Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1041/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1041/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 13-03-2013 în dosarul nr. 2418/30/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
Secția contencios administrativ și fiscal
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1041
Ședința publică din data de 13 martie 2013
Președinte: C. L.
Judecător: C. P.
Judecător: M. C. Dica
Grefier: N. B.
Pe rol recursul formulat de pârâta-recurentă Administrația Finanțelor Publice Lugoj împotriva Sentinței civile nr. 2890/CA/18.09.2012, pronunțată de Tribunalul T. în Dosar nr._, în contradictoriu cu reclamanta-intimată . Lugoj, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care Curtea, văzând că s-a solicitat judecarea în lipsă, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată că prin Sentința civilă nr. 2890/CA/18.09.2012, pronunțată în Dosarul nr._, Tribunalul T. a respins excepțiile de inadmisibilitate, de prematuritate și de tardivitate formulate de pârâta Administrația Finanțelor Publice Lugoj.
A admis în parte acțiunea formulată de reclamanta . Lugoj, în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice Lugoj și Administrația F. pentru Mediu București.
A obligat pârâtele să restituie reclamantei suma de 10.166, reprezentând taxa de poluare, cu dobânzi conform art. 124 Cod procedură fiscală.
A obligat pârâtele la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă, în cuantum de 43,3 lei, respingând în rect acțiunea, ca neîntemeiată.
A respins cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu București, ca inadmisibilă.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Având a se pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și de fond, care fac de prisos cercetarea, în tot sau în parte, a fondului pricinii, conform art. 137 Cod procedură civilă, tribunalul a constatat că excepțiile invocate de pârâta AFP sunt neîntemeiate, fiind respinse.
Astfel, cu privire la excepția inadmisibilității, cu motivarea că nu ar fi fost urmată procedura prealabilă prevăzută de Legea nr. 9/2012 sau nu ar fi fost formulată contestația potrivit art. 205 și urm. Din OG nr. 92/2003 rep., coroborate cu art. 7 din Legea nr. 554/2004 rep., tribunalul a reținut că reclamanta nu avea obligația să parcurgă această procedură, în raport de cele stabilite de ÎCCJ, prin Decizia nr. 24/2011. În consecință, excepțiile sunt neîntemeiate, fiind respinse. De asemenea, este neîntemeiată și excepția tardivității, motivată de pârâtă prin nerespectarea art. 207 alin. 1 Cod procedură civilă, având în vedere Decizia nr. 24/2011 a ÎCCJ, cu atât mai mult, acțiunea nu este tardivă și prin raportare la prevederile procesual fiscale, potrivit cărora cererile de restituire a taxelor potrivit art. 117 Cod procedură fiscală, pot fi formulate în termenul de 5 ani.
Asupra fondului cauzei, tribunalul a reținut că reclamanta a achiziționat un autoturism rulat dintr-un stat membru al Uniunii Europene, pentru înmatricularea căruia în România a achitat taxa de poluare în conformitate cu norma legală internă – OUG nr. 50/2008, astfel cum rezultă din analiza înscrisurilor depuse la dosar. Reclamanta a făcut dovada că s-a adresat pârâtei AFP, în scopul restituirii taxei de poluare, prin cererea înregistrată la organul fiscal la 12.09.2012, fără a depune la dosar răspunsul autorității.
Potrivit art. 3 din OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, aceasta taxă este datorată pentru autovehiculele din categoriile M (1)-M (3) și N (1)-N (3), astfel cum sunt acestea definite în Reglementările privind omologarea de tip și eliberarea cărții de identitate a vehiculelor rutiere, precum și omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin Ordinul MLPTL nr. 211/2003. Autoturismul reclamantului nu intră în categoriile exceptate de la plata taxei pe poluare, prevăzute de art.3 alin.2 si art.9 alin.1.
Obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România conform art. 4 lit. a), fără ca textul să facă distincția între autoturismele produse în România și cele produse în afara acesteia sau între autoturismele noi și cele second-hand.
Deoarece actul normativ menționat a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2008, așa cum se prevede la art. 14 alin. 1, rezultă ca taxa pe poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele aflate deja în circulație, înmatriculate în țară până la această dată.
