Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 8466/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 8466/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 12-09-2013 în dosarul nr. 5977/115/2012
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMISOARAOperator 2928
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.8466
Ședința publică din 12 septembrie 2013
P.:M. I.
JUDECĂTOR:Ș. E. P.
JUDECATOR:R. C.
GREFIER:G. K.
S-a luat în examinare recursul formulat de recurenta reclamantă H. A. împotriva sentinței civile nr. 109/16.01.2013, pronunțată de Tribunalul C. - S. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimații DGFP C.- S. în reprezentarea AFP Caransebeș și Administrația F. pentru Mediu, contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin registratura instanței a fost depusă la dosar la data de 12.09.2013 de către recurenta reclamantă H. A., concluzii scrise.
Văzând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, Curtea constată cauza în stare de judecată și reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr.109/16.01.2013 pronunțată în dosar nr._, Tribunalul C.-S. a respins acțiunea formulată de către reclamanta H. A., în contradictoriu cu pârâții Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. și Ministerul Finanțelor Publice-Agenția Națională de Administrare Fiscală - Administrația Finanțelor Publice Caransebeș.
A respins cererea de chemare în garanție formulată împotriva chematei în garanție Administrația F. pentru Mediu București.
Din actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut că reclamanta a achiziționat un autoturism, pentru a cărui înmatriculare în România a fost obligată să achite suma de 3568 lei, achitată cu chitanța . nr._/27.12.2010, taxă stabilită prin Decizia de calcul a taxei de poluare nr._/27.12.2010, emisă de AFP Caransebeș.
Reglementarea taxei de poluare pentru autovehicule a fost instituită începând cu data de 01.07.2008 prin O.U.G. nr.50/2008.
Reclamanta a invocat dispozițiile art. 90 din TCE, actualmente art. 110 TFUE, și a arătat, în esență, că taxa de poluare achitată contravine acestor dispoziții din dreptul european, care prevalează asupra dreptului național și impun înlăturarea reglementării din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, care instituie o taxă internă discriminatorie deoarece creează o discriminare între autoturismele second hand înmatriculate deja într-un stat membru al Uniunii Europene și care se înmatriculează în România după 01.07.2008 și autoturismele second hand înmatriculate deja în România.
Prin Hotărârea din 7.04.2011 dată în cauza C-402/09 (T.), având ca obiect cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu (România), Curtea Europeană de Justiție a analizat compatibilitatea cu art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene – fost articol 90 din TCE- a caracteristicilor reglementării taxei de poluare aplicabilă în România în perioada 15.12._08 (stabilită în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, în varianta inițială) și a statuat că „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene reține, în paragrafele 52 - 54, 58 și 60 următoarele:
(52) "În schimb, din Hotărârea Nadasdi și N. menționată nu rezultă în niciun fel că competența statelor în stabilirea regimului unor noi taxe este nelimitată. Dimpotrivă, potrivit unei jurisprudențe constante, interdicția prevăzută la art. 110 al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale.
(53) Astfel, art. 110 al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le-ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, 30 din Tratatul de funcționare a Uniunii Europene și 34 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
(54) În ceea ce privește taxele aplicate autovehiculelor, din lipsa unei armonizări în materie, rezultă că fiecare stat membru poate să stabilească regimul acestor măsuri fiscale potrivit propriilor aprecieri. Astfel de aprecieri, asemenea măsurilor adoptate pentru punerea lor în aplicare, trebuie însă să fie lipsite de efectul descris la punctul precedent".
(58) "Cu toate acestea, din dosarul prezentat Curții rezultă fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre".
(60) "În plus, trebuie să se constate, astfel cum a subliniat în mod corect domnul T., că obiectivul protecției mediului, menționat de Guvernul român, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive, circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare, și, pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa de poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește."
