Alte cereri. Sentința nr. 159/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 159/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 14-03-2013 în dosarul nr. 836/59/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ -02.07.2012
SENTINȚA CIVILĂ NR. 159
Ședința publică din 14 martie 2013
PREȘEDINTE: C. D. O.
GREFIER: G. S.
S-a luat în examinare cererea de revizuire formulată de revizuentul F. A. G. în contradictoriu cu pârâtul M. A. și Dezvoltării Rurale, având ca obiect revizuire.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă revizuentul personal lipsă fiind pârâtul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că la dosar a fost atașat dosarul_ restituit de Înalta Curte de Casație și Justiție, iar la data de 19.02.2013 s-au depus prin serviciul de registratură al instanței, note de ședință din partea pârâtului.
Nemaifiind alte cererii de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reclamantul arată că este în posesia unui titlu executoriu reprezentat de Sentința Civilă nr. 50/28.01.2010 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr._ rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 4078/05.10.2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin care a fost anulat Ordinul nr. 448/24.04.2009 emis de pârât, cu consecința reintegrării în funcția publică de conducere deținută, pe care nu îl poate pune în executare. Ca urmare a neexecutării de către pârât a acestei hotărâri judecătorești reclamantul arată că s-a adresat Curții de Apel Timișoara cu o acțiune în contencios administrativ solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 250.000 euro cu titlu de despăgubiri pentru întârziere. Această acțiune fiind respinsă prin sentința civilă nr. 11/CC/13.05.2011, solicită instanței, în prezentul dosar, revizuirea sentinței mai sus arătate, schimbarea în tot a acesteia și admiterea pe fond a acțiunii așa cum a fost formulată.
CURTEA
Deliberând asupra acțiunii de față, constată următoarele:
I. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 03.12.2010 sub nr._ petentul F. A. G., în contradictoriu cu pârâtul M. A. și Dezvoltării Rurale București, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța potrivit prevederilor art. 25 din Legea nr. 554/2004, în temeiul dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 554/2004, să fie obligat pârâtul la plata sumei de 250.000 euro cu titlu de despăgubiri pentru întârziere în temeiul dispozițiilor art. 24 al. 2 teza finală din Legea nr. 554/2004, pentru refuzul de a executa Sentința civilă nr. 50/28.01.2010 a Curții de Apel Timișoara, irevocabilă prin Decizia nr. 4078/05.10.2010 a înaltei Curți de Casație și Justiție București.
Prin Sentința Civilă nr. 11/CC/13.05.2011 Curtea de Apel Timișoara a respins cererea.
Pentru a hotărî astfel Curtea a reținut că, prin sentința civilă nr. 50/28.01.2010 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr._, definitivă prin decizia civilă nr. 4078/05.10.2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost anulat Ordinul nr. 448/24.04.2009 emis de M. A., Pădurilor și Dezvoltării Rurale (MADR) și, drept consecință, s-a dispus reintegrarea reclamantului F. A. G. în funcția publică de director executiv al Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală A. (DADRA) precum și plata către acesta a sumei de 50.000 lei reprezentând daune morale.
Reclamantul a recunoscut că daunele morale i-au fost plătite, în schimb a susținut că nici până la acea dată nu a fost reintegrat în funcție și de aceea a solicitat amendarea pârâtului și obligarea lui la plata de despăgubiri pentru întârziere.
Curtea a constatat însă că după pronunțarea sentinței civile nr. 50/28.01.2010 a Curții de Apel Timișoara și înainte de rămânerea ei irevocabilă, pârâtul MADR a dispus prin Ordinul nr. 903/02.07.2010 reintegrarea reclamantului în funcția publică de conducere amintită începând cu data emiterii ordinului.
Reclamantul a recunoscut că a luat cunoștință de ordinul de reintegrare la data de 05.07.2010 și a arătat că a refuzat reintegrarea pe post deoarece ordinul nu era emis în temeiul hotărârii judecătorești ci a Deciziilor Curții Constituționale nr. 413 și 414 din 14.04.2010. De aceea, a solicitat ca instanța să ia act că ordinul nu poate reprezenta punerea în executare a sentinței pronunțate de Curtea de Apel Timișoara (și cu atât mai puțin a deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție care a fost pronunțată ulterior).