Analizând dispozițiile OUG nr. 50/2008, cu modificările ulterioare, rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe, la o nouă înmatriculare, taxa pe poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România. Dar se percepe aceasta taxă pe poluare la autoturismul produs în țară sau în alt stat membru UE, dacă este înmatriculat pentru prima dată în România. Reglementată în acest mod, taxa pe poluare descurajează sau este destinată să descurajeze introducerea în România a unor autoturisme second-hand provenind dintr-un alt stat membru: Cumpărătorii sunt orientați, din punct de vedere fiscal, spre achiziționarea de autovehicule deja înmatriculate în România.
Sub acest aspect OUG nr. 50/2008 este contrară art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene (art.110 din T.F.U.E.), norma fiscală națională diminuând sau fiind susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate second -hand (autovehicule înmatriculate în alte state membre), influențând astfel alegerea.
Însă, în conformitate cu articolul Tratatului, „Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Potrivit art. 11 alin. 1 și 2 din Constituție, „Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”.
Art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție statuează: „Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare … Parlamentul, președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2”.
Din prevederile constituționale citate și față de Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, rezultă că, urmare aderării României la Uniune, Tratatul de Constituire a Uniunii Europene are caracter obligatoriu pentru statul român.
Dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar. Conform acestui principiu, orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, regula aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.
Obligativitatea instanțelor din statele membre de a aplica prioritar Tratatul Uniunii a fost statuată și prin Hotărârile pronunțate de CEJ în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964), precum și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a (9 martie 1978).
Potrivit considerentelor CJE, redate în aceste hotărâri, la . Tratatului, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a statelor membre, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice. Curtea a reținut că „o instanță națională ce este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar are obligația de a aplica aceste prevederi, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională”. În același sens, în cauza Simmenthal, Curtea a statuat că „judecătorul național însărcinat să aplice, în cadrul competenței sale, dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, lăsând, la nevoie, pe proprie răspundere, neaplicată orice dispoziție contrară a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă ori prin orice alt procedeu constituțional”. Aceeași obligație a judecătorilor naționali rezultă și din prevederile art. 10 din Tratat.
Pe rolul CJE s-au aflat cauzele reunite Akos Nadasdi și I. N. contra autorităților ungare, soluționate prin Hotărârea din 5 decembrie 2006, Curtea stabilind că art.90 par.1 din Tratat trebuie interpretat ca interzicând o taxă de tipul celei prevăzute de legea maghiară privind taxele de înmatriculare, asemănătoare celei introduse de autoritățile române.
De asemenea, instanța de fond a reținut că, prin Hotărârile pronunțate de Curtea Europeană de Justiție în cauzele T. și N., prevederile OUG nr. 50/2008 au fost declarate incompatibile cu prevederile art. 110 TFUE. Este de subliniat că, în cauza N., Curtea a apreciat că „toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o asemenea sarcină fiscală”.
În aceste condiții, s-a reținut că normele interne ce reglementează obligația de plată a taxei pe poluare contravin dispozițiilor Tratatului, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor.
Legiuitorul român a instituit și un alt tip de discriminare - între persoanele care au solicitat înmatricularea autoturismelor anterior datei de 1 iulie 2008 și cele care înmatriculează autoturisme ulterior. D. aceste din urma persoane plătesc taxa de poluare, deși este evident ca poluează și autoturismele primei categorii de persoane. Discriminarea este realizată de legiuitor care a legat plata taxei pe poluare de faptul înmatriculării, deși din preambulul OUG nr. 50/2008 rezulta că s-a urmărit asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implica instituirea unei taxe de poluare pentru toate autoturismele aflate în trafic, potrivit principiului „poluatorul plătește”.
În consecință, tribunalul a constatat că refuzul de restituire a taxei plătite de reclamant este nejustificat, astfel că sunt îndeplinite condițiile art.1 alin.1 și 8 alin.1 din Legea nr. 554/2004 pentru ca acesta să se adreseze instanței de contencios administrativ, în vederea recunoașterii dreptului pretins și reparării pagubei.
