Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3559/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3559/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 15-05-2013 în dosarul nr. 4725/30/2012
ROMÂNIA
Curtea de Apel Timișoara
Secția C. Administrativ și Fiscal operator – 2928
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ Nr. 3559
Ședința publică din 15 mai 2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: A. R. S.
JUDECĂTOR: M. O. G.
JUDECĂTOR: C. B. N.
GREFIER: L. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice T., în reprezentarea AFP Jimbolia, împotriva sentinței civile nr. 3822/10.12.2012, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul M. C. T..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru reclamantul intimat avocat M. D., lipsă fiind pârâta recurentă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care se constată depusă la dosar, la data de 10.05.2013, întâmpinare formulată de reclamantul intimat.
Reprezentanta reclamantului depune la dosar delegație avocațială și dovada achitării onorariului avocațial și, nefiind cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamantului solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3822/10.12.2012, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice Jimbolia, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale a Finanțelor Publice T., a admis acțiunea formulată de reclamantul M. C. T., în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Jimbolia, având ca obiect pretenții, a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice Jimbolia la restituirea către reclamant a taxei de poluare în cuantum de 5.969 lei, precum și la plata dobânzii fiscale, cu începere de la expirarea termenului de 45 zile calculat din data de 07.05.2012, data cererii de restituire – și până la restituirea integrală a sumei, precum și la plata către reclamant, a sumei de 39,3 lei cheltuieli de judecată, constând în taxe de timbru și 1.000 lei onorariu de avocat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că taxa de poluare, reglementată de O.U.G. nr. 50/2008, este contrară dispozițiilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
În sensul celor de mai sus, s-a reținut că, potrivit jurisprudenței stabile a Curții de Justiție a Uniunii Europene, art. 110 trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit, încât descurajează punerea în circulație, în statul membru, a unor vehicule de ocazie, cumpărate în alte state membre, fără, însă, a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie, având aceeași vechime și aceeași uzură, de pe piața națională; totodată, că, în atare situații, Curtea recunoaște contribuabililor dreptul la rambursarea impozitelor și taxelor prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice T. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Jimbolia, solicitând modificarea în tot a sentinței atacate, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrației Finanțelor Publice Jimbolia, iar pe fondul cauzei, respingerea acțiunii ca neîntemeiată și a cererii privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Pe cale de excepție, recurenta a invocat lipsa calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice Jimbolia, arătând că taxa de poluare s-a făcut venit la bugetul Administrației Fondului pentru Mediu și că această instituție bugetară ar trebui atrasă în proces de către reclamant.
Pe fond, a arătat, în esență, că prin aprobarea O.U.G. nr. 50/2008 privind taxa de poluare, România s-a aliniat tendinței internaționale de protecție a mediului împotriva actelor de poluare. Prin aceasta nu a fost încălcat art. 90, primul paragraf, respectiv art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, deoarece statelor membrelor le este acordată o anumită marjă de apreciere la stabilirea taxelor pe care înțeleg să le aplice în funcție de politicile proprii. S-a mai arătat că numeroase hotărâri ale instanței comunitare au consacrat legalitatea aplicării unor astfel de taxe, atunci când acestea au un caracter rezonabil. Recurenta a mai arătat că legiuitorul român, în vederea conformării reglementărilor U.E., a adoptat Legea nr. 9/2012 pentru a corecta erorile de calcul la perceperea taxei de poluare prevăzută de O.U.G. nr. 50/2008 și că acest act normativ conferă persoanelor interesate suficiente garanții pentru a-și recupera diferențele de taxe de poluare achitate.
Prin întâmpinarea formulată, reclamantul intimat a solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.
Examinând recursul declarat în cauză, atât prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor art. 304 și art. 3041 din Codul de procedură civilă, cât și din oficiu, în baza art. 306 alin. 2 din același cod, Curtea constată că acesta este nefondat și se impune a fi respins, pentru următoarele considerente:
Analizând cu prioritate excepția lipsei calității procesuale pasive - invocată de recurentă, Curtea constată că aceasta este nefondată, întrucât decizia de calcul a taxei a fost emisă de pârâta Administrația Finanțelor Publice Jimbolia, neavând relevanță categoria bugetară în care se regăsește taxa și nici faptul că această taxă este folosită de o altă unitate bugetară.
