată în continuare ca ”Hotărârea T.”).
În acest context, Curtea observă că în prezenta cauză sunt incidente dispozițiile Legii nr. 9/2012, privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, cu efecte similare dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008, în varianta ulterioară datei de 31.12.2010, respectiv reglementarea în varianta stabilită conform O.U.G. nr. 117/2009 și nr. 118/2010.
Totodată, Curtea de Apel Timișoara a expus în numeroase hotărâri (de exemplu în deciziile pronunțate la data de 29.08.2012 în dosarele nr._ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ și_:
- conținutul art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene - TFUE (fostul art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, renumerotat prin Tratatul de la Lisabona începând cu data de 1.12.2009);
- conținutul Hotărârii Curții Europene de Justiție (Curtea de Justiție a Uniunii Europene) din 7.04.2011 dată în cauza C-402/09 (T.);
- conținutul Hotărârii Curții Europene de Justiție pronunțată la data de 7 iulie 2011 în cauza C-263/10 (I. N.);
- obligativitatea respectării dreptului comunitar (european) și prioritatea acestuia față de reglementările interne, conform art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României;
- competența instanțelor naționale de a evalua conformitatea legislației române cu dispozițiile din dreptul comunitar, în conformitate cu dispozitivul hotărârii Curții de Justiție a Comunităților Europene din 9 martie 1978, dată în cauza Administrazione delle finanze delloStato/Simmenthal, nr. C 106/77, în care s-a statuat că „judecătorul național însărcinat să aplice, în cadrul competenței sale, dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, lăsând, la nevoie, pe proprie răspundere, neaplicată orice dispoziție contrară a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.”
- faptul că prin Decizia nr. 24/14.11.2011 – decizie pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, obligatorie conform art. 3307 alin. 4 Cod de Procedură Civilă – publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1 din 3 ianuarie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că:
„1.Acțiunea având ca obiect obligarea Instituției Prefectului prin serviciul de specialitate, la înmatricularea autovehiculelor second-hand achiziționate dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, fără plata taxei de poluare prevăzută de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 și fără parcurgerea procedurii de contestare a obligației fiscale prevăzută de art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 este admisibilă.
2. Procedura de contestare prevăzută de art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit. d din același cod”.
Curtea subliniază că reclamantul a formulat o cerere de restituire a taxei de poluare, cerere întemeiată pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) Cod de Procedură Fiscală – text potrivit căruia „se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: (...) d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale;” – invocând încălcarea art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene prin impunerea taxei respective.
Curtea mai observă, în privința prescripției dreptului de a solicita restituirea taxelor „plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale;” că, potrivit art. 135 Cod de Procedură Fiscală, „dreptul contribuabililor de a cere compensarea sau restituirea creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la compensare sau restituire”.
Cu privire la fondul litigiului, Curtea remarcă, în primul rând, că reclamantul a invocat dispozițiile art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ca temei al cererii domniei sale.
În ceea ce privește temeinicia cererii, instanța reține că, în speță, reclamantul nu pune în discuție o discriminare directă permisă de dispozițiile OUG nr. 50/2008, căci din punct de vedere formal, regimul de impozitare instituit prin OUG nr. 50/2008 nu face vreo deosebire nici între autovehicule în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Fiind datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului menționat, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de împrejurarea dacă este vorba despre un vehicul cumpărat pe piața națională sau importat, taxa în discuție nu stabilește un tratament diferențiat pe baza criteriilor menționate, astfel încât nu poate fi considerată direct discriminatorie, după cum, de altfel, a constatat și Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., publicată la 28.05.2011 în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, pct. 36.
Dimpotrivă, se constată că reclamantul se prevalează de caracterul indirect discriminatoriu al taxei instituie prin OUG nr. 50/2008, susținând că aceasta descurajează importul de autovehicule de ocazie din statele membre ale Uniunii Europene, sens în care ar fi relevantă, totuși, o comparație între autovehiculele similare, cu caracteristici identice, înmatriculate pe teritoriul României anterior intrării în vigoare a menționatului act normativ și cele importate ulterior.
În acest sens, prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., deja citată, pct. 58-59, analizând neutralitatea taxei pe poluare instituite prin OUG nr. 50/2008, în varianta sa inițială, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că „reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală”, că, „în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre”, respectiv, că „deși statele membre păstrează, în materie fiscală, competențe extinse care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuie totuși să respecte interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE”, iar la pct. 53 a precizat că „Astfel, articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE”.