De asemenea, prin Hotărârea pronunțată la data de 7 iulie 2011 în cauza C‑263/10 (I. N.) Curtea a analizat compatibilitatea cu art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene a caracteristicilor reglementării taxei de poluare aplicabilă în România în perioada 15.12._09 (stabilită în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin Ordonanțele de Urgență nr. 208/2008, 218/2008, 7/2009 și 117/2009) și a statuat că:
„Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Prin această hotărâre, Curtea a reluat considerentele expuse în Hotărârea T., reținând în paragraful 27 că toate modificările succesive aduse Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 208/2008, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 218/2008, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 7/2009 și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 117/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. S-a conchis în sensul că reglementarea națională are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și prin aceasta contravine art. 110 al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene.
Făcând trimitere la considerentele Curții Europene de Justiție din hotărârea T., Curtea reține că:
- din Hotărârea Nádasdi și Németh menționată nu rezultă în niciun fel că competența statelor în stabilirea regimului unor noi taxe este nelimitată;
- interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale;
- autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente;
- Art.110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare;
- având în vedere prezența necontestată a unor date statistice care demonstrează o scădere foarte considerabilă a înmatriculărilor de vehicule de ocazie importate în România de la . OUG nr. 50/2008, Curtea Europeană de Justiție a reținut că din dosarul cauzei rezultă fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
Din considerentele expuse rezultă că taxa de poluare reglementată prin OUG nr. 50/2008 are caracter discriminatoriu doar în ipoteza autovehiculelor second hand care au fost anterior înmatriculate într-un alt stat membru U.E..
În speță, reclamanta nu a demonstrat că autoturismul achiziționat de ea și înmatriculat în România a fost înmatriculat într-un alt stat membru UE, pentru a fi incidente prevederile art. 110 din TFUE-fost articol 90 TCE.
Potrivit dispozițiilor art. 1169 din Codul civil din 1864 ( articol în vigoare în prezent, conform dispozițiilor art. 230 din Legea nr. 287/2009, potrivit căruia acest articol -1169 C.civ.-se abrogă la data intrării în vigoare a Legii nr. 134/2010, respectiv 15.02.2013), cel care face o cerere în fața judecății, trebuie să o dovedească.
Cum reclamanta nu a dovedit că, anterior înmatriculării în România, autoturismul a fost înmatriculat într-un alt stat membru al Uniunii Europene, nedepunând, în acest sens, la dosar certificatul de înmatriculare în respectivul stat membru UE, instanța în baza dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 554/2004, a respins acțiunea formulată, ca neîntemeiată.
Raportat la această soluție, s-a respins și cererea de chemare în garanție formulată conform art. 60-63 Cod procedură civilă de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. față de chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu București.
Impotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta reclamantă H. A., solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și admiterea acțiunii.
În motivarea recursului a arătat că prin acțiunea formulată a solicitat instanței să dispună anularea deciziei de calcul a taxei de poluare, cu nr._/27.12.2010, respectiv obligarea paratelor la restituirea sumei de 3568 lei, reprezentând c/v taxei de poluare achitate, astfel cum rezulta din copia chitanței .._/27.12.2010.
Prin sentința civila recurata, instanța de fond dispune respingerea acțiunii reținând (la pag 4) faptul ca nu a demonstrat ca autoturismul achiziționat si înmatriculat in România a fost înmatriculat . membru al UE, pentru a fi incidente prevederile art.110 din TFUE - fost articol 90.
Cu privire la acest aspect, apreciază ca instanța a incalcat principiul rolului sau activ, deoarece-in cazul in care aprecia ca se impune depunerea unor înscrisuri - era necesar sa îi pună in vedere acest aspect.
Având in vedere toate aceste aspecte, solicită să se aibă in vedere că autoturismul a fost înmatriculat . UE, sens in care depune alăturat dovada acestei înmatriculări, solicitând ca in urma admiterii cererii să se dispună admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, respectiv admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată.
În drept a invocat disp art 304 pct 8,9 C..
