Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3710/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3710/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 16-05-2013 în dosarul nr. 30/108/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ 04.09.2012
DECIZIA CIVILĂ NR. 3710
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 16.05.2013
PREȘEDINTE: R. C.
JUDECĂTOR: M. I.
JUDECĂTOR: Ș. E. P.
GREFIER: D. C.
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâtă Administrația Finanțelor Publice A. împotriva sentinței civile nr. 1465/23.04.2012, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamanta intimată B. I. E. și cu chemata în garanție intimată Administrația F. pentru Mediu, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța, analizând actele și lucrările dosarului, văzând că s-a solicitat judecarea în lipsă, constată încheiată cercetarea judecătorească și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
În deliberare, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1465 din data de 23 aprilie 2012, Tribunalul A. a admis acțiunea precizată în contencios administrativ fiscal exercitată de reclamanta B. I. E., împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice A.; a obligat pârâta să îi restituie reclamantei suma de 1526 lei, achitată prin chitanța . nr._/02._, reprezentând taxă de poluare, actualizată cu dobânda calculată în conformitate cu art. 124 C.pr.fisc, din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența pârâtei a cererii de restituire a taxei; a admis cererea pârâtei AFP A., de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu; a obligat chemata în garanție să îi restituie pârâtei suma de 1526 lei, achitată de reclamantă în favoarea ei, împreună cu dobânda și, totodată, a obligat pârâta la cheltuieli de judecată în sumă de 39,3 lei.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Constatând că instituirea taxei de poluare prin OUG. nr. 50/2008 s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (vechiul art. 90, modificat prin . Tratatului de la Lisabona), Tribunalul a considerat că acțiunea reclamantului este admisibilă, în condițiile în care taxa de poluare achitată de acesta este în contradicție cu legislația europeană în materie.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta recurentă Administrația Finanțelor Publice A. solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii ca netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului a arătat că taxa de poluare a fost calculată in temeiul O.U.G.nr.50/2008 care a fost adoptată cu respectarea legislației Uniunii Europene.
Precizează că taxa achitată de reclamant este temeinică, legală și în conformitate cu normele comunitare, ea neputând fi restituită nici la cerere, nici în alt mod, fiind întrunite toate condițiile funcționalității și legalității ei, drept pentru care solicită ca cererea reclamantului să fie respinsă ca neîntemeiată.
A decide altfel, ar însemna ca tocmai prin hotărârea pronunțată instanța să încalce normele comunitare, această taxă existând în mod legal în alte 16 state comunitare (Germania, Italia, Franța, etc), și mai mult, ar însemna o îngrădire a politicii fiscale a statelor comunitare, sens în care invocă art.1 alin.2 din Primul Protocol Adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale . Recurenta a invocat jurisprudența Curții Europene de Justiție referindu-se la hotărârile Curții Europene de Justiție din cauzele Nunes Tadeu, Gomes Valente, Nádasdi și Németh, Brzezinski.
Reclamanta nu a formulat întâmpinare.
Analizând recursul promovat prin aplicarea dispozițiilor art. 304, 304 ind.1 Cod procedură civilă, prin prisma probatoriului administrat, instanța constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Referitor la temeinicia cererii, Curtea reține că reclamanta B. I. E. a solicitat restituirea taxei de poluare plătite cu prilejul înmatriculării în România, conform OUG nr.50/2008, a autovehiculului marca F. Seicento.
Reclamanta a invocat dispozițiile art. 90 ( actualul art. 110) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană și arătând, în esență, că taxa de poluare achitată contravine acestor dispoziții din dreptul comunitar, care prevalează asupra dreptului național și impun înlăturarea reglementării din Codul fiscal român, care instituie o taxă internă discriminatorie.
Din actele dosarului, Curtea constată că reclamanta nu a făcut dovada că autoturismul în discuție a mai fost înmatriculat anterior în alt stat membru al Uniunii Europene, deși a fost citată pentru termenul de judecată din 16.05.2013 cu mențiunea de a depune la dosar dovada înmatriculării autovehiculului într-un stat membru UE anterior înmatriculării în România, prin depunerea la dosar a copiei legalizate a certificatului de înmatriculare sau a copiei de pe cartea de identitate emise de statul respectiv.
