Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr. 696/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 696/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 21-02-2013 în dosarul nr. 3454/115/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ – 03.09.2011
DECIZIA CIVILĂ NR. 696
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 21.02.2013
PREȘEDINTE: M. I.
JUDECĂTOR: Ș. E. P.
JUDECĂTOR: R. C.
GREFIER: D. C.
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamantul F. A. împotriva sentinței civile nr. 607/04.05.2012, pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._ în contradictoriu cu I. de J. județean „GL. BG. V. Z.” C.-S., având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns pentru pârâtul intimat reprezentat de consilier juridic L. G., lipsă fiind reclamantul recurent.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată depusă la dosar prin registratura instanței la data de 16.01.2013 din partea pârâtului intimat concluzii scrise și practică judiciară.
Consilier juridic L. G. depune împuternicire pentru reprezentarea în cauză a Inspectoratului de J. județean „GL. BG. V. Z.” C.-S. învederând instanței că nu mai are alte cereri de formulat și nici probe de administrat, astfel încât instanța, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.p.civ., constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul pârâtului intimat pune concluzii de respingere a recursului declarat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței instanței de fond, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
În deliberare, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 607 din data de 04 mai 2012, Tribunalul C.-S. a respins acțiunea formulată de către reclamantul F. RUSĂLIN A., în contradictoriu cu pârâtul I. DE J. JUDEȚEAN ,,GL. BG. V. Z.“ C. – S..
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Prin acțiunea formulată reclamantul F. Rusălin A. a solicitat instanței anularea Ordinului nr._/14.09.2011 emis de pârât și reîncadrarea sa pe funcția deținută anterior emiterii ordinului contestat.
Din actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut că reclamantul a fost încadrat în funcția de plutonier, fiind trecut în rezervă, începând cu data de 15.09.2011, prin actul administrativ contestat (fila 11 dosar fond).
Analizând legalitatea și temeinicia ordinului nr._/2011, tribunalul a observat că acesta a fost emis de către pârât cu respectarea dispozițiilor legale, ca urmare a intrării în vigoare și aplicării dispozițiilor O.G. nr. 54/2011 privind stabilirea unor măsuri pentru încadrarea în limita alocată cheltuielilor de personal din Ministerul Administrației și Internelor pentru anul 2011, act normativ ce a impus luarea unor măsuri specifice pentru reorganizarea instituției pârâte.
În acest sens au fost puse în executare Ordinul Ministerului Administrației Internelor nr. I/654/2011 privind reorganizarea Jandarmeriei Române și Ordinul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române nr._/2011, prin care au fost aprobate statele de organizare ale unităților subordonate Inspectoratului General al Jandarmeriei Române și repartizate pe unități posturile aprobate.
Prin aplicarea actelor normative mai sus menționate, la nivelul Inspectoratului Județean de J. C. – S., prin reorganizare s-au redus unele funcții din Statul de organizare, personalul în cauză, printre care se regăsește și reclamantul F. Rusălin A., fiind trecut în rezervă, în temeiul art. 85 alin. 1 lit. e din Legea nr. 80/1995, ca urmare a expirării termenului de 3 luni, în cadrul căruia reclamantul se afla la dispoziția unității, termen prevăzut de art. 82 alin. 1 lit. a din lege (fila 45-51 dosar).
Potrivit dispozițiilor legale, înscrise în preambulul ordinului contestat, tribunalul a observat că acesta îndeplinește și condiția de legalitate externă a actului administrativ, respectiv cerința motivării, astfel că susținerea reclamantului, privind nemotivarea ordinului, a fost înlăturată, ca neîntemeiată.
Referitor la apărarea reclamantului, vizând nerespectarea Procedurii – cadru reglementată de Ordinul nr. 129/2011, tribunalul a observat că acesta nu este aplicabil în speța de față, având în vedere următoarele:
Ordinul nr. 129/2011, care a fost emis în baza prevederilor art. 7 alin. 5 din O.U.G. nr. 30/2007, care reglementează dreptul ministrului administrației și internelor de a emite ordine și instrucțiuni cu caracter normativ sau individual, a fost adoptat pentru punerea în executare a prevederilor speciale ale art. 100 alin. 3 din Legea nr. 188/1999, respectiv pentru personalul Ministerului Administrației și Internelor care are calitatea de funcționar public sau polițiști funcționari publici cu statut special.
