Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2563/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2563/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 17-04-2013 în dosarul nr. 5220/108/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ – 27.03.2013
DECIZIA CIVILĂ NR.2563
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 17.04.2013
PREȘEDINTE:M. BACĂU
JUDECĂTOR:C. D. O.
JUDECĂTOR:M. C. D.
GREFIER:M. T.
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice A., împotriva sentinței civile nr.4019/04.10.2012, pronunțată în dosarul nr._, al Tribunalului A., în contradictoriu cu reclamanta – intimată O. M. și cu chemata în garanție – intimată Administrația F. pentru Mediu, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, și văzând că s-a solicitat judecarea cauzei potrivit dispozițiilor art.242 pct.2 Cod procedură civilă, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea în contencios administrativ fiscal înregistrată la Tribunalul A. la data de 6 august 2012, reclamanta O. M. a chemat în judecată pe pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A. solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să oblige pârâta la restituirea taxei de poluare în cuantum de 3820 lei achitate cu titlu de taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule prin chitanța . 4B nr._ din data de 15.06.2012, precum și la plata dobânzii legale în materie fiscală aferente acestei sume, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr.4019/04.10.2012 pronunțată în dosar nr._, Tribunalul A. a admis acțiunea în contencios administrativ fiscal exercitată de reclamanta O. M. împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice A. și în consecință:
A obligat pârâta să îi restituie reclamantului suma de 3820 lei, achitată prin chitanța . 4B nr._ din data de 15.06.2012, reprezentând taxă de poluare, actualizată cu dobânda calculată în conformitate cu art. 124 Cod procedură fiscală, începând cu ziua următoare termenului de 45 de zile de la data înregistrării, în evidența pârâtei - 24.07.2012, a cererii reclamantei de restituire a taxei.
A admis cererea pârâtei A.F.P. A. de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu și în consecință:
A obligat chemata în garanție să îi restituie pârâtei suma de 3820 lei, achitată de reclamant în favoarea ei, împreună cu dobânda.
A obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 1039,3 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice A., solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii introductive.
Invocă inadmisibilitatea acțiunii de fond ca urmare a neîndeplinirii procedurii prealabile obligatorii, arătând că, acțiunea în contencios administrativ potrivit art.7 Legea 554/2004 poate fi formulată în următoarele condiții:
„Înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia."
Consideră că acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul-intimat este inadmisibilă atâta timp cât formularea plângerii administrative lipsește. Afirmă aceasta deoarece, recurentei, nu i s-a solicitat anularea nici unui act administrativ așa cum dispun prevederile Legii nr.554/2004, nici măcar restituirea unei sume plătite, fără a se indica vreun temei legal din cele stabilite de dispozițiile Codului de procedură fiscală. Așadar, lipsa acestei solicitări ce nu se circumscrie dispozițiilor contenciosului administrativ, echivalează cu neîndeplinirea acestei proceduri prealabile obligatorii.
„În mod constant instanțele de contencios administrativ au apreciat că procedura administrativă prealabilă reprezintă o condiție de exercitare a dreptului la acțiune, motiv pentru care neîndeplinirea acesteia atrage inadmisibilitatea acțiunii, potrivit art.109 alin(2) Cod procedură civilă”.
„Se poate reține de asemenea că în materie de contencios administrativ, atunci când nu este parcursă procedura prealabilă pe care o impune art.7 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, acțiunea este respinsă ca inadmisibilă. Se pronunță această soluție ca efect al admiterii unei excepții de fond, de vreme ce instanța poate fi sesizată numai condiționat de îndeplinirea acestei proceduri prealabile, care apare astfel ca o condiție specială de exercițiu a dreptului la acțiune".
Luând în considerare toate textele de lege expuse mai sus consideră că procedura prealabilă în situația de față nu este îndeplinită și în consecință consideră acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamant ca fiind inadmisibilă.
Contrar motivării primei instanțe care face o similitudine între dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 și cele ale Legii nr. 9/2012, se arătă faptul că Î.C.C.J. prin soluția pronunțată în soluționarea RIL în Decizia 24/14.11.2011, face strictă referire la dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 și sub nici o formă la dispozițiile unui act normativ ulterior acestei decizii, respectiv Legea nr. 9/2012.