În sfârșit, Curtea a mai reținut că după aproximativ două luni și jumătate de la rămânerea irevocabilă a sentinței civile nr. 50/28.01.2010 a Curții de Apel Timișoara, pârâtul MADR a emis un nou ordin de reintegrare în funcție, în temeiul hotărârii judecătorești, respectiv Ordinul nr. 2319/20.12.2010 care, printre altele, anulează ordinul de reintegrare din iulie 2010. Acest ordin nu a fost comunicat reclamantului (pârâtul nu a depus nicio dovadă în acest sens iar reclamantul nu recunoaște comunicarea).
În drept, potrivit art. 24 al. 1 din Legea 554/2004, dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive și irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.
Potrivit. al. 2, în cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere.
Văzând starea de fapt și prevederile legale de mai sus, Curtea a reținut că cererea reclamantului este neîntemeiată deoarece pârâtul a dispus reintegrarea în funcție încă înainte de rămânerea irevocabilă a sentinței civile pronunțată de Curtea de Apel Timișoara (respectiv la data de 02.07.2010) iar singurul motiv pentru care reclamantul nu a beneficiat de toate drepturile decurgând din reintegrare constă în refuzul său de a relua funcția de director executiv al Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală A..
Curtea a reținut că, pârâtul nu poate fi constrâns pentru ceva ce deja a executat, indiferent care sunt motivele și temeiurile ce au stat la baza deciziei sale (de asemenea, sunt irelevante motivele și temeiurile pentru care reclamantul a refuzat reluarea funcției). Pentru același considerent, nu poate fi obligat la plata de despăgubiri.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul F. A. G. solicitând ca în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 și art. 304/1/Cod procedură civilă să fie modificată hotărârea atacată, în sensul admiterii acțiunii formulate în baza prevederilor art. 24 din Legea 554/2004.
Prin Decizia civilă nr. 4383/28.09.2011 Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul declarat de F. A. G. împotriva Sentinței Civile nr. 11/CC/13.05.2011 a Curții de Apel Timișoara – Secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Prin Decizia Civilă nr. 1362/13.03.2012 Înalta Curte de Casație și Justiție a respins contestația în anulare formulată de F. A. G. împotriva Deciziei nr. 4383/28.09.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție ca nefondată.
La data de 02.07.2012 F. A. G. a formulat cerere de revizuire a Sentinței Civile nr. 11/CC/13.05.2011 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – Secția contencios administrativ și fiscal în dosar nr._, în contradictoriu cu pârâtul M. A. și Dezvoltării Rurale București solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța să dispună schimbarea în tot a Sentinței Civile nr. 11/CC/13.05.2011 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara și admiterea pe fond a acțiunii așa cum a fost formulată.
În motivarea cererii revizuentul arată că prin sentința civilă nr. 50/28.01.2010 a Curții de Apel Timișoara - Secția C. Administrativ și Fiscal, irevocabilă prin Decizia nr. 4078/05.10.2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția C. Administrativ și Fiscal, instanța de contencios administrativ a anulat Ordinul nr. 448/24.04.2009 emis de pârât - MADR prin care începând cu data de 23.05.2009 a fost eliberat din funcția publică de conducere - director executiv al DADR a județului A., obligându-l pe pârât să-l reintegreze în funcția publică de conducere deținută.
Pentru că pârâtul - MADR printr-un comportament abuziv și ilegal refuză să execute dispoziția instanței de contencios administrativ din Sentința civilă nr. 50/28.01.2010 definitivă și irevocabilă, nesocotind autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești definitivă și irevocabilă precum și măsura imperativă și inderogabilă din art. 24 al. 1 din Legea nr. 554/2004, care ordonă că în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii aceasta să fie pusă în executare, a solicitat instanței de executare ca în temeiul dispozițiilor art. 24 al. 2 din Legea nr. 554/2004 să-l oblige la plata amenzii și a despăgubirilor pentru întârziere. Instanța de executare prin Sentința civilă nr. 11 CC/13.05.2011 a respins cererea ca neîntemeiată.
Reclamantul arată că împotriva Sentinței Civile nr. 11 CC/13.05.2011 a formulat cerere de recurs prin care am criticat în esență constatarea instanței de fond că prin emiterea Ordinului nr. 903/02.07.2010 pârâtul MADR a executat dispoziția de reintegrare a mea în funcția publică deținută, măsură dispusă de instanța de contencios administrativ printr-un titlu executoriu - Sentința civilă nr. 50/28.01.2010.
