Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4143/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4143/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 27-05-2013 în dosarul nr. 1585/30/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.4143
Ședința publică din 27 MAI 2013
PREȘEDINTE: PROF.UNIV.DR. L. B.
JUDECĂTOR: E. N.
JUDECĂTOR: Ș. L.
GREFIER: C. J.
S-au luat în examinare recursul declarat de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice în nume propriu și în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sannicolau M. împotriva Sentinței civile nr.1027/17.04.2012, pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamanta intimata B. D. și chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu București, având ca obiect contestație act administrativ și fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că, prin serviciul Registratură, la data de 20.11.2012, reclamanta intimată a depus întâmpinare; pârâta recurenta a depus prin Registratura, delegația de reprezentare nr._/30.03.2012 .
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, Curtea constată că s-a solicitat judecarea și în lipsa părților, sens în care reține cauza spre soluționarea în fond a recursului.
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr.1027/17.04.2012, pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei AFP Sânnicolau M..
A fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE T..
A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta B. D., în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SÂNNICOLAU M. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU având ca obiect anulare act administrativ și pretenții.
Au fost obligate pârâtele AFP Sânnicolau M. și AF Mediu să restituie reclamantei suma de 7193 lei reprezentând taxă de poluare, actualizată cu dobânda legală, conform art. 124 și 70 Cod procedură civilă.
A fost respinsă în rest acțiunea.
Au fost obligate pârâtele să achite reclamantului cheltuieli de judecată în cuantum de 789,3 lei.
Împotriva acestei hotărâri, pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice în nume propriu și în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sannicolau M. a declarat recurs.
În recursul pârâtei hotărârea este criticată pe fondul său, susținându-se compatibilitatea dintre Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 și Tratatul UE, statele având libertatea de a reglementa în domeniul taxelor, impozitelor, altor contribuții sau amenzi, sens în care este invocat aliniatul (2) al art. 1 din Protocolul adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și jurisprudența C.E.D.O.
Pe fondul cauzei, se susține că acțiunea a fost admisă nelegal, dat fiind că la data de 13.01.2012 a intrat în vigoare Legea nr. 9/2012 din 06.01.2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, care a abrogat Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, instanța ignorând aplicarea în cauză a Legii nr. 9/2012, care elimină discriminările vechii legislații, cât și dispozițiile art. 12 din Legea nr. 9/2012, potrivit cu care se impunea a se realiza o compensare legală, între suma achitată în baza Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 și cea datorată în baza Legii nr. 9/2012, cu restituirea eventualelor diferențe nedatorate dintre taxa de poluare și taxa pe emisii poluante.
De altfel, recurenta arată, cu privire la acordarea dobânzilor, faptul că sentința atacată este nelegală, instanța de fond dispunând în mod netemeinic și nelegal ca dobânda legală să se calculeze de la data plății taxei și până la data restituirii efective, în condițiile în care nu există nici un temei de drept care să dea dreptul reclamantei intimate la acordarea de dobânzi de la momentul plății.
În recursul hotărârea este criticată prin aceea, că această pârâtă nu are calitate procesuală pasivă, întrucât taxa în cauză este deținută de Administrația F. pentru Mediu București, nefiind "încasată" de pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara, în sensul de beneficiar final al acesteia, transferul către Administrația F. pentru Mediu București realizându-se în baza Hotărârii de Guvern nr. 686/2008.
Se mai susține că sentința atacată este neîntemeiată și în privința obligării pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, nefiind întrunite dispozițiile art. 274 alin.1 Cod procedură civilă .
Se mai arată că instanța, se impunea, să oblige chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu București să suporte și cheltuielile de judecată ocazionate de proces, întrucât aceasta a încasat suma reprezentând taxă de poluare.
În cauză, intimata reclamanta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.
Verificând recursul astfel declarat, prin perspectiva dispozițiilor art. 299 și urm. Cod procedură civilă, Curtea constată că, în cauză, nu sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă și nici alte temeiuri de modificare, casare a hotărârii, în sensul art. 3041 Cod procedură civilă, hotărârea atacată fiind legală și temeinică, astfel că ambele recursuri urmând a fi respinse, ca nefondate, în baza art. 312 (1) Cod procedură civilă.
Astfel, cât privește fondul cauzei, Curtea reține că recurenta susține compatibilitatea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 cu dreptul european, în raport cu art. 110 din TFUE.
Impedimentul de analiză a argumentelor expuse în motivele de recurs derivă din faptul pronunțării unor hotărâri în procedura reglementată de art. 267 din TFUE de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, prin care a fost lămurit înțelesul art. 110 din Tratat, incident în cauza de față, la care se adaugă: prioritatea normelor europene față de cele interne, contrare sau incompatibile cu dreptul Uniunii Europene; efectul direct al normelor europene în fața instanțelor naționale, obligația de interpretare a dreptului intern conform dreptului european, obligația reparării prejudiciilor cauzate persoanelor prin încălcarea normelor europene, ca urmare a emiterii unor norme contrare sau incompatibile cu dreptul european.
