Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 7029/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 7029/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 18-07-2013 în dosarul nr. 10313/108/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Operator 2928
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 7029/R
Ședința publică din data de 18 iulie 2013
Președinte: Ș. L.
Judecător: E. N.
Judecător: R. O.
Grefier: F. L. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Pâncota împotriva sentinței civile nr. 1379/28.02.2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul intimat M. D., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru reclamant avocat D. A., lipsă fiind recurenta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care, se constată că s-a depus la dosar prin registratura instanței de către reclamant, concluzii scrise, împuternicire avocațială și chitanța reprezentând onorariul avocațial în dovedirea cheltuielilor de judecată.
Reprezentanta reclamantului intimat depune la dosar delegație de substituire.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul părților în dezbaterea recursului.
Reprezentantul reclamantului intimat solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1379/28.02.2013 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul A.:
A respins excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtă;
A admis în parte acțiunea în contencios administrativ fiscal exercitată de reclamantul M. D. împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice Pîncota, și în consecință:
A obligat pârâta să îi restituie reclamantului suma de 1933 lei, achitată prin chitanța . nr._/28.03.2012, reprezentând taxă privind emisiile poluante provenite de la autovehicule, actualizată cu dobânda calculată în conformitate cu art. 124 C.pr.fisc., începând cu ziua următoare termenului de 45 de zile de la data înregistrării, în evidența pârâtei-22.10.2012, a cererii reclamantului de restituire a taxei.
A respins cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata dobânzilor legale de la data plății la termenul anterior menționat.
A obligat pârâta AFP Pîncota să plătească reclamantului suma de 539,3 lei, cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Pâncota a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii introductive, precum și exonerarea sa de la plata cheltuielilor de judecată.
Recurenta invocă inadmisibilitatea acțiunii, arătând că reclamantul nu a urmat procedura de contestare prealabilă prev. de art. 7 din Legea 554/2004, motiv pentru care solicită să se constate inadmisibilitatea acțiunii în contencios administrativ.
În motivarea pe fond a recursului se invocă dispozițiile Legii 9/2012, art. 1, art. 2, art. 3, art. 4, art. 5, art. 6, art. 9, art. 10, referitoare la taxa de mediu instituită prin acest act normativ, invocând faptul că aceste dispoziții sunt conforme cu normele europene și nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare, precum și compatibilitatea acestor norme cu dreptul european. S-au adus și critici relative la modul de soluționare a fondului cauzei, susținându-se că Legea 9/2012 este compatibilă cu dreptul european, din perspectiva art. 110 din TFUE, aplicarea sa nefiind discriminatorie, criticile Comisiei Europene vizând, exclusiv cuantumul taxei, iar nu compatibilitatea acesteia cu Tratatul.
Sunt evocate în acest context și hotărâri ale Curții Europene de Justiție și CEDO.
Recurenta a solicitat și exonerarea sa de la plata cheltuielilor de judecată, susținând că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă și solicitând exonerarea sa de la plata cheltuielilor de judecată având în vedere lipsa culpei.
Cât privește inadmisibilitatea acțiunii reclamantului, prin aceea că nu s-a urmat procedura prealabilă administrativă, Curtea constată că hotărârea instanței de fond este în spiritul deciziei nr. 24/14.11.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a statuat că acțiunile de domeniul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 sunt admisibile, procedura prealabilă de contestare prevăzută de art. 7 din ordonanță, cu referire la Codul de procedură fiscală nefiind aplicabilă cererilor de restituire a taxei de poluare, motiv pentru care respinge excepția astfel invocată.
În esență, Curtea constată că, scopul imediat urmărit de reclamant este restituirea taxei, poziția procesuală a reclamantei fiind indiscutabilă în acest sens.