Or, reclamantul are calitate de cadru militar, respectiv subofițer, calitate în care îi sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 80/1995 și nu dispozițiile legii privind Statutul funcționarilor publici.
În sensul celor mai sus enunțate se arată că este și adresa nr._/2011 a Direcției Generale Management Resurse Umane din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, în care se precizează că aplicabilitatea Ordinului nr. 129/2011 este limitată (la categoriile de personal cărora le sunt incidente dispozițiile art. 100 alin. 3 din Legea nr. 188/1999) și că reorganizarea instituțională a Ministerului Administrației și Internelor și încadrarea în noile structuri organizatorice se realizează cu respectarea dispozițiilor legale/statutare aplicabile fiecărei categorii de personal existente (fila 27 dosar fond).
Așadar, în vederea reîncadrării pe posturile vacante a personalului pus la dispoziția unității, pârâtul a procedat legal la organizarea concursului, constând în interviuri pe subiecte profesionale, potrivit dispozițiilor Ordinului nr. 665/2008.
Reclamantul a fost înștiințat de către pârât despre organizarea examenelor, potrivit înștiințărilor nr._/23.06.2011 și nr._/ 27.06.2011 (fila 24-26 dosar fond).
Tribunalul a reținut că reclamantul s-a aflat în concediu medical în perioada 18.06.- 15.07.2011, astfel că la examenele organizate de unitate în perioada 29-30.06.2011 nu s-a putut prezenta.
Ulterior, după expirarea concediului medical, reclamantul, în baza raportului înregistrat și aprobat sub nr._/09.09.2011, a participat la interviul organizat în data de 13.09.2011, în vederea ocupării funcției vacante de subofițer operativ și conducător auto, fiind declarat respins (fila 23 și 34 dosar).
Reclamantului i-a fost aprobată și participarea la examenul organizat de I. pentru Situații de Urgență ,,Semenic“ al Județului C. – S., însă acesta s-a retras de la interviul pe subiecte profesionale organizat pentru ocuparea posturilor vacante la Secția de Pompieri O., conform mențiunilor din adresa nr._/12.09.2011 (fila 28 dosar fond).
Ca urmare a nepromovării, respectiv neprezentării reclamantului la examenele organizate, pârâtul a emis Ordinul nr._/2011 prin care a dispus trecerea în rezervă a acestuia, începând cu data de 15.09.2011.
Tribunalul a respins, ca nefondată, critica reclamantului privind nelegalitatea ordinului atacat ca urmare a nerespectării dispozițiilor art. 62 alin. 3 din Legea nr. 53/2003 (dispoziții care prevăd că decizia de concediere se emite în scris și, sub sancțiunea nulității absolute trebuie să fie motivată în fapt și în drept și să cuprindă precizări cu privire la termenul în care poate fi contestată și la instanța judecătorească la care se contestă) pentru următoarele considerente:
În speța de față, ordinul de trecere în rezervă este un act administrativ individual, căruia i se aplică dispozițiile legii speciale, respectiv Legea nr. 554/2004 și nu dispozițiile de drept comun, respectiv Legea nr. 53/2003 invocată, eronat, de către reclamant.
De asemenea, din examinarea conținutului ordinului contestat, tribunalul a observat că acesta, după cum s-a enunțat și anterior, prevede atât motivarea emiterii acestuia, cât și dispozițiile legale, în temeiul și în executarea cărora a fost emis, indicând și termenul și instanța la care poate fi contestat.
Pe cale de consecință, tribunalul a apreciat că Ordinul nr._/2011, a cărei anulare a solicitat-o reclamantul, îndeplinește condițiile de legalitate (de fond și de formă) ale actului administrativ individual, motiv pentru care cererea de anulare a acestuia, precum și, pe cale de consecință, și cererea accesorie de reîncadrare a reclamantului pe funcția avută anterior, apar ca nefondate.
