Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1117/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1117/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 14-03-2013 în dosarul nr. 5226/108/2012
ROMÂNIA Operator 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA DE C.
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA Nr. 1117/R
Ședința publică din 14.03.2013
PREȘEDINTE: M. B.
JUDECĂTOR: R. S.
JUDECĂTOR: D. I. Ț.
GREFIER: A. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de către pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A. împotriva sentinței civile nr.3888/02.10.2012, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanta intimată G. A. LETIȚIA și chemat în garanție – intimat Administrația F. pentru Mediu București, având ca obiect contestație act administrativ fiscal - restituire taxa poluare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că, prin registratura instanței, s-a depus întâmpinare de către reclamantul intimat, de asemenea se constată că s-a solicitat judecarea cauzei în baza art.242 alin.2 C.proc.civ. și nemaifiind cereri formulate și excepții invocate se reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.3888/02.10.2012, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ s-a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta G. A. LETIȚIA, împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice A., a anulat decizia de calcul a taxei de poluare și a obligat pârâtă să restituie reclamantei taxa pe poluare achitată în sumă de 5.439 lei, sumă ce urmează a fi actualizată cu dobânda legală în materie fiscală, până la data restituirii efective a acesteia.
S-a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva Administrației F. pentru Mediu și obligarea acesteia din urmă să-i plătească celei dintâi sumele de bani cu care aceasta a căzut în pretenții conform hotărâri judecătorești și a respins acțiunea față de DGFP A. și Administrația F. de Mediu, a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 1.639,2 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că urmare a aplicării O.U.G. nr. 50/2008 privind taxa de poluare, în forma modificată prin O.U.G. nr. 218/2008 și O.U.G. nr. 7/2009, reclamantul a fost obligat la achitarea unei taxe de poluare în cuantum de 3101 lei, taxa fiind achitată în contul Administrației Finanțelor Publice A. ca o condiție prealabilă pentru înmatricularea în România a unui autoturism second-hand, anterior înmatriculat într-un alt stat membru al Uniunii Europene.
Instanța de judecată este obligată să țină seama de efectele pe care le determină hotărârea preliminară din 7 aprilie 2011 pronunțată în cauza C – 402/09, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei atare hotărâri formulată în temeiul art. 234 CE de Tribunalul Sibiu din România, și prin care Camera I a Curții a statuat după calificarea procedurii ca având caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, că art. 110 TFUE trebuie să fie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Că, în raport cu dispozițiile din Constituția României, aplicarea dispozițiilor din legile interne al Statului român se va face în conformitate cu dispozițiile obligatorii din dreptul Uniunii Europene, respectiv din dreptul comunitar, Tribunalul precizând dispozițiile din actele normative aparținând legislației interne ce sunt aplicabile speței dar și jurisprudența pe larg a Curții Europene de Justiție în materia taxelor interne aplicate autoturismelor second-hand.
Că, singura concluzie judicioasă care se impune în cauză este aceea că deși dispozitivul hotărârii preliminare pronunțată în cauza „T.” nu este lămuritor sub toate aspectele, considerentele acestei hotărâri atestă fără niciun dubiu caracterul discriminatoriu al reglementării taxei pentru poluare conform OUG nr. 50/2008, în varianta inițială, la care de asemenea s-a făcut referire în hotărârea de față, fără a opera nicio distincție, chiar dacă Curtea Europeană de Justiție nu a stabilit și care ar fi nivelul maxim acceptabil până la care se poate reține că taxa pentru poluare nu are caracter discriminatoriu și nu descurajează importul de autovehicule, în condițiile în care în cauza „T.” s-a reținut caracterul discriminatoriu al taxei pentru poluare în litigiu avându-se în vedere și cuantumul ridicat al taxei pentru poluare din cauza respectivă care era de aproximativ 30% din valoarea autovehiculului, în vreme ce în alte cazuri aceeași taxă are o valoare redusă față de acest procent, ajungând uneori și la 10 – 15 % din valoarea autovehiculului.
Cu alte cuvinte, este de nediscutat astăzi împrejurarea că o taxă pentru poluare de circa 30 % din valoarea autovehiculului contravine art. 110 TFUE dar, întrucât Curtea Europeană de Justiție nu afirmă nimic despre taxele mai mici de 30% din valoarea enunțată, respectiv nu stabilește că taxa ar fi nediscriminatorie, dacă nu ar depăși bunăoară 15% ori 20% din valoarea autovehiculului, în lipsa unui atare reper trebuie reținută concluzia, singura posibilă, că taxa pentru poluare reglementată în varianta inițială a OUG nr. 50/2008 contravine art. 110 TFUE fără nicio distincție.
Împotriva sentinței civile a formulat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A. prin care a solicitat admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii introductive.
În motive se arată că, România prin aprobarea OUG nr. 50/2008 privind taxa pe poluare, s-a aliniat tendinței internaționale de a fundamenta politica mediului pe principiul poluatorul plătește, principiu care constituie elementul cheie ce direcționează strategia de protecție a calității mediului si statuează obligația poluatorului de a suporta cheltuielile legate de prevenirea si controlul poluării, fiind responsabil pentru pagubele produse. Principiul "poluatorul plătește", un principiu de bază al dreptului comunitar și nicidecum o inovație proprie a statului român este elementul cheie ce dictează existența acestei taxe în foarte multe state membre UE, el fiind în concordanță atât cu politica socială a UE, cât și cu prevederile Protocolului de la Kyoto pentru adoptarea de măsuri antipoluare a cărui semnatar este și România.