Argumentul invocat în critica hotărârii instanței de fond este acela că în condițiile în care raportul meu de serviciu a încetat prin eliberarea din funcția publică deținută începând cu data de 23.05.2009, iar măsura dispusă a fost anulată de instanță, pârâtului îi revenea obligația de a-l repune în situația anterioară, de a-l reintegra începând cu data de 23.05.2009 și nu începând cu data ordinului, respectiv 02.07.2010, pârâtul ignorând unul din principiile din materia efectelor nulității, principiul retroactivității, adică nulitatea produce efecte nu numai pentru viitor - ex nune - ci și pentru trecut - ex tune, din acest principiu izvorând și cel al repunerii în situația anterioară – „restitutio in integrum”.
Reclamantul arată că potrivit deciziei pronunțate, instanța de recurs a constatat că instanța de fond a interpretat corect conținutul Ordinului nr. 903/02.07.2010 emis de pârât - MADR ca fiind un act de executare a obligației stabilite în sarcina ministerului intimat prin hotărârea judecătorească irevocabilă invocată de recurent și că emiterea acestui ordin a avut drept consecință reintegrarea recurentului în funcția publică de conducere deținută anterior întocmirii ordinului nelegal de eliberare din funcție.
Reclamantul susține că, în mod evident potrivit instanței de recurs Ordinul nr. 903/02.07.2010 a fost întocmit de ministerul intimat pentru reintegrarea recurentului în funcția publică de conducere și a avut ca efect stabilirea raportului de funcție între părți.
Reclamantul mai arată că instanța de control judiciar prin Decizia nr. 4383/28.09.2011 pronunțată în soluționarea recursului declarat de acesta împotriva Sentinței civile nr. 11 CC/13.05.2011 a respins ca nefondată susținerea sa privind neconformitatea Ordinului nr. 903/02.07.2010 cu dispozitivul hotărârii judecătorești irevocabile în ce privește data la care operează reintegrarea în funcția publică de conducere, întrucât aceasta nu a fost stabilită prin titlu executoriu și deci în privința aceasta nu există temei pentru a se constata refuzul intimatului de a proceda la executare.
Reclamantul arată că, prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 06.12.2011 a solicitat lămurirea și întinderea aplicării dispozitivului Sentinței civile nr. 50/28.01.2010 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr._ .
Prin Încheierea din camera de consiliu din 9 ianuarie 2012 a Curții de Apel Timișoara - Secția C. Administrativ și Fiscal, irevocabilă prin Decizia nr. 3059/15.06.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția C. Administrativ și Fiscal instanța a dispus în sensul că „funcția publică deținută operează începând cu data eliberării din funcție prin Ordinul nr. 448/24.04.2009, anulat prin sentința menționată, respectiv începând cu data de 23.05.2009".
Reclamantul susține că, potrivit dispozitivului Sentinței civile nr. 50/28.01.2010 lămurit prin încheierea din 9 ianuarie 2012 instanța a obligat pârâtul MADR să-l reintegreze în funcția publică de conducere deținută începând cu data de 23.05.2009 însă Ordinul nr. 903/02.07.2010 emis de pârât, suportul logico-juridic al Sentinței civile nr. 11 CC/13.05.2011 irevocabilă prin Decizia nr. 4383/28.09.2011 nu respectă dispozitivul titlului executoriu - Sentința civilă nr. 50/28.01.2010 prin care instanța a dispus reintegrarea sa în funcția publică deținută.
In drept se invocă art. 322 teza I, pct. 5 teza II. Cod. proc. civ.
Prin întâmpinare pârâtul M. A. și Dezvoltării Rurale a solicitat respingerea cereri de revizuire ca inadmisibilă.
În considerentele întâmpinării pârâtul arată că revizuirea este o cale extraordinară de atac promovată pentru a îndrepta erorile de fapt, în scopul restabilirii adevărului în cauză, ceea ce este în deplină concordanță cu prevederile art. 124 din Constituție privind înfăptuirea justiției. Interesul legat de stabilitatea hotărârilor judecătorești definitive, precum și a raporturilor juridice care au fost supuse controlului instanțelor prin hotărârile respective a impus ca legea să stabilească riguros și limitativ cazurile și motivele pentru care se poate exercita această cale de atac, precum și modul în care acestea pol fi probate.
