Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2450/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2450/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 17-04-2013 în dosarul nr. 8153/108/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
Secția contencios administrativ și fiscal
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 2450
Ședința publică din data de 17 aprilie 2013
Președinte: Dr. C. P.
Judecător: C. M. Dica
Judecător: C. L.
Grefier: N. B.
Pe rolse află recursul declarat de către recursul declarat de către pârâta-recurentă Administrația Finanțelor Publice L., reprezentată prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A., împotriva sentinței civile nr. 5695/29.11.2012, pronunțată de către Tribunalul A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanta-intimată B. S., având ca obiect restituire taxă poluare.
La apelul nominal, făcut în ședință, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că, prin registratura instanței, la data de 16.04.2013, reclamanta-intimată a depus la dosar împuternicire avocațială, chitanța nr. 153/10.04.2013 reprezentând onorariu avocat și concluzii scrise.
Curtea, văzând că s-a solicitat judecarea în lipsă de la dezbateri, constată procesul în stare de judecată și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată că prin sentința civilă nr. 5695/29.11.2012, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul A. a admis acțiunea formulată de către reclamanta B. S. împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice L. reprezentată prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A..
A anulat decizia de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule nr._/ad/05.09.2012 și decizia nr._/12.11.2012, emise de pârâte.
A obligată pârâta să îi restituie reclamantei suma de 5.949 lei, achitată conform chitanței . nr._/06.09.2012, reprezentând taxă pentru emisii poluante provenită de al autovehicule, actualizată și cu dobânda calculată în conformitate cu art. 124 Cod procedură fiscală, începând cu ziua următoare termenului de 45 de zile de la data înregistrării, în evidența pârâtei 04.10.2012, a cererii reclamantei de restituire a taxei.
A obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 43,3 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamanta a achiziționat autovehiculul second-hand marca F., model Bravo, normă poluare E4, . ZFA_, an fabricație 2007, . auto J435878, înmatriculat pentru prima dată la 15.03.2007, în Austria, pentru care a achitat taxa pe poluare, în sumă de 5.949 lei.
Prin cererea înaintată la Administrația Finanțelor Publice L., la data de 15.10.2012, reclamanta a solicitat restituirea taxei pe poluare, însă cererea sa nu a fost soluționată până în prezent.
Această taxă este discriminatorie, pentru că, prin intermediul ei, se descurajează punerea în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a fi descurajată cumpărarea unor vehicule de ocazie, având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională, punct de vedere exprimat și de Curtea Europeană de Justiție, prin hotărârea dată în cauza C-402/09.
Coroborând dispozițiile art. 124 alin. 1 cu cele ale art. 70 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, prima instanță a obligat pârâta să plătească reclamantului dobânzi legale, la nivelul majorării de întârziere prevăzute de Codul de procedură fiscală, calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența pârâtei a cererii de restituire a taxei și până la data restiturii efective.
În baza art. 274 Codul de procedură civilă, pârâta a fost obligată la plata sumei de 39,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice L., reprezentată prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A., solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea recursului se arată, în esență, că acțiunea este inadmisibilă ca urmare a neîndeplinirii procedurii prealabile obligatorii, conform art. 205 și 206 din Legea nr. 92/2003 coroborate cu art. 11 din Legea nr. 9/2012, în condițiile în care reclamanta nu a formulat contestație împotriva deciziei de calcul a taxei în litigiu.
Cu privire la fondul cauzei, se arată că, prin dispozițiile Legii nr. 9/2012, se stabilește cadrul legal al instituirii acestei taxe, cu destinația de venit la bugetul Fondului pentru Mediu și gestionată de Administrația Fondului pentru Mediu:
Câtă vreme legiuitorul stabilește, în mod expres, obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, ea este legal datorată. Reclamanta nu invocă, prin cererea de chemare în judecată, faptul că organul fiscal nu ar fi aplicat corect elementele de calcul a taxei corespunzătoare vehiculului în cauză.
Dispozițiile art. 148 din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare. În conformitate cu art. 1-33 alin. 1 din Tratatul de aderare la Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr. 157/2005, „legea cadru europeană este un act legislativ ce obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul ce trebuie obținut, lăsând în același timp autorităților naționale competența în ceea ce privește alegerea formei și a mijloacelor".
Prin urmare, legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre numai în privința rezultatului, autoritățile naționale având competența de a alege forma și mijloacele prin care se asigură obținerea rezultatului.
Potrivit jurisprudenței Comunității Europene, art. 110 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene este încălcat atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată celor naționale similare sunt calculate pe baza unor criterii diferite, astfel încât acest tratat nu interzice perceperea unei taxe precum taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Incidența dispozițiilor art. 110 din Tratatul de Instituire a Comunități/ Europene în speță este inexistentă, deoarece taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, așa cum este reglementată de dispozițiile Legii nr. 9/2012, aplicată produsului importat și cea aplicată produsului național similar este calculată după aceeași formulă de calcul, având criterii obiective stabilite prin lege, fără a conduce la o impozitare superioară a produsului importat față de cel național similar, respectiv fără efect discriminatoriu.
Din cuprinsul art. 3 alin. 1 din Legea nr. 9/2012 rezultă că taxa pentru emisiile poluante se aplică tuturor autoturismelor, indiferent dacă ele provin dintr-un stat membru al Uniunii Europene sau de pe piața internă, fiind excluse, din sfera de aplicare taxei, excepțiile prevăzute de același articol, însă pe baza unor criterii ce privesc destinația, iar nu proveniența.
Față de cele expuse mai sus, se apreciază că instituirea taxei de poluare reprezintă opțiunea-mijloc a legiuitorului român, iar organele fiscale au obligația de respectare și de punere în aplicare a dispozițiilor legale în vigoare, conform prevederilor art. 13 din Codul de procedură fiscală.
Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza T. nu este incidentă, dat fiind că taxa a fost stabilită în temeiul Legii nr. 9/2012, care respectă toate cerințele comunitare.
Recurenta susține că, la dosarul de fond, nu există dovada că autoturismul a fost înmatriculat, în prealabil, într-un stat din Uniunea Europeană.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 și ale art. 3041 Codul de procedură civilă.
Reclamanta-intimată a depus concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
Examinând recursul declarat de către pârâtă prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate în cauză și a dispozițiilor art. 304 pct. 9 coroborate cu cele ale art. 3041 Codul de procedură civilă, Curtea constată că este neîntemeiat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Acțiunea reclamantei este întemeiată pe refuzul pârâtei de restituire a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule pretins încasată cu nerespectarea dispozițiilor comunitare, conform prevederilor art. 117 alin. 1 lit. d din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003.
Potrivit jurisprudenței stabile a Curții de Justiție a Uniunii Europene, contribuabilii au dreptul la rambursarea impozitelor și taxelor prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european. Rațiunea acestui drept constă în aceea că un stat membru nu poate profita, iar contribuabilul nu poate suferi o pierdere, ca urmare a aplicării unei dispoziții fiscale naționale incompatibile cu dreptul european. Regulile privind rambursarea sumelor încasate cu încălcarea dreptului european sunt reguli naționale, care trebuie să respecte principiul echivalenței și principiul efectivității.
Din hotărârea pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în afacerea Metallgesellschaft și Hoechst rezultă că restituirea taxelor prelevate cu încălcarea dreptului european nu poate fi condiționată de contestarea reglementării la momentul efectuării plății, mai ales atunci când practica administrativă este în sensul respingerii contestațiilor contribuabililor, ceea ce înseamnă că autoritățile fiscale naționale nu pot invoca culpa contribuabililor, care nu au apelat la un remediu național ineficient, în condițiile în care aceste autorități sunt culpabile pentru aplicarea unor reguli naționale incompatibile cu dreptul european.
Într-o astfel de situație, singura posibilitate pe care o au contribuabilii este aceea întemeiată pe dispozițiile art. 148 alin. 1 și alin. 4 din Constituție și ale art. 117 lit. d din Codul de procedură fiscală, respectiv să solicite restituirea taxei de poluare, constatată a fi contrară prevederilor art. 110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene.
Pe de altă parte, existența art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedura fiscală nu ar mai avea nicio justificare logică dacă restituirea sumelor nelegal plătite nu s-ar putea obține decăt atacănd direct decizia de calcul a taxei de poluare. Or, potrivit regulii de interpretare „actus interpretandus est potius ut valeat quam pereat”, un text de lege trebuie interpretat în sensul în care ar produce efecte, iar nu în sensul în care n-ar produce niciunul.
Prin decizia nr. 24/14.11.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a statuat că „procedura de contestare prevăzută de art. 7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d din același cod”.
Considerentele acestei decizii sunt aplicabile și prezentei cauze, date fiind obiectul și temeiul de drept al acțiunii.
Având în vedere cele expuse anterior, Curtea constată, ca neîntemeiată, excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile administrative, invocată de pârâta-recurentă.
În cauză, reclamanta nu pune în discuție în cauză o discriminare directă permisă de dispozițiile Legii nr. 9/2012, modificată prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2012, căci, din punct de vedere formal, regimul de impozitare instituit prin Legea nr. 9/2012, modificată prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2012, nu face vreo deosebire între autovehicule în funcție de proveniența lor sau între proprietarii acestor vehicule în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Fiind datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de împrejurarea dacă este vorba despre un vehicul cumpărat pe piața națională sau importat, taxa în discuție nu stabilește un tratament diferențiat pe baza criteriilor menționate, astfel încât nu poate fi considerată direct discriminatorie, după cum, de altfel, a constatat și Curtea de Justiție a Uniunii Europene, prin hotărârea din 07.04.2011, dată în cauza T. C-402/09 și publicată la 28.05.2011 în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, pct. 36.
Reclamanta se prevalează de caracterul indirect discriminatoriu al taxei instituite prin Legea nr. 9/2012, modificată prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2012,, susținând că ea descurajează importul de autovehicule de ocazie din statele membre ale Uniunii Europene, sens în care este relevantă comparația între autovehiculele similare, cu caracteristici identice, înmatriculate pe teritoriul României anterior intrării în vigoare a menționatului act normativ și cele importate ulterior.
În acest sens, prin hotărârea din 07.04.2011, dată în cauza T. C-402/09, pct. 58-59, analizând neutralitatea taxei pe poluare instituite prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, în varianta sa inițială, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că „reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală”. Totodată, a arătat că, „în aceste condiții, Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre”, respectiv că „deși statele membre păstrează, în materie fiscală, competențe extinse care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuie totuși să respecte interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE”. La pct. 53 a precizat că „astfel, articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le-ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE”.
În aceeași hotărâre, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut, analizând neutralitatea taxei instituite prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, în varianta inițială, în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate, că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
În această cauză, Curtea a analizat art. 110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene din perspectiva versiunii inițiale a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 (paragrafele nr. 28 și 29 din hotărârea T.). Cu toate acestea, hotărârea menționată este aplicabilă, în speță, deoarece a interpretat o normă comunitară, interpretare care este valabilă indiferent de modificările intervenite în legislația națională și trebuie valorificată de către judecătorul național, iar o astfel de valorificare nu încalcă principiul „tempus regit actum”.
Dacă intervin acte normative noi după interpretarea unei norme comunitare de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, este necesar a se stabili dacă modificările legislației naționale, ulteriore interpretării Curții de Justiție a Uniunii Europene, corespund sau nu normei comunitare, așa cum a fost ea interpretată de Curtea de Justiție a Comunităților Europene.
Caracteristică esențială a taxei de poluare, instituită prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, privitoare la faptul că era impusă numai pentru autovehiculele care se înmatriculează pentru prima dată în România cu excluderea de la plata ei pentru autovehiculele deja înmatriculate în România anterior instituirii acesteia, reiterată de Curtea de Justiție a Comunităților Europene și în cauza N. (cauza C-263/10 Hotărârea din 07.07.2011, paragraful 27), a rămas neschimbată până în prezent.
Atât în cauza T., cât și în cauza N., s-a reținut, de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, că nu este respectat principiul poluatorul plătește, dat fiind că taxa de poluare se aplica doar autoturismelor de ocazie importate. În opinia Curții de Justiție a Uniunii Europene, obiectivul protecției mediului poate fi atins prin instituirea unei taxe anuale care nu ar mai favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate.
Deși Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule prevede, la art. 4 alin. 2, obligația de plată a taxei și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate în România asupra unui autovehicul rulat, astfel cum au sugerat cele două hotărâri ale instanței europene, prin art. 1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2012, a fost suspendată aplicarea acestei dispoziții până la 1 ianuarie 2013.
Prin urmare, la data plății taxei în litigiu, legislația națională nu era conformă normei comunitare, iar considerentele expuse de Curtea de Justiție a Comunităților Europene în cauza T. și în cauza N. sunt valabile și în prezent. Având în vedere argumentele Curții Europeane de Justiție, redate în cele două hotărâri, precum și principiul priorității dreptului comunitar față de dreptul național, obligarea reclamantei la plata taxei pentru emisiile poluante și condiționarea înmatriculării autoturismului achiziționat de aceasta dintr-un stat membru al Uniunii Europene de plata acestei taxe încalcă prevederile art. 110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene.
Susținerea recurentei referitoare la faptul că, la dosarul de fond, nu există dovada că autoturismul a fost înmatriculat, anterior, într-un stat din Uniunea Europeană este nefondată, dat fiind că, la fila 12 din dosarul de fond, există această dovadă.
Astfel, apare temeinică soluția primei instanțe de admitere a acțiunii reclamantei și de obligare a pârâtei Administrația Finanțelor Publice Chișineu Criș la restituirea sumei percepute de la reclamantă cu titlu de taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Având în vedere considerentele de fapt și de drept expuse anterior, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul formulat de pârâta- recurentă ca neîntemeiat.
Față de dispozițiile art. 274 alin. 1 Codul de procedură civilă, Curtea va obliga pârâta-recurentă la plata către reclamanta-intimată a sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, constând din onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul formulat de către pârâta-recurentă Direcția Generală a Finanțelor Publice A. în reprezentarea Administrația Finanțelor Publice L. împotriva sentinței civile nr. 5695/29.11.2012, pronunțată de către Tribunalul A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanta-intimată B. S..
Obligă recurenta la plata către intimată a sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 17 aprilie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
Dr. C. P. C. M. Dica C. L.
Grefier,
N. B.
Red. C. L./.07.05.2013
Tehnored N.B/2 ex. /07.05.2013
Primă instanță: Tribunalul A. – F. V.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4143/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 5223/2013.... → |
|---|