Îndeplinind aceste condiții, este evident că taxele achitate de reclamant sunt temeinice, legale și în conformitate cu normele comunitare, acestea neputând fi restituite nici la cerere, nici în alt mod, fiind întrunite toate condițiile funcționalității și legalității lor.
De asemenea, discriminarea pretins a exista între înmatricularea autoturismelor de pe piața internă și cele fabricate într-un alt stat membru UE este inexistentă din moment ce orice autoturism nou, indiferent că este fabricat în România sau în alt stat membru UE este supus acestei taxe de poluare.
Tocmai de aceea OUG nr.50/2008 a introdus taxa de poluare fiind radical diminuat atât cuantumul acesteia (sensibil mai scăzut decât cel al taxei speciale auto), cât și modul de calcul prin renunțarea la coeficientul de corelare în cadrul formulei de calcul al acesteia și faptul că acest act normativ și în special, taxa de poluare așa cum este reglementată este în concordanță cu o . spețe soluționate de CEDO care aveau același obiect.
C.E.J. a hotărât că art.90 primul paragraf CE este încălcat doar atunci când impozitul aplicat produsului din import și cel aplicat produsului național similar sunt calculate diferit, după metode diferite, care conduc, fie chiar și în cazuri limitate, la un impozit mai mare aplicat produsului din import
Este necesar să se ia în considerare nu numai valoarea impozitului interna care se aplică direct sau indirect produselor naționale si produselor importate, ci și în baza de impozitare și modalitățile de percepere a impozitului în cauză.
Deci, petentul ar fi trebuit să producă probe din care să rezulte indubitabil că taxele pe care le aplică statul român sunt superioare celor din statul din care reclamantul și-a achiziționat autoturismul, astfel discriminarea pretins a exista între înmatricularea autoturismelor de pe piața internă și cele fabricate într-un alt stat membru UE este inexistentă din moment ce orice autoturism, indiferent că este fabricat în România sau în alt stat membru UE este supus acestei taxe de poluare.
Tot Curtea a decis că, pentru un sistem de impozitare a vehiculelor de ocazie importate care ține seama de deprecierea reală a vehiculelor pe baza unor criterii generale să fie compatibil cu articolul 90 CE, trebuie ca acesta să fie organizat astfel încât să excludă orice efect discriminatoriu, ținând seama de aproximările rezonabile inerente oricărui sistem de acest tip.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, reclamanta intimată G. A. LETIȚIA a solicitat respingerea recursului ca și menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală.
Analizând recursul declarat de pârâtă, conform motivelor invocate în scris și văzând dispozițiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ., Curtea reține că este nefondat pentru următoarele considerente:
Solicitând restituirea taxei, reclamantul nu a pus în discuție în cauză o discriminare directă permisă de dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008; într-adevăr, din punct de vedere formal regimul de impozitare instituit prin O.U.G. nr. 50/2008 nu face vreo deosebire nici între autovehicule în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Fiind datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului menționat, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de împrejurarea că este vorba despre un vehicul cumpărat pe piața națională sau importat, taxa în discuție nu stabilește un tratament diferențiat pe baza criteriilor menționate, astfel încât nu poate fi considerată direct discriminatorie, după cum, de altfel, a constatat și Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T..Litigiul pune însă în discuție caracterul indirect discriminatoriu al taxei instituie prin O.U.G. nr. 50/2008, în sensul că măsura legislativă adoptată de Statul român descurajează importul de autovehicule de ocazie din statele membre ale Uniunii Europene.
Or, prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., analizând neutralitatea taxei pe poluare instituite prin O.U.G. nr. 50/2008, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că „reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală”, că, „în aceste condiții, O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre”, respectiv, că „deși statele membre păstrează, în materie fiscală, competențe extinse care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuie totuși să respecte interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE”, iar la pct. 53 a precizat că „articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le-ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE”.
În fine, în aceeași hotărâre, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut, analizând neutralitatea taxei instituite prin O.U.G. nr. 50/2008, în varianta inițială, în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate, că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Considerentele se impun și în ceea ce privește regimul de taxare prevăzut de O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 și, respectiv, O.U.G. nr. 117/2009, fiind precizate de CJUE și în cauza N. - C-263/10, reținându-se că toate versiunile de modificare a O.U.G. nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și vechime importantă, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Reclamantul achitând taxa pe poluare calculată în temeiul O.U.G. nr. 50/2008 în forma în vigoare la acea dată, urmează a se constata că taxa prelevată contribuabilului avea, datorită efectelor concrete pe care le-a produs, caracter discriminatoriu, fiind contrară dispozițiilor din fostul art. 90 TCE, actualul art. 110 TFUE. În aceste condiții, astfel cum în mod corect a reținut prima instanță, se impune restituirea taxei, întrucât, astfel cum a statuat CJUE (C-62/93), contribuabilii au dreptul la rambursarea impozitelor și taxelor prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european, rațiunea fiind aceea că un stat membru nu poate profita, iar contribuabilul nu poate suferi o pierdere, ca urmare a aplicării unei dispoziții fiscale naționale incompatibile cu dreptul european.
Pentru aceste considerente, constatând că soluția reținută prin sentința recurată este temeinică și legală sub aspectul criticilor formulate, în temeiul art. 312 alin. 1 rap. art. 304 pct. 9 C.proc.civ. urmează a fi respins ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A. împotriva sentinței civile nr.3888/02.10.2012, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 14.03.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
Dr. M. B. R. S. D. I. Ț.
GREFIER
A. T.
RED.D./20.03.2013
TEHNORED. A.T./20.03.2013
PRIMA INSTANȚĂ: TRIBUNALUL A.
PREȘEDINTE: ȘIANȚIU C.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4667/2013.... | Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr.... → |
|---|
