Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 555/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Comentarii

0

Decizia nr. 555/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 19-02-2013 în dosarul nr. 3379/115/2011

ROMÂ N I AOPERATOR 2928

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._ – 11.10.2011

DECIZIA CIVILĂ Nr.555

Ședința publică din 19 februarie 2013

PREȘEDINTE: R. O.

JUDECĂTOR: D. D.

JUDECĂTOR: R. P.

GREFIER: M. L.

S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice Reșița prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S. împotriva sentinței civile nr. 196/10.02.2012, pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._ în contradictoriu cu reclamantul intimat M. A. I., pârâtul intimat Ministerul Finanțelor Publice – Trezoreria Operativă a Municipiului Reșița și chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu București, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.

La apelul nominal făcut în ședință publică de către grefier se constată lipsă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, se constată depusă la dosar prin serviciul de registratură al instanței la data de 21.01.2013 întâmpinare din partea reclamantului intimat.

Văzând lipsa părților și constatând că la dosar a fost promovată cerere de judecare în lipsă conform prevederilor art. 242 Cod procedură civilă, instanța reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Deliberând asupra prezentului recurs, constată:

I. Cererea de chemare în judecată:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului C.-S. la data de 05.10.2011, reclamantul M. A. I. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S. – Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Reșița și Ministerul Finanțelor Publice – Trezoreria Operativă a Municipiului Reșița, a solicitat instanței să anuleze decizia de calcul al taxei pe poluare nr. 2282/12.12.2008, taxă achitată cu chitanța . nr._/12.12.2008 emisă de Trezoreria Municipiului Reșița; anularea adresei nr. 12.456/06.06.2011, emise de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Reșița; obligarea Administrației Finanțelor Publice a Municipiului Reșița la restituirea sumei de 5.429 lei, sumă plătită cu titlu de taxă de poluare și a dobânzilor legale aferente, calculate de la data plății taxei și până la restituirea efectivă, în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 1899/2004 pentru aprobarea procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal; de asemenea, solicită a se constata faptul că taxa de primă înmatriculare a autovehiculului achitată este nelegală; cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamantul arată că, în data de 12.12.2008, Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Reșița a emis decizia de calcul al taxei pe poluare nr. 2282, în baza căreia a stabilit taxa de poluare în sumă de 5.429 lei. În baza acestei decizii, reclamantul a achitat suma, prin chitanța . nr._/12.12.2008.

Prin adresa nr. 5607/31.05.2011, a solicitat restituirea sumei, însă pârâta, prin răspunsul nr. 12.456/06.06.2011, respinge cererea.

În ceea ce privește refuzul organului fiscal de a dispune restituirea efectivă a sumei reprezentând taxa specială de primă înmatriculare, reclamantul arată că motivarea acestuia este nefondată, în sensul că solicitarea nu se încadrează în niciuna din situațiile stabilite la art. 117 lit. a-h din O.G. nr. 92/2003, deoarece sumele au fost plătite în temeiul unui text prevăzut de lege, respectiv a dispozițiilor O.U,G. nr. 50/2008, în vigoare la data plății.

Menționează că taxa pe poluare instituită prin reglementarea română și care se aplică vehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru este contrară dreptului Uniunii. Astfel, această reglementare are ca efect să descurajeze importul și punerea în circulație a vehiculelor de ocazie cumpărate în alte state membre. Chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale.

Reclamantul precizează că materia taxelor aplicate autovehiculelor nu este unitar reglementată la nivelul Uniunii Europene, așa încât statele membre au libertatea de a reglementa regimul acestora potrivit propriilor realități. Această libertate este însă limitată, așa cum reiese din prevederile art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, de regula potrivit căreia nu este permisă stabilirea unor taxe are să descurajeze vânzarea produselor importate în favoarea vânzării produselor similare de pe piața națională.

Consideră că instanța de judecată este competentă să constate supremația dreptului intern, astfel cum rezultă și din prevederile art. 148 alin. 4 din Constituție.

În drept, invocă prevederile art. 1 alin. 1, art. 8 alin. 1, art. 10 alin. 1 teza 1 și art. 11 alin. 1 lit. a din Legea nr. 554/2004, art. 2 pct. 1 lit. d, art. 109 alin. 1 și art. 112 Cod procedură civilă.

II. Întâmpinarea pârâtei și chemarea în garanție a Administrației F. pentru Mediu:

Pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S. - Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Reșița a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantului(ei), precum și cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, întrucât taxa de poluare pentru autovehicule constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu.

Pe cale de excepție, invocă inadmisibilitatea acțiunii, având în vedere că reclamantul a depus contestația la organul fiscal în data de 31.05.2011, cu toate că decizia contestată era emisă în 11.12.2008.

Pe fondul cauzei, pârâta arată că regimul fiscal este același pentru toate persoanele care înmatriculează autoturisme în România. Legislația europeană nu interzice instituirea taxei, ci doar prevede ca nivelul acesteia să nu fie mai mare decât al taxelor care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.

