Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 9592/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 9592/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 18-10-2013 în dosarul nr. 9493/115/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 9592
Ședința publică din 18 octombrie 2013
PREȘEDINTE: Dr. L. L.
JUDECĂTOR: C. P.
JUDECĂTOR: F. Ș.
GREFIER: O. IOȚCOVICI
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S., în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Reșița împotriva sentinței civile nr.1057/15.04.2013, pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamantul B. V. P., având ca obiect contestație împotriva actului administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederând că, prin serviciul Registratură, la data de 09.10.2013, intimata a depus la dosar, întâmpinare.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și faptul că s-a solicitat judecarea și în lipsa părților, sens în care o reține spre soluționarea recursului.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 1057/15.04.2013, pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._ a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei T. Municipiului Reșița: s-a respins acțiunea în contradictoriu cu T. Reșița ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; s-a admis în parte acțiunea formulată de către reclamantul B. V. P., în contradictoriu cu pârâtele Direcția G. s Finanțelor Publice C.-S. și Administrația Finanțelor Publice Reșița; s-a anulat Decizia privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nr.5864/02.10.2012 emisă de AFP Reșița și chitanța . nr._/03.10.2012; au fost obligate pârâtele să restituie reclamantului suma de 2388 lei, reprezentând taxă de poluare și a dobânzii aferente calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la data de 12.11.2012 până la data plății efective a taxei pe poluare; a fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 39,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S., în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Reșița a declarat recurs, invocând nelegalitatea hotărârii, prin aceea că instanța a ignorat calitatea procesuală pasivă a Direcției Generale a Finanțelor Publice C. – S., în condițiile în care, potrivit Ordinului Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3831/2011, are atribuția de a reprezenta interesele statului în fața instanțelor de judecată iar, potrivit art. 3 lit. k din R., Direcția G. a Finanțelor Publice C. – S. reprezintă interesele statului în fața instanțelor de judecată, Administrația Finanțelor Publice Oțelu R. neavând personalitate juridică, fiind subordonată Direcției Generale a Finanțelor Publice C. – S..
Hotărârea este criticată și pentru neadmiterea excepției inadmisibilității acțiunii reclamantului, care nu a urmat procedura prealabilă administrativă, prevăzută de art. 7 (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată de art. 205 Cod procedură fiscală, art. 41 și 85 Cod procedură fiscală.
Pe fondul cauzei, se susține că acțiunea a fost admisă nelegal, dat fiind că adoptarea Legii nr. 9/2012 a avut printre alte motivații și necesitatea respectării legislației europene. Consideră că rezultă, fără dubiu faptul că, așa cum este reglementată de Legea nr. 9/2012, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule este temeinică și legală, în conformitate cu normele de drept comunitar, această taxă nefiind contestată de Comisia Europeană sau de alt organism comunitar.
Hotărârea este criticată și prin aceea că instanța nu a calculat dobânzile legale, aferente sumei restituite cu majorările de întârziere de la data depunerii cererii de restituire în baza unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile favorabilă reclamantului.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, reclamantul a solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.
Verificând recursul astfel declarat, din perspectiva dispozițiilor art. 299 și urm. Cod procedură civilă, Curtea constată că hotărârea atacată este legală și temeinică, în cauză nefiind incidente temeiurile de casare/modificare a hotărârii, prevăzute de art. 304 și art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă.
Astfel, cu privire la calitatea procesuală pasivă, Curtea constată că recurenta confundă calitatea procesuală cu reprezentarea procesuală, conferită prin Ordinului Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală menționat, cele două instituții fiind diferite în D., instanța de fond soluționând temeinic și legal disputa juridică, prin admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a recurentei, întrucât, în materia contenciosului administrativ, calitatea procesuală pasivă aparține organului emitent al actului atacat, independent de împrejurarea că acesta are sau nu personalitate juridică, fiind suficientă capacitatea juridică administrativă.
În speță, capacitatea administrativă aparține Administrației Finanțelor Publice Reșița care a emis actul atacat.
Cu privire la inadmisibilitatea acțiunii reclamantului, prin aceea că nu s-a urmat procedura prealabilă administrativă, Curtea constată că hotărârea instanței de fond este în spiritul Deciziei nr. 24/14.11.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a statuat că acțiunile de domeniu Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 sunt admisibile, procedura prealabilă de contestare prevăzută de art. 7 din ordonanță, cu referire la Codul de procedură fiscală, nefiind aplicabilă cererilor de restituire a taxei de poluare.
