Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3536/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3536/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 15-05-2013 în dosarul nr. 5141/115/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
Secția contencios administrativ și fiscal
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 3536
Ședința publică din data de 15 mai 2013
PREȘEDINTE: C. L.
JUDECĂTOR: Dr. C. P.
JUDECĂTOR: C. M. Dica
GREFIER: N. B.
Pe rol se află judecarea recursului declarat de către pârâta-recurentă Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. în reprezentarea Administrația Finanțelor Publice Reșița împotriva sentinței civile nr. 1321/24.10.2012, pronunțată de către Tribunalul C.-S. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul-intimat C. L. D., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de taxă de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care se constată că, prin registratura instanței, la data de 13.05.2013, reclamantul-intimat a depus la dosar întâmpinare.
Curtea, văzând că s-a solicitat judecarea în lipsă constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată că prin sentința civilă nr. 1321/24.10.2012 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul C.-S. a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S..
A admis acțiunea formulată de către reclamantul C. L. D. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Reșița.
A obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 3.252 lei, reprezentând taxă de primă înmatriculare.
A obligat pârâta la plata dobânzilor fiscale aferente, conform considerentelor hotărârii.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut:
În ceea privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei DGFP C.-S., invocată din oficiu, Tribunalul a observat că, în conformitate cu prevederile art. 1 din Regulamentul de organizare și funcționare a Direcțiilor generale a finanțelor publice aprobat prin Ordinul Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1348/2009, Direcția G. a Finanțelor Publice județeană este unitate cu personalitate juridică a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, prin care se realizează în mod unitar strategia și programul Guvernului în domeniul finanțelor publice și se aplică politica fiscală a statului.
În acțiunea de contencios-administrativ calitatea procesuală pasivă aparține, potrivit legii, autorității publice care a emis (adoptat) actul atacat sau a refuzat nejustificat de a satisface o cerere privitoare la un drept sau interes legitim, indiferent de faptul că aceasta are sau nu personalitate juridică civilă, fiind suficientă capacitatea juridică administrativă.
În speță, temeiul juridic al acțiunii îl constituie refuzul nejustificat al pârâtei Administrația Finanțelor Publice Reșița de a restitui diferența taxă de primă înmatriculare, pârâta care are capacitate juridică administrativă și, deci, calitate procesuală pasivă.
Pe fondul cauzei, Tribunalul a constată că, în aplicarea dispozițiilor art. 2141 – 2143 din Codul fiscal, pârâta Administrația Finanțelor Publice Reșița a stabilit că reclamantul are o obligație fiscală în cuantum de 3.483,61 lei pentru a înmatricula autovehiculul de ocazie marca Volksvagen Passat, cu numărul de identificare WVWZZZ3CZ6EEO1540, cumpărat din Germania, în anul 2008, țară unde autoturismul respectiv a fost înmatriculat la data de 05.04.2005.
Reclamantul a achitat contravaloarea taxei de primă înmatriculare stabilită de pârâtă, conform chitanței . nr._/01.04.2008, în condițiile în care înmatricularea în circulație a autovehiculului mai sus descris era condiționată de achitarea acestei taxe.
Tribunalul a reținut că, la data de 01.07.2008, a intrat în vigoare Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, care în preambul expunea motivele adoptării, respectiv necesitatea asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu și necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene.
De fapt, actul normativ în discuție a urmărit suspendarea procedurii de „infringement”, respectiv procedura privind constatarea încălcării de către România, ca stat membru al Uniunii Europene, a normelor comunitare în vigoare la acea dată, respectiv art. 90 din Tratatul CE.
În cadrul procedurii de „infringement”, Comisia Europeană a solicitat reașezarea modalității de calcul, în sensul armonizării legislației românești cu cea europeană, invocând necesitatea respectării prevederilor art. 90 din Tratat, potrivit cărora nici un stat membru nu trebuie să supună în mod direct sau indirect produsele din alte state membre unor impozite interne de orice natură ar fi acestea, superioare celor care se aplică în mod direct sau indirect produselor naționale similare.
Se observă că problema nesocotirii normelor comunitare nu s-a pus în cazul autovehiculelor noi, deoarece taxa care se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România este aceeași, indiferent de proveniența lor, respectiv din producția internă, import sau din achiziții intracomunitare, ci s-a pus în legătură cu autovehiculele second-hand provenite din achiziții din alte state membre, acestea fiind supuse, în reglementarea Codului de procedură fiscală (art. 2141 – 2143 din Codul fiscal), unui nivel ridicat de taxare, ce reprezentă o barieră privind libera circulație a mărfurilor.