Cu referire la fondul cauzei, Curtea reține că taxa plătită de reclamantul intimat a fost calculată în temeiul O.U.G. nr. 50/2008.
Raportat la prevederile acestei ordonanțe, taxa este legală. În schimb, ea încalcă dispozițiile art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, așa cum este el interpretat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene. Potrivit acestui text, niciun stat membru nu poate impune, direct sau indirect, asupra produselor provenind din alte state membre, impozite sau taxe interne care nu sunt percepute, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Prin Hotărârea din 7 aprilie 2011 pronunțată în dosarul nr. C-402/09 (cauza T. vs. România) Curtea de la Luxemburg a stabilit că „art. 110 din Tratat trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceiași vechime și aceiași uzură de pe piața națională”. Or, O.U.G. nr. 50/2008 stabilește o taxă care se aplică cu ocazia primei înmatriculări în România a unor autovehicule, inclusiv a celor de ocazie cumpărate din alte state membre U.E., fără să stabilească o taxă pentru autovehiculele de ocazie având aceiași vechime și aceiași uzură, aflate deja în circulație pe teritoriul României la data instituirii taxei (și pentru care, deci, nu s-a plătit taxa). Procedând astfel, statul român descurajează cumpărarea de autovehicule de ocazie din alte state membre ale U.E. prin faptul că face să fie mai avantajoasă cumpărarea autovehiculelor de ocazie similare, ca vechime și uzură, deja înmatriculate pe teritoriul României. În consecință, instanța este chemată să stabilească dacă O.U.G. nr. 50/2008, încălcând art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, mai poate constitui bază legală pentru taxa plătită de reclamant.
Cu privire la această chestiune, Curtea are în vedere faptul că, prin Legea nr. 157/2005, România a ratificat Tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană. Efectele acestei ratificări sunt reglementate de art. 148 alin. 2 din Constituția României, conform cărora, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, iar potrivit alin. 4, Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2. Așadar, în măsura în care există neconcordanță între legea internă, în speță O.U.G. nr. 50/2008, și Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, instanțele române trebuie să aplice cu prioritate legislația comunitară, ceea ce tribunalul a și făcut.
În fine, nici critica referitoare la neprimirea de către tribunal a incidenței Legii nr. 9/2012 nu este justificată, deoarece această lege a fost adoptată în anul 2012, pe când taxa de poluare, având caracter nelegal, a fost achitată anterior adoptării ei, astfel că actul normativ invocat, pe de o parte, nu are caracter retroactiv, iar pe de altă parte, nu repune în drepturi, în sensul că nu dispune restituirea integrală a taxei către persoanele îndreptățite.
Consecința este aceea că, dincolo de orice considerente legate de aplicarea legii române (cum ar fi: lipsa procedurii prealabile, tardivitatea sau, pe fondul pricinii - aplicarea O.U.G. nr. 50/2008), taxa este nelegală, raportat la art. 110 din Tratat, motiv pentru care în mod justificat a fost restituită de prima instanță, inclusiv sub aspectul aplicării dispozițiilor art. 124 Cod procedură fiscală, referitoare la dobânda fiscală.
Față de cele de mai sus, recursul pârâtei apare ca nefondat și se impune a fi respins.
Nici criticile referitoare la obligarea instituției pârâte la suportarea cheltuielilor de judecată, raportat la art. 274 din codul de procedură civilă - care, în alin. 1, statuează că partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată. Or, partea căzută în pretenții în litigiul pendinte este tocmai instituția recurentă, așa încât în mod legal prima instanță a dispus obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată solicitate de reclamant
Reținând culpa procesuală a recurentei, sub aspectul recursului declarat în contradictoriu cu reclamantul intimat, Curtea, în temeiul art. 274 Cod procedură civilă, va dispune obligarea acesteia la plata către cel din urmă a cheltuielilor de judecată efectuate în recurs, în cuantum de 1000 lei, reprezentând onorariu de avocat în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice T., în reprezentarea AFP Jimbolia, împotriva sentinței civile nr. 3822/10.12.2012, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .
Obligă pârâta recurentă să-i plătească reclamantului intimat M. C. T. suma de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 15.05.2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
A. R. S. M. O. G. C. B. N.
Grefier,
L. B.
Red. G.M.O./03.06.2013
Dact. B.L.G./04.06.2013– 2 ex.
Prima instanță – Tribunalul T.
Judecător – L. R. M.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4195/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 5387/2013.... → |
|---|