Pârâta arată că adoptarea O.U.G. nr. 50/2008 a avut, printre alte motivații, și necesitatea respectării legislației europene, astfel că, așa cum este ea reglementată, este temeinică și legală, în conformitate cu normele de drept comunitar, această taxă nefiind contestată de Comisia Europeană sau alt organism comunitar.

Cu privire la calitatea procesuală pasivă ce aparține D.G.F.P. C.-S., pârâta arată că Administrației Finanțelor Publice Reșița i-a revenit atribuția de a aplica măsurile de executare silită, potrivit legii, pentru contribuabilii care au domiciliul în raza de competență a A.F.P. Reșița, potrivit R.O.F., iar Direcției Generale a Finanțelor Publice C.-S. îi revine, potrivit aceluiași regulament de organizare și funcționare a direcțiilor generale a finanțelor publice aprobat prin Ordinul Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1348/2009, atribuția de a reprezenta interesele statului în fața instanțelor de judecată în litigiile legate de activitatea pe care o desfășoară.

În drept, invocă prevederile O.U.G. nr. 50/2008; Normele metodologice la care face referire O.U.G. nr. 50/2008, cap. VI lit. A, alin. 1-17; art. 1 alin. 2 din primul Protocol Adițional la Convenția pentru Apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art. 115 Cod procedură civilă.

La termenul de judecată din data de 11.11.2011, instanța a dispus introducerea în cauză, în calitate de chemat în garanție, a Administrației F. pentru Mediu.

Chematul în garanție nu a depus la dosarul cauzei întâmpinare.

La termenul de judecată din data de 09.12.2011, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice – Trezoreria Operativă a Municipiului Reșița și a dispus scoaterea din cauză a acestui pârât.

III. Hotărârea Tribunalului C. S.:

Prin sentința civilă nr. 196/10.02.2012, pronunțată în dosar nr._ Tribunalul C.-S. a admis, în parte, acțiunea formulată de către reclamantul M. A. I. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S. – Administrația Finanțelor Publice A Municipiului Reșița și Ministerul Finanțelor Publice – Trezoreria Operativă A Municipiului Reșița, a respins acțiunea reclamantului față de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice – Trezoreria Operativă a Municipiului Reșița, pentru lipsa calității procesuale pasive, a anulat decizia de calcul al taxei pe poluare nr. 2282/12.12.2008 și răspunsul nr. 12.456/06.06.2011, a obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S. – Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Reșița să restituie reclamantului suma de 5.429 lei, reprezentând taxa de poluare și dobânda aferentă, calculată potrivit dispozițiilor art. 124 Cod procedură fiscală, a obligat pârâtul, față de reclamant, la plata sumei de 1.472,50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, a admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. Pentru Mediu și a obligat chematul în garanție Administrația F. pentru Mediu să plătească pârâtului suma de 5.429 lei, reprezentând contravaloarea taxei de poluare.

Procedând în conformitate cu prevederile art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, la soluționarea excepției inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtă, tribunalul a reținut că prin decizia nr. 2282/12.12.2008 s-a stabilit taxa de poluare în valoare de 5.429 lei (fila 14 și 29 dosar).

Tribunalul a constatat că pârâta nu a făcut dovada comunicării către reclamantă a deciziei nr. 2282/2008 potrivit dispozițiilor art. 44 alin. 1 Cod procedură fiscală, care prevăd că actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat, în modalitățile prevăzute de art. 44 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003.

Or, potrivit dispozițiilor art. 45 din Codul de procedură fiscală, actul administrativ fiscal produce efecte din momentul comunicării acestuia contribuabilului.

Pe cale de consecință, tribunalul a respins, ca neîntemeiată, excepția invocată de pârâtă.

Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că reclamantul M. A. I. a cumpărat dintr-un stat membru al Uniunii Europene un autoturism marca Audi; pentru înmatricularea acestuia în România reclamantul(a) a achitat taxa de poluare, în cuantum de 5.429 lei, conform chitanței . nr._/12.12.2008 (fila 13 și 29 dosar).

Reclamantul a solicitat pârâtei restituirea sumei de 5.429 lei (fila 17 și 30 dosar), iar pârâta, prin răspunsul nr. 12.456/06.06.2011 a comunicat reclamantului că nu există temei legal pentru restituirea acesteia (fila 18 și 31 dosar).

Tribunalul a reținut că reglementarea taxei de poluare pentru autovehicule a fost instituită începând cu data de 01.07.2008 prin O.U.G. nr. 50/2008.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene, sesizată cu privire la compatibilitatea acestei reglementări cu dreptul Uniunii, prin hotărârea din data de 07 aprilie 2011 în cauza C-402/09, s-a pronunțat în sensul că taxa de poluare reglementată prin O.U.G. nr. 50/2008 este contrară dreptului Uniunii, respectiv prevederilor art. 110 din Tratatul de Funcționare al Uniunii Europene (T.F.U.E).

Conform jurisprudenței constante a C.J.U.E., contribuabilii au dreptul la rambursarea impozitelor și taxelor prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european (afacerea 199/82, San Giorgio, afacerile reunite C-441/98 și C-442/98, Michailidis etc.). Rațiunea acestui drept constă în faptul că un stat membru nu poate profita, iar contribuabilul nu poate suferi o pierdere, ca urmare a aplicării unei dispoziții fiscale naționale incompatibile cu dreptul european.