Ori, făcând aplicarea principiilor supremației dreptului comunitar și celui privind efectul direct al dreptului comunitar în ordinea juridică internă, instanța consideră că art. 2141 – 2143 din Codul fiscal sunt contrare dispozițiilor art. 90 (1) din Tratat, împrejurare reținută și de pârâtă prin restituirea diferenței în cuantum de 2.647 lei.
Pe de altă parte, Tribunalul a reținut - după apariția OUG nr. 50/2008 – că, potrivit opiniei Curții de Justiție a Uniunii Europene – a se vedea cauza T., N. - taxa de poluare instituită prin acest act normativ este discriminatorie, având același efect de favorizare a vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare din alte state membre, cu încălcarea, astfel, a prevederilor art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (fostul art. 90).
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termenul legal, Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Reșița, solicitând admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii reclamantului.
În motivarea recursului recurenta cu privire la calitatea procesuală pasivă a Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. a arătat:
Administrației Finanțelor Publice Reșița i-a revenit atribuția de a aplica măsurile de executare silită, potrivit legii pentru contribuabilii care au domiciliul în raza de competență a Administrației Finanțelor Publice Reșița potrivit R., iar Direcției Generale a Finanțelor Publice C.-S. îi revine, potrivit aceluiași regulament de organizare și funcționare a Direcțiilor Generale a Finanțelor Publice aprobat prin Ordinul Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3831/2011, atribuția de a reprezenta interesele statului în fața instanțelor de judecată în litigiile legate de activitatea pe care o desfășoară.
Administrația Finanțelor Publice Reșița este o unitate fiscală fără personalitate juridică, care se subordonează Direcției Generale a Finanțelor Publice C.-S., iar în cauză calitatea procesuală pasivă aparține Direcției Generale a Finanțelor Publice C.-S..
În al doilea rând, recurenta învederează instanței că această cauză este parțial inadmisibilă datorită lipsei cererii de restituire, caz în care nu era necesară intervenția instanței.
Cu privire la fondul cauzei, s-a arătat că așa cum rezultă din expunerea de motive a OUG nr. 50/2008 adoptarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 a avut, printre alte motivații și necesitatea respectării legislației europene.
Prin aprobarea OUG nr. 50/2008 privind taxa de poluare, România s-a aliniat tendinței internaționale de a fundamenta politica mediului pe principiul „poluatorul plătește, adoptarea taxei făcându-se în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunității Europene.
Anterior adoptării acestui act, au avut loc o . negocieri și analize între reprezentații Guvernului României și Comisia Europeană, pe acest domeniu, fapt dictat de necesitatea adaptării legislației la cerințele comunitare, știut fiind faptul că România a fost supusă procedurii de infringement, tocmai din cauza cuantumului taxei speciale auto reglementată de art. 2141 Cod fiscal.
În urma acestor discuții și analize s-a ajuns la un acord între părți, acord concretizat tocmai în apariția OUG nr. 50/2008.
Așadar, rezultă fără dubiu faptul că, așa cum este reglementată de OUG nr. 50/2008, taxa de poluare este temeinică și legală, în conformitate cu normele de drept comunitar, această taxă nefiind contestată de Comisia Europeană sau alt organism comunitar.
Îndeplinind aceste condiții, este evident că taxa achitată de reclamant este temeinică, legală și în conformitate cu normele comunitare, ea neputând fi restituită nici la cerere, nici în alt mod, fiind întrunite toate condițiile funcționalității și legalității ei, drept pentru care solicităm ca cererea reclamantului să fie respinsă ca neîntemeiată.
A decide altfel, ar însemna ca tocmai prin hotărârea pronunțată instanța să încalce normele comunitare, această taxă existând în mod legal în alte 16 state comunitare (Germania, Italia, Franța, etc.), chiar dacă, mai mult, ar însemna o îngrădire a politicii fiscale a statelor comunitare, însuși art. 1 alin. 2 din Primul Protocol Adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale stabilind: „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor-contribuții, sau a amenzilor”.
