Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 9556/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 9556/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 18-10-2013 în dosarul nr. 8786/115/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ nr.9556
Ședința publică din 18 octombrie 2013
PREȘEDINTE: L. L.
JUDECĂTOR: C. P.
JUDECĂTOR: F. Ș.
GREFIER: O. IOȚCOVICI
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamantul G. I. și de pârâta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE C.-S. – ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE REȘIȚA împotriva sentinței civile nr.824/03.04.2013, pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._, în contradictoriu cu chemata în garanție ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamantul recurent G. I. avocat B. M.-V., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată depuse la dosar prin registratura instanței la data de 18.10.2013 notele de ședință formulate de reclamantul recurent G. I..
Reprezentantul reclamantului recurent depune la dosar împuternicire avocațială și chitanță reprezentând onorariul avocațial în sumă de 500 lei. Învederează instanței că nu mai are cereri de formulat în cauză.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Avocat B. M. V., pentru reclamantul recurent G. I., solicită admiterea recursului declarat de reclamant și modificarea sentinței recurate, în sensul acordării în totalitate a cheltuielilor de judecată. În ce privește recursul declarat de pârâtă, solicită respingerea acestuia, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr.824/03.04.2013 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul C.-S. a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S.; a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul G. I. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Reșița, și în consecință: a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice Reșița să restituie reclamantului suma de 5184 lei; a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice Reșița la plata dobânzilor legale fiscale conform considerentelor hotărârii; a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice Reșița la plata sumei de 343,3 lei, cheltuieli de judecată
Împotriva acestei hotărâri a declarat recursul reclamantul Giuchiță I., precum și pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. - Administrația Finanțelor Publice Reșița.
În recursul reclamantului recurent, se invocă nelegalitatea hotărârii, prin faptul că instanța de fond, în mod eronat a dispus reducerea cheltuielilor de judecată, constând în onorariu avocațial, considerând că acesta nu este disproporționat de mare raportat la valoarea obiectului cauzei, cheltuielile de deplasare ocazionate de proces, taxele pe care le achită către buget și munca prestată.
Pârâta recurentă Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. - Administrația Finanțelor Publice Reșița prin recursul declarat a invocat nelegalitatea hotărârii pentru neadmiterea excepției inadmisibilității acțiunii reclamantului, care nu a urmat procedura prealabilă administrativă, prevăzută de art.7 (1) din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, republicată de art.205 Cod procedură fiscală, art.41 Cod procedură fiscală.
Pe fondul cauzei, se susține că acțiunea a fost admisă nelegal, dat fiind că la data de 13.01.2012 a intrat în vigoare Legea nr.9/2012 din 06.01.2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, care a abrogat Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008, instanța ignorând aplicarea în cauză a Legii nr.9/2012, care elimină discriminările vechii legislații, cât și dispozițiile art.12 din Legea nr.9/2012, potrivit cu care se impunea a se realiza o compensare legală, între suma achitată în baza Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.50/2008 și cea datorată în baza Legii nr.9/2012, cu restituirea eventualelor diferențe nedatorate dintre taxa de poluare și taxa pe emisii poluante.
Părțile, deși citate cu mențiunea de a formula întâmpinare, nu au dat curs solicitării instanței.
Verificând recursurile declarate din perspectiva dispozițiilor art.299 și următoarele C.pr.civ., Curtea constată că hotărârea atacată este legală și temeinică, în cauză nefiind incidente temeiurile de casare/modificare a hotărârii, prevăzute de art.304 și art.304 ind.1 C.pr.civ.
În ce privește recursul reclamantului, Curtea constată că diminuarea cheltuielilor avocațiale de către instanță își are temeiul legal în dispozițiile art.274 (al.3) Cod procedură civilă, între criteriile validate de speța de față, care a condus instanța la luarea hotărârii în discuție, fiind criteriul complexității cauzei, care se măsoară în legătura cu miza litigiului (valoarea obiectului pricinii), problemele de drept ridicate, ori, în prezenta cauza, la momentul sfârșitului de an 2012, problema de drept adusă în dezbatere în litigiu de față avea deja o dezlegare, in jurul ei consacrându-se o jurisprudență constantă dezvoltată ca urmare a pronunțării hotărârii CJUE din 7 aprilie 2011 în cauza T. contra României
De asemenea, durata litigiului nu justifică acordarea cheltuielilor solicitate, litigiul înregistrat 07.12.2012 și judecat in 03.04.2013, precum nici numărul actelor procedurale/procesuale săvârșite de reprezentantul reclamantului în proces, care se reduc exclusiv la redactatul acțiunii reclamantului.