Analizând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate, precum și prin aplicarea art. 304, 304 ind. 1 C.pr.civ., instanța constată că acesta este fondat.
În ceea ce privește temeinicia cererii, instanța reține că, nu se poate constata în speță că reclamanta nu a făcut dovada înmatriculării autovehiculului într-un stat membru al Uniunii Europene, în condițiile în care la dosarul de fond ( fila 40) acesta a depus certificatul nr._/27.12.2010 emis de AFP Caransebeș din care rezultă că autoturismul marca VOLKSWAGEN cu nr. de identificare WVWZZZ7MZ1V014654 a fost achiziționat intracomunitar, data primei înmatriculări fiind 03.08.2000, în același sens fiind și certificatul nr.10/AA187503 M emis de autoritățile italiene ( fila 39).
Față de aceste considerente, se constată că, diferit de cele reținute la prima instanță, s-a făcut dovada înmatriculării autovehiculului într-un stat membru al Uniunii Europene.
În schimb, cererea reclamantului de anulare a deciziei de calcul al taxei pe poluare în baza căreia s-a perceput suma a cărei restituire se pretinde, apare inadmisibilă, urmând a fi respinsă.
Decizia de calcul al taxei pe poluare este un act administrativ fiscal, încadrându-se în definiția dată acestuia prin art. 41 C.pr.fiscală (fiind „act emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea drepturilor și obligațiilor fiscale”), precizându-se chiar în conținutul său că aceasta constituie titlu de creanță și că poate fi contestat în termen de 30 de zile de la comunicare. Prin urmare, aceasta poate fi contestată doar în procedura specială stabilită prin art. 205 și urm. C.pr.fiscală, la care face trimitere expresă art. 7 din OUG nr. 50/2008, procedură de care, însă, reclamantul nu a uzat.
Se impune astfel concluzia că este inadmisibilă cererea de anulare a deciziei de calcul al taxei pe poluare, lipsa plângerii prealabile constituindu-se ca un fine ne neprimire a cererii de anulare a actului administrativ fiscal. Prin urmare, acest capăt de cerere al acțiunii se impune a fi respins ca inadmisibil, fără a fi cercetat în fond, în condițiile prescrise de art. 137 alin.1 C.pr.civ.
Analizând, așadar, în fond, doar capătul de cerere care vizează restituirea taxei, instanța reține că acțiunea reclamantei este întemeiată.
Reclamanta cumpărat în cursul anului 2010 un autoturism de ocazie marca Volkswagen tip VW 7M SEA8CAUYX01/ SHARAN/, fabricat în anul 2001, cu nr. identificare WVWZZZ7MZ1V014654. Înscrisurile depuse la dosar dovedesc că aceasta l-a achiziționat dintr-un stat membru al Uniunii Europene ( filele 39-41).
Anterior înmatriculării lor în România, reclamanta a achitat pentru autoturism taxa pe poluare, calculată de Administrația Finanțelor Publice Caransebeș prin decizia cu nr._/27.12.2010 (fila 4 din dosarul primei instanțe), taxa fiind achitată potrivit chitanței . nr._/27.12.2010 (fila 5 din același dosar).
Reclamanta a solicitat restituirea taxelor astfel plătite, prin cererea înregistrată la Administrația Finanțelor Publice Caransebeș, susținând că instituirea sa încalcă normele comunitare în materie de liberă circulație a mărfurilor, având caracter discriminatoriu. Prin adresa cu nr._/20.09.2012, organul fiscal a încunoștințat pe reclamantă că taxa a fost stabilită prin decizie de calcul iar anterior anulării acesteia taxa nu poate fi restituită (fila 8).
În speță, reclamanta nu pune în discuție în cauză o discriminare directă permisă de dispozițiile OUG nr. 50/2008, cum greșit susține pârâta, căci din punct de vedere formal, regimul de impozitare instituit prin OUG nr. 50/2008 nu face vreo deosebire nici între autovehicule în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Fiind datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului menționat, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de împrejurarea dacă este vorba despre un vehicul cumpărat pe piața națională sau importat, taxa în discuție nu stabilește un tratament diferențiat pe baza criteriilor menționate, astfel încât nu poate fi considerată direct discriminatorie, după cum, de altfel, a constatat și Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., publicată la 28.05.2011 în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, pct. 36.