Având în vedere cele mai sus enunțate, tribunalul a constatat că prevederile O.U.G. nr. 50/2008, prin care s-a instituit taxa de poluare care se aplică vehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în România, stat membru al Uniunii Europene, încalcă prevederile art. 110 din T.F.U.E. (fost art. 90 Tratatul CE).

În conformitate cu prevederile art. 148 alin. 2 din Constituția României, tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 110 din TFUE, în speța de față, fiind unanim admis, atât în practica judiciară internă cât și în practica C.J.U.E., că dispozițiile art. 110 (fostul art. 90 din Tratatul CE) produc efecte directe și, ca atare, creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre al Uniunii trebuie să le protejeze.

Prin prisma celor mai sus enunțate, judecătorul național, ca prim judecător european, are competență, în situația în care dă efect direct dispozițiilor art. 110 din TFUE, să aplice procedurile naționale, de așa manieră, încât drepturile prevăzute în tratatul Uniunii să fie efectiv și integral protejate.

Cum România este stat membru al Uniunii Europene, sunt incidente dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României, dispoziții mai sus enunțate, potrivit cărora legislația Uniunii are caracter obligatoriu și prevalează asupra legii interne, iar conform alin. 4 al aceluiași articol, jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.

Ca atare, tribunalul a reținut că taxa de poluare a fost încasată de pârâtă cu încălcarea dispozițiilor dreptului european, motiv pentru care a anulat decizia de calcul al taxei pe poluare nr. 2282/12.12.2008 și răspunsul nr. 12.456/06.06.2011 și a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 5.429 lei, reprezentând diferența taxei de poluare.

Potrivit dispozițiilor art. 124 Cod procedură fiscală, pentru sumele de restituit/rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă, calculată la nivelul majorărilor de întârziere prevăzute de Codul de procedură fiscală, iar acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.

În raport de dispozițiile legale mai sus enunțate, tribunalul a admis, în parte, cererea reclamantului prin care a solicitat acordarea sumei și a dobânzilor legale aferente, calculate de la data plății taxei și până la restituirea efectivă, în sensul că va obliga pârâta la plata dobânzii aferente sumei de 5.429 lei, calculată potrivit art. 124 Cod procedură fiscală.

În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, tribunalul a obligat pârâta la plata către reclamant, a sumei de 1472,50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul de avocat, taxele judiciare de timbru și timbrul judiciar.

Față de considerentele de fapt și de drept mai sus enunțate, în temeiul art. 18 din Legea contenciosului administrativ, tribunalul a admis, în parte, acțiunea formulată de către reclamantul M. A. I. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S. – Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Reșița și Ministerul Finanțelor Publice – Trezoreria Operativă a Municipiului Reșița; a respins acțiunea reclamantului față de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice – Trezoreria Operativă a Municipiului Reșița, pentru lipsa calității procesuale pasive; a anulat decizia de calcul al taxei pe poluare nr. 2282/12.12.2008 și răspunsul nr. 12.456/06.06.2011 și a obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S. – Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Reșița să restituie reclamantului suma de 5.429 lei, reprezentând taxa de poluare și dobânda aferentă, calculată potrivit dispozițiilor art. 124 Cod procedură fiscală; a obligat pârâtul, față de reclamant, la plata sumei de 1472,50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul de avocat, taxele judiciare de timbru și timbrul judiciar.

Tribunalul a admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, formulată de către pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S. – Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Reșița și a obligat chemata în garanție să plătească pârâtului suma de 5.429 lei, reprezentând contravaloarea taxei de poluare, cu motivarea că, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 taxa de poluare nu se face venit la bugetul de stat, ci constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu.

IV. Recursul pârâtei:

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice Reșița prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S. solicitând admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea în parte a sentinței civile recurate ca nelegală și netemeinică, pe fondul cauzei respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată, iar în subsidiar admiterea în tot a cererii de chemare în garanție a Agenției F. pentru Mediu, respectiv cu obligarea la plata către D.G.F.P. C.-S. și a dobânzii legale ce se vor plăti reclamantului

În motivare se arată că taxa pentru poluare în cuantum de 5429 lei a fost calculata în temeiul O.U.G.nr.50/2008 .

Astfel, așa cum se arată în expunerea de motive a OUG 50/2008 „în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valori limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene, având în vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale, în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul public și constituie situații de urgență și extraordinare, a căror reglementare nu poate fii amânată, în temeiul art.115 alin. (4) din Constituția României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență (...) ".

Chiar din această expunere de motive, rezultă că adoptarea OUG 50/2008 a avut, printre alte motivații și necesitatea respectării legislației europene.

Prin aprobarea OUG.nr.50/2008,privind taxa de poluare, România s-a aliniat tendinței internaționale de a fundamenta politica mediului pe principiul „poluatorul plătește „și așa cum rezulta din expunerea ,adoptarea taxei s-a făcut în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte ținând cont de necesitatea adoptării de masuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunității Europene.