În ce privește invocarea de către pârâtă, în apărare, a Legii nr. 9/2012, tribunalul urmează să înlăture argumentele pârâtei legate de incidența acestui act normativ. În primul rând, pornind de la principiul aplicării legii în timp și de la neretroactivitatea legii, consacrată prin art. 15 din Constituție, Legea nr. 9/2012 nu este incidentă cauzei, dat fiind că taxa de poluare a cărei restituire se solicită în prezenta cauză a fost achitată sub imperiul și în conformitate cu OUG nr. 50/2008. În al doilea rând și în mod cu totul subsidiar, chiar dacă această nouă lege ar fi incidentă cauzei, actul normativ nu înlătură caracterul discriminatoriu al taxelor reglementate de OUG nr. 50/2008, având în vedere că, deși legiuitorul a instituit, prin Legea nr. 9/2012, obligativitatea plății taxei de poluare și pentru prima transcriere a dreptului de proprietate asupra autovehiculelor din România, această dispoziție a fost suspendată prin OUG nr. 1/2012, astfel că regimul discriminatoriu stabilit prin OUG nr. 50/2008 nu a fost modificat.
De asemenea, reclamanta a chemat în judecată, alături de pârâta AFP, și Administrația F. pentru Mediu, date fiind prevederile art. 1 din OUG nr. 50/2008, potrivit cărora taxa de poluare constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu. Cum pârâta AFP este organul fiscal care a încasat taxa, iar cererea de restituire a taxei se adresează organului fiscal competent, potrivit art. 117 din OG nr. 92/2003 republicată, rezultă că ambele pârâte au calitate procesuală pasivă și sunt ținute la restituirea debitului către creditorul obligației.
Împotriva sentinței civile nr. 2890/18.09.2012 a Tribunalului T., a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice Lugoj, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii cererii de restituire a cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului se arată că acțiunea este inadmisibilă și prematur formulată, având în vedere că în data de 15.12.2011 a fost adoptat proiectul de lege privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule inițiat de MMP, act normativ ce dă posibilitatea ca în cazul în care taxa de poluare plătită de la 01.07.2008 este mai mare decât cea rezultată din aplicarea acestei legi, contribuabilii să poată solicita restituirea sumelor rezultând din aplicarea acestei legi. D. după parcurgerea acestei proceduri conform prevederilor Codului de procedură fiscală și în acord cu prevederile art. 10 din Legea nr. 9/2012 și Normele Metodologice de aplicare. În lipsa urmării acestei proceduri acțiunea formulată direct la instanța de judecată este prematur formulată și inadmisibilă, motiv pentru care se solicită admiterea excepției ridicate și respingerea acțiunii.
Potrivit Deciziei nr. 24/2011 privind recursul în interesul legii, ce a format obiectul dosarului nr. 9/2011 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, în cazul acțiunilor ce vizează anularea deciziei de calcul a taxei de poluare este obligatorie parcurgerea procedurii prealabile, această obligație neexistând doar în cazul cererilor de restituire, ci și în cazul cererilor de anulare a actului administrativ fiscal constând în decizia de calcul a taxei de poluare.
Recurenta a invocat excepția de tardivitate raportat la prevederile art. 207 alin. 1 Cod procedură civilă: „Termenul de depunere a contestației 1) Contestația se va depune în termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal, sub sancțiunea decăderii …”
În fapt. Reclamantul a primit sub semnătură decizia de calcul a taxei de poluare și nu a formulat în termenul stabilit de lege contestație prealabilă împotriva actului administrativ fiscal reprezentat de Decizia de calcul a taxei de poluare.
Astfel, potrivit jurisprudenței constante a CJCE Luxemburg, ținând cont de faptul că taxa de primă înmatriculare este o taxă unică și este aplicată atât la autovehiculele noi, cât și la cele second-hand, în momentul primei înmatriculări, o dată plătită pentru un vehicul nou taxa formează o proporție constantă din valoarea capitalului. În consecință, pe măsură ce vehiculul se depreciază, taxa reziduală scade proporțional cu pierderea în valoare a vehiculului.
