Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 25/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 25/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 25-11-2013 în dosarul nr. 829/115/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR._
Ședința publică din 25.11.2013
PREȘEDINTE: C. L.
JUDECĂTOR: E. N.
JUDECĂTOR: Prof. Univ. Dr. L. B.
GREFIER: D. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S., în nume propriu și în numele Administrației Finanțelor Publice Reșița, împotriva sentinței civile nr. 1592/29.05.2013 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul G. C. M. și chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu, București, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care, se constată depuse la dosarul cauzei, de către reclamantul intimat, Întâmpinare, prin Serviciul Registratură al instanței, la data de 05.11.2013.
Curtea, constatând că s-a solicitat în temeiul art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă judecarea cauzei și în lipsă reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1592/29.05.2013 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale a Finanțelor Publice C.-S. și a fost admisă, în parte, acțiunea formulată de reclamantul G. C. M. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Reșița.
A fost anulată decizia de calcul al taxei de poluare nr. 23/07.01.2013 și a fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice Reșița la restituirea sumei de 1003 lei, cu titlu de taxă de poluare.
Pârâta Administrația Finanțelor Publice Reșița a fost obligată la plata dobânzilor legale, conform considerentelor prezentei hotărâri.
Celelalte petite a u fost respinse.
Pârâta Administrația Finanțelor Publice Reșița a fost obligată la plata sumei de 43,30 cheltuieli de judecată.
Cererea de chemare în garanție formulată de Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. împotriva Administrației F. pentru Mediu, a fost respinsă.
Împotriva acestei hotărâri, pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S., în nume propriu și în numele Administrației Finanțelor Publice Reșița a declarat recurs.
Recurenta, Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S., susține că, instanța de fond nu i-a atribuit calitate procesuală pasivă, deși, conform Ordinului Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3831/2011 are dreptul de a reprezenta interesele statului în fața instanțelor de judecată.
În recursul pârâtei, hotărârea este criticată sub aspectul excepției inadmisibilității acțiunii dată fiind de neefectuarea procedurii prealabile obligatorii de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule, procedură prevăzută de art. 205 și următoarele din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală coroborate cu prevederile art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
Pe fondul cauzei, recurenta arată că, rezultă fără dubiu faptul că, așa cum este reglementată de Legea nr. 9/2012, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule este temeinică și legală, în conformitate cu normele de drept comunitar, această taxă nefiind contestată de Comisia Europeană sau alt organism comunitar.
De asemenea, în ceea ce privește dobânzile legale acordate de către prima instanță, recurenta susține că acestea ar putea fi acordate, eventual, în caz de nerespectare a termenului, începând cu a 46-a zi de la data formulării cererii de restituire în baza unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
În cauză, reclamantul intimat a depus Întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului formulat de pârâtă și menținerea ca temeinică și legală a sentinței atacate.
În drept, a invocat dispozițiile art. 110 din TFUE.
Verificând recursul declarat, Curtea constată legalitatea și temeinicia hotărârii, din perspectiva dispozițiilor art. 299 și urm. Cod procedură civilă, 304 ind. 1 Cod procedură civilă, în cauză nefiind incidente temeiurile de casare/modificare a hotărârii, prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă și nici alte temeiuri în sensul art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, motiv pentru care va respinge recursul, ca nefondat, în baza art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă.
Astfel, cu privire la calitatea procesuală pasivă reclamată de către Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S., Curtea, constată că recurenta face confuzie între calitatea procesuală și reprezentarea procesuală, atribuită prin Ordinul Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, menționat, două instituții juridice diferite în drept, instanța de fond soluționând temeinic și legal disputa prin admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a recurentei, întrucât în materia contenciosului administrativ calitatea procesuală pasivă aparține organului emitent al actului atacat, independent de împrejurarea că acesta are sau nu personalitate juridică, fiind suficientă capacitatea juridică administrativă. Or, în speța de față, capacitatea administrativă aparține Administrația Finanțelor Publice Reșița, care a emis actul atacat.
Sub aspectul excepției inadmisibilității acțiunii reclamantului Curtea reține că, în prezenta cauză, asemenea celorlalte cauze aflate pe rolul instanțelor de fond, reclamanții urmăresc exclusiv restituirea sumelor percepute de stat, cu titlu de taxă de poluare, în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, iar nu ajustarea acestor sume din perspectiva modului de calcul, organului emitent etc.
Ca o dovadă în acest sens, reclamantul în cauză s-a adresat pârâtei recurente cu o cerere de restituire a sumei achitată cu titlu de taxă de poluare. Pârâta recurentă a respins cererea, ca neîntemeiată, iar Înalta Curte de Casație de Justiție București, prin Decizia nr. 24/2011 statuează, în mod obligatoriu, că procedura prealabilă prevăzută de art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 nu se aplică în cazul litigiilor în care se solicită restituirea taxei de poluare.
Prin urmare, Curtea constată că tribunalul a dezlegat această problemă de drept în spiritul legii, context în care se impune a se menționa că, instanțele au constatat că Statul nu s-a angajat să restituie administrativ asemenea taxe, problema fiind, încă, în discuție în spațiul public, iar cetățenii justițiabili care au inițiat menționata procedură prealabilă administrativă au întâmpinat un refuz de rezolvare, în sensul că li s-au respins astfel de cereri, consolidându-se, chiar, o practică a autorităților administrative în acest sens.