Examinând aspectul aplicabilității în cauză a dispozițiilor art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, în raport cu înscrisurile depuse la dosar, Curtea reține că aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană este determinată numai de stabilirea de către instanță a faptului că bunul în litigiu este un produs al unui alt stat membru al Uniunii Europene decât România.
Conform art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
De asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție.”
Curtea subliniază că, începând cu data de 1.12.2009 a intrat în vigoare Tratatul de la Lisabona.
În conformitate cu modificările aduse Tratatului instituind Comunitatea Europeană prin Tratatul de la Lisabona, Tratatul instituind Comunitatea Europeană a fost redenumit „Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene”, iar fostul art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană a fost renumerotat, revenind art. 110 al noului Tratat privind funcționarea Uniunii Europene, cu același conținut. În continuare, Curtea va face însă referire la art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, iar nu la art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (deși cele două articole au același conținut), întrucât se impune a se avea în vedere legislația comunitară în vigoare la momentul plății taxei de poluare în litigiu, iar modificările operate prin Tratatul de la Lisabona nu erau în vigoare în acel moment.
În interpretarea art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, Curtea de Justiție a Comunităților Europene – care este instanța supremă a Uniunii Europene și ale cărei hotărâri sunt obligatorii pentru Statul român după aderarea la Uniunea Europeană – a statuat în hotărârea dată în cauzele C-290/2005 și C-333/2005 că, potrivit „unei jurisprudențe bine stabilite, art. 90 par. 1 este încălcat atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată produselor naționale similare sunt calculate diferit, pe baza unor criterii care conduc, chiar dacă numai în anumite cazuri la un nivel al taxei mai mare în cazul produselor importate (a se vedea cauza Weigel, par. 67, precum și jurisprudența acolo citată). Totuși, chiar dacă nu sunt îndeplinite condițiile pentru existența unei asemenea discriminări, impozitarea poate fi discriminatori în mod indirect datorită efectelor pe care le produce”.
Curtea constată că aplicarea art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană se referă la o discriminare între impozitele aplicate „produselor altor state membre” și impozitele „interne de orice natură care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Așadar, discriminarea la care se referă acest text legal are în vedere o comparație între nivelul de impozitare a produselor altor state membre ale Uniunii Europene, în comparație cu nivelul de impozitare a produselor de pe piața internă a Statului Român.
Se impune, așadar, constatarea că art. 90 este aplicabil numai în măsura în care bunul astfel impozitat este un produs al „altor state membre” ale Uniunii Europene.
Curtea subliniază că principiul libertății de circulație se aplică atât produselor care provin din statele membre cât și produselor care sunt localizate în cadrul Comunității și care au fost importate în mod legal dintr-un stat din afara Comunității. În momentul importului inițial, aceste produse sunt supuse taxelor vamale conform politicii tarifare comune și formalităților administrative, statistice și de igienă corespunzătoare legislației UE. În urma acestor proceduri produsele primesc "dreptul la liberă circulație" în cadrul Uniunii Europene.
În principiu, libera circulație a mărfurilor cere statelor membre să abroge toate măsurile ce constituie o barieră în calea comerțului în interiorul Comunității. Abolirea măsurilor naționale restrictive de natură fiscală reprezintă corolarul stabilirii unei Uniuni Vamale ce cuprinde interzicerea taxelor de import și export și orice măsuri cu efect echivalent ce afectează comerțul între statele membre, precum și stabilirea unui tarif vamal comun față de state terțe (țările aflate în afara acestei zone).
În consecință, discriminarea fiscală apare numai în cazul autoturismelor second hand care au fost înmatriculate într-un alt stat membru al Uniunii Europene anterior înmatriculării acestora în România.
Curtea apreciază, în acest context, că se poate reține o eventuală aplicabilitate a dispoziției art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană și o eventuală discriminare fiscală numai în măsura în care se dovedește că acel autoturism a fost înmatriculat – înainte de a fi înmatriculat în România – în alt stat membru al Uniunii Europene decât România, deoarece acesta este criteriul care determină discriminarea fiscală a taxei de poluare din litigiu.
În acest sens, Curtea face trimitere la una din hotărârile recente ale Curții Europene de Justiție, respectiv la Ordonanța Curții Europene de Justiție pronunțată la data de 6 decembrie 2010 în cauza C‑377/10 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Tribunalul D. (România), prin decizia din 9 iunie 2010, primită de Curte la 26 iulie 2010, în procedura A. B. împotriva Administrației Finanțelor Publice a Municipiului C., Administrației F. pentru Mediu.
Curtea reține că prin această ordonanță, Curtea Europeană de Justiție a respins ca inadmisibilă cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Tribunalul D. prin decizia din 9 iunie 2010, deoarece a reținut că articolul 110 TFUE nu este aplicabil într-o situație precum cea din acțiunea principală.
În paragraful nr. 11 din Ordonanța respectivă, Curtea Europeană de Justiție a reținut că ”...potrivit unei jurisprudențe constante, articolul 110 TFUE nu este aplicabil decât mărfurilor importate din celelalte state membre și, dacă este cazul, mărfurilor originare din state terțe care se află în liberă circulație în statele membre. Respectivul articol este, prin urmare, inaplicabil produselor importate direct din state terțe (Hotărârea din 10 octombrie 1978, Hansen & Balle, 148/77, R.., p. 1787, punctul 23, Hotărârea din 9 iunie 1992, Simba și alții, C‑228/90-C‑234/90, C‑339/90 și C‑353/90, R.., p. I‑3713, punctul 14, precum și Hotărârea din 18 decembrie1997, Tabouillot, C‑284/96, R.., p. I‑7471, punctul 23)”.
În acest condiții, ținând seama că art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană este aplicabil mărfurilor importate din celelalte state membre ale Uniunii Europene, Curtea constată necesitatea dovedirii faptului că autovehiculul pentru care s-a plătit taxa de poluare contestată în prezenta cauză a fost înmatriculat într-un alt stat membru al Uniunii Europene anterior înmatriculării în România.
Or, în speță nu s-a făcut o astfel de dovadă.
În consecință, Curtea constată că taxa de poluare impusă în cazul acestui autoturism nu este discriminatorie și nu contravine dispozițiilor art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, iar instanța de fond a pronunțat soluția recurată cu aplicarea greșită a legii, reținând în mod nefondat caracterul discriminatoriu al taxei de poluare plătite de reclamantă, fiind, așadar, incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 punctul 9 Cod de Procedură Civilă.
Având în vedere cele arătate mai sus, în conformitate cu art. 312 alin. 1 și 3 Cod de Procedură Civilă, apreciind că este întemeiat recursul formulat de recurenta pârâtă împotriva sentinței civile nr. 1465/23.04.2012, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, Curtea îl va admite.
Față de cele expuse, Curtea, rejudecând cauza, va modifica sentința civilă recurată în sensul că va respinge acțiunea formulată de reclamanta B. I. E. în contradictoriu cu Administrația Finanțelor Publice A., și pe cale de consecință va respinge și cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu.
În baza art. 274 C.proc.civ., va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta pârâtă Administrația Finanțelor Publice A. împotriva sentinței civile nr. 1465/23.04.2012, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamanta B. I. E. și cu chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu.
Modifică sentința recurată în sensul că:
Respinge acțiunea formulată de reclamanta B. I. E. în contradictoriu cu pârâtă Administrația Finanțelor Publice A..
Respinge cererea de chemare în garanție formulată de Administrația Finanțelor Publice A. în contradictoriu cu Administrația F. pentru Mediu.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16.05.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
R. C. M. I. Ș. E. P.
GREFIER
D. C.
RED/ ȘEP/17.05.2013
TEHNORED/D.C./ 21.05.2013 – 2 exemplare
Primă instanță:Tribunalul A.
Judecător – G. T.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3779/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2563/2013.... → |
|---|