În acest sens, Curtea a hotărât în mod constant că, pentru a evita impozitarea discriminatorie a autoturismelor străine second-hand, trebuie să se țină seama de deprecierea acestora, astfel încât taxa impusă să nu depășească valoarea taxei reziduale incluse în valoarea autovehiculelor similare înmatriculate pe piața internă ca fiind noi (Hotărârea CJCE din 09.03.1995 în caza C-345/93 Fazenda Publica și Ministerio Publico împotriva Americo Joao Nunes Tadeu).
Se solicită, de asemenea, a se reține că taxa pentru emisiile poluante provenite de al autovehicule nu se aplică exclusiv autoturismelor second-hand provenind din alte state membre ale UE, ci ea se aplică tuturor autoturismelor noi sau second-hand înmatriculate pentru prima dată în România, indiferent de proveniența lor geografică sau națională, respectiv se aplică și autoturismelor noi provenite din alte state membre ale UE, autoturismelor noi și second-hand din alte state care nu sunt membre ale UE.
Analizând recursul promovat de pârâta Administrația Finanțelor Publice Lugoj, prin aplicarea dispozițiilor art. 304, 3041 Cod procedură civilă, prin prisma probatoriului administrat, instanța constată că acesta este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
În ce privește excepția de inadmisibilitate prematuritate, Curtea reține că în mod legal prima instanță a respins aceste excepții prin raportare la Decizia nr. 24/14.11.2011 prin care s-a stabilit că procedura de contestare prevăzută de art. 7 din OUG nr. 50/2008 nu se aplică. Totodată se constată că excepția de tardivitate este neîntemeiată în raport de termenul de prescripție de 5 ani instituit în această materie.
În ceea ce privește temeinicia cererii, instanța reține că, în speță, reclamanta nu pune în discuție în cauză o discriminare directă permisă de dispozițiile OUG nr. 50/2008, căci din punct de vedere formal, regimul de impozitare instituit prin OUG nr. 50/2008 nu face vreo deosebire nici între autovehicule în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Fiind datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului menționat, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de împrejurarea dacă este vorba despre un vehicul cumpărat pe piața națională sau importat, taxa în discuție nu stabilește un tratament diferențiat pe baza criteriilor menționate, astfel încât nu poate fi considerată direct discriminatorie, după cum, de altfel, a constatat și Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin hotărârea din 07.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., publicată la 28.05.2011 în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, pct. 36.
Dimpotrivă, se constată că reclamanta se prevalează de caracterul indirect discriminatoriu al taxei instituie prin OUG nr. 50/2008, susținând că aceasta descurajează importul de autovehicule de ocazie din statele membre ale Uniunii Europene, sens în care ar fi relevantă, totuși, o comparație între autovehiculele similare, cu caracteristici identice, înmatriculate pe teritoriul României anterior intrării în vigoare a menționatului act normativ și cele importate ulterior.
În acest sens, prin hotărârea din 07.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., deja citată, pct. 58-59, analizând neutralitatea taxei pe poluare instituite prin OUG nr. 50/2008, în varianta sa inițială, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că „reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală”, că, „în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre”, respectiv, că „deși statele membre păstrează, în materie fiscală, competențe extinse care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuie totuși să respecte interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE”, iar la pct. 53 a precizat că „Astfel, articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE”.
În aceeași hotărâre, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut, analizând neutralitatea taxei instituite prin OUG nr. 50/2008, în varianta inițială, în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate, că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Aceste considerente se impun și în ceea ce privește regimul de taxare prevăzut de OUG nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 208/2008, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009 și, respectiv, OUG nr. 117/2009. Variantele ordonanței care o succed pe cea analizată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în hotărârea din 07.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., mai sus citată, păstrează formula de calcul a taxei pe poluare și majorează cuantumul acesteia. Prin urmare, toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin același regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală. În acest sens s-a concluzionat în cauza N., C-263/10, la pct. 27.