Întreaga practică jurisprudențială comunitară este în acest sens, tocmai existența taxei de poluare în alte state comunitare de tradiție din care am exemplificat mai înainte (în unele, în cuantum cel puțin dublu față de România) indicând fără dubiu, legalitatea și mai ales, necesitatea existenței acesteia pentru un stat membru U.E.
Analizând recursul promovat de pârâtă, prin aplicarea dispozițiilor art. 304 pct. 9, 3041 Cod procedură civilă, prin prisma probatoriului administrat, instanța constată că acesta este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
Cu privire la calitatea procesuală pasivă a DGFP C.-S.:
Curtea constată că pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. nu a încasat taxa de primă înmatriculare contestată de reclamant, și nici nu a respins cererea de restituire.
În aceste condiții, Curtea constată că Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. nu este emitenta vreunui act administrativ contestat de reclamant în prezenta cauză.
Sub acest aspect, Curtea reamintește că prin calitate procesuală pasivă se înțelege, potrivit doctrinei, identitatea între persoana pârâtului și cea a debitorului din raportul juridic dedus judecății.
În speță, raportul juridic dedus judecății constă în pretenția reclamantului, de a i se restitui taxa de primă înmatriculare încasată de Administrația Finanțelor Publice Reșița.
Cu privire la excepția de inadmisibilitate:
În susținerea recursului, recurentul a invocat obligativitatea depunerii unei cereri de restituire, cererea care ar fi fost necesară pentru înlăturarea posibilității de adresare în instanță.
Curtea constată că refuzul de restituire a sumei de bani a rezultat neîndoielnic din întâmpinarea depusă de intimată și chiar prin recursul depus. În condițiile în care recurenta și-a exprima clar poziția și reținând totodată că nicio persoană nu a obținut restituirea unei astfel de taxe, ar reprezenta un formalism excesiv ca după pronunțarea unei hotărâri în primă instanță, acțiunea reclamantului să fie condiționată de formularea în prealabil a unei cereri de restituire. Totodată se poate vorbi chiar despre o deturnare a dreptului de la finalitatea social-economică pentru care a fost recunoscut și garantat juridicește titularului său.
În ceea ce privește temeinicia cererii, instanța reține:
Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, și a intrat în vigoare la data de 1.07.2008, conform art. 14 din acest act normativ.
Potrivit dispozițiilor art. 11 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, „taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență”.
Normele metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 au fost aprobate prin Hotărârea de Guvern nr. 686/2008, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 480 din 30 iunie 2008.
Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare.
Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamanta intimată are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
Curtea amintește că în cauza conexată nr. C-290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și I. Németh, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză, și că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite.
Curtea constată că prin dispozițiile art. 11 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 se tinde la înlocuirea retroactivă a reglementării taxei de primă înmatriculare cu aceea cuprinsă în noua lege, referitoare la taxa de poluare, prin ajustarea vechii taxe de primă înmatriculare la nivelul noii taxe, în vigoare din luna iulie 2008.
Efectul concret al acestei reglementări este acela al limitării, cel puțin în anumite cazuri, a dreptului contribuabilului care a plătit taxa de primă înmatriculare la restituirea integrală a taxei respective.
Or, Curtea subliniază că inclusiv taxa de poluare a fost considerată de Curtea Europeană de Justiție ca fiind contrară art. 110 TFUE și că această constatare impune restituirea taxelor plătite cu încălcarea dreptului UE. Dată fiind prioritatea dreptului UE în raport cu dreptul intern, Curtea reține că efectele impuse prin aplicarea dreptului UE nu pot fi înlăturate, nici măcar parțial, printr-o lege internă.
Prin urmare, Curtea consideră că această reglementare nu poate aduce atingere constatării Curții Europene de Justiție referitoare la contrarietatea dintre Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 și art. 110 Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, contrarietate în vigoare la momentul plății taxei de poluare de către reclamant.
Aceste constatări sunt valabile și în cazul taxei de primă înmatriculare, axată pe aceleași principii de impunere ca și taxa de poluare, respectiv pe taxarea autovehiculelor de ocazie înmatriculate anterior în alte state membre ale U.E. și pe scutirea integrală de la plata taxei în cazul autovehiculelor deja înmatriculate în România.
În consecință, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială .
Curtea mai reține, în acest context, că noua taxă instituită de Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară, are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantei, menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de O.U.G. nr. 50/2008, dar, pe de altă parte, nici nu se poate admite recursul, cu consecința îndrumării reclamantei să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantei să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta neagă în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ care nu era în vigoare la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Din această perspectivă, aplicarea OUG nr. 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantei și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor expuse în considerentele hotărârii recurate.
În consecință, față de caracterul discriminatoriu al reglementării taxei de poluare aplicabile reclamantului, această reglementare urmează a fi înlăturată ca fiind în contradicție cu dispozițiile art. 110 T.F.U.E.
În aceste condiții, Curtea va respinge recursul formulat de către pârâta-recurentă Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. în reprezentarea Administrația Finanțelor Publice Reșița împotriva sentinței civile nr. 1321/24.10.2012, pronunțată de către Tribunalul C.-S. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul-intimat C. L. D..
.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de către pârâta-recurentă Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. în reprezentarea Administrația Finanțelor Publice Reșița împotriva sentinței civile nr. 1321/24.10.2012, pronunțată de către Tribunalul C.-S. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul-intimat C. L. D..
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 15 mai 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
C. L. Dr. C. P. C. M. Dica
Cu opinie separată în sensul
admiterii recursului, modificării
hotărârii în sensul respingerii
acțiunii formulate de reclamant
Grefier,
N. B.
Red. C. L. /11.06.2013
Tehnored.: N.B./2 ex./11.06.2013
Primă instanță: Tribunalul C.-S. – Ș. G.
OPINIE SEPARATĂ
Motivarea opiniei separate, judecător Dica M. C., în sensul admiterii recursului declarat de către pârâtă, modificării în parte a hotărârii recurată și respingerii acțiunii formulată de către reclamant, cu menținerea în rest a dispozițiilor hotărârii recurate.
Acțiunea reclamantului este întemeiată pe refuzul pârâtei de restituire a taxei de primă înmatriculare ce formează obiectul litigiului, pretins încasată cu nerespectarea dispozițiilor legale, conform dispozițiilor art. 117 alin. 1 lit. d din OG nr. 92/2003, respectiv art. 1 din Legea nr. 554/2004.
Însă, reclamantul nu a făcut dovada unei solicitări de restituire a taxei către organul fiscal, pentru a se analiza dacă refuzul organului administrativ de soluționare a cererii, respectiv refuzul de restituire a taxei, este nejustificat.
Legea nr. 554/2004 ce reprezintă dreptul comun în materie, se referă la nesoluționarea în termenul legal sau refuzul nejustificat de a soluționa o cerere, ca acte administrative asimilate, iar art.1 alin.1 din lege ce circumstanțiază obiectul acțiunii în contencios administrativ, se referă inclusiv la vătămarea unei persoane de către o autoritate publică, prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, astfel că, atât timp cât nu există o astfel de cerere, reclamantul nu poate pretinde sancționarea conduitei vătămătoare și pretins nelegale a autorității publice.
Adresarea reclamantului cu o cerere de restituire a taxei de primă înmatriculare constituie o condiție de exercițiu a acțiunii în contencios administrativ, condiție ce impune a fi verificată raportat la dispozițiile art. 304 pct. 9 și 3041 Cod procedură civilă.
Decizia nr. 24 din 14.11.2011 pronunțată de instanța supremă prin care a fost soluționat recursul în interesul legii, nu este de natură să conducă la o altă concluzie, în condițiile în care, prin aceasta s-a statuat doar faptul că procedura de contestare prevăzută de art. 7 din OUG nr. 50/2008 raportat la art. 205-218 Cod procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei pe poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d, ceea ce înseamnă că procedura specială a contestației administrative în materie fiscală nu este incidentă în astfel de cauze, nu și că o astfel de acțiune poate fi promovată în lipsa unei cereri de restituire, întrucât o astfel de interpretare ar conduce la eludarea principiilor generale ale contenciosului administrativ, așa cum s-a arătat.
Prin urmare, cum o acțiune privind refuzul autorității publice de soluționare a unei cereri nu poate fi fundamentată în lipsa unei astfel de cereri, se impunea admiterea recursului recurentei, în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. 3 Cod procedură civilă, cu consecința modificării în parte a hotărârii recurată și respingerii acțiunii formulată de către reclamant, cu menținerea în rest a dispozițiilor hotărârii recurate.
Dica M. C.
Red. 12.06.2013
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1996/2013.... | Obligaţia de a face. Decizia nr. 4523/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