Anterior adoptării acestui act, au avut loc o . negocieri și analize între reprezentații Guvernului României și Comisia Europeană, pe acest domeniu, fapt dictat de necesitatea adaptării legislației la cerințele comunitare, știut fiind faptul că România a fost supusă procedurii de infringement, tocmai din cauza cuantumului taxei speciale auto reglementată de art.214 ind.l Cod fiscal.

În urma acestor discuții și analize s-a ajuns la un acord între părți, acord concretizat tocmai în apariția OUG nr.5 0/2008.

Așadar, rezultă fără dubiu faptul că, așa cum este reglementată de OUG nr.50/2008, taxa de poluare este temeinică și legală, în conformitate cu normele de drept comunitar, această taxă nefiind contestată de Comisia Europeană sau alt organism comunitar.

Îndeplinind aceste condiții, este evident că taxa achitată de reclamant este temeinică, legală și în conformitate cu normele comunitare, ea neputând fi restituită nici la cerere, nici în alt mod, fiind întrunite toate condițiile funcționalității și legalității ei, drept pentru care solicită ca cererea reclamantului să fie respinsă ca neîntemeiată.

A decide altfel, ar însemna ca tocmai prin hotărârea pronunțată instanța să încalce normele comunitare, această taxă existând în mod legal în alte 16 state comunitare (Germania, Italia, Franța, etc.), chiar dacă mai mult, ar însemna o îngrădire a politicii fiscale a statelor comunitare, însuși art.l alin.2 din Primul Protocol Adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale stabilind:

„ Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.

Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor "

Întreaga practică jurisprudențială comunitară "este în acest sens tocmai existența taxei de poluare în alte state comunitare de tradiție din care am exemplificat mai înainte (în unele, în cuantum cel puțin dublu față de România) indicând fără dubiu, legalitatea și mai ales, necesitatea existenței acesteia pentru un stat membru UE.

Ca practică juridică se aduce la cunoștința instanței de judecată Sentința civilă nr. 1407/11.11.2009, pronunțată de Tribunalul C.-S., în dosarul nr._, rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 485/22.04.2010, având ca obiect anulare act administrativ fiscal . nr._/26.02.2009 și obligarea pârâtei la restituirea taxei de poluare, în care este respinsă acțiunea reclamantului.

Instituția chemării în garanție, așa cum este reglementata de art. 60-63 Cod procedura civila, reprezintă acea forma de participare a terților la activitatea juridica care conferă uneia din părți posibilitatea de a solicita introducerea în proces a acelor persoane ce ar avea obligația de garanție sau de despăgubiri în ipoteza în care partea respectiva ar pierde procesul, deci aceasta instituție se întemeiază pe existenta unei obligații de garanție sau de despăgubiri, care nu exista în sarcina D.G.F.P. C.-S. și a AFP Reșița.

Menționează ca organele fiscale doar stabilesc și încasează taxa de poluare în conformitate cu prevederile dispozițiilor art.5 și art.7 din OUG nr.50/2008, iar beneficiar al acestei taxe este alt organ administrativ respectiv, Administrația F. pentru Mediu, ce are calitate procesuala pasiva în cauza, întrucât taxa pe poluare pentru autovehicule constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu .

Obligația de garanție îi revine chematului în garanție în temeiul OUG nr.50/2008, privind instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule.

OUG nr.50/2008, constituie temeiul de drept în baza căruia a solicitat introducerea în cauza a Administrației F. pentru Mediu.

Potrivit dispozițiilor art.274 alin.3 Cod procedura civila instanța are prerogativa de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecata, cuantumul onorariului avocațial convențional.

Referitor la cuantumul cheltuielilor de judecata prevăzute în sentința nr.196/10.02.2012 în suma de 1472,50 lei, constată ca aceste cheltuieli sunt nepotrivit de mari față de valoarea pricinii, de amplitudinea și complexitatea muncii îndeplinite de avocat, motiv pentru care față de această împrejurare se impune reducerea onorariului.

V. Întâmpinarea reclamantului:

Legal citat, reclamantul intimat a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recului și menținerea hotărârii primei instanțe ca fiind temeinică și legală.

VI. Aprecierea Curții de Apel Timișoara:

Analizând actele dosarului, criticile recurentei prin prisma dispozițiilor art. 304 din codul de procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 304¹ din Codul de procedură civilă, Curtea de Apel constată următoarele:

În prezenta cauză, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice Reșița la restituirea taxei de poluare în cuantum de 5429 lei, plătită Ia data de 12.12.2008, taxa fiind impusă reclamantului cu prilejul înmatriculării în România, conform Ordonanței de Urgență nr. 50/2008, a unui autoturism marca Audi A4, înmatriculat anterior în Germania, la data de 19.06.2000.

Reclamantul a invocat dispozițiile art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și a arătat, în esență, că taxa de poluare achitată contravine acestor dispoziții din dreptul european, care prevalează asupra dreptului național și impun înlăturarea reglementării din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, care instituie o taxă internă discriminatorie deoarece creează o discriminare între autoturismele second hand înmatriculate deja într-un stat membru al Uniunii Europene și care se înmatriculează în România după 01.07.2008 și autoturismele second hand înmatriculate deja în România.