Reclamantul se prevalează în speță de caracterul indirect discriminatoriu al taxei instituie prin OUG nr. 50/2008, susținând că aceasta descurajează importul de autovehicule de ocazie din statele membre ale Uniunii Europene, sens în care ar fi relevantă, totuși, o comparație între autovehiculele similare, cu caracteristici identice, înmatriculate pe teritoriul României anterior intrării în vigoare a menționatului act normativ și cele importate ulterior.
În acest sens, prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., deja citată, pct. 58-59, analizând neutralitatea taxei pe poluare instituite prin OUG nr. 50/2008, în varianta sa inițială, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că „reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală”, că, „în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre”, respectiv, că „deși statele membre păstrează, în materie fiscală, competențe extinse care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuie totuși să respecte interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE”, iar la pct. 53 a precizat că „Astfel, articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE”.
În fine, în aceeași hotărâre, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut, analizând neutralitatea taxei instituite prin OUG nr. 50/2008, în varianta inițială, în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate, că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Aceste considerente se impun și în ceea ce privește regimul de taxare prevăzut de OUG nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 208/2008, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009 și, respectiv, OUG nr. 117/2009. Variantele ordonanței care o succed pe cea analizată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., mai sus citată, păstrează formula de calcul a taxei pe poluare și majorează cuantumul acesteia. Prin urmare, toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin același regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală. În acest sens s-a concluzionat în cauza N., C-263/10, nepublicată în Repertoriu, la pct. 27.
Astfel fiind, trebuie concluzionat că și în speța pendinte, în care reclamanta a achitat taxele pe poluare la data de 27.12.2010, se impune interpretarea dată legislației Uniunii Europene prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza N., deja citată.
Ca atare, se verifică în speță susținerile reclamantului potrivit cărora, datorită efectelor concrete pe care le produce, taxa are caracter indirect discriminatoriu, fiind contrară dispozițiilor din fostul art. 90 TCE, actualul art. 110 TFUE.
Consecința acestei constatări îl constituie faptul că „judecătorul național însărcinat să aplice, în cadrul competenței sale, dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, lăsând, la nevoie, pe proprie răspundere, neaplicată orice dispoziție contrară a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional” ( a se vedea hotărârea Curții de Justiție a Comunităților Europene din 9 martie 1978, dată în cauza Administrazione delle finanze delloStato/Simmenthal, nr. C 106/77)
Date fiind această opinie explicită a Curții de Justiție a Comunităților Europene – a cărei jurisprudență este obligatorie pentru instanțele naționale în interpretarea dreptului comunitar – Curtea constată că este competentă să procedeze, în executarea obligației de a asigura realizarea efectului deplin al dreptului comunitar, la înlăturarea de la aplicare a oricărei dispoziții contrare a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.
În consecință, față de caracterul indirect discriminatoriu al reglementării taxei de poluare aplicabile reclamantului, această reglementare urmează a fi înlăturată ca fiind în contradicție cu dispozițiile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană.
Așadar, se va modifica sentința recurată, în sensul că se va admite în parte cererea promovată și va fi obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice Caransebeș la restituirea către reclamantă a sumei de 3568 lei, achitată cu titlu de taxă pe poluare, respingând în rest acțiunea respectiv cererea reclamantului de anulare a deciziei de calcul al taxei pe poluare în baza căreia s-a perceput suma a cărei restituire se pretinde, pentru considerentele anterior expuse.
În privința cererii de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, cerere formulată de pârâta Administrația Finanțelor Publice Caransebeș, Curtea reține că în prezenta speță, raportul juridic dedus judecății constă în pretenția reclamantului de obligare a pârâtei la restituirea taxei de poluare plătită și contestată de reclamant.
Curtea constată, astfel că reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la restituirea taxei de poluare încasate de Administrația Finanțelor Publice Caransebeș.
Curtea precizează că din dispozițiile art. 1 alin. 1 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 rezultă în mod indiscutabil că sumele percepute de Statul Român cu titlul de taxă de poluare sunt virate în contul Administrației F. pentru Mediu și că această autoritate gestionează sumele respective.
Având în vedere aceste reglementări, Curtea reține că organele fiscale – Administrația Finanțelor Publice Caransebeș – au competențe limitate la calcularea, încasarea și soluționarea contestațiilor formulate de contribuabili împotriva acestor acte, iar competențele privind administrarea sumelor astfel încasate revin Administrației F. pentru Mediu.
Așadar, suma plătită de reclamant cu titlul de taxă de poluare a fost virată în contul Administrației F. pentru Mediu, pârâta Administrația Finanțelor Publice Caransebeș nefiind creditor bugetar în cazul raportului juridic născut cu prilejul plății de către reclamant a acestei taxe.
Curtea observă că, potrivit art. 60 alin. 1 Cod de Procedură Civilă, „partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretențiuni cu o cerere în garanție sau în despăgubire”.
Conform acestui text, chemarea în garanție este justificată pe existența unei obligații „în garanție sau în despăgubire” a Administrației F. pentru Mediu față de pârâtă.
Or, în condițiile în care instanțele judecătorești rețin nelegalitatea încasării de către organele fiscale a unor sume virate în contul Administrației F. pentru Mediu – se impune concluzia potrivit căreia Administrația F. pentru Mediu are obligația de a restitui sumele virate în contul său, în condițiile în care raportul juridic născut din plata taxei respective a fost anulat, nemaiexistând temei legal pentru reținerea acestei sume.
Date fiind acest considerente, Curtea apreciază ca fiind întemeiată cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu formulată de Administrația Finanțelor Publice Caransebeș.
În consecință, Curtea va admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Administrația Finanțelor Publice Caransebeș împotriva Administrației F. pentru Mediu și va obliga chemata în garanție să achite pârâtei Administrația Finanțelor Publice Caransebeș suma de 3568 reprezentând taxă de poluare.
Pe cale de consecință, se va face aplicarea în speță a dispozițiilor art. 304 pct. 9. art. 304 ind. 1 C.pr.civ. și se va admite recursul declarat, iar potrivit art. 312 alin. 1 și 3 C.pr.civ., se va modifica sentința recurată și se va modifica în parte sentința atacată, conform considerentelor deja expuse.
În aplicarea art. 274 C.pr.civ., se va lua act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta reclamantă H. A. împotriva sentinței civile nr. 109/16.01.2013, pronunțată de Tribunalul C. - S. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimații DGFP C.- S. în reprezentarea AFP Caransebeș și Administrația F. pentru Mediu.
Modifică sentința recurată în sensul că:
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta H. A. în contradictoriu cu pârâta DGFP C.- S. - AFP Caransebeș în sensul că obligă pârâta AFP Caransebeș să plătească reclamantei suma de 3568 reprezentând taxă de poluare.
Respinge în rest acțiunea.
Admite cererea de chemare în garanție formulată de DGFP C.- S. în reprezentarea AFP Caransebeș împotriva chematei în garanție Administrația F. pentru Mediu.
Obligă chemata în garanție să achite pârâtei Administrația Finanțelor Publice Caransebeș suma de 3568 reprezentând taxă de poluare.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 12.09.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECATOR,
M. I. Ș. E. P. R. C.
GREFIER,
G. K.
Red.SEP./13.09.2013
Tehnored./GK/ 2 ex./4.10.2013
Inst.fond:Tribunalul C.-S. :jud.Vegheș A. T.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 154/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 8522/2013.... → |
|---|