Referitor la recursul pârâtei, cât privește invocarea inadmisibilității acțiunii reclamantului, prin aceea că nu s-a urmat procedura prealabilă administrativă, Curtea constată că hotărârea instanței de fond este în spiritul Deciziei nr.24/14.11.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a statuat că acțiunile de domeniu Ordonanței de urgență a Guvernului nr.50/2008 sunt admisibile, procedura prealabilă de contestare prevăzută de art.7 din ordonanță, cu referire la Codul de procedură fiscală, nefiind aplicabilă cererilor de restituire a taxei de poluare.
Mai mult, Curtea constată că tribunalul a dezlegat această problemă de drept în spiritul legii, context în care se impune a se menționa că instanțele au constatat că Statul nu s-a angajat să restituie administrativ asemenea taxe, problema fiind, încă, în discuție în spațiul public, iar cetățenii justițiabili care au inițiat menționata procedură prealabilă administrativă au întâmpinat un refuz de rezolvare, în sensul că li s-au respins astfel de cereri, consolidându-se, chiar, o practică a autorităților administrative în acest sens.
În același timp, în jurisprudența CJUE - cauza Metallgesellschaft și Hoechst, s-a statuat că restituirea taxelor prevalate cu încălcarea dreptului european nu poate fi condiționată de contestarea reglementării în momentul efectuării plății, mai ales atunci când practica administrativă este în sensul respingerii contestațiilor contribuabililor, ipoteză identificată în prezenta cauză.
Cât privește dispozițiile Legii nr.9/2012, Curtea observă că Legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.17 din 10 ianuarie 2012, a abrogat Ordonanța de urgență nr.50/2008, iar conform art.12 al.(1) din noul act normativ „în cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabili începând cu 1 iulie 2008 până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr.50/2008, aprobată prin Legea nr.140/2011, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării în România, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, numai către titularul obligației de plată, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Calculul diferenței de restituit se face pe baza formulei de calcul din prezenta lege, în care se utilizează elementele avute în vedere la momentul înmatriculării autovehiculului în România”.
Curtea constată că norma în discuție tinde la înlocuirea retroactivă a reglementării taxei de poluare cu cea cuprinsă în norma legală, prin ajustarea vechii taxe de poluare la nivelul noii taxe, în vigoare din luna ianuarie 2012, aspect care face ca, în anumite cazuri, dreptul contribuabilului la restituirea integrală a taxei, percepute în baza unui act normativ neconform cu dreptul Uniunii Europene, să fie limitat, ceea ce echivalează cu nesocotirea efectelor hotărârii interpretative a Curții de Justiție a Uniunii Europene în Cauza T. contra României.
Sub acest aspect recurenta sunt în eroare, atunci când afirmă că hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene s-a referit la Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008, iar nu la Legea nr.9/2012, căci Curtea s-a referit, potrivit limitelor sale de competență, la interpretarea art.110 din TFUE, iar nu la interpretarea legii interne românești.
Judecătorul național este cel abilitat să verifice conformitatea legilor interne cu art. 110 din TFUE, astfel cum acesta este interpretat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, interpretare obligatorie pentru toate Statele membre.
Pe de altă parte, instanța de recurs constată că, deși Legea nr.9/2012 și-a propus să înlăture efectele discriminatorii indirecte produse de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 -, prin aceea că taxa prevăzută de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 nu era impusă și vehiculelor similare, puse în vânzare pe piața națională, cu ocazia înmatriculării/reînmatriculării lor -, extinzând obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante și în cazul autovehiculelor înstrăinate pe piața națională, tocmai această normă cuprinsă în Legea nr.9/2012, a făcut obiectul Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.1/2012, fiind suspendată de la aplicare, la data soluționării litigiului.
Pe cale de consecință, efectele discriminatorii indirecte menționate, continuă să fie prezente, inclusiv în cazul de speță, astfel că judecătorul fondului în mod corect a reținut incompatibilitatea dintre legea internă în vigoare și dispozițiile art.110 din TFUE, căci nu există nicio diferență, sub aspectul efectelor discriminatorii indirecte analizate, între Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 și normele cuprinse în Legea nr. 9/2012, în vigoare la momentul soluționării prezentei cauze, aspect sub care Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.1/2012 de suspendare a unor norme din cuprinsul Legii nr. 9/2012, evident că produce efecte juridice, independent de caracterul temporar al suspendării (01.01.2013), statul neavând nici o legitimitate în a ignora hotărârile Curții de Justiție a Uniunii Europene, în continuare.
În baza art.274 al.1 C.pr.civ. va obliga pârâta să plătească reclamantului suma de 500 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamantul G. I. și de pârâta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE C.-S. – ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE REȘIȚA împotriva sentinței civile nr.824/03.04.2013, pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._, în contradictoriu cu chemata în garanție ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU.
Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 500 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18 octombrie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
L. L. C. P. F. Ș.
Grefier,
O. D. IOȚCOVICI
Red.LL/11.11.2013
Tehnored.MM/2 ex./12.11.2013
Instanță fond: Tribunalul C.-S. – jud.G. Ș.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 9295/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 11/2013.... → |
|---|