Instanța de fond a admis acțiunea reclamantului, reținând, în esență, că taxa de poluare instituită prin Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 contravine art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

În analizarea legalității soluției pronunțe de instanța de fond, Curtea consideră necesară expunerea dispozițiilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (fostul art. 90 TCE), precum și a jurisprudenței Curții Europene de Justiție în domeniu, urmând ca în raport cu acestea să examineze fondul cauzei

1. Considerații preliminare privind cadrul legal aplicabil:

1.1 Pentru expunerea conținutului Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin Ordonanțele de Urgență nr. 208/2008, 218/2008, 7/2009 și 117/2009, Curtea face trimitere la considerentele Hotărârii pronunțate de Curtea Europeană de Justiție la data de 7 iulie 2011 în cauza C‑263/10 (I. N. împotriva Direcției Generale a Finanțelor Publice Gorj, Administrației Finanțelor Publice Târgu Cărbunești și Administrației F. pentru Mediu) (indicată în continuare ca ”Hotărârea N.”) – hotărâre al cărei dispozitiv a fost publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene ., nr. 269/10.09.2011.

Astfel, Curtea Europeană de Justiție a expus reglementarea respectivă în paragrafele 6-14 din hotărârea N..

De asemenea, reglementarea inițială a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 a fost expusă în considerentele nr. 6-18 ale Hotărârii pronunțate de Curtea Europeană de Justiție la data de 7.04.2011 în cauza C-402/09 (T.), având ca obiect cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu (România) (indicată în continuare ca ”Hotărârea T.”).

În acest context, Curtea observă că în prezenta cauză sunt incidente dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, în varianta inițială.

1.2 Totodată, Curtea de Apel Timișoara a expus în numeroase hotărâri (de exemplu în deciziile pronunțate la data de 29.08.2012 în dosarele nr._ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ și_:

- conținutul art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene - TFUE (fostul art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, renumerotat prin Tratatul de la Lisabona începând cu data de 1.12.2009);

- conținutul Hotărârii Curții Europene de Justiție (Curtea de Justiție a Uniunii Europene) din 7.04.2011 dată în cauza C-402/09 (T.);

- conținutul Hotărârii Curții Europene de Justiție pronunțată la data de 7 iulie 2011 în cauza C-263/10 (I. N.);

- obligativitatea respectării dreptului comunitar (european) și prioritatea acestuia față de reglementările interne, conform art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României

- competența instanțelor naționale de a evalua conformitatea legislației române cu dispozițiile din dreptul comunitar, în conformitate cu dispozitivul hotărârii Curții de Justiție a Comunităților Europene din 9 martie 1978, dată în cauza Administrazione delle finanze delloStato/Simmenthal, nr. C 106/77, în care s-a statuat că „judecătorul național însărcinat să aplice, în cadrul competenței sale, dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, lăsând, la nevoie, pe proprie răspundere, neaplicată orice dispoziție contrară a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.”

- faptul că prin Decizia nr. 24/14.11.2011 – decizie pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, obligatorie conform art. 330⁷ alin. 4 Cod de Procedură Civilă – publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1 din 3 ianuarie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că:

„1.Acțiunea având ca obiect obligarea Instituției Prefectului prin serviciul de specialitate, la înmatricularea autovehiculelor second-hand achiziționate dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, fără plata taxei de poluare prevăzută de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 și fără parcurgerea procedurii de contestare a obligației fiscale prevăzută de art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 este admisibilă.

2. Procedura de contestare prevăzută de art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit. d din același cod”.

2. Analiza situației din speță:

Curtea reamintește că reclamantul a solicitat obligarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice Reșița la restituirea taxei de poluare în cuantum de 5429 lei, plătită Ia data de 12.12.2008, taxa fiind impusă reclamantului cu prilejul înmatriculării în România, conform Ordonanței de Urgență nr. 50/2008, a unui autoturism marca Audi A4, înmatriculat anterior în Germania, la data de 19.06.2000.

Curtea subliniază că reclamantul a formulat o cerere de restituire a taxei de poluare, cerere întemeiată pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) Cod de Procedură Fiscală – text potrivit căruia „se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: (...) d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale;” – invocând încălcarea art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene prin impunerea taxei respective.

Curtea mai observă, în privința prescripției dreptului de a solicita restituirea taxelor „plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale;” că, potrivit art. 135 Cod de Procedură Fiscală, „dreptul contribuabililor de a cere compensarea sau restituirea creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la compensare sau restituire”.

2.1 Cu privire la consecințele nerespectării procedurii contestării deciziei de calcul a taxei de poluare, Curtea reamintește Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 24/14.11.2011, potrivit căreia „procedura de contestare prevăzută de art. 7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit. d din același cod”.

Având în vedere caracterul obligatoriu al acestei hotărâri a instanței supreme, Curtea constată că nerespectarea de către reclamant a cerinței de formulare a contestației împotriva deciziei de calcul a taxei de poluare nu poate conduce la sancționarea acestuia prin pierderea dreptului la restituirea taxei în litigiu.

