Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr. 574/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 574/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 19-02-2013 în dosarul nr. 452/108/2011
ROMÂ N I AOPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ – 18.07.2012
DECIZIA CIVILĂ Nr.574
Ședința publică din 19 februarie 2013
PREȘEDINTE: R. O.
JUDECĂTOR: D. D.
JUDECĂTOR: R. P.
GREFIER: M. L.
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamantul Județul A. prin Președintele Consiliului Județean A. în contradictoriu cu pârâtul A. G. împotriva sentinței civile nr.1355/17.04.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică de către grefier se constată lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, văzând lipsa părților și constatând că la dosar a fost promovată cerere de judecare în lipsă conform prevederilor art. 242 Cod procedură civilă, instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului A. la data de 21.01.2011, reclamantul Județul A. reprezentat prin Președintele Consiliului Județean A. a chemat în judecată pe pârâtul A. G. A. și a cerut să se constate că pârâtul are față de bugetul județului A. o datorie de 5.795 lei constând în drepturi bănești acordate necuvenit în anul 2009, nerestituite și obligarea acestuia la restituirea sumei acordate și a dobânzilor aferente acesteia, calculate până la data plății efective a sumei datorate.
Prin sentința civilă nr.1355/17.04.2012 pronunțată în dosar nr._ Tribunalul A. a admis în parte acțiunea principală precizată formulată de către reclamantul Județul A. prin Președintele Consiliului Județean A. contra pârâtului A. G. pentru pretenții, a obligat pârâtul la plata sumei de 5.795 lei reprezentând drepturi salariale acordate în 2009 către reclamant și a respins cererea pentru dobânzi la suma de mai sus.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că în perioada 12.04.2010 – 14.05.2010 s-a efectuat de către Curtea de Conturi a României – Camera de Conturi A. auditul financiar asupra contului anual de execuție al Consiliului Județean A. constatându-se ca fiind acordate necuvenit angajaților acestei instituții, atât funcționari publici, cât și personal contractual, drepturi bănești constând în indemnizații pentru igienă și sănătate și sume de reprezentare, dispunându-se recuperarea prejudiciului cauzat bugetului județului prin acordarea acestora, constatările auditului au fost materializate în procesul verbal de constatare încheiat la 14 mai 2010 iar în baza acestuia a fost emisă Decizia nr. S.80/2.06.2010, a Curții de Conturi a României – Camera de Conturi A., prin care s-a dispus conducătorului instituției să ia măsurile pentru stabilirea certă a întinderii prejudiciului estimat și recuperarea acestuia, astfel încât măsurile dispuse l-au vizat și pe pârâtul din cauza de față, care a ocupat funcția publică de consilier clasa I grad profesional superior în cadrul Serviciului Investiții al Direcției Tehnice Investiții din cadrul Consiliului Județean A., raportul de serviciu al acesteia încetând prin acordul părților începând cu data de 1.10.2009, potrivit dispoziției nr. 480/25.09.2009 emisă de Președintele Consiliului Județean A., și întrucât aceasta a beneficiat de drepturile menționate deja mai sus în baza contractului colectiv de muncă arătat și anume 3903 lei, indemnizație pentru igienă și sănătate și suma de 1892 indemnizație de reprezentare reclamantul a formulat acțiunea de față pentru recuperarea acestui prejudiciu, nemaifiind posibilă emiterea deciziei de imputare față de încetarea raporturilor de serviciu în modalitatea menționată.
S-a reținut că actele de control despre care s-a făcut vorbire mai sus ale Curții de Conturi a României – Camera de Conturi A. constituie temeiul care justifică pretențiile reclamantului din cererea introductivă de instanță în condițiile în care acestea au fost supuse cenzurii instanței de contencios administrativ și păstrate în integralitate prin sentința civilă nr. 337 din 9 februarie 2011, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ hotărâre judecătorească care a fost la rându-i păstrată prin decizia civilă nr. 1630 din 10 noiembrie 2011 a Curții de Apel Timișoara, pronunțată în același dosar, împrejurare care în mod vădit nu poate fi ignorată de către instanță în dosarul de față.