Mai mult, Curtea constată că tribunalul a dezlegat această problemă de drept în spiritul legii, context în care se impune a se menționa că instanțele au constatat că Statul nu s-a angajat să restituie administrativ asemenea taxe, problema fiind, încă, în discuție în spațiul public, iar cetățenii justițiabili care au inițiat menționata procedură prealabilă administrativă au întâmpinat un refuz de rezolvare, în sensul că li s-au respins astfel de cereri, consolidându-se, chiar, o practică a autorităților administrative în acest sens.
În același sens, în jurisprudența CJUE - cauza Metallgesellschaft și Hoechst, s-a statuat că restituirea taxelor prevalate cu încălcarea dreptului european nu poate fi condiționată de contestarea reglementării în momentul efectuării plății, mai ales atunci când practica administrativă este în sensul respingerii contestațiilor contribuabililor, ipoteză identificată în prezenta cauză.
În ceea ce privește fondul cauzei, Curtea reține că Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, a abrogat Ordonanța de urgență nr. 50/2008, iar conform art. 12 alin. (1) din noul act normativ „în cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabili începând cu 1 iulie 2008 până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării în România, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, numai către titularul obligației de plată, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Calculul diferenței de restituit se face pe baza formulei de calcul din prezenta lege, în care se utilizează elementele avute în vedere la momentul înmatriculării autovehiculului în România”.
Curtea constată că norma în discuție tinde la înlocuirea retroactivă a reglementării taxei de poluare cu cea cuprinsă în norma legală, prin ajustarea vechii taxe de poluare la nivelul noii taxe, în vigoare din luna ianuarie 2012, aspect care face ca, în anumite cazuri, dreptul contribuabilului la restituirea integrală a taxei, percepute în baza unui act normativ neconform cu dreptul Uniunii Europene, să fie limitat, ceea ce echivalează cu nesocotirea efectelor hotărârii interpretative a Curții de Justiție a Uniunii Europene în Cauza T. contra României.
Sub acest aspect recurentele sunt în eroare, atunci când afirmă că hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene s-a referit la Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, iar nu la Legea nr. 9/2012, căci Curtea s-a referit, potrivit limitelor sale de competență, la interpretarea art. 110 din TFUE, iar nu la interpretarea legii interne românești.
Judecătorul național este cel abilitat să verifice conformitatea legilor interne cu art. 110 din TFUE, astfel cum acesta este interpretat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, interpretare obligatorie pentru toate Statele membre.
Pe de altă parte, instanța de recurs constată că, deși Legea nr. 9/2012 și-a propus să înlăture efectele discriminatorii indirecte produse de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 -, prin aceea că taxa prevăzută de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 nu era impusă și vehiculelor similare, puse în vânzare pe piața națională, cu ocazia înmatriculării/reînmatriculării lor -, extinzând obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante și în cazul autovehiculelor înstrăinate pe piața națională, tocmai această normă cuprinsă în Legea nr. 9/2012,a făcut obiectul Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 1/2012, fiind suspendată de la aplicare, la data soluționării litigiului.
Pe cale de consecință, efectele discriminatorii indirecte menționate, continuă să fie prezente, inclusiv în cazul de speță, astfel că judecătorul fondului în mod corect a reținut incompatibilitatea dintre legea internă în vigoare și dispozițiile art. 110 din TFUE, căci nu există nicio diferență, sub aspectul efectelor discriminatorii indirecte analizate, între Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 și normele cuprinse în Legea nr. 9/2012, în vigoare la momentul soluționării prezentei cauze, aspect sub care Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2012 de suspendare a unor norme din cuprinsul Legii nr. 9/2012, evident că produce efecte juridice, independent de caracterul temporar al suspendării (01.01.2013), statul neavând nici o legitimitate în a ignora hotărârile Curții de Justiție a Uniunii Europene, în continuare.
Cu privire la dobânzile legale acordate, aferente sumei plătite cu titlul de taxă de poluare, Curtea subliniază că acordarea dobânzilor legale este guvernată, în materia raporturilor fiscale, de dispozițiile speciale din Codul de Procedură Fiscală, iar nu de dispozițiile dreptului comun în materie, astfel cum impune art. 1 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, conform căruia „prezentul cod reglementează drepturile și obligațiile părților din raporturile juridice fiscale privind administrarea impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat și bugetelor locale, prevăzute de Codul fiscal”, precum și dispozițiile art. 2 alin. 2 Cod de Procedură Fiscală, potrivit cărora „prezentul cod constituie procedura de drept comun pentru administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat”.
Așadar, Curtea reține că materia privind dobânzile datorate în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget este reglementată de art. 124 Cod de Procedură Fiscală, iar nu de dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 9/2000 – care a fost abrogată prin art. 11 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 607 din 29 august 2011 – sau de dispozițiile art. 1084 din vechiul Cod civil.