Întrucât reclamantul a formulat o cerere de restituire a taxei de poluare dar nu a formulat-o ca o contestație împotriva deciziei de calcul – însă cu respectarea termenului legal prevăzut de art. 207 Cod de Procedură Fiscală – Curtea constată că, în condițiile în care Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că nu sunt aplicabile aceste reglementări, nu sunt întemeiate excepțiile procesuale invocate de pârâte pe considerentul nerespectării acestei proceduri.

Prin urmare, este nefondată excepția inadmisibilității acțiunii pe considerentul nerespectării termenului respectiv.

De asemenea, apare ca nelegal și refuzul pârâtei de a analiza cererea de restituirea taxei pe considerentul că reclamantul nu a formulat o contestație împotriva deciziei de calcul a taxei de poluare.

În consecință, Curtea consideră nefondată această excepție, respingând-o cu această motivare.

2.2.Cu privire la fondul litigiului, Curtea remarcă, în primul rând, că reclamantul a invocat dispozițiile art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ca temei al cererii domniei sale.

2.2.1. Aplicabilitatea art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene:

Curtea constată că aplicarea art. 110 TFUE (fostul art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană) se referă la o discriminare între impozitele aplicate „produselor altor state membre” și impozitele „interne de orice natură care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.

Așadar, discriminarea la care se referă acest text legal are în vedere o comparație între nivelul de impozitare a produselor altor state membre ale Uniunii Europene, în comparație cu nivelul de impozitare a produselor de pe piața internă a Statului Român.

Se impune, așadar, constatarea că art. 110 este aplicabil numai în măsura în care bunul astfel impozitat este un produs al „altor state membre” ale Uniunii Europene.

Curtea apreciază, în acest context, că se poate reține o eventuală aplicabilitate a dispoziției art. 110 TFUE și o eventuală discriminare fiscală numai în măsura în care se dovedește că acel autoturism a fost anterior înmatriculat în alt stat membru al Uniunii Europene decât România, deoarece acesta este criteriul care determină discriminarea fiscală a taxei de poluare din litigiu.

Curtea constată, în această privință, că reclamantul a făcut dovada înmatriculării anterioare a autoturismului în litigiu într-un alt stat membru al Uniunii Europene anterior înmatriculării în România, motiv pentru care soluționarea acestui litigiu este posibilă prin raportare la art. 110 TFUE.

2.2.2 Cu privire la aplicabilitatea în cauză a hotărârii Curții de Justiție din cauzei T. (C-402/09):

Astfel, cum a arătat și Curtea de Justiție în paragrafele nr. 28 și 29 din hotărârea T., analiza sa a avut în vedere OUG nr. 50/2008, în versiunea sa inițială, iar nu versiunea modificată prin OUG nr. 208/2008.

Or, Curtea subliniază că această reglementare a constituit temeiul impunerii taxei de poluare în sarcina reclamantului.

În consecință, Curtea consideră că incompatibilitatea dintre art. 110 TFUE și taxa de poluare din prezentul litigiu se impune a fi analizată prin prisma hotărârii Curții Europene de Justiție din cauza T., menționată anterior – hotărâre în care s-a reținut incompatibilitatea dintre art. 110 TFUE și reglementarea română a taxei de poluare conform OUG nr. 50/2008, în versiunea sa inițială.

2. 2.3. Caracterul posibil discriminatoriu al taxei de poluare:

În această privință, Curtea reamintește că însăși Curtea Europeană de Justiție a analizat taxa de poluare română incidentă în perioada 15.12._08 – respectiv astfel cum a fost reglementată de O.U.G. nr. 50/2008, în varianta inițială – și a reținut, prin Hotărârea T., (paragraful 58), că „din dosarul prezentat Curții rezultă fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre”.

Aceleași considerente au fost reluate de Curtea Europeană de Justiție și în Hotărârea N., expusă anterior (paragraful 26), în care s-a arătat că „o reglementare precum OUG nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre”.

Curtea reamintește obligativitatea respectării jurisprudenței Curții Europene de Justiție de către autoritățile naționale, inclusiv de organele judiciare, dar și de cele fiscale ale statelor membre ale Uniunii Europene.

În aceste condiții, Curtea nu poate decât să constată că reglementarea română analizată în hotărârea T. este aplicabilă și în prezenta cauză și că reclamantul a plătit taxa de poluare contestată în temeiul acestei reglementări.

În consecință, constatările Curții Europene de Justiție din cauza T. sunt deplin aplicabile în cauză și ele conduc la constarea încălcării art. 110 TFUE prin instituirea respectivei taxe în sarcina reclamantului.

Făcând trimitere la considerentele Curții Europene de Justiție din hotărârea T., Curtea reține că:

- din Hotărârea Nádasdi și Németh menționată nu rezultă în niciun fel că competența statelor în stabilirea regimului unor noi taxe este nelimitată;

- interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale;

- autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente;

- Art.110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare;

- având în vedere prezența necontestată a unor date statistice care demonstrează o scădere foarte considerabilă a înmatriculărilor de vehicule de ocazie importate în România de la . OUG nr. 50/2008, Curtea Europeană de Justiție a reținut că din dosarul cauzei rezultă fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.

