Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4083/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Decizia nr. 4083/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 23-05-2013 în dosarul nr. 7317/108/2012

ROMÂNIA Operator 2928

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA DE C.

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._

DECIZIA Nr. 4083/R

Ședința publică din 23.05.2013

PREȘEDINTE: D. I. Ț.

JUDECĂTOR: M. B.

JUDECĂTOR: Ș. L.

GREFIER: A. T.

S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta pârâtă Administrația Finanțelor Publice A. în contradictoriu cu intimatul-reclamant I. I. împotriva sentinței civile nr. 6338/11 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, având ca obiect restituire taxă de poluare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat J. M. în reprezentarea intimatului reclamant, lipsă fiind recurenta pârâtă.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, se constată că prin registratura instanței, intimatul recurent a depus întâmpinare.

Reprezentantul intimatului reclamant depune împuternicire avocațială, factura de plată a onorariului de avocat și dovada primei înmatriculări a autovehiculului.

Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, Curtea constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul intimatului reclamant solicită respingerea recursului pentru motivele invocate prin întâmpinare, cu cheltuieli de judecată.

CURTEA

În deliberare constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 6338/11 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ , s-a admis acțiunea formulată și precizată de reclamantul I. I. împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice A., a fost obligată pârâta să restituie reclamantului taxa pentru poluare achitată în sumă de 3105 lei, sumă actualizată cu dobânda legală în materie fiscală, până la data restituirii efective a acesteia și a fost obligată pârâta să plătească reclamantului 539,3 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că reclamantul a achiziționat un autoturism cu prima înmatriculare în U.E. în 2009 și pentru înmatricularea sa în România a fost obligat la plata unei taxe pentru emisii poluante ce a fost achitată de reclamant, situație în care în condițiile Legii nr. 157/2005, art. 148 alin.2 și 4 din Constituție, art. 110 din Tratatul Comunității Europene precum și dispozițiile din OUG nr. 50/2008 s-a reținut că această taxă nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în țară și dacă a fost percepută, de la . acestei legi până la modificarea sa prin OUG nr. 1/2012, aceasta se restituie, și că se percepe exclusiv pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare, și astfel, este o aplicare doar ca urmare a achizițiilor intracomunitare a acestor tipuri de vehicule, ceea ce practic continuă discriminarea produsă de OUG nr. 50/2008 pe care a abrogat-o.

Tribunalul a reamintit jurisprudența C.E.J. și a constatat că și taxa prelevată în condițiile OUG 50/2008 este discriminatorie, considerând astfel întemeiată acțiunea reclamantului.

Împotriva sentinței civile pronunțată de Tribunalul A. a formulat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice A., solicitând modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii introductive.

Pârâta a motivat că în condițiile OUG nr. 50/2008, taxa de poluare este legal datorată, iar legile cadru interne sunt obligatorii pentru statele membre numai în privința rezultatului, autoritățile naționale având competența de a alege forma și mijloacele prin care se asigură obținerea acestuia.

Că art. 110 din Tratat nu interzice de iure perceperea unei taxe precum cea de poluare, mai ales în condițiile în care este aplicată atât produsului importat cât și celui național similar și calculată după aceeași formulă, fără efect discriminatoriu. Se mai susține că hotărârile CJUE privesc dispozițiile OUG 50/2008 și nu au relevanță în taxele stabilite în temeiul legii noi.

Intimatul I. I. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată, subliniind temeinicia și legalitatea hotărârii atacate și invocând în sprijinul poziției sale procesuale incompatibilitatea normei interne cu art.110 TFUE, care are un efect discriminatoriu, aspecte constatate inclusiv de Curtea Europeană de Justiție prin jurisprudența sa. A mai invocat și decizia nr.24/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în interesul legii privind neobligativitatea contestării deciziei de calcul pentru a putea solicita restituirea sumei percepute în mod nelegal.