Or, astfel fiind, just a concluzionat reclamantul prin răspunsul la întâmpinare depus la dosar că în raport cu prevederile art. 14 alin. 3 din Legea nr. 273/2006, privind finanțele publice locale, și modalitatea în care a fost finalizat irevocabil litigiul din dosarul menționat în aliniatul precedent se impune cu necesitate concluzia că sumele ce i-au fost acordate pârâtului sunt necuvenite, caracter ce decurge din dezlegarea în drept pe care instanțele de judecată au dat-o cu privire la plățile efectuate de la bugetul județului A. în baza art. 16, 15 și 13 din Acordul – Contractul Colectiv de Muncă nr._/30.12.2008, ca fiind nelegale, care a intrat în puterea lucrului judecat.
Nu este lipsit de importanță a se reaminti de către tribunal că este atributul legiuitorului să stabilească atât categoria de drepturi salariale, parte fixă și parte variabilă a salariului, cât și cuantumul acestuia, astfel cum rezultă din prevederile Statutului funcționarilor publici, Codului muncii și Legii nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, care prevăd pe de o parte natura legală a drepturilor salariale, iar pe de altă parte interdicția ca prin contracte / acorduri de muncă să se stabilească drepturi de natură salarială care sunt atributul legiuitorului, în care sens au fost pronunțate și Deciziile Curții Constituționale nr. 818-820/2008 și nr. 838/2009.
În acest sens art. 12 alin. 1 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă prevede, pe de o parte, posibilitatea încheierii contractelor colective de muncă și pentru salariații instituțiilor bugetare, dar pe de altă parte, impune și obligația respectării interdicției negocierii de clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale și tot în acest sens art. 157 din Codul muncii stabilește că salariile se determină prin negocieri individuale sau/și colective între angajator și salariați sau reprezentanți ai acestora (alin. 1), dar conform alin. 2, „Sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative”.
Coroborarea acestor dispoziții legale conduce la concluzia că drepturile salariale ale personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat se stabilesc prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale, ceea ce nu împiedică salariații și sindicatul să stabilească prin negocieri colective, cu ocazia contractului colectiv de muncă drepturi salariale suplimentare, a căror finanțare se suportă exclusiv de către autoritatea/instituția publică din alte venituri decât cele ale statutului.
Contractul colectiv de muncă reprezintă, într-adevăr, legea părților, fiind opozabil părților contractante, care au obligația să îl respecte, dar, în același timp, aplicarea contractului colectiv de muncă se poate face doar cu respectarea celorlalte dispozițiile legale incidente în materia salarizării, și anume ale Legii nr. 188/1999 în privința funcționarilor publici și a Legii nr. 273/2006, argument susținut și de art. 9 al contractului colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 - 2010 înregistrat la Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei cu nr. 2895/21/29.12.2006, ce prevede obligația pentru sindicate și ministere de a purta negocieri cu guvernul pentru stabilirea fondurilor aferente personalului instituțiilor finanțate de la bugetul de stat și pentru constituirea surselor, înainte de adoptarea bugetului de stat, precum și în vederea modificării ulterioare a acestuia, în scopul salarizării și acordării celorlalte drepturi prevăzute în prezentul contract.
Or, instanțele de judecată, așa cum deja s-a arătat mai sus, au constatat că plata în anul 2008 către personalul contractual și funcționarii publici din cadrul Consiliului Județean A., deci și către reclamant, a indemnizațiilor pentru igienă și sănătate și a sumelor de reprezentare, din veniturile provenite de la bugetul de stat, s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 14 alin. 3 și art. 23 alin. 1 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale.
Potrivit alin. 3 al art. 14, „nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în bugetele prevăzute la art. 1 alin. 2 și nici nu poate fi angajată și efectuată din aceste bugete, dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială” iar art. 23 alin. 1 dispune că „Ordonatorii de credite au obligația de a angaja și de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor și destinațiilor aprobate pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituțiilor publice respective și cu respectarea dispozițiilor legale.”.
Dar prevederile art. 37 din Legea nr. 188/1999 instituie obligația autorităților și instituțiilor publice de a asigura funcționarilor publici condiții normale de muncă și igienă fără a determina un drept salarial cu acest titlu așa încât indemnizația reglementată sub acest aspect de părțile acordului colectiv de muncă nu putea fi achitată din resursele bugetului de stat or actele de control în discuție stabilesc fără niciun echivoc că plata acestor indemnizații a fost realizată din contul bugetar Titlul I „cheltuieli de personal” art. 10.01 „cheltuieli salariale în bani” ceea ce semnifică că plata indemnizațiilor a fost finanțată din venituri de la bugetul de stat.