Pe de altă parte, impunerea urmării procedurii reclamate de recurentă, în condițiile în care aceasta susține legitimitatea încasării unei astfel de taxe în temeiul noii legi, Legea nr. 9/2012, apreciind că această lege este conformă cu art. 110 din TFUE, deși tocmai norma care lua în considerare modul de interpretare a art. 110 din TFUE de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene a fost suspendată de la aplicare este de natură a sublinia formalismul susținerii, care reiese, cu prisosință, și din practica constantă a Administrației finanțelor locale de a respinge cererile de restituire a taxelor percepute, nu numai în baza Legii nr. 9/2012, dar și a celor încasate în baza Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, deși efectele indirecte discriminatorii ale acestei ordonanțe par a fi recunoscute din felul în care sunt redactate motivele de recurs și modul de susținere a validității Legii nr. 9/2012.
Este motivul pentru care judecătorul național este abilitat să cenzureze pertinența dispozițiilor legale evocate în raport de starea de fapt și poziția părților față de reglementările la care se supune litigiul.
Reclamantul intimat a formulat concluzii scrise, solicitând respingerea recursului și menținerea hotărârii recurate, cu cheltuieli de judecată.
Verificând recursul astfel declarat, Curtea constată că, în cauză, nu sunt incidente dispozițiile art. 304 și nici alte temeiuri de casare/modificare a hotărârii atacate, care este temeinică și legală, motiv pentru care Curtea va respinge ca nefondat recursul, în baza art. 312 (1) Cod procedură civilă.
Astfel, Curtea reține că recurenta susține, în esență, compatibilitatea Legii nr. 9/2012 cu dreptul european și cu dreptul intern, în raport cu art. 110 din TFUE.
Curtea relevă că impedimentul de analiză a argumentelor expuse în motivele de recurs derivă din faptul pronunțării unor hotărâri în procedura reglementată de art. 267 din TFUE de către CJUE, prin care a fost lămurit înțelesul art. 110 din Tratat, incident în cauza de față, la care se adaugă: prioritatea normelor de față cu cele interne, contrare sau incompatibile cu dreptul U.E, efectul direct al normelor europene în fața instanțelor naționale, obligația de interpretare a dreptului intern, conform dreptului european, obligația reparării prejudiciilor cauzate persoanelor prin încălcarea normelor europene, ca urmare a emiterii unor norme contrare sau incompatibile cu dreptul european.
În acest cadru, Curtea evocă Hotărârea din 7 aprilie 2011 a Curții Europene de Justiție în cauza T. contra Statului Român, prin care s-a statuat că art. 110 din TFUE (fost art. 90 CE) trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit, încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără, însă, a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Din această perspectivă, judecătorul național a constatat incompatibilitatea dispozițiilor interne cu norma europeană menționată, dat fiind că, taxa prevăzută de norma internă română nu este impusă și vehiculelor similare puse în vânzare pe piața națională, cu ocazia înmatriculării lor/ reînmatriculării lor, constatare care obligă la admiterea acțiunii și restituirea sumei încasate cu titlu de taxă de poluare către reclamant, conform principiului arătat mai sus.
Cât privește dispozițiile Legii nr. 9/2012, Curtea observă că Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, a abrogat Ordonanța de urgență nr. 50/2008, iar conform art. 12 alin. (1) din noul act normativ „în cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabili începând cu 1 iulie 2008 până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării în România, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, numai către titularul obligației de plată, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Calculul diferenței de restituit se face pe baza formulei de calcul din prezenta lege, în care se utilizează elementele avute în vedere la momentul înmatriculării autovehiculului în România”.
Curtea constată că norma în discuție tinde la înlocuirea retroactivă a reglementării taxei de poluare cu cea cuprinsă în norma legală, prin ajustarea vechii taxe de poluare la nivelul noii taxe, în vigoare din luna ianuarie 2012, aspect care face ca, în anumite cazuri, dreptul contribuabilului la restituirea integrală a taxei, percepute în baza unui act normativ neconform cu dreptul Uniunii Europene, să fie limitat, ceea ce echivalează cu nesocotirea efectelor hotărârii interpretative a Curții de Justiție a Uniunii Europene în Cauza T. contra României.