Or, deciziile pronunțate de instanța supremă în soluționarea unui RIL sunt de strictă interpretare și aplicabilitate, neputând fi extins prin analogie efectul juridic al acestora asupra unor situații care nici măcar nu existau la data pronunțării ei. Soluția Î.C.C.J. este una concreta și nu una de principiu, astfel încât aplicarea ei are în vedere situații concrete, determinate de acte normative în vigoare la data pronunțări ei și nu stări de fapt decurgând din dispoziții normative ce nu putea fi avute în vedere la acel moment.
Pe fondul cauzei, se arătă faptul că, prin dispozițiile Legii nr. 9/2012 se stabilește cadrul legal al instituirii acestei taxe, taxă cu destinația de venit la bugetul F. pentru Mediu, gestionată de Administrația F. pentru Mediu.
Prin urmare, câtă vreme legiuitorul stabilește în mod expres obligația de plată a taxei de poluare în condițiile art. 4 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 9/2012, acesta taxă este legal datorată, reclamantul neinvocând prin contestație faptul că organul fiscal nu ar fi aplicat corect elementele de calcul a taxei corespunzătoare vehiculului în cauză.
Față de prevederile comunitare invocate în cauză, trebuie reținut faptul că dispozițiile art. 148 din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale U.E. față de dispozițiile contrare din legile interne cu respectarea prevederilor actului de aderare, iar în conformitate cu art. I-33 alin. 1 din Tratatul de aderare la U.E. ratificat prin Legea nr. 157/2005: "Legea cadru europeană este un act legislativ ce obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul ce trebuie obținut, lăsând în același timp autorităților naționale competența în ceea ce privește alegerea formei și a mijloacelor."
Rezultă că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre numai în privința rezultatului, autoritățile naționale având competenta de a alege forma și mijloacele prin care se asigură obținerea rezultatului.
Potrivit jurisprudenței Comunității Europene, art. 110 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene este încălcat atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată celor naționale similare sunt calculate pe baza unor criterii diferite, astfel încât acest tratat nu interzice de iure perceperea unei taxe precum taxa de poluare.
Incidența dispozițiilor art. 110 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene în această speță este nulă. Astfel, taxa de poluare așa cum este reglementată de dispozițiile Legii nr. 9/2012 aplicată produsului importat și cea aplicată produsului național similar este calculată după aceiași formulă de calcul, având criterii obiective stabilite de lege, fără a conduce la o impozitare superioară a produsului importat față de cel național similar, deci, fără efect discriminatoriu.
De asemenea, din cuprinsul art. 3 alin. 1 din Legea nr.9/2012 rezultă că taxa pentru emisiile poluante se aplică tuturor autoturismelor, indiferent dacă ele provin dintr-un stat membru U.E. sau de pe piața internă, fiind excluse din sfera de aplicare taxei excepțiile prevăzute de același articol, însă pe baza unor criterii ce privesc destinația, nu proveniența.
Față de cele expuse mai sus, trebuie reținut faptul că instituirea taxei de poluare reprezintă opțiunea-mijloc a legiuitorului român, iar organele fiscale au obligație de respectare și de punere în aplicare a dispozițiilor legale în vigoare, conform prevederilor art. 13 din Cod procedură fiscală.
Referitor la criticile potrivit cărora actele administrative arătate trebuie anulate și taxa restituită în temeiul Hotărârilor C.J.U.E. în cauzele T. și N., acestea sunt neîntemeiate față de prezenta speță, taxa fiind stabilită în temeiul Legii nr. 9/2012, iar hotărârile invocate privesc dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008. Astfel, având în vedere și principiul tempus regit actum, consideră că prezentele spețe nu au nici o relevanță în prezentul dosar, ambele hotărâri fiind pronunțate față de dispozițiile legale abrogate.
Astfel, consideră acțiunea de fond neîntemeiată drept pentru care recursul trebuie admis.
Reclamanta – intimată, legal citată, nu a formulat întâmpinare.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate de către recurentă cât și în conformitate cu dispozițiile art.3041 Cod procedură civilă, Curtea apreciază că acesta este neîntemeiat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Taxa plătită de reclamantul intimat a fost calculată în temeiul Legii nr. 9/2012.
Raportat la dispozițiile acestei ordonanțe, taxa este legală. În schimb, ea încalcă dispozițiile art. 110 din Tratatul privind funcționarea U.E. (pe scurt, T.F.U.E.; fostul art. 90 din TCE, menționat în cuprinsul sentinței recurate) așa cum este el interpretat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene (C.J.C.U.E.).
Potrivit art. 110 din T.F.U.E., niciun stat membru nu poate impune, direct sau indirect, asupra produselor provenind din alte state membre, impozite sau taxe interne care nu sunt percepute, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Prin Hotărârea din 07.04.2011 pronunțată în dosar nr. C-402/09 (cauza T. vs. România) C.J.C.U.E. stabilește că „Art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceiași vechime și aceiași uzură de pe piața națională”.
Or, Legea nr. 9/2012 stabilește o taxă care se aplică cu ocazia primei înmatriculări în România a unor autovehicule (cf. art. 4), inclusiv a celor de ocazie cumpărate din alte state membre U.E., fără să stabilească o taxă pentru autovehiculele de ocazie având aceiași vechime și aceiași uzură, aflate deja în circulație pe teritoriul României la data instituirii taxei (și pentru care, deci, nu s-a plătit taxa). Procedând astfel, Statul român descurajează cumpărarea de autovehicule de ocazie din alte state membre ale U.E. prin faptul că face să fie mai avantajoasă cumpărarea autovehiculelor de ocazie similare, ca vechime și uzură, deja înmatriculate pe teritoriul României.
În consecință, instanța este chemată să stabilească dacă Legea nr. 9/2012, încălcând art. 110 din T.F.U.E., mai poate constitui bază legală pentru taxa plătită de reclamant.
Cu privire la această chestiune, Curtea reține următoarele:
Prin Legea nr. 157/2005 România a ratificat tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană.
Efectele acestei ratificări sunt reglementate de art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare iar potrivit alin. 4, Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2.
Așadar, în măsura în care există neconcordanță între legea internă, în speță Legea nr. 9/2012, și T.F.U.E., instanțele române vor aplica cu prioritate legislația comunitară, ceea ce tribunalul a și făcut.
Consecința este aceea că, dincolo de orice considerente legate de aplicarea legii române (legate de lipsa procedurii prealabile, de tardivitatea ei sau, pe fondul pricinii, de aplicarea Legii nr. 9/2012) taxa este nelegală raportat la art. 110 din T.F.U.E., așa cum este el interpretat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, motiv pentru care în mod justificat a fost restituită de prima instanță.
Considerentele de mai sus au stat în egală măsură la baza practicii judiciare (unitare și constante începând din 2012) privind restituirea taxei de poluare plătite în temeiul O.U.G. nr. 50/2008 (abrogată prin Legea nr. 9/2012).
Ele rămân valabile și după . noii legi (Legii nr. 9/2012) deoarece aceasta nu înlătură discriminarea între autoturismele deja înmatriculate în România și cele înmatriculate în alte state membre U.E. și descurajează în continuare cumpărarea de autovehicule de ocazie din alte state membre ale U.E.
În sfârșit, taxa fiind nelegal percepută, Tribunalul a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 124 Cod procedură fiscală referitor la dobânda fiscală.
Așa fiind, Curtea văzând că soluția Tribunalului este legală și temeinică, în temeiul art. 315 Cod procedură civilă, va respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurentul Administrația Finanțelor Publice A., împotriva sentinței civile nr. 4019/2012 pronunțată de Tribunalul A..
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 17.04.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. BACĂU C. D. O. M. C. D.
GREFIER,
M. T.
RED:C.D.O./26.06.13
TEHNORED:M.T./26.06.13
2.ex./SM/
Primă instanță:Tribunalul A.
Judecător – M. M.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3710/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 8110/2013.... → |
|---|