- Curtea de Justiție a conchis, astfel, că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.

- având în vedere aceste constatări, Curtea de Justiție a reținut în hotărârea T. că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.

Dacă în paragraful 49 din Hotărârea din 5 decembrie 2006 – dată în cauzele reunite C-290/05 și C-333/05, Ákos Nádasdi, Curtea Europeană de Justiție a reținut că „o comparație cu autovehiculele de ocazie introduse în circulație în Ungaria înainte de . Legii privind taxa de înmatriculare nu ar fi relevantă. Articolul 90 CE nu are ca scop să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota sau baza de calcul a impozitelor existente”, Curtea constată că instanța supremă a Uniunii Europene a reținut – în hotărârea T. – că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE iar vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente.

Față de considerentele Hotărârii T., Curtea reține că art.110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.

Astfel, Curtea subliniază opinia exprimată de Curtea Europeană de Justiție, care a reținut că reglementarea menționată – respectiv OUG nr. 50/2008 – are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, având în vedere că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.

Prin urmare, raportându-se la concluziile Hotărârii T., Curtea constată că prezenta cauză nu diferă, sub aspectele analizate de Curtea Europeană de Justiție, de cauza deferită instanței de contencios european.

Astfel, ca și în Hotărârea T., se impune constatarea că vehiculul de ocazie importat de reclamant și caracterizat printr-un anumit grad de vechime și uzură este supus – în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea acestuia – unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.

În concluzie, în condițiile impozitării discriminatorii a autovehiculelor, impozitare care favorizează autovehiculele second hand de pe piața internă, Curtea reține caracterul întemeiat al acțiunii reclamantului și încălcarea art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

Consecința acestei constatări a fost indicată la punctul 5 din prezentele considerente, fiind în acord cu dispozitivul hotărârii Curții de Justiție a Comunităților Europene din 9 martie 1978, dată în cauza Administrazione delle finanze delloStato/Simmenthal, nr. C 106/77, în care s-a statuat că „judecătorul național însărcinat să aplice, în cadrul competenței sale, dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, lăsând, la nevoie, pe proprie răspundere, neaplicată orice dispoziție contrară a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.”

Date fiind această opinie explicită a Curții de Justiție a Comunităților Europene – a cărei jurisprudență este obligatorie pentru instanțele naționale în interpretarea dreptului comunitar – Curtea constată că este competentă să procedeze, în executarea obligației de a asigura realizarea efectului deplin al dreptului comunitar, la înlăturarea de la aplicare a oricărei dispoziții contrare a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.

În consecință, față de caracterul discriminatoriu al reglementării taxei de poluare aplicabile reclamantului, această reglementare urmează a fi înlăturată ca fiind în contradicție cu dispozițiile art. 110 TFUE.

Reținând incompatibilitatea taxei de poluare instituite în sarcina reclamantului cu dispozițiile art. 110 TFUE, Curtea reține temeinicia cererii de restituire a sumelor percepute cu titlul de taxă de poluare în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, în vederea reparării prejudiciului pricinuit reclamantului prin acest act nelegal.

2.2.4. Cu privire la invocarea articolului 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, Curtea precizează că articolul 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului are următorul conținut:

"Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.

Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor."

Curtea reamintește că în prezenta cauză, reclamantul critică legalitatea unei taxe care i-a fost impusă, susținând incompatibilitatea acesteia cu dispozițiile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană. Așadar, reclamantul nu a invocat încălcarea Convenției Europene a Drepturilor Omului, pentru ca pârâtele să își justifice conduita prin invocarea articolului 1 din Primul Protocol adițional la Convenție.

Așadar, obiectul acestui litigiu privește compatibilitatea taxei impuse reclamantului cu alte dispoziții decât cele din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, respectiv cu dispozițiile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, fiind necontestat de către reclamant că articolul 1 din Primul Protocol adițional la Convenție permite aplicarea unei astfel de taxe.

În consecință, reținând că articolul 1 din Primul Protocol adițional la Convenție nu are legătură cu cauza, Curtea nu poate lua în considerare nici acest argument al autorităților pârâte.

2.2.5. În privința cererii de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, cerere formulată de pârâta Administrația Finanțelor Publice Reșița, Curtea reține că în prezenta speță, raportul juridic dedus judecății constă în pretenția reclamantului de obligare a pârâtei la restituirea taxei de poluare plătită și contestată de reclamant.

Curtea constată, astfel că reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la restituirea taxei de poluare încasate de Administrația Finanțelor Publice Reșița.

Curtea precizează că din dispozițiile art. 1 alin. 1 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 rezultă în mod indiscutabil că sumele percepute de Statul Român cu titlul de taxă de poluare sunt virate în contul Administrației F. pentru Mediu și că această autoritate gestionează sumele respective.

Având în vedere aceste reglementări, Curtea reține că organele fiscale – Administrația Finanțelor Publice Reșița – au competențe limitate la calcularea, încasarea și soluționarea contestațiilor formulate de contribuabili împotriva acestor acte, iar competențele privind administrarea sumelor astfel încasate revin Administrației F. pentru Mediu.