Având în vedere aceste prevederi legale, pârâtul apreciază că, nefiind vorba de o hotărâre judecătorească rămasă definitivă la instanța de apel sau prin neapelare sau de o hotărâre pronunțată de o instanță de recurs în rejudecarea fondului, domeniu de incidență clar reglementat în ceea ce privește calea de atac a revizuirii cererea de revizuire este inadmisibilă. Pe cale de consecință, atâta timp cât hotărârea supusă revizuirii nu a fost pronunțată în apel sau în recurs, prin rejudecarea fondului, în acest din urmă caz, calea de atac extraordinară are caracter inadmisibil.
Astfel, arată că revizuirea este o cale de atac extraordinară de retractare, comună și nesuspensivă de executare, putând fi exercitată doar împotriva hotărârilor definitive în cazurile și în condițiile prevăzute expres de lege.
Includerea revizuirii in cadrul căilor de atac extraordinare are drept consecință calificarea acesteia ca o cale de atac nedevolutivă, deoarece se realizează astfel doar un control al hotărârii atacate, fără posibilitatea de a se administra, de regulă, probe noi și fără a avea loc o nouă judecată în fond.
Articolul 322 alin. (1) din Codul de procedură civilă, stabilind obiectul revizuirii, statuează că revizuirea, privește hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare precum și hotărâri date de o instanța de recurs atunci când evocă fondul, apoi analiza unei cereri de revizuire trebuie să se încadreze în motivele expres și limitativ prevăzut de art. 322 pct.1-9 din Codul de procedură civilă.
Deoarece revizuirea are ca scop generic îndepărtarea erorilor săvârșite în legătură cu starea de fapt stabilită prin hotărâre definitivă, este general admis că această cale de atac trebuie să vizeze hotărârile care au rezolvat fondul pretenției dedusă judecății.
După cum s-a arătat în doctrină, în legătură cu hotărârile rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, textul nu pune în mod expres condiția restrictivă de a fi hotărâri de fond, dar, fiindcă revizuirea nu poate fi exercitată decât pentru motivele expres prevăzute de lege. iar aceste motive sunt legate, de regulă, de situația de fapt, care se rezolvă prin hotărârile de fond, această condiție a fost extinsă și la hotărârile definitive pe care le precizează art. 322 din Codul de procedură civilă.
Art. 324 Cod proc. civ. stabilește faptul că, în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 1, temei invocat de revizuent, termenul de revizuire este de o lună și se va socoti, după caz, de la comunicare sau de la pronunțare.
Termenul de revizuire, prevăzut de art. 324 Cod proc. civ., este un termen de decădere, a cărui nesocotire atrage respingerea cererii de revizuire ca tardivă (ÎCCJ, Secția comercială - Decizia nr. 3477 din 16 iulie 2003). Legea prevede decăderea pentru nerespectarea termenelor procedurale stabilite pentru exercitarea căilor de atac, sens în care sunt de observat dispozițiile art. 103 alin. (1) Cod proc. civ., potrivit cărora neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința sa.""
Pârâtul consideră că interpretarea acestor dispoziții trebuie să se facă în concordanță cu principiul stabilității raporturilor juridice, astfel încât nu poate li admisibilă o cerere de revizuire introdusă peste termenul legal de o luna.
În speță, apreciază că termenul de o luna de zile, prevăzut de art. 324 Cod proc. civ., este depășit, întrucât sentința a cărei revizuire se solicită a fost pronunțată în ședința publică din data de 13.05.2011, fiind comunicată la data de 09.06.2011 (data Poștei din Timișoara) iar cererea de revizuire a fost înregistrată la data de 02.07.2012, cu încălcarea termenului legal.
Astfel, arată pârâtul, admiterea unei cereri de revizuire formulate tardiv, și anularea unei hotărâri ar ignora principiul securității raporturilor juridice și, în consecință, dreptul la un proces echitabil.
Mai mult, soluția instanței de fond a fost confirmată și de instanța de recurs, prin respingerea recursului declarat de Fluierat A. G..
Pe fond, referitor la cele susținute de reclamant în calea extraordinara de atac a revizuirii, în ceea ce privește soluția dată de instanța de fond, acesta putea critica prevederile hotărârii de fond prin calea de atac a recursului.
Mai mult, după cum se poate observa la dosarul cauzei, motivele invocate în cererea de revizuire cu privire Ia soluția instanței de fond șunt aceleași cu cele invocate în recurs astfel pârâtul apreciază că prin decizia dată de instanța de recurs au fost soluționate irevocabil toate critici le aduse de reclamant la sentința criticată.