În acest context, judecătorul este dator să observe dispozițiile art. 129, art. 130 Cod procedură civilă și să curme orice formă de abuz în legătură cu respectarea drepturilor deduse judecății, inclusiv în legătură cu tendințele de tergiversare, înregistrate din partea instituțiilor statului, cât privește satisfacerea (efectivă) a acestor drepturi, prin înlăturarea grabnică a încălcărilor constatate de instanțele naționale sau europene.
Cât privește dispozițiile Legii nr. 9/2012, Curtea observă că Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, a abrogat Ordonanța de urgență nr. 50/2008, iar conform art. 12 alin. (1) din noul act normativ „în cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabili începând cu 1 iulie 2008 până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării în România, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, numai către titularul obligației de plată, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Calculul diferenței de restituit se face pe baza formulei de calcul din prezenta lege, în care se utilizează elementele avute în vedere la momentul înmatriculării autovehiculului în România”.
Curtea constată că norma în discuție tinde la înlocuirea retroactivă a reglementării taxei de poluare cu cea cuprinsă în norma legală, prin ajustarea vechii taxe de poluare la nivelul noii taxe, în vigoare din luna ianuarie 2012, aspect care face ca, în anumite cazuri, dreptul contribuabilului la restituirea integrală a taxei, percepute în baza unui act normativ neconform cu dreptul Uniunii Europene, să fie limitat, ceea ce echivalează cu nesocotirea efectelor hotărârii interpretative a Curții de Justiție a Uniunii Europene în Cauza T. contra României.
Sub acest aspect recurenta este în eroare, atunci când afirmă că hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene s-a referit la Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, iar nu la Legea nr. 9/2012, căci Curtea s-a referit, potrivit limitelor sale de competență, la interpretarea art. 110 din TFUE, iar nu la interpretarea legii interne românești.
Judecătorul național este cel abilitat să verifice conformitatea legilor interne cu art. 110 din TFUE, astfel cum acesta este interpretat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, interpretare obligatorie pentru toate Statele membre.
Pe de altă parte, instanța de recurs constată că, deși Legea nr. 9/2012 și-a propus să înlăture efectele discriminatorii indirecte produse de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 -, prin aceea că taxa prevăzută de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 nu era impusă și vehiculelor similare, puse în vânzare pe piața națională, cu ocazia înmatriculării/reînmatriculării lor -, extinzând obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante și în cazul autovehiculelor înstrăinate pe piața națională, tocmai această normă cuprinsă în Legea nr. 9/2012, a făcut obiectul Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 1/2012, fiind suspendată de la aplicare, la data soluționării litigiului.
Pe cale de consecință, efectele discriminatorii indirecte menționate, continuă să fie prezente, inclusiv în cazul de speță, astfel că judecătorul fondului în mod corect a reținut incompatibilitatea dintre legea internă în vigoare și dispozițiile art. 110 din TFUE, căci nu există nicio diferență, sub aspectul efectelor discriminatorii indirecte analizate, între Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 și normele cuprinse în Legea nr. 9/2012, în vigoare la momentul soluționării prezentei cauze, aspect sub care Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2012 de suspendare a unor norme din cuprinsul Legii nr. 9/2012, evident că produce efecte juridice, independent de caracterul temporar al suspendării (01.01.2013), statul neavând nici o legitimitate în a ignora hotărârile Curții de Justiție a Uniunii Europene, în continuare.
Mai mult Legea nr. 9/2012 nu a fost activată, ci înlocuită printr-o nouă reglementare legislativă, astfel că și OUG nr. 1/2012 de suspendare a unor norme din dispoz. Legii nr. 9/2012 a devenit caducă la momentul soluționării prezentului recurs.
Nu pot fi reținute în cauză nici susținerile recurentei referitoare la stabilirea eronată a momentului de la care se pot acorda dobânzi aferente taxei pe poluare percepute de la reclamant.
Prin hotărârea din 18.04.2013, dată de CJUE în cauza C-565/11, I., s-a statuat în sensul că „dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, (precum cel instituit prin art. 124 C.pr.fiscală – n.n.) care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe”. Aplicând cu prioritate dispozițiile din legislația Uniunii Europene, astfel interpretate de CJUE cu forță obligatorie pentru judecătorul național, se constată necesar a fi înlăturate prevederile din dreptul național, anume, art. 124 alin. 1 C.pr.fiscală, care permit acordarea dobânzilor doar după expirarea unui termen de 45 de zile de la înregistrarea la organul fiscal a cererii de restituire, urmând a fi recunoscut dreptul reclamantului de a beneficia de dobânzi aferente sumei achitate cu titlu de taxă pe poluare de la data plății acesteia.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul declarat de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S., în nume propriu și în numele Administrației Finanțelor Publice Reșița, împotriva sentinței civile nr. 1592/29.05.2013 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul G. C. M. și chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu, București.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 25.11.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. L. E. N. Prof.Univ.Dr. L. B.
GREFIER,
D. B.
Red.B.L/26.11.2013
Tehnored.DB/27.11.2013
Ex.2
Primă instanță: Tribunalul C.-S. – jud. G. Ș.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 8110/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1503/2013.... → |
|---|