În aceeași hotărâre, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut, analizând neutralitatea taxei instituite prin OUG nr. 50/2008, în varianta inițială, în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate, că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Aceste considerente se impun și în ceea ce privește regimul de taxare prevăzut de OUG nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 208/2008, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009 și, respectiv, OUG nr. 117/2009. Variantele ordonanței care o succed pe cea analizată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., mai sus citată, păstrează formula de calcul a taxei pe poluare și majorează cuantumul acesteia. Prin urmare, toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin același regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală. În acest sens s-a concluzionat în cauza N., C-263/10, la pct. 27.
În consecință, Curtea reține că recursul autorității pârâte nu este întemeiat.
În ceea ce privește jurisprudența Curții Europene de Justiție invocată în recurs, Curtea subliniază că referirile la hotărârile Curții Europene de Justiție din cauzele Nunes Tadeu, Gomes Valente, Nádasdi și Németh, Brzezinski nu pot fi luate în considerare fără a ține seama de modificările aduse în jurisprudența Curții Europene de Justiție prin hotărârile T. și N. – ultimele pronunțate în materia taxelor auto discriminatorii.
Astfel, în cauza T. Curtea Europeană de Justiție a procedat la o analiză a măsurii în doi pași, sau din două perspective: deprecierea vehiculului și valoarea taxei.
Într-o primă fază (pct. 38-47), Curtea aplică testul comparației cu valoarea reziduală a taxei încorporate în vehiculul național similar. Produsul național similar cu care se face comparația îl reprezintă vehiculele de ocazie importate anterior importului efectuat de dl. T., dar înmatriculate tot în perioada de aplicare a OUG 50/2008 versiunea inițială, adică 1.07-14.12.2008 și deci supuse aceluiași regim de taxare. Această analiză era cea previzibilă, în considerarea jurisprudenței anterioare în materie. Rezultatul acestei analize este că, în sine, din punct de vedere al criteriilor pe care este bazat, menite să stabilească deprecierea, regimul de impozitare instituit prin OUG 50/2008 este legal din perspectiva art. 110 TFUE.
Curtea nu se oprește însă aici, ci trece la o a doua fază (pct. 48-61), în care produsul național similar cu care continuă comparația îl reprezintă vehiculele de ocazie importate anterior importului efectuat de domnul T. și înmatriculate înainte de aplicarea OUG 50/2008 versiunea inițială, adică înainte de 1.07.2008, deci nesupuse taxei instituite de aceasta.
Or, această analiză reprezintă o relativă noutate. În mod evident testul nu mai poate fi cel al comparației cu valoarea reziduală. Curtea a aplicat criteriul efectului descurajant al taxei asupra importurilor. Rezultatul acestei analize este că taxa aplicată reclamantei pentru tipul de vehicul din speță este indirect discriminatorie și deci nelegală din perspectiva art. 110 TFUE, și la fel este în cazul oricăror altor categorii de vehicule dacă prin valoarea sa descurajează importurile fără a descuraja și cumpărarea de vehicule naționale similare.
D. fiind acest nou criteriu de evaluare a caracterului discriminatoriu al reglementărilor în litigiu, Curtea constată că argumentele pârâtelor vizează exclusiv analiza instanței europene referitoare la primul criteriu – testul comparației cu valoarea reziduală a taxei încorporate în vehiculul național similar. Așadar, noul criteriu reținut de Curtea Europeană de Justiție în hotărârile T. și N. își păstrează actualitatea, iar argumentele pârâtelor nu pot fi luate în considerare în această privință, întrucât nu înlătură consecința caracterului discriminatoriu al taxei de poluare din perspectiva comparației cu regimul taxelor aplicate autovehiculelor second hand înmatriculate deja în România la momentul introducerii taxei în litigiu, autovehicule ce au fost scutite integral de la plata acestei taxe.
În consecință, Curtea reține că recursul autorității pârâte nu este întemeiat.
În consecință, Curtea constată legalitatea și temeinicia sentinței civile recurate, fiind justificată concluzia privind incompatibilitatea taxei în litigiu cu dispozițiile art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, precum și soluția înlăturării de la aplicare a reglementării române în prezenta cauză, cu obligarea pârâtei la restituirea acestei taxe.
În consecință, Curtea apreciază că soluția Tribunalului A. este temeinică și legală, recursul formulat urmând a fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 al. 1 Cod de Procedură Civilă.
Constatând culpa procesuală a pârâtei în promovarea recursului, potrivit dispozițiilor art.274 C.pr.civ., Curtea va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 620 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice A. în contradictoriu cu reclamanta . și chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu București împotriva sentinței civile nr.1124/3.04.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ .
Obligă pârâta recurentă la plata către reclamant a sumei de 620 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 28 mai 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECATOR,
R. O. D. D. R. P.
GREFIER,
M. M.
Red.:D.D./30.05.2013
Tehnored./M.M./ 2 ex./11.06.2013
Inst.fond:Tribunalul A.:jud.C. Șianțiu
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 6659/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 5403/2013.... → |
|---|