Față de cele expuse, având în vedere că reclamantul a achitat taxa pe poluare la data de 19.10.2011, în temeiul OUG nr. 50/2008 în versiunea sa modificată, se impune interpretarea dată legislației Uniunii Europene prin hotărârea, în cauza N., C-263/10, deja citată.
Așadar sunt întemeiate susținerile reclamantului potrivit cărora, datorită efectelor concrete pe care le produce, taxa are caracter indirect discriminatoriu, fiind contrară dispozițiilor din fostul art. 90 TCE, actualul art. 110 TFUE.
Referitor la aplicabilitatea în cauză a Hotărârilor Curții de Justiție din cauzele T. (C-402/09) și N. (C‑263/10), instanța de recurs reține că în paragrafele nr. 28 și 29 din hotărârea T., Curtea de Justiție a arătat că analiza sa a avut în vedere OUG nr. 50/2008, în versiunea sa inițială, iar nu versiunea modificată prin OUG nr. 208/2008.
Pe de altă parte, în hotărârea N., Curtea Europeană de Justiție a examinat compatibilitatea art. 110 TFUE cu OUG nr. 50/2008, în versiunea sa aplicabilă în România în perioada 15.12._09 (stabilită în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin Ordonanțele de Urgență nr. 208/2008, nr. 218/2008, nr. 7/2009 și nr. 117/2009).
Curtea subliniază, de asemenea, că în cauza N. se solicitase restituirea unei taxe de poluare plătită la data de la 1 februarie 2010, astfel cum rezultă din paragraful 16 al hotărârii N., și că nici Guvernul României nu a contestat aplicabilitatea reglementării examinate de Curtea Europeană de Justiție în perioada anului 2010.
Curtea subliniază, de asemenea, că modificările ulterioare ale OUG nr. 50/2008 nu au modificat formula de calcul a taxei de poluare, ci au înlocuit anexele inițiale ale OUG nr. 50/2008, cu consecința majorării – substanțială în unele cazuri – a cuantumului taxei de poluare datorate la înmatricularea autovehiculelor.
Astfel, atât OUG nr. 208/2008, cât și OUG nr. 218/2008 și OUG nr. 7/2009 au înlocuit anexele inițiale ale OUG nr. 50/2008, dublând sau triplând cuantumul taxei de poluare în unele cazuri în raport cu reglementarea inițială, și păstrând formula de calcul a taxei, astfel cum a fost stabilită prin OUG nr. 50/2008, în versiunea sa inițială.
De asemenea, Curtea constată că taxa de poluare instituită conform OUG nr. 50/2008 este impusă numai pentru autovehiculele care se înmatriculează pentru prima dată în România după . acestui act normativ – 01.07.2008 – cu excluderea de la plata acestei taxe pentru autovehiculele deja înmatriculate în România anterior acestei date. Această caracteristică esențială a taxei de poluare a rămas neschimbată până în prezent, indiferent de modificările aduse Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008
De aceea, Curtea concluzionează că în măsura în care nivelul taxei de poluare este unul dintre criteriile de constatare a incompatibilității dintre art. 110 TFUE și reglementarea română a taxei de poluare – reglementarea ulterioară datei de 15.12.2008 și, respectiv aceea ulterioară datei de 19.02.2009 sunt vizate implicit de această hotărâre a Curții Europene de Justiție.
În plus, Curtea reamintește că începând cu OUG nr. 208/2008 și continuând cu OUG nr. 218/2008 și OUG nr. 7/2009, a fost introdusă și perpetuată o scutire totală de la plata taxei de poluare pe perioada 15.12._09 (neaplicabilă în prezenta cauză), iar prin OUG nr. 117/2009 a fost extinsă temporar această scutire pentru o categorie limitată de autovehicule, fără a oferi un remediu pentru autovehiculele similare deja înmatriculate în România cu plata taxei de poluare.
Date fiind aceste constatări, Curtea reține că singurul element de diferență esențial al prezentei cauze față de cauza T. ar fi cuantumul taxei de poluare ,iar nu formula de calcul, sau sfera de aplicare a taxei de poluare.
În consecință, Curtea consideră că incompatibilitatea dintre art. 110 TFUE și taxa de poluare din prezentul litigiu se impune a fi analizată prin prisma hotărârilor Curții Europene de Justiție din cauzele T. și N., menționate anterior – hotărâri în care s-a reținut incompatibilitatea dintre art. 110 TFUE și reglementarea română a taxei de poluare conform OUG nr. 50/2008, în versiunea sa inițială, dar și în versiunile ulterioare.
În ceea ce privește dispozițiile Legii nr. 9/2012, Curtea observă că Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, a abrogat Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, iar conform art. 12 alin. 1 din noul act normativ „în cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabili începând cu 1 iulie 2008 până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării în România, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, numai către titularul obligației de plată, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Calculul diferenței de restituit se face pe baza formulei de calcul din prezenta lege, în care se utilizează elementele avute în vedere la momentul înmatriculării autovehiculului în România”.
Curtea constată că prin dispozițiile Legii nr. 9/2012 se tinde la înlocuirea retroactivă a reglementării taxei de poluare cu aceea cuprinsă în noua lege, referitoare la taxa pentru emisiile poluante, prin ajustarea vechii taxe de poluare la nivelul noii taxe, în vigoare din luna ianuarie 2012.
Efectul concret al acestei reglementări este acela al limitării, cel puțin în anumite cazuri, a dreptului contribuabilului care a plătit taxa de poluare la restituirea integrală a taxei respective.
Or, Curtea subliniază că taxa de poluare a fost considerată de Curtea Europeană de Justiție ca fiind contrară art. 110 TFUE și că această constatare impune restituirea taxelor plătite cu încălcarea dreptului UE. Dată fiind prioritatea dreptului UE în raport cu dreptul intern, Curtea reține că efectele impuse prin aplicarea dreptului UE nu pot fi înlăturate, nici măcar parțial, printr-o lege internă.
Prin urmare, Curtea consideră că această reglementare nu poate aduce atingere constatării Curții Europene de Justiție referitoare la contrarietatea dintre Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 și art. 110 Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, contrarietate în vigoare la momentul plății taxei de poluare de către reclamant.
Totodată, caracterul retroactiv al acestei reglementări împiedică aplicarea acestor dispoziții unor raporturi juridice născute anterior intrării ei în vigoare, în condițiile în care la momentul plății taxei de poluare de către reclamant, această taxă nu se aplica autovehiculelor de ocazie de pe piața internă, grevând exclusiv autovehiculele de ocazie înmatriculate pentru prima dată în România în perioada respectivă.
Curtea observă că Legea nr. 9/2012 nu înlătură sub nici o formă – pentru trecut – această discriminare existentă la momentul plății taxei de poluare din litigiu, în condițiile în care nu impune noua taxă și autovehiculelor deja înmatriculate în România și care au făcut obiectul unor vânzări sau transcrieri a dreptului de proprietate în perioada în care a fost în vigoare OUG nr. 50/2008.
Prin urmare, Curtea consideră că dispozițiile art. 12 din Legea nr. 9/2012 nu înlătură dreptul reclamantei de a obține restituirea integrală a taxei de poluare în litigiu ca fiind o taxă contrară art. 110 TFUE.
Având în vedere considerentele de fapt și de drept expuse anterior, în conformitate cu prevederile art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul formulat de către pârâta-recurentă Administrația Finanțelor Publice Timișoara împotriva Sentinței civile nr. 2890/CA/18.09.2012, pronunțată de Tribunalul T. în Dosar nr._, în contradictoriu cu reclamanta-intimată . Lugoj.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâta-recurentă Administrația Finanțelor Publice Lugoj împotriva Sentinței civile nr. 2890/CA/18.09.2012, pronunțată de Tribunalul T. în Dosar nr._, în contradictoriu cu reclamanta-intimată . Lugoj.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 13 martie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
C. L. Dr. C. P. C. M. Dica
Grefier,
N. B.
Red. C. L./05.04.2013
Tehnored.: N.B/ 2 ex./05.04.2013
P. inst.: Tribunalul T. – A. S.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 6374/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 19/2013.... → |
|---|