Sub acest aspect recurenta este în eroare, atunci când afirmă că hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene s-a referit la Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, iar nu la Legea nr. 9/2012, căci Curtea s-a referit, potrivit limitelor sale de competență, la interpretarea art. 110 din TFUE, iar nu la interpretarea legii interne românești.
Judecătorul național este cel abilitat să verifice conformitatea legilor interne cu art. 110 din TFUE, astfel cum acesta este interpretat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, interpretare obligatorie pentru toate Statele membre.
Pe de altă parte, instanța de recurs constată că, deși Legea nr. 9/2012 și-a propus să înlăture efectele discriminatorii indirecte produse de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 -, prin aceea că taxa prevăzută de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 nu era impusă și vehiculelor similare, puse în vânzare pe piața națională, cu ocazia înmatriculării/reînmatriculării lor -, extinzând obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante și în cazul autovehiculelor înstrăinate pe piața națională, tocmai această normă cuprinsă în Legea nr. 9/2012 a făcut obiectul Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 1/2012, fiind suspendată de la aplicare, la data soluționării litigiului.
Pe cale de consecință, efectele discriminatorii indirecte menționate, continuă să fie prezente, inclusiv în cazul de speță, astfel că judecătorul fondului în mod corect a reținut incompatibilitatea dintre legea internă în vigoare și dispozițiile art. 110 din TFUE, căci nu există nicio diferență, sub aspectul efectelor discriminatorii indirecte analizate, între Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 și normele cuprinse în Legea nr. 9/2012, în vigoare la momentul soluționării prezentei cauze, aspect sub care Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2012 de suspendare a unor norme din cuprinsul Legii nr. 9/2012, evident că produce efecte juridice, independent de caracterul temporar al suspendării (01.01.2013), statul neavând nici o legitimitate în a ignora hotărârile Curții de Justiție a Uniunii Europene, în continuare.
Nici criticile referitoare la obligarea instituției pârâte la suportarea cheltuielilor de judecată și nereducerea cuantumului acestora nu sunt întemeiate, raportat la art. 274 din codul de procedură civilă (text invocat, de altfel, și de recurentă) și care, în alin. 1, statuează că partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată, iar alin. 3, care reglementează posibilitatea reducerii de către instanță a cuantumului onorariilor avocațiale. Chiar dacă se acceptă teza că acesta putea fi aplicat și din oficiu de tribunal, în lipsa unei solicitări în acest sens din partea pârâtei, Cutea reține faptul că declanșarea litigiului s-a datorat tocmai refuzului pârâtei Administrația Finanțelor Publice Pâncota de a dispune restituirea sumei solicitate de reclamant, instituție emitentă a deciziei contestate.
Așa fiind, constatând că nu există motive de casare sau modificare a sentinței recurate, în baza art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta recurentă Direcția Generală a Finanțelor Publice în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Pâncota.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, va obliga pârâta – recurentă, ca parte căzută în pretenții, la plata către reclamantul – intimat a sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Pâncota, împotriva sentinței civile nr. 1379/28.02.2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ .
Obligă pârâta – recurentă să plătească reclamantului intimat suma de 300 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18.07.2013.
pt. Președinte, | Judecător, | pt. Judecător, |
Ș. L. | E. N. | R. O. |
Aflat în concediu de odihnă, Semnează Președinte Curte Prof. univ. dr. L. B. | Aflat în concediu de odihnă, Semnează Președinte Curte Prof. univ. dr. L. B. | |
Grefier, | ||
F. L. N. |
Red. L.S./08.08.2013
Tehnored. F.L.N./08.08.2013/2 ex.
Primă instanță: Tribunalul A.
Jud. – M. M.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 5130/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 9472/2013.... → |
|---|