Față de considerentele de fapt și de drept mai sus enunțate, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004, tribunalul a respins acțiunea formulată de către reclamantul F. Rusălin A. în contradictoriu cu pârâtul I. de J. Județean ,,Gl. Bg. V. Z.“ C.-S..
În conformitate cu prevederile art. 274 Cod procedură civilă, tribunalul a respins cererea reclamantului privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal reclamantul F. A., solicitând modificarea în tot a hotărârii atacată și, rejudecând cauza în fond, să se admită acțiunea, cu cheltuielile de judecată
Recurentul consideră că hotărârea primei instanțe este nelegală, hotărârea fiind dată fără o cercetare temeinică a fondului cauzei, fără o interpretare corectă a actelor din dosar și cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
Se arată că motivele de recurs sunt prevăzute de dispozițiile art. 304 punctele 5, 8 și 9, raportate la dispozițiile art. 304 ind.1 și ale art. 312 alin. (3) și (5), din Codul de procedură civilă.
Recurentul arată că prin hotărârea dată instanța de fond a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) Cod procedură civilă, întrucât nu a înțeles să cerceteze dacă modul în care s-au făcut înștiințările nr._/23.06.2011 și nr._/27.06.2011 este legal sau nu, raportat la dispozițiile art. 90 alin. (7), art. 92 alin. (1), art. 100, art. 102 alin. (19, art. 721, art. 723 Cod procedură civilă coroborate cu art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată.
Recurentul susține că din motivarea instanței de fond, la ultimul alineat de la pagina 4, se înțelege faptul că ar fi fost înștiințat despre organizarea examenelor, deși la alineatul 1 de la pagina 5, instanța reține expres că a fost în concediu medical în perioada 18.06._11, situație în care nu avea cum să ia la cunoștință despre cele două înștiințări (trimise în interiorul perioadei de mai sus), fiind internat în spital, așa cum recunoaște pârâta, fapt ce rezultă din alineatul 1 de la pagina 3 din hotărârea recurată.
Recurentul susține că la dosarul cauzei nu se află documentele medicale pe care le-a depus la unitatea pârâtă.
In opinia sa, acesta constituie un motiv de casare pentru necercetarea fondului cauzei, conform art. 312 alin. (3) și (5) Cod procedură civilă.
Potrivit jurisprudenței Curții Europene de Drepturilor Omului „dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă cererile și observațiile părților sunt într-adevăr auzite, adică examinate conform normelor de procedură de către tribunalul sesizat.
Altfel spus, recurentul arată că art. 6 impune tribunalului obligația de a proceda la o examinare efectivă a motivelor, argumentelor și a cererilor de probatoriu ale părților", ceea ce nu s-a întâmplat în speță, instanța de fond soluționând procesul fără a intra în cercetarea fondului, motiv pentru care hotărârea recurată trebuie casată și trimisă cauza spre rejudecare.
Recurentul arată că instanța de fond a reținut greșit faptul că numele său complet ar fi F. Rusălin A., în realitate se numește F. A..
Hotărârea recurată a fost dată cu interpretarea greșită a actelor juridice deduse judecății, respectiv Ordinul nr._ din 14.09.2011.
Recurentul consideră că sunt obligatorii dispozițiile art. 62 alin. (3) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, întrucât dispozițiile legii speciale se completează întotdeauna cu dispozițiile de drept comun, atunci când nu conțin anumite reglementări, ori Legea nr. 554/2004 nu conține dispoziții exprese referitoare la conținutul actului administrativ, situație în care, în mod evident, se aplică dispozițiile din dreptul comun, în speță, art. 62 alin. (3) din Legea nr. 53/2003.