În acest cadru, Curtea evocă Hotărârea din 7 aprilie 2011 a Curții de Justiție a Uniunii Europene în Cauza T. contra Satului Român, prin care s-a statuat că, art. 110 din TFUE (fost art. 90 CE) trebuie interpretat în sensul că "se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără, însă, a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de piața națională".
Din această perspectivă, judecătorul național a constatat incompatibilitatea dispozițiilor cuprinse în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 cu norma europeană menționată, dat fiind că, taxa prevăzută de norma internă română nu este impusă și vehiculelor similare puse în vânzare pe piața națională, cu ocazia înmatriculării / reînmatriculării lor, constatare care obligă la admiterea acțiunii și restituirea sumei încasate cu titlu taxă de poluare către reclamanți, conform principiului arătat mai sus.
Cât privește dispozițiile Legii nr. 9/2012, Curtea observă că Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, a abrogat Ordonanța de urgență nr. 50/2008, iar conform art. 12 alin. (1) din noul act normativ „în cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabili începând cu 1 iulie 2008 până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării în România, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, numai către titularul obligației de plată, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Calculul diferenței de restituit se face pe baza formulei de calcul din prezenta lege, în care se utilizează elementele avute în vedere la momentul înmatriculării autovehiculului în România”.
Curtea constată că norma în discuție tinde la înlocuirea retroactivă a reglementării taxei de poluare cu cea cuprinsă în norma legală, prin ajustarea vechii taxe de poluare la nivelul noii taxe, în vigoare din luna ianuarie 2012, aspect care face ca, în anumite cazuri, dreptul contribuabilului la restituirea integrală a taxei, percepute în baza unui act normativ neconform cu dreptul Uniunii Europene, să fie limitat, ceea ce echivalează cu nesocotirea efectelor hotărârii interpretative a Curții de Justiție a Uniunii Europene în Cauza T. contra României.
Sub acest aspect recurentele sunt în eroare, atunci când afirmă că hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene s-a referit la Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, iar nu la Legea nr. 9/2012, căci Curtea s-a referit, potrivit limitelor sale de competență, la interpretarea art. 110 din TFUE, iar nu la interpretarea legii interne românești.
Judecătorul național este cel abilitat să verifice conformitatea legilor interne cu art. 110 din TFUE, astfel cum acesta este interpretat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, interpretare obligatorie pentru toate Statele membre.
Pe de altă parte, instanța de recurs constată că, deși Legea nr. 9/2012 și-a propus să înlăture efectele discriminatorii indirecte produse de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 -, prin aceea că taxa prevăzută de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 nu era impusă și vehiculelor similare, puse în vânzare pe piața națională, cu ocazia înmatriculării/reînmatriculării lor -, extinzând obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante și în cazul autovehiculelor înstrăinate pe piața națională, tocmai această normă cuprinsă în Legea nr. 9/2012,a făcut obiectul Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 1/2012, fiind suspendată de la aplicare, la data soluționării litigiului.
Pe cale de consecință, efectele discriminatorii indirecte menționate, continuă să fie prezente, inclusiv în cazul de speță, astfel că judecătorul fondului în mod corect a reținut incompatibilitatea dintre legea internă în vigoare și dispozițiile art. 110 din TFUE, căci nu există nicio diferență, sub aspectul efectelor discriminatorii indirecte analizate, între Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 și normele cuprinse în Legea nr. 9/2012, în vigoare la momentul soluționării prezentei cauze, aspect sub care Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2012 de suspendare a unor norme din cuprinsul Legii nr. 9/2012, evident că produce efecte juridice, independent de caracterul temporar al suspendării (01.01.2013), statul neavând nici o legitimitate în a ignora hotărârile Curții de Justiție a Uniunii Europene, în continuare.
Cu privire la acordarea dobânzilor legale aferente sumei plătite cu titlul de taxă de poluare, Curtea subliniază că acordarea dobânzilor legale este guvernată, în materia raporturilor fiscale, de dispozițiile speciale din Codul de Procedură Fiscală, iar nu de dispozițiile dreptului comun în materie, astfel cum impune art. 1 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, conform căruia „prezentul cod reglementează drepturile și obligațiile părților din raporturile juridice fiscale privind administrarea impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat și bugetelor locale, prevăzute de Codul fiscal”, precum și dispozițiile art. 2 alin. 2 Cod de Procedură Fiscală, potrivit cărora „prezentul cod constituie procedura de drept comun pentru administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat”.
Așadar, Curtea reține că materia privind dobânzile datorate în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget este reglementată de art. 124 Cod de Procedură Fiscală, iar nu de dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 9/2000 – care a fost abrogată prin art. 11 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 607 din 29 august 2011 – sau de dispozițiile art. 1084 din vechiul Cod civil.
În ceea ce privește termenul de la care sunt datorate aceste sume, Curtea reține că, potrivit art. 124 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, „pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor”.
Curtea observă că art. 124 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală a fost modificat prin Ordonanța Guvernului nr. 2/2012, în sensul că „pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) și (21) sau la art. 70, după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor”, ca urmare a introducerii art. 117 alin. (21), fără consecințe în privința situației din speță.
Potrivit art. 70 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, „cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare”.
