Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 14/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 14/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 14-11-2013 în dosarul nr. 135/115/2013
ROMÂNIA Operator 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA NR._/R
Ședința publică din 14.11.2013
PREȘEDINTE: D. I. Ț.
JUDECĂTOR: M. B.
JUDECĂTOR: R. S.
GREFIER: A. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta D.G.F.P. C.-S. - Administrația Finanțelor Publice C.-S. împotriva sentinței civile nr. 1369/17.05.2013 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamantul Obișteoiu G., chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, Curtea constată încheiată cercetarea judecătorească și, văzând că s-a solicitat judecata și în lipsă, reține cauza spre soluționare.
CURTEA
În deliberare constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1369/17.05.2013 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._ s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul Obișteoiu G., în contradictoriu cu pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. - Administrația Finanțelor Publice Reșița și chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu; a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 3.809lei, reprezentând taxa de poluare și dobânda aferentă acesteia de la data plății și până la achitarea sa, respingând în rest pretențiile.
A admis cererea de chemare în garanție a ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU MEDIU și a obligat chematul în garanție Administrația F. pentru Mediu să plătească pârâtei suma de 3.809 lei, reprezentând taxa de poluare, iar pe pârâtă la 39,30 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile a contestației împotriva decizie de calcul a taxei de poluare, instanța de fond a reținut că nu i s-a comunicat reclamantului decizia, astfel că în condițiile art. 45 C.proc.fisc., actul produce efecte față de contribuabil din momentul comunicării.
Pentru considerentele mai sus expuse, Tribunalul a constatat că excepția inadmisibilității acțiunii pentru nerespectarea procedurii prealabile este neîntemeiată și a respins-o.
Pe fondul cauzei, Tribunalul a constatat că instituirea taxei de poluare prin OUG nr. 50/2008 s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (vechiul art. 90, modificat prin . Tratatului de la Lisabona), astfel încât Tribunalul a considerat că acțiunea reclamantului este admisibilă, în condițiile în care taxa de poluare achitată de acesta este în contradicție cu legislația europeană în materie.
În privința cererii de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, cerere formulată de pârâta DGFP C.-S., Tribunalul a reținut că raportul juridic dedus judecății constă în pretenția reclamantului de obligare a pârâtei la restituirea taxei de poluare plătită și contestată de reclamant, cu obligarea la plata dobânzilor legale aferente și a cheltuielilor de judecată.
În opinia instanței de fond, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 1 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 rezultă că sumele percepute de Statul Român cu titlul de taxă de poluare sunt virate în contul Administrației F. pentru Mediu și că această autoritate gestionează sumele respective.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. - Administrația Finanțelor Publice Reșița, solicitând modificarea sentinței și respingerea cererii, în principal ca inadmisibilă, pentru lipsa plângerii prealabile, precum și pentru formularea cererii de restituire după expirarea termenului de 30 de zile de la comunicarea deciziei de calcul, reglementat de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, iar în subsidiar ca neîntemeiată, învederându-se că taxa pe poluare a fost instituită prin OUG nr. 50/2008 cu respectarea legislației Uniunii Europene. De asemenea, a solicitat modificarea hotărârii cu privire la dobânzile acordare, pe care consideră că trebuie calculate prin raportare la data depunerii cererii de restituire a taxei.
Analizând recursul declarat de Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. - Administrația Finanțelor Publice Reșița, prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate, precum și prin aplicarea art. 304, 304 ind. 1 C.pr.civ., instanța constată că acesta este nefondat.
Analizând problema admisibilității sau inadmisibilității acțiunii de restituire a taxei de poluare, reiterată în motivele de recurs, în condițiile în care reclamantul nu a făcut dovada parcurgerii procedurii prealabile, prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat prin decizia nr. 24/14.11.2011, dată în soluționarea unui recurs în interesul legii, că „procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205 - 218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din același cod”.