Raportat la dispozițiile art. 62 alin. (3) din Legea nr. 53/2003, consideră că ordinul nr._/14.09.2011 este lovit de nulitate, întrucât simpla arătare a unui fapt nu constituie motivare în fapt, iar temeiurile de drept sunt greșit invocate, astfel că acest act este nul, conform art. 105 alin. (2) Cod procedură civilă coroborat cu art. 28 din Legea nr. 554/2004, având în vedere vătămarea care s-a pricinuit și care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului administrativ - Ordinul nr._ din 14.09.2011 - emis cu nerespectarea dispozițiilor legale.
In aceste condiții, recurentul arată că sub aspectul motivării Ordinul nr._ din 14.09.2011 este incomplet nefiind respectate condițiile obligatorii cerute de art. 62 alin. (3) din Legea nr. 53/2003, sub sancțiunea nulității.
Recurentul consideră că hotărârea recurată este nelegală fiind dată cu aplicarea greșită a legii, în sensul că instanța de fond a pronunțat hotărârea ignorând efectiv dispozițiile art. 62 alin. (3) din Legea nr. 53/2003, susținând că actul administrativ individual contestat ar fi fost emis cu respectarea dispozițiilor speciale, ori Legea nr. 554/2004, nu conține dispoziții exprese referitoare la conținutul actului administrativ, situație în care, în mod evident, se aplică dispozițiile din dreptul comun, în speță, art. 62 alin. (3) din Legea nr. 53/2003.
Pe de altă parte, recurentul arată că termenul de 3 luni, menționat de instanță la alineatul 1 de la pagina 4, nu a fost respectat având în vedere faptul că pe perioada concediului medical acest termen era suspendat, astfel că nu au fost aplicate corect dispozițiile art. 82 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 80/1995.
Față de cele de mai sus, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, recurentul solicită admiterea recursul, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei Tribunalului C.-S., pentru rejudecarea cauzei față de motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 și art. 312 alin. (3) și (5) Cod procedură civilă și pentru ca instanța de fond să intre temeinic în cercetarea fondului, în sensul de a cerceta dacă procedura de comunicare a înștiințărilor respectă întocmai dispozițiile legale în materie, dacă Ordinul contestat a fost motivat corect și efectiv atât în fapt cât și în drept, precum și dacă actele medicale (concediile medicale) au fost depuse sau nu la dosar de către pârâta-intimată, fapt care i-a pricinuit o vătămare a drepturilor sale la un proces corect și echitabil, vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea sentinței atacate.
In cazul în care instanța de recurs nu va dispune casarea hotărârii, recurentul solicită admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii atacate și, rejudecând cauza pe fond, admiterea contestației împotriva Ordinului nr._/14.09.2011 ca fiind nefondat și neîntemeiat.
De asemenea, solicită ca intimata să fie obligată să-i plătească cheltuielile de judecată pe care le va face cu acest proces.
In drept, își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 299-316 Cod procedură civilă, coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, raportate la dispozițiile art. 62 alin. (3) din Legea nr. 53/2003, precum și la celelalte dispoziții legale în materie.
Prin concluziile scrise depuse la dosar, pârâtul intimat I. de J. județean „GL. BG. V. Z.” C.-S. a solicitat respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a Sentinței Civile nr. 607/04.05.2012, pronunțată de către Tribunalul C.-S., având în vedere următoarele motive:
Referitor la susținerea recurentului, precum că „ordinul inspectorului șef nr._/14.09.2011, este nelegal", învederează instanței de recurs faptul că prin documentele depuse în fața instanței de fond, unitatea a făcut dovada că la emiterea ordinului nr._ /14.09.2011, a respectat prevederile legale în vigoare.