Totodată face precizarea că, urmare modificărilor legislative, respectiv apariția OUG nr. 37/2009, MADR a emis ordinul nr. 448/27.04.2009 de eliberare din funcție a reclamantului.
Ordinul a fost contestat în instanță de reclamant, prin acțiunea formulată solicitându-se anularea acestuia.
Anterior soluționării irevocabile a litigiului, în baza Deciziilor Curții Constituționale nr. 413/14.04.2010 și 414/14.04.2010, MADR a emis Ordinul nr. 903/02.07.2010 privind reintegrarea domnului F. A. G. în funcția publică de conducere de director executiv în cadrul Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală A..
În data de 05.07.2010, reclamantul a luat la cunoștință Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr.903/02.07.2010, pe care a semnat de luare la cunoștință însă, cu rea credință a refuzat să îndeplinească prerogativele funcției de conducere, pe motiv că nu recunoaște acest ordin și că reintegrarea în funcția publică de conducere nu s-a făcut în baza Sentinței Civile nr. 50/2010 a Curții de Apel Timișoara, motiv pentru care nu s-a prezentat la serviciu și și-a delegat atribuțiile funcției de conducere unei alte persoane din cadrul DAJ A..
Pârâtul apreciază că MADR, cu bună credință și respectând prevederile legale în vigoare (Deciziile Curții Constituționale nr. 413/14.04.2010 și 414/14.04.2010) a emis ordinul de reintegrare, anterior rămânerii irevocabile a sentinței mai sus amintite, prin emiterea acestui ordin domnului G. A. F. fiindu-i recunoscută calitatea de director executiv al Direcției Agricole A., în consecință nu pot fi reținute afirmațiile reclamantului.
Menționează faptul că, în Dosarul nr._ revizuentul a formulat Contestație în anulare împotriva Deciziei ÎCCJ nr. 4383/28.09.2011 și totodată a mai formulat o altă cerere de revizuire identică cu prezenta la care a ulterior a renunțat, apreciem acest lucru ca un abuz din partea revizuentului, care încearcă să aducă atingere imaginii instituției pârâte.
Mai mult, face precizarea că în fiecare litigiu acesta abuzează de căile extraordinare de atac formulând în fiecare dosar atât contestație în anulare cât și revizuire fără a avea temei legal, adică motivele invocate neîncadrându-se în motivele expres și limitativ prevăzute de Cod proc. civ.
Pârâtul apreciază că, motivele invocate de revizuent în susținerea cererii de revizuire nu constituie motive de revizuire motiv pentru care solicită respingerea cererii de revizuire în principal ca inadmisibilă, iar în cazul respingerii acesteia respingerea revizuirii ca tardivă iar pe fond ca neîntemeiată.
În drept se invocă, art. 322, 324 și 326 Cod proc. civ. Legea nr. 554/2004, H.G. nr. 725/2010.
II. Analizând revizuire de față prin prisma motivelor invocate de către revizuienți, Curtea apreciază că aceasta este neîntemeiată, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Cererea de revizuire este întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 teza II Cod procedură civilă.
Potrivit acestui text legal, „Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: (…) 5. dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere”.
Revizuentul pretinde că încheierea prin care a fost lămurit dispozitivul sentinței civile nr. 50/2010 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dos. nr._ justifică revizuirea.
Curtea reține însă că încheierea de lămurire a dispozitivului nu întrunește condițiile legale prev. de art. 322 pct. 5 teza finală Cod procedură civilă deoarece nu a desființat sau modificat vreo hotărâre judecătorească.
În aceste condiții, nefiind îndeplinită o condiție esențială pentru revizuirea hotărârii, celelalte apărări formulate de revizuent devin irelevante.
Așa fiind, în temeiul art. 21 din Legea nr. 554/2004 rap. la art. 326 Cod procedură civilă, cererea va fi respinsă.
Ia act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul F. A. G. în contradictoriu cu pârâtul M. A. și Dezvoltării Rurale împotriva sentinței civile nr. 11/CC/13.05.2011 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr._ .
Fără cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 14.03.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. D. OANAGIANINA S.
Red.C.D.O. – 25.04.2013
Tehnored.GS – 25.04.2013
4ex/SM/emis 2 .>
Se comunică:
revizuentului - F. A. G. – Iermata, nr. 86, județ A.;
pârâtului - M. A. și Dezvoltării Rurale București, .. 24,..
| ← Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 8/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 5130/2013.... → |
|---|