Argumentând această soluție, Înalta Curte a reținut că „conform jurisprudenței consecvente a Curții de Justiție a Uniunii Europene, contribuabilii au dreptul la restituirea taxei prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european și, corelativ, statul are obligația de a o restitui.
Conform principiului autonomiei procedurale, regulile care guvernează rambursarea sumelor în discuție sunt regulile naționale.
Înalta Curte a reținut că „acțiunea judiciară având ca obiect restituirea taxei de poluare nu poate fi condiționată de parcurgerea procedurii de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare, cele două proceduri fiind distinct reglementate de Codul de procedură fiscală.
Astfel, în primul rând, a susține că nu există acces la procedura restituirii, reglementată de art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală (și, implicit, Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal), decât după epuizarea procedurii reglementate de art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205 - 218 din Codul de procedură fiscală înseamnă practic a înlătura din ordinea juridică prima dispoziție legală indicată.
Într-adevăr, existența art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală nu ar mai avea nicio justificare logică dacă restituirea sumelor nelegal plătite nu s-ar putea obține decât atacând direct decizia de calcul al taxei de poluare. Or, potrivit regulii de interpretare "actus interpretandus est potius ut valeat quam pereat", un text de lege trebuie interpretat în sensul în care ar produce efecte, iar nu în sensul în care n-ar produce niciunul.
Trimiterea la prevederile art. 117 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură fiscală, pe care procurorul general o realizează în cuprinsul memoriului de recurs în interesul legii, nu face decât să întărească argumentația expusă, câtă vreme acesta nu este decât un alt caz distinct (dintre cele 8 reglementate de legiuitor) în care se restituie sumele încasate.
Pe fond, acțiunea reclamantului este întemeiată, față de următoarele considerente:
În speță, reclamantul nu pune în discuție în cauză o discriminare directă permisă de dispozițiile OUG nr. 50/2008, cum greșit susțin pârâții, căci din punct de vedere formal, regimul de impozitare instituit prin OUG nr. 50/2008 nu face vreo deosebire nici între autovehicule în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Fiind datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului menționat, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de împrejurarea dacă este vorba despre un vehicul cumpărat pe piața națională sau importat, taxa în discuție nu stabilește un tratament diferențiat pe baza criteriilor menționate, astfel încât nu poate fi considerată direct discriminatorie, după cum, de altfel, a constatat și Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., publicată la 28.05.2011 în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, pct. 36.
Prin urmare, se cuvine a fi înlăturate toate argumentele pârâților potrivit cărora taxa pe poluare instituită de OG nr. 50/2008 ar avea caracter nediscriminatoriu, deoarece o atare discriminare s-ar putea reține doar în măsura în care s-ar dovedi că valoarea reziduală cuprinsă în valoarea de piață a unui autovehicul de ocazie achiziționat pe piața națională ar fi superioară taxei pe poluare percepute pentru înmatricularea în România a unui autovehicul importat dintr-un stat membru UE. Aceste argumente nu sunt concludente în cauză.
Aceasta deoarece reclamantul se prevalează în speță de caracterul indirect discriminatoriu al taxei instituie prin OUG nr. 50/2008, susținând că aceasta descurajează importul de autovehicule de ocazie din statele membre ale Uniunii Europene, sens în care ar fi relevantă, totuși, o comparație între autovehiculele similare, cu caracteristici identice, înmatriculate pe teritoriul României anterior intrării în vigoare a menționatului act normativ și cele importate ulterior.
În acest sens, prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., deja citată, pct. 58-59, analizând neutralitatea taxei pe poluare instituite prin OUG nr. 50/2008, în varianta sa inițială, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că „reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală”, că, „în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre”, respectiv, că „deși statele membre păstrează, în materie fiscală, competențe extinse care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuie totuși să respecte interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE”, iar la pct. 53 a precizat că „Astfel, articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE”.
Astfel fiind, trebuie concluzionat că și în speța pendinte, în care reclamantul a achitat taxele pe poluare în temeiul OUG nr. 50/2008 în vigoare cu începere din data de 01.01.2010, se impune interpretarea dată legislației Uniunii Europene prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., deja citată.
Ca atare, se verifică în speță susținerile reclamantului potrivit cărora, datorită efectelor concrete pe care le produce, taxa are caracter indirect discriminatoriu, fiind contrară dispozițiilor din fostul art. 90 TCE, actualul art. 110 TFUE.
Dată fiind opinia explicită a Curții de Justiție a Comunităților Europene – a cărei jurisprudență este obligatorie pentru instanțele naționale în interpretarea dreptului comunitar – Curtea constată că este competentă să procedeze, în executarea obligației de a asigura realizarea efectului deplin al dreptului comunitar, la înlăturarea de la aplicare a oricărei dispoziții contrare a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.
În consecință, față de caracterul indirect discriminatoriu al reglementării taxei de poluare aplicabile reclamantului, această reglementare se impune a fi înlăturată ca fiind în contradicție cu dispozițiile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, actualul art. 110 TFUE, după cum corect a procedat prima instanță.
De vreme ce s-a reținut că taxa a fost percepută de Statul Român prin încălcarea normelor de drept comunitar ne aflăm în prezența unor sume plătite fără existența unui titlu de creanță și ca atare devin incidente prevederile art. 117 alin.1 din Codul de procedură fiscală care arată că se restituie la cerere debitorului sumele plătite fără existența unui titlu de creanță iar pentru aceste sume contribuabili au dreptul la dobândă prevăzută de art. 124 din Codul de procedură fiscală, astfel încât nu se poate reține că petitul privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale este nelegal și inadmisibil în materie fiscală întrucât dispozițiile art. 117 și 124 Cod procedură fiscală sunt direct aplicabile.
Cu privire la acordarea dobânzilor legale aferente sumei plătite cu titlul de taxă de poluare, Curtea subliniază că acordarea dobânzilor legale este guvernată, în materia raporturilor fiscale, de dispozițiile speciale din Codul de Procedură Fiscală, iar nu de dispozițiile dreptului comun în materie, astfel cum impune art. 1 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, conform căruia „prezentul cod reglementează drepturile și obligațiile părților din raporturile juridice fiscale privind administrarea impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat și bugetelor locale, prevăzute de Codul fiscal”, precum și dispozițiile art. 2 alin. 2 Cod de Procedură Fiscală, potrivit cărora „prezentul cod constituie procedura de drept comun pentru administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat”.
Curtea mai reține că la 18 aprilie 2013, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat hotărârea în Cauza C 565/11 (M. I. împotriva Administrației Finanțelor Publice Sibiu, Administrației F. pentru Mediu), în care se examinează compatibilitatea limitării dobânzilor legale în cazul taxei de poluare reglementate prin Ordonanța de Urgență nr. 50/2008.
Prin această hotărâre, Curtea Europeană de Justiție a stabilit că „dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe”.
Raportat la hotărârea pronunțată de Curtea Europeană de Justiție în Cauza C 565/11, Curtea – reamintind obligativitatea respectării dreptului comunitar (european) și prioritatea acestuia față de reglementările interne, conform art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României – consideră că în litigiile având ca obiect restituirea taxei de poluare se acordă dobânzi – la cererea reclamantului – de la data plății taxei.
Astfel fiind, ținând seama de hotărârea I. a Curții Europene de Justiție, Curtea constată că soluția instanței de fond este legală.
Hotărârea este așadar, temeinică, urmând a fi menținută prin respingerea recursului declarat, în temeiul art. 312 alin. 1 C.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâta recurentă Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. - Administrația Finanțelor Publice C.-S. împotriva sentinței civile nr. 1369/17.05.2013 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 14.11.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. I. Ț. Dr. M. B. R. S.
GREFIER
A. T.
RED.D./19.11.2013
TEHNORED. A.T./19.11.2013
PRIMA INSTANȚĂ: TRIBUNALUL C.-S.
PREȘEDINTE: I. M.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1253/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 7383/2013.... → |
|---|