Așadar, suma plătită de reclamant cu titlul de taxă de poluare a fost virată în contul Administrației F. pentru Mediu, pârâta Administrația Finanțelor Publice Reșița nefiind creditor bugetar în cazul raportului juridic născut cu prilejul plății de către reclamant a acestei taxe.

Curtea observă că, potrivit art. 60 alin. 1 Cod de Procedură Civilă, „partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretențiuni cu o cerere în garanție sau în despăgubire”.

Conform acestui text, chemarea în garanție este justificată pe existența unei obligații „în garanție sau în despăgubire” a Administrației F. pentru Mediu față de pârâtă.

Or, în condițiile în care instanțele judecătorești rețin nelegalitatea încasării de către organele fiscale a unor sume virate în contul Administrației F. pentru Mediu – se impune concluzia potrivit căreia Administrația F. pentru Mediu are obligația de a restitui sumele virate în contul său, în condițiile în care raportul juridic născut din plata taxei respective a fost anulat, nemaiexistând temei legal pentru reținerea acestei sume.

Date fiind acest considerente, Curtea apreciază ca fiind întemeiată cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu formulată de Administrația Finanțelor Publice Reșița, Administrația F. pentru Mediu având calitatea de debitor în raportul juridic dedus judecății, în care reclamantul a solicitat nu numai anularea unor acte administrative emise de pârâta Administrația Finanțelor Publice Reșița, dar și restituirea sumelor virate în contul chematei în garanție Administrația F. pentru Mediu cu titlul de taxă de poluare.

Pe de altă parte, Curtea constată că, deși instanța de fond a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Administrația Finanțelor Publice Reșița împotriva Administrației F. pentru Mediu, a obligat chemata în garanție să plătească pârâtei Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Reșița numai contravaloarea taxei de poluare, iar nu și contravaloarea dobânzilor legale solicitate de reclamant.

Or, Curtea subliniază caracterul accesoriu al dobânzilor legale în raport cu debitul principal, respectiv contravaloarea taxei de poluare. În măsura în care se reține temeinicia cererii de restituire a taxei de poluare, acordarea dobânzilor legale se impune pentru aceleași considerente. De vreme ce pârâta are dreptul de a recupera de la chemata în garanție contravaloarea taxei de poluare la care a fost obligată, aceleași temeiuri impun recunoașterea dreptului pârâtei de a recupera de la chemata în garanție și a dobânzilor legale calculate la taxa de poluare.

D. fiind caracterul accesoriu al dobânzilor, Curtea nu poate reține că plata acestora ar incumba exclusiv pârâtei, iar nu și chematei în garanție

În consecință, Curtea va obliga Administrația F. pentru Mediu la plata către pârâtă a oricăror sume pe care pârâta le va plăti reclamantului în temeiul prezentei hotărâri cu titlul de taxa de poluare și dobânzi legale, reținând că instanța de fond a pronunțat, sub acest aspect, o hotărâre netemeinică, prin respingerea chemării în garanție referitoare la dobânzile legale.

3.Soluția Curții de Apel Timișoara:

Față de aceste aspecte, Curtea apreciază că sunt incidente în cauză dispozițiile art. 304¹ Cod de Procedură Civilă, hotărârea instanței de fond fiind neîntemeiată sub aspectul limitării admiterii cererii de chemare în garanție la contravaloarea taxei de poluare și cu respingerea obligării Administrației F. pentru Mediu la plata dobânzilor legale solicitate de reclamant pârâtei.

În aceste condiții, Curtea va admite recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice Reșița împotriva sentinței civile nr. 196/10.02.2012, pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._ .

Astfel, Curtea va modifica sentința civilă recurată în sensul că va admite în totalitate cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu formulată de pârâta Administrația Finanțelor Publice Reșița și va obliga Administrația F. pentru Mediu la plata către pârâtă a oricăror sume pe care pârâta le va plăti reclamantului în temeiul prezentei hotărâri cu titlul de taxă de poluare și dobânzi legale.

Totodată, Curtea va menține în rest dispozițiile sentinței civile recurate, pentru motivele arătate anterior.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice Reșița împotriva sentinței civile nr. 196/10.02.2012, pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._ .

Modifică sentința civilă recurată în sensul că admite în totalitate cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu formulată de pârâta Administrația Finanțelor Publice Reșița și obligă Administrația F. pentru Mediu la plata către pârâtă a oricăror sume pe care pârâta le va plăti reclamantului în temeiul prezentei hotărâri cu titlul de taxă de poluare și dobânzi legale.

Menține în rest dispozițiile sentinței civile recurate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 19.02.2013.

PREȘEDINTEJUDECĂTORJUDECĂTOR

R. OLARUDIANA D. R. P.

GREFIER

M. L.

Red. RP – 18.03.2013

Tehnored LM –19.03.2013

2 expl/SM

Prima instanță – Tribunalul C.-S.

Judecător – I. M.

← Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr....		Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr.... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 7510/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 28/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 05/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr. 574/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr. 1827/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 7956/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 800/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 6376/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA