Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 7004/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 7004/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 18-07-2013 în dosarul nr. 10122/108/2012
Dosar nr._ operator nr.2928
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 7004/2013
Ședința publică din 18 Iulie 2013
Completul compus din:
Președinte S. L.
Judecător E. N.
Judecător R. O.
Grefier F. L. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta recurentă Administrația Finanțelor Publice A., împotriva sentinței civile nr. 1285/28.02.2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanta intimată C. E. I., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru reclamanta intimată avocat Ruzsicska E., lipsă fiind recurenta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentanta reclamantei intimate depune la dosar concluzii scrise și dovada cheltuielilor de judecată – chitanța nr.92/2013 în sumă de 500 lei, arătând că nu are alte cereri de formulat în cauză.
Nemaifiind formulate alte cereri, instanța acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamantei intimate solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1285/28.02.2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ s-a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul C. E. I. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice A. și, în consecință: a fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice A. la restituirea taxei pe poluare pentru autovehicule în sumă de 2006 lei plătită la Trezoreria A. cu chitanța . nr._/13.04.2010, actualizată cu dobânda fiscală începând cu a 45-a zi de la data înregistrării cererii de restituire și până la data plății efective în baza art. 124 alin. 2 și art. 120 alin. 7 Cod procedură fiscală, precum și la 439,30 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri, pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A. a declarat recurs, prin care se aduc critici relative la modul de soluționare a fondului cauzei, susținându-se că O.U.G 50/2008 este compatibilă cu dreptul european, din perspectiva art. 110 din TFUE, aplicarea O.U.G nr. 50/2008, care instituie taxa de poluare, în litigiu, nefiind discriminatorie, criticile Comisiei Europene vizând, exclusiv, cuantumul ridicat al taxei, iar nu compatibilitatea acesteia cu Tratatul.
Sunt evocate în acest context și hotărâri ale Curții Europene de Justiție și CEDO.
Verificând recursul astfel declarat, Curtea constată că, în cauză, nu sunt incidente dispozițiile art. 304 și nici alte temeiuri de casare/modificare a hotărârii atacate, care este temeinică și legală, motiv pentru care Curtea va respinge ca nefondat recursul, în baza art. 312(1) Cod procedură civilă.
Astfel, Curtea reține că recurenta susține compatibilitatea O.U.G nr. 50/2008 cu dreptul european, în raport cu art. 110 din TFUE.
Impedimentul de analiză a argumentelor expuse în motivele de recurs derivă din faptul pronunțării unor hotărâri în procedura reglementată de art. 267 din TFUE de către CJUE, prin care a fost lămurit înțelesul art.110 din Tratat, incident în cauza de față, la care se adaugă: prioritatea normelor de față cu cele interne, contrare sau incompatibile cu dreptul U.E, efectul direct al normelor europene în fața instanțelor naționale, obligația de interpretare a dreptului intern, conform dreptului european, obligația reparării prejudiciilor cauzate persoanelor prin încălcarea normelor europene, ca urmare a emiterii unor norme contrare sau incompatibile cu dreptul european.
În acest cadru, Curtea evocă Hotărârea din 7 aprilie 2011 a Curții Europene de Justiție în cauza T. contra Statului Român, prin care s-a statuat că art. 110 din TFUE (fost art. 90 CE) trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit, încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără, însă, a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Din această perspectivă, judecătorul național a constatat incompatibilitatea dispozițiilor cuprinse în O.U.G. nr. 50/2008 cu norma europeană menționată, dat fiind că, taxa prevăzută de norma internă română nu este impusă și vehiculelor similare puse în vânzare pe piața națională, cu ocazia înmatriculării lor/reînmatriculării lor, constatare care obligă la admiterea acțiunii și restituirea sumei încasate cu titlu de taxă de poluare către reclamant, conform principiului arătat mai sus.
Văzând și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, pârâta – recurentă Administrația Finanțelor Publice A. va fi obligată la plata către reclamantul – intimat C. E. I. a sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de pârâta recurentă Administrația Finanțelor Publice A. împotriva sentinței civile nr. 1285/28.02.2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ .
Obligă pârâta – recurentă Administrația Finanțelor Publice A. la plata către reclamantul – intimat C. E. I. a sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18 iulie 2013.
Pentru
Președinte, Judecător, Judecător,
Ș. L. E. N. R. O.
aflat în concediu de odihnă
semnează,
Vicepreședinte Curte,
E. N.
Grefier,
F. L. N.
Red.R.O./29.07.2013
tehn.M.O./ 2 ex./29.07.2013
Primă instanță: Tribunalul A. - judecător: J. L.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 7780/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4361/2013.... → |
|---|