Conform art. 117 alin. 2 Cod de Procedură Fiscală, „prin excepție de la prevederile alin. (1), sumele de restituit reprezentând diferențe de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice se restituie din oficiu de organele fiscale competente, în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere”.
Având în vedere că 117 alin. 2 reglementează situația restituirii diferențelor de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice, Curtea reține că în cazul restituirii taxei de poluare este aplicabil textul art. 70 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală.
Coroborând dispozițiile art. 124 alin. 1 cu dispozițiile art. 70 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, Curtea constată că dobânzile legale datorate de autoritățile fiscale în prezenta cauză se impun a fi calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența acestor autorități a cererii de restituire a taxei, nefiind întemeiate criticile pârâtelor referitoare la inaplicabilitatea reglementării respective.
Din acest punct de vedere, este lipsit de relevanță faptul că organele fiscale nu au calculat dobânzi în cazul neplății taxei de poluare, întrucât regimul dobânzilor datorate de organele fiscale este cel stabilit de art. 124 Cod de Procedură Fiscală și nu este condiționat de o eventuală calculare a unor dobânzi în cazul neplății taxei de poluare.
În consecință, Curtea reține temeinicia obligării pârâtei la plata dobânzilor legale prevăzute de art. 124 Cod de Procedură Fiscală, calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența pârâtei a cererii de restituire a taxei.
Curtea mai subliniază că regimul juridic al dobânzilor, penalităților de întârziere și al majorări de întârziere a fost modificat prin O.U.G. nr. 39/2010, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 278 din 28 aprilie 2010, aprobată cu modificări prin Legea nr. 46/2011, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 245 din 7 aprilie 2011. Astfel, prin O.U.G. nr. 39/2010 au fost introduse din nou în legislația fiscală română penalitățile de întârziere, datorate cumulat cu dobânzile, în cazul unor întârzieri semnificative la plata creanțelor fiscale. Prin această modificare legislativă a operat și o modificare de terminologie, în sensul că anterior Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 39/2010, în cazul întârzierii la plata creanțelor fiscale se datorau majorări de întârziere, iar în cazul restituirii de la buget a unor sume de bani către contribuabilul se datorau dobânzi. După . O.U.G. nr. 39/2010, în cazul întârzierii la plata creanțelor fiscale se datorează dobânzi – la fel ca și în cazul restituirii de la bugetul de stat cu depășirea termenului legal a unor sume de bani către contribuabilul – iar majorări de întârziere se calculează în cazul întârzierii plății unor obligații fiscale la bugetele locale.
Curtea atrage însă atenția că se impune respectarea principiului neretroactivității legii în materia calculării dobânzilor datorate reclamantei, în sensul că acestea se impun a fi calculate în raport cu legea în vigoare în perioada pentru care se calculează accesoriile respective, ceea ce însemnă că modificările operate prin O.U.G. nr. 39/2010, prin Legea nr. 46/2011 și prin Ordonanța Guvernului nr. 2/2012 se impun a fi avute în vedere succesiv la calculul dobânzilor datorate reclamantului.
Cât privește critica relativă la plata cheltuielilor de judecată de către Administrația F. pentru Mediu București, Curtea reține că hotărârea este legală în raport cu împrejurarea că Administrația Finanțelor Publice a Orașului Sannicolau M., prin Direcția generală a Finanțelor Publice a Județului T., are calitatea de pârâtă în cauză, fiind în raporturi juridice directe cu reclamanta în cauză.
Pe de altă parte, prejudiciile produse ca urmare a aprecierii unor norme interne incompatibile cu dreptul european, în măsura în care există o pronunțarea a Curții de Justiție a Uniunii Europene în cadrul procedurii întrebării preliminare, de admiterea a sesizării, se impun a fi reparate de stat, de îndată, pe cale administrativă, fără a impune celui astfel prejudiciat să apeleze la procedura contencioasă judiciară, generatoare de alte cheltuieli, suplimentare.
Sub acest aspect, Curtea a reținut că în cadrul unei astfel de proceduri administrative, pârâta în cauză se impunea „a se desocoti” cu chemata în garanție, ambele instituții fiind instituții de stat. În speța de față nu a fost urmat acest demers.
Cu privire la cheltuielile de judecată, Curtea constată legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, luând în considerare criterii precum: valoarea obiectului litigiului, munca prestată de avocat efectiv în cauză cu exponent în durata procedurii și problemele de drept ridicate de pârâtă, pe calea întâmpinării și a excepțiilor procedurale invocate, poziția pârâtei, în raport cu acțiunea reclamantei pe parcursul litigiului – criterii menite a configura culpa procesuală, care stă la baza aplicării dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă.
Văzând și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul declarat de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice în nume propriu și în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sannicolau M. împotriva Sentinței civile nr.1027/17.04.2012, pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamanta intimata B. D. și chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu București.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27.05.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
PROF.UNIV.DR.L. B. E. N. Ș. L.
GREFIER,
C. J.
Red.L.B./11.06.2013
Tehnored. J.C. 2 ex./12.06.2013
Primă instanță: G. B. – Tribunalul T.
| ← Pretentii. Decizia nr. 22/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2450/2013.... → |
|---|