Referitor la susținerea recurentului precum că a fost internat în spital în perioada interviurilor pentru ocuparea posturilor vacante, intimatul solicită să se constate faptul că, din documentele medicale depuse de către reclamant la dosarul cauzei, reiese faptul că acesta a fost externat din spital la data de 28.06.2011, beneficiind de concediu medical până la data de 05.07.2011. Învederează instanței de recurs faptul că de la data externării din spital, până la data de data de 13.09.2011, când reclamantul s-a hotărât să participe la interviul pe subiecte profesionale, unitatea lor, cât și alte structuri din cadrul ministerului, la care acesta putea participa în calitate de candidat la ocuparea unui post vacant, au mai organizat interviuri pe subiecte profesionale. Deși, reclamantul cunoștea faptul că se află la dispoziție iar pentru a fi repus în funcție trebuie să fie declarat „admis" la unul din interviurile pe subiecte profesionale, organizate de inspectorat sau de către alte structuri ale ministerului, intimatul arată că acesta nu și-a manifestat în nici un fel interesul de a participa la vreun interviu pe subiecte profesionale, în afară de cel din data de 13.09.2011. Astfel, intimatul arată că reclamantul a participat la interviul organizat în data de 13.09.2011, fiind declarat respins, acestuia fiindu-i aprobată participarea la un interviu organizat de către I. pentru Situații de Urgență „Semenic”, însă s-a retras de la interviul pe subiecte profesionale organizat pentru ocuparea posturilor vacante la Secția de Pompieri O.. In această situație, ca urmare a nepromovării, respectiv neprezentării recurentului la examenele organizate, cât și datorită expirării termenului maxim impus de art. 82, alin. (1), lit. „a" din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare, a fost emis ordinul inspectorului șef nr._ /14.09.2011, prin care s-a dispus trecerea în rezervă a recurentului.
Referitor la susținerea recurentului, precum că în speța de față sunt obligatorii disp. art. 62 alin 3 din Legea nr. 53/2003, intimatul arată că, așa cum corect a reținut și instanța de fond, ordinul de trecere în rezervă este un act administrativ individual, căruia i se aplică dispozițiile legii speciale, respectiv Legea nr. 554/2004 și nu dispozițiile de drept comun, respectiv Legea nr. 53/2003.
Intimatul solicită să se constate faptul că instanța de fond a cercetat îndeajuns fondul cauzei, sens în care, în speța de față, nu poate fi vorba despre casarea hotărârii, ci doar de a verifica legalitatea sentinței civile și depune practică judiciară la dosar.
In drept, intimatul invocă art. 85, alin. 1, lit. e, din Legea nr. 80/1995, privind statutul cadrelor militare.
Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente inclusiv art. 304 ind. 1 C.p.civ., Curtea reține următoarele:
Curtea constată că este nefondată cererea privind casarea sentinței cu trimitere spre rejudecare, întrucât pe de-o parte concediile medicale la care face referire recurentul au fost depuse la dosarul de fond chiar de către acesta, pârâta necontestând de altfel perioada în care reclamantul s-a aflat în concediu medical, iar pe de altă parte din probele administrate de instanța de fond au rezultat motivele pentru care reclamantul a fost trecut în rezervă, hotărârea recurată cuprinzând motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, condiție impusă de art.261 alin.1 pct 5 C.proc.civ., din conținutul considerentelor rezultând că analiza s-a făcut raportat la verificarea legalității ordinului contestat, prima instanță procedând la o analiză efectivă a motivelor, argumentelor și mijloacelor de probă ale părților, soluția fiind determinată de relevanța și incidența în cauză a acestora prin raportare la obiectul cauzei. În mod corect a reținut instanța de fond că ordinul de trecere în rezervă care face obiect al acțiunii în anulare a fost emis în temeiul art. 85 alin. 1 lit. e din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, anume, ca urmare a reducerii numărului de funcții din statul de organizare și a faptului că nu au fost identificate posibilități de încadrare a acestuia în alte funcții ori unități, împrejurări dovedite în speță prin înscrisurile depuse la dosar conform cărora după expirarea concediului medical, reclamantul, în baza raportului înregistrat și aprobat sub nr._/09.09.2011, a participat la interviul organizat în data de 13.09.2011, în vederea ocupării funcției vacante de subofițer operativ și conducător auto, fiind declarat respins. S-a reținut în mod corect că ordinul contestat a fost emis ca urmare a nepromovării, respectiv neprezentării reclamantului la examenul organizat de I. pentru Situații de Urgență ,,Semenic“ al Județului C. – S., când reclamantul s-a retras de la interviul pe subiecte profesionale organizat pentru ocuparea posturilor vacante la Secția de Pompieri O., conform mențiunilor din adresa nr._/12.09.2011 .