Analizând recursul declarat de pârâtă, conform motivelor invocate în scris și văzând dispozițiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ., Curtea reține că este nefondat pentru următoarele considerente:

Prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., analizând neutralitatea taxei pe poluare instituite prin O.U.G. nr. 50/2008, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că „reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală”, că, „în aceste condiții, O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre”, respectiv, că „deși statele membre păstrează, în materie fiscală, competențe extinse care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuie totuși să respecte interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE”, iar la pct. 53 a precizat că „articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le-ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE”.

Curtea observă că Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, a abrogat Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, relevant fiind art. 12 alin. 1 din noul act normativ în raport cu care se constată că prin dispozițiile menționate se tinde la înlocuirea retroactivă a reglementării taxei de poluare cu aceea cuprinsă în noua lege, referitoare la taxa pentru emisiile poluante, prin ajustarea vechii taxe de poluare la nivelul noii taxe, în vigoare din luna ianuarie 2012.

Efectul concret al acestei reglementări este acela al limitării, cel puțin în anumite cazuri, a dreptului contribuabilului care a plătit taxa de poluare la restituirea integrală a taxei respective.

Or, Curtea subliniază că taxa de poluare a fost considerată de Curtea Europeană de Justiție ca fiind contrară art. 110 TFUE și că această constatare impune restituirea taxelor plătite cu încălcarea dreptului UE. Dată fiind prioritatea dreptului UE în raport cu dreptul intern, Curtea reține că efectele impuse prin aplicarea dreptului UE nu pot fi înlăturate, nici măcar parțial, printr-o lege internă.

Prin urmare, Curtea consideră că această reglementare nu poate aduce atingere constatării Curții Europene de Justiție referitoare la contrarietatea dintre Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 și art. 110 Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, contrarietate în vigoare la momentul plății taxei de poluare de către reclamant.

Totodată, caracterul retroactiv al acestei reglementări împiedică aplicarea acestor dispoziții unor raporturi juridice născute anterior intrării ei în vigoare, în condițiile în care la momentul plății taxei de poluare de către reclamant, această taxă nu se aplica autovehiculelor de ocazie de pe piața internă, grevând exclusiv autovehiculele de ocazie înmatriculate pentru prima dată în România în perioada respectivă.

Curtea observă că Legea nr. 9/2012 nu înlătură sub nici o formă – pentru trecut – această discriminare existentă la momentul plății taxei de poluare din litigiu, în condițiile în care nu impune noua taxă și autovehiculelor deja înmatriculate în România și care au făcut obiectul unor vânzări sau transcrieri a dreptului de proprietate în perioada în care a fost în vigoare O.U.G. nr. 50/2008.

Prin urmare, Curtea consideră că dispozițiile art. 12 din Legea nr. 9/2012 nu înlătură dreptul reclamantului de a obține restituirea integrală a taxei de poluare în litigiu ca fiind o taxă contrară art.110 TFUE.

Curtea mai constată, de altfel, că există o jurisprudență constantă și unitară la nivel național, consacrată și reliefată de mii de soluții pronunțate în ultimii ani de instanțele naționale, prin care s-a statuat că dispozițiile O.U.G. nr.50/2008 contravin principiului înscris în art.110 TFUE, în ceea ce privește problematica în discuție, astfel că taxa de poluare a fost percepută în mod nelegal, în temeiul unei norme juridice naționale contrare unei dispoziții comunitare.

În temeiul art. 274 C.proc.civ. urmează a obliga pârâta la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, echivalentul onorariului de avocat achitat.

Pentru aceste considerente, constatând că soluția reținută prin sentința recurată este temeinică și legală sub aspectul criticilor formulate, în temeiul art. 312 alin. 1 rap. art. 304 pct. 9 C.proc.civ. urmează a fi respins ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta pârâtă Administrația Finanțelor Publice A. în contradictoriu cu intimatul-reclamant I. I. împotriva sentinței civile nr. 6338/11 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, având ca obiect restituire taxă de poluare.

Obligă recurenta să plătească intimatului I. I. suma de 500 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 23.05.2013.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

D. I. Ț. Dr. M. B. Ș. L.

GREFIER

A. T.

RED. ȘL/06.06.2013

TEHNORED. A.T./06.06.2013

PRIMA INSTANȚĂ: TRIBUNALUL A.

PREȘEDINTE: E. I.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4083/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA