Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 18/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 18/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 18-11-2013 în dosarul nr. 1392/108/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR._
Ședința publică din 18 noiembrie 2013
PREȘEDINTE: Prof. Univ. Dr. L. B.
JUDECĂTOR: E. N.
JUDECĂTOR: C. L.
GREFIER: F. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de către reclamantul M. A. împotriva sentinței civile nr._.07.2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâta intimată Direcția Generală a Finanțelor Publice A. în reprezentarea Administrația Finanțelor Publice Pâncota, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, Curtea dispune judecarea recursului.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că s-a depus prin registratură de către reclamanta-intimată, Concluzii scrise.
Totodată se constată că părțile au solicitat judecarea în lipsă, conform prevederilor art. 242 alin. (2) Cod procedură civilă.
Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constatând recursul în stare de judecată, o reține spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 5141 din 01.07.2013 pronunțată de Tribunalul A. in dosar nr._, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Administrația F. pentru Mediu și Direcția Generală a Finanțelor Publice A. și a fost respinsă față de aceștia.
A fost respinsă acțiunea în contencios administrativ fiscal exercitată și precizată de reclamantul M. A. împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice Pâncota reprezentată de Direcția Generală a Finanțelor Publice A. având ca obiect anularea Adresei nr.220/AD/10.01.2013, anularea Deciziei de calcul nr.197/08.01.2013, obligarea pârâtei la restituirea sumei de 1525 lei achitată conform chitanței TS6 nr._/09.01.2013, reprezentând taxă pentru emisii poluante împreună cu dobânda fiscală precum și actualizarea sumei în raport de indicele de inflație, fără cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs reclamantul M. A. .
Se mai arată că instanța, se impunea, să oblige chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu București să suporte și cheltuielile de judecată ocazionate de proces, întrucât aceasta a încasat suma reprezentând taxă de poluare.
În recursul pârâtei, hotărârea este criticată pe fondul său, susținându-se compatibilitatea dintre Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 și Tratatul UE, statele având libertatea de a reglementa în domeniul taxelor, impozitelor, altor contribuții sau amenzi, sens în care este invocat aliniatul (2) al art. 1 din Protocolul adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și jurisprudența C.E.D.O.
În cauză, reclamantul intimat nu a depus întâmpinare la dosar .
Verificând recursul astfel declarat, Curtea constată legalitatea și temeinicia hotărârii, din perspectiva dispozițiilor art. 299 și urm. Cod procedură civilă, art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă în cauză nefiind incidente temeiurile de casare/modificare a hotărârii, prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă și nici alte temeiuri în sensul art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, motiv pentru care va respinge recursul, ca nefondat, în baza art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă.
Cât privește fondul cauzei, Curtea reține că recurenta susține compatibilitatea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.50/2008 cu dreptul european, în raport cu art. 110 din TFUE.
Impedimentul de analiză a argumentelor expuse în motivele de recurs derivă din faptul pronunțării unor hotărâri în procedura reglementată de art. 267 din TFUE de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, prin care a fost lămurit înțelesul art. 110 din Tratat, incident în cauza de față, la care se adaugă: prioritatea normelor europene față de cele interne, contrare sau incompatibile cu dreptul Uniunii Europene; efectul direct al normelor europene în fața instanțelor naționale, obligația de interpretare a dreptului intern conform dreptului european, obligația reparării prejudiciilor cauzate persoanelor prin încălcarea normelor europene, ca urmare a emiterii unor norme contrare sau incompatibile cu dreptul european.
În acest cadru, Curtea evocă Hotărârea din 7 aprilie 2011 a Curții de Justiție a Uniunii Europene în Cauza T. contra Satului Român, prin care s-a statuat că, art. 110 din TFUE (fost art. 90 CE) trebuie interpretat în sensul că "se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără, însă, a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de piața națională".
Din această perspectivă, judecătorul național a constatat incompatibilitatea dispozițiilor cuprinse în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 cu norma europeană menționată, dat fiind că, taxa prevăzută de norma internă română nu este impusă și vehiculelor similare puse în vânzare pe piața națională, cu ocazia înmatriculării / reînmatriculării lor, constatare care obligă la admiterea acțiunii și restituirea sumei încasate cu titlu taxă de poluare către reclamanți, conform principiului arătat mai sus.
Văzând și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul reclamantului ca nefondat formulat împotriva sentinței civile nr.514/01.07.2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâta intimată Direcția Generală a Finanțelor Publice În reprezentarea Administrația Finanțelor Publice Pâncota, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 18 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Prof. Univ. Dr. B. L. E. N. C. L.
GREFIER,
F. N.
Red. L.B./ 03.12.2013
Tehnored.NF/Ex.2/03.12.2013
Primă instanță: Tribunalul A.
– jud. Ș. L. M.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 6778/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 8891/2013.... → |
|---|