De asemenea reține Curtea că rolul instanței de contencios administrativ raportat și la obiectul acțiunii și la limitele învestirii sale stabilite de reclamant prin cererea de chemare în judecată nu a fost acela de a verifica modalitatea în care s-au făcut înștiințările nr._/23.06.2011 și nr._/27.06.2011, cum în mod greșit a susținut recurentul prin motivele de recurs. De altfel, tribunalul a reținut că deși reclamantul a fost înștiințat de pârât despre organizarea examenelor potrivit înștiințărilor nr._/23.06.2011 și nr._/27.06.2011, acesta fiind în concediu medical în perioada 18.06.-15.07.2011, nu s-a putut prezenta la examenele organizate de unitate în perioada 29.06._11 iar din conținutul procesului verbal nr._/20.06.2011 ( fila 26 dosar fond), rezultă că la data de 17.06.2011 reclamantul a fost înștiințat telefonic că este pus la dispoziție în vederea încadrării conform Legii nr. 80/1995 - art. 82 și că în zilele de 29 și 30.06.2011 este organizat un examen ce constă într-un interviu pentru ocuparea funcțiilor de subofițer operativ principal din cadrul Detașamentului 1 J. Mobil pentru care trebuie să semneze de luare la cunoștință, iar ulterior reclamantul a anunțat că este în concediu medical și că nu poate să vină la sediu detașamentului.
Curtea reține că sunt nefondate în speță și susținerile recurentului referitoare la nulitatea ordinului de trecere în rezervă pentru neindicarea motivelor de fapt și de drept conform art. 62 alin.3 din Legea nr. 53/2003, constatând pe de-o parte că în art. 85 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare nu sunt impuse elemente obligatorii care să intre în conținutul unui astfel de act, neputând fi identificate nici alte dispoziții legale care să impună astfel de cerințe obligatorii, aplicarea unor dispoziții din Legea nr. 53/2003 prin analogie nefiind permisă în speță, datorită specificului activității actele normative emise cu privire la statutul cadrelor militare, iar pe de altă parte din conținutul ordinului contestat ( fila 11 dosar fond) rezultă că acesta cuprinde motivele de fapt și de drept pentru care a fost emis, precum și instanța și termenul în care acesta poate fi contestat.
Curtea constată ca fiind neîntemeiată și critica recurentului privind aplicarea incorectă a prevederilor art. 82 alin.1 lit.a din Legea nr. 80/1995 deoarece chiar dacă s-ar reține că termenul de 3 luni a fost suspendat pe perioada concediului medical, prevederile anterior enunțate stabilesc un termen de cel mult 3 luni și doar în cazuri excepționale, cu aprobarea ministrului apărării naționale, acest termen poate fi prelungit cu încă cel mult 3 luni, astfel încât având în vedere că reclamantul a fost pus la dispoziție la data de 16.06. 2011, fiind în concediu medical în perioada 18.06.-15.07.2011, ordinul nr._/14.09.2011 a fost emis cu respectarea prevederilor art. 82 alin.1 lit.a din Legea nr. 80/1995, deoarece așa cum s-a arătat acestea prevăd un termen maxim care nu poate fi depășit și nu un termen minim de 3 luni.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 312 alin.1 C.proc.civ., Curtea va respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul reclamant F. A. împotriva sentinței civile nr. 607/04.05.2012, pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._ în contradictoriu cu I. de J. județean „GL. BG. V. Z.” C.-S..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul reclamant F. A. împotriva sentinței civile nr. 607/04.05.2012, pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._ în contradictoriu cu I. de J. județean „GL. BG. V. Z.” C.-S..
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 21.02.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. I. Ș. E. P. R. C.
GREFIER
D. C.
RED/ Ș.E.P./27.03.2013
TEHNORED/D.C./ 27.03.2013 – 2 exemplare
Primă instanță:Tribunalul C.-S.
Judecător – I. M.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1117/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 9132/2013.... → |
|---|