În ceea ce privește termenul de la care sunt datorate aceste sume, Curtea reține că, potrivit art. 124 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, „pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor”.
Curtea observă că art. 124 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală a fost modificat prin Ordonanța Guvernului nr. 2/2012, în sensul că „pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) și (21) sau la art. 70, după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor”, ca urmare a introducerii art. 117 alin. (21), fără consecințe în privința situației din speță.
Potrivit art. 70 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, „cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare”.
Conform art. 117 alin. 2 Cod de Procedură Fiscală, „prin excepție de la prevederile alin. (1), sumele de restituit reprezentând diferențe de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice se restituie din oficiu de organele fiscale competente, în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere”.
Având în vedere că 117 alin. 2 reglementează situația restituirii diferențelor de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice, Curtea reține că în cazul restituirii taxei de poluare este aplicabil textul art. 70 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală.
Coroborând dispozițiile art. 124 alin. 1 cu dispozițiile art. 70 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, Curtea constată că dobânzile legale datorate de autoritățile fiscale în prezenta cauză se impun a fi calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența acestor autorități a cererii de restituire a taxei, nefiind întemeiate criticile pârâtelor referitoare la inaplicabilitatea reglementării respective.
Din acest punct de vedere, este lipsit de relevanță faptul că organele fiscale nu au calculat dobânzi în cazul neplății taxei de poluare, întrucât regimul dobânzilor datorate de organele fiscale este cel stabilit de art. 124 Cod de Procedură Fiscală și nu este condiționat de o eventuală calculare a unor dobânzi în cazul neplății taxei de poluare.
În consecință, Curtea reține temeinicia obligării pârâtei la plata dobânzilor legale prevăzute de art. 124 Cod de Procedură Fiscală, calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența pârâtei a cererii de restituire a taxei.
Curtea mai subliniază că regimul juridic al dobânzilor, penalităților de întârziere și al majorări de întârziere a fost modificat prin O.U.G. nr. 39/2010, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 278 din 28 aprilie 2010, aprobată cu modificări prin Legea nr. 46/2011, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 245 din 7 aprilie 2011. Astfel, prin O.U.G. nr. 39/2010 au fost introduse din nou în legislația fiscală română penalitățile de întârziere, datorate cumulat cu dobânzile, în cazul unor întârzieri semnificative la plata creanțelor fiscale. Prin această modificare legislativă a operat și o modificare de terminologie, în sensul că anterior Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 39/2010, în cazul întârzierii la plata creanțelor fiscale se datorau majorări de întârziere, iar în cazul restituirii de la buget a unor sume de bani către contribuabilul se datorau dobânzi. După . O.U.G. nr. 39/2010, în cazul întârzierii la plata creanțelor fiscale se datorează dobânzi – la fel ca și în cazul restituirii de la bugetul de stat cu depășirea termenului legal a unor sume de bani către contribuabilul – iar majorări de întârziere se calculează în cazul întârzierii plății unor obligații fiscale la bugetele locale.
Curtea atrage însă atenția că se impune respectarea principiului neretroactivității legii în materia calculării dobânzilor datorate reclamantului, în sensul că acestea se impun a fi calculate în raport cu legea în vigoare în perioada pentru care se calculează accesoriile respective, ceea ce însemnă că modificările operate prin O.U.G. nr. 39/2010, prin Legea nr. 46/2011 și prin Ordonanța Guvernului nr. 2/2012 se impun a fi avute în vedere succesiv la calculul dobânzilor datorate reclamantului.
De vreme ce s-a reținut că taxa a fost percepută de Statul Român prin încălcarea normelor de drept comunitar ne aflăm în prezența unor sume plătite fără existența unui titlu de creanță și ca atare devin incidente prevederile art. 117 alin.1 din Codul de procedură fiscală care arată că se restituie la cerere debitorului sumele plătite fără existența unui titlu de creanță iar pentru aceste sume contribuabili au dreptul la dobândă prevăzută de art. 124 din Codul de procedură fiscală, astfel încât nu se poate reține că petitul privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale este nelegal și inadmisibil în materie fiscală întrucât dispozițiile art. 117 și 124 Cod procedură fiscală sunt direct aplicabile.
Văzând că nu s–au solicitat cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul declarat de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S., în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Reșița împotriva sentinței civile nr.1057/15.04.2013, pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamantul B. V. P..
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18 octombrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Dr. L. L. C. P. F. Ș.
GREFIER,
O. IOȚCOVICI
Red. L.L./16.11.2013
Tehnored S.C.- 2 ex./16.11.2013
Primă instanță: Tribunalul C.-S., jud. L. T.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2900/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 9891/2013.... → |
|---|