În ce privește sumele de reprezentare, pentru ținuta vestimentară, chiar dacă ele au fost prevăzute în contract, acordarea lor este nelegală pentru că s-a făcut cu încălcarea art. 32 din Legea nr. 188/1999, cu modificările și completările ulterioare, care nu prevede acordarea unei sume de bani lunare, ci a uniformei în mod gratuit pentru funcționarii ce trebuie să poarte o astfel de ținută și în consecință și plata acestor sume din veniturile provenite de la bugetul de stat este nelegală, rezultând din aceleași acte de control că s-a utilizat contul bugetar Titlul I „cheltuieli de personal” grupa 10 aliniat 30 „alte drepturi salariale în bani”.
Pe cale de consecință, pentru toate considerentele expuse mai sus, văzând și dispozițiile art. 992 – 993 și art. 1092 din vechiul Cod civil, aplicabil pentru perioada pentru care se solicită restituirea sumelor nedatorate, invocate de către partea reclamantă prin precizarea depusă la dosar instanța a admis acțiunea formulată și precizată și a obligat pe pârât să plătească reclamantului 5795 lei reprezentând drepturi bănești acordate necuvenit.
S-a respins capătul de cerere de acordare a dobânzilor legale aferente calculate până la data plății efective a sumei datorate având în vedere că răspunderea civilă a pârâtei poate fi atrasă numai pentru diminuarea efectivă a patrimoniului unității, prejudiciul efectiv cauzat prin încasarea necuvenită a unor drepturi salariale în anul 2009 dar nu și pentru foloasele nerealizate care se vor adăuga, cum reiese din cererea reclamantului și calculată la soldul debitului de la data plății, deoarece în primul rând prejudiciul trebuie să fie real, cert, efectiv, actual și direct, condiții legale care nu sunt îndeplinite în speță și mai mult, pentru că acest așa zis prejudiciu viitor, beneficiu nerealizat constând în plata unor foloase nerealizate nu este dovedit a fi calculat la data pronunțării hotărârii.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul Județul A. solicitând admiterea recursului și modificarea hotărârii instanței de fond în sensul admiterii în tot a acțiunii și în ceea ce privește obligarea intimatului-pârât A. G., la plata dobânzilor legale aferente sumei de 5.795 lei, reprezentând drepturi salariate contractuale, acordate în mod necuvenit în anul 2009.
În motivare se arată că suma de 5.795 lei reprezintă indemnizații, acordate conform art. 16 alin. 5 și alin. 13 din Contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivelul Consiliului Județean A. și înregistrat la Direcția de Muncă, Solidaritate Socială și Familie A. sub nr. 248/30.12.2008, la care am pretins dobânzile legale, de la data plății acestor indemnizații și până la data restituirii integrale și efective a debitului, în acord cu cerințele impuse de Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi A..
Suma se compune din: suma de 3.903 lei, reprezentând indemnizația pentru sănătate și igienă, acordată trimestrial, în lunile martie, mai și iulie ale anului 2009 și suma de 1.982 lei, reprezentând indemnizația de reprezentare, acordată semestrial, în lunile aprilie și septembrie ale anului 2009, conform Tabelului conținând modul de calcul a sumelor încasate necuvenit (prejudiciul efectiv), depus la Tribunalul A. odată cu „Cererea de repunere pe rol a cauzei și Precizare de acțiune", înregistrată la data de 21.12.2011.
Apreciază că în mod nelegal, Tribunalul A. a respins cererea privind obligarea intimatului-pârât la plata dobânzilor legale, aferente sumei de 5.795 lei, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9, Cod procedură civilă.
În principal, instanța de fond a apreciat că răspunderea civilă a pârâtului poate fi atrasă numai pentru diminuarea efectivă a patrimoniului unității (prejudiciu efectiv cauzat prin încasarea de către acesta a unor drepturi salariale), nicidecum și pentru foloasele nerealizate, deoarece: prejudiciul trebuie să fie real, cert, efectiv, actual și direct - condiții, care a stabilit că nu sunt îndeplinite în cazul dobânzilor solicitate, respectiv așa zisul prejudiciu viitor, mai exact beneficiul nerealizat constând în plata unor foloasele nerealizate nu este dovedit, în sensul că nu este calculat la data pronunțării hotărârii.
Obiectul acțiunii vizează recuperarea întregului prejudiciu, compus din suma plătită intimatului-pârât, cu titlu de drepturi salariale, dar și din dobânzile aferente acestei sume, constând în foloase nerealizate, în valorificarea principiului reparării integrale a prejudiciului, consacrat de art. 1531, Noul Cod Civil, cât și în acord cu dispozițiile art. 119-120 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, care prevede că pentru orice sumă datorată bugetului de stat, după caz datorată bugetului unității administrativ-teritoriale, cu excepțiile prevăzute de art. 119, alin. 2 din actul normativ antemenționat, se datorează dobânzi.
Dacă, în ceea ce privește prejudiciul efectiv cauzat bugetului Județului A., prin plata celor două indemnizații, instanța a admis acțiunea, apreciind că sunt îndeplinite condițiile legale pentru angajarea răspunderii civile a fostului funcționar public, A. G., respectiv prejudiciul este real, cert, efectiv, actual și direct, în ceea ce privește foloasele nerealizate prin plata drepturilor salariale acordate în mod necuvenit, care de asemenea fac parte din prejudiciu, instanța de fond, în mod neîntemeiat, a apreciat că nu mai sunt îndeplinite aceste condiții.
În susținerea cererii arată faptul că recuperarea sumelor reprezentând dobânzi legale (foloase nerealizate) reprezintă o măsură impusă prin actul de imputare, respectiv prin Decizia nr. S 80/02.06.2010 a Camerei de Conturi a Județului A., fapt ce-i conferă un caracter cert și efectiv.
Caracterul cert al prejudiciului presupune că acesta este sigur, atât în privința existenței, cât și cu privire la posibilitățile de evaluare. Este întotdeauna cert prejudiciul actual, deci cel deja produs la data când se pretinde repararea lui, de asemenea cel viitor, care, deși nu s-a produs încă, este sigur că se va produce în viitor, el fiind astfel susceptibil de evaluare.
Câștigul nerealizat de recurentul-reclamant a fost în mod întemeiat pretins prin raportare la dobânda legală, care, în acord cu O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești (act normativ în vigoare la data la care a început calculul dobânzilor), respectiv în acord cu O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remunatorie și penalizatoare pentru obligații bănești, se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referință a Băncii Naționale a României. Potrivit prevederilor art. 3 din ultimul act normativ menționat, rata dobânzii de referință este stabilită prin hotărâre a Consiliului de administrație al acestei instituții, hotărâre ce se publică lunar în Monitorul Oficial al României. Acest fapt conferă posibilitatea cuantificării exacte a dobânzii legale aferentă sumei datorate, de la data acordării indemnizațiilor mai sus menționate și până la data restituirii efective a sumei.
Camera de Conturi a Județului A. a procedat la calculul dobânzilor, prin raportare la nivelul ratei dobânzii de referință a B.N.R.
Acest fapt rezultă din anexele nr. 4, 5, 6 și 8 la Procesul - Verbal de constatare din 14.05.2010, în care Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi a Județului A. a calculat aceste dobânzi, pentru fiecare din cele două indemnizații, de la data la care s-a făcut plata și până la data întocmirii actului de constatare.
Foloasele nerealizate au fost calculate pe baza ratei dobânzii de referință a B.N.R., de 6,5%, valabilă în luna mai 2010, comunicată prin Circulara B.N.R. nr. 15/03.05.2010 (pagina 3 și pagina 4 din procesul - verbal de constatare).
Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi a Județului A. a indicat în mod estimativ prejudiciul, prin dispozitivul Deciziei nr. S 80/02.06.2010, respectiv 1.239.873 lei, care cuprinde atât sumele plătite efectiv angajaților cu titlu de indemnizații, cât și foloasele nerealizate, în sumă de 76.559 lei, conform anexelor mai sus menționate.
Cuantumul final al dobânzilor urmează să fie calculat până la data restituirii efective și integrale a creanței. Se face trimitere, în acest sens, la prevederile art. 1531, Noul Cod civil, acest din urmă text instituind în favoarea creditorului principiul reparării integrale a prejudiciului.
în cazul foloaselor nerealizate solicitate, vorbim atât de un prejudiciul actual, produs deja la data când se pretinde repararea lui, cât și de un prejudiciu viitor, care curge până la data plății efective a debitului de către debitor, dată care nu poate fi anticipată.
Prin urmare, cuantificarea dobânzilor legale, constând din foloase nerealizate, este posibilă, determinarea acestuia făcându-se prin raportare la cuantumul dobânzii de referință a Băncii Naționale a României.
Nu poate constitui un motiv de respingere a cererii reclamantului, acela că beneficiul nerealizat constând în plata unor foloasele nerealizate nu este dovedit, în sensul arătat de instanța de fond, respectiv în sensul că nu este calculat la data pronunțării hotărârii, atâta timp cât acesta este determinabil, după un criteriu clar stabilit, respectiv cât timp, instanța de fond, nu a solicitat a se indica în mod specific întinderea exactă a cuantumului dobânzilor, la data pronunțării hotărârii.
Mai arată că intimatul-pârât a fost înștiințat că are obligația restituirii sumei solicitate prin acțiune, inclusiv a dobânzilor legale, prin transmiterea, în vederea asumării, a unui angajament de plată.
Întrucât suma pretinsă trebuie să acopere toate daunele produse bugetului Județului A., adică întreg prejudiciul, în componența mai sus arătată, și apreciind că foloasele nerealizate reprezintă un rezultat direct al plății nelegale efectuate în favoarea intimatului-pârât, solicită admiterea recursului și modificarea Sentinței civile nr. 1355/17.04.2012 în sensul admiterii, în tot, a acțiunii și a obligării intimatului-pârât, A. G. la plata dobânzilor legale reprezentând foloase nerealizate, calculate de la data plătii sumei de 5.795 lei și până la efectuarea integrală a plătii.
Legal citat, pârâtul intimat nu a formulat întâmpinare.
Analizând actele dosarului, criticile recurentului prin prisma dispozițiilor art. 304 din codul de procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041 din Codul de procedură civilă, Curtea de Apel constată următoarele:
Curtea reține că prin acțiunea promovată în fața instanței de contencios administrativ reclamantul a solicitat pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună obligarea pârâtului la restituirea sume de 5795 lei reprezentând drepturi bănești acordate necuvenit în anul 2009, precum și a dobânzilor legale aferente acestora calculate până la data plății efective a sumei datorate.
În fapt, Curtea reține că în perioada 12.04.2010 – 14.05.2010 Curtea de Conturi a României, prin Camera de Conturi A. a efectuat auditul financiar asupra contului anual de execuție al Consiliului Județean A., fiind constatate ca fiind acordate necuvenit funcționarilor publici și personalului contractual din cadrul acestei instituții drepturi bănești constând în indemnizații pentru igienă și sănătate și sume de reprezentare, dispunându-se recuperarea prejudiciului cauzat bugetului județului A..
Prin Decizia nr. S 80/02.06.2010 Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi A. a statuat obligația conducătorului instituției de a lua măsurile ce se impun pentru stabilirea întinderii prejudiciului și recuperarea acestuia.
Curtea constată că reclamantul din prezenta cauză a solicitat în fața instanței de contencios administrativ pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea deciziei anterior menționate, acțiune care a fost respinsă prin sentința civilă nr. 337/09.02.2011 pronunțată de Tribunalul A. și rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1630/10.11.2011 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara (filele 41-47 dosar fond).
Curtea reține că prin Dispoziția nr. 480/25.09.2009 s-a dispus că începând cu data de 01.10.2009 raportul de serviciul al pârâtului încetează prin acordul părților.
Față de împrejurarea că raportul de serviciu al pârâtului a încetat cu reclamantul, văzând că măsurile dispuse de Curtea de Conturi au rămas în ființă, Curtea constată că în mod corect reclamantul a promovat prezenta acțiune în contencios administrativ.
Curtea constată că prima instanță a admis în parte acțiunea, respingând capătul de cerere privind acordarea dobânzilor legale aferente sume de restituit având în vedere că răspunderea civilă a pârâtului poate fi atrasă numai pentru diminuarea efectivă a patrimoniului unității, prejudiciu efectiv cauzat prin încasarea necuvenită a unor drepturi salariale în anul 2009, însă nu și pentru foloasele nerealizate.
Față de obiectul acțiunii de față, Curtea constată că prima instanță în mod eronat a respins petitul privind acordarea dobânzilor legale.
Obligația pârâtului de plată a dobânzilor legale se impune în vederea respectării principiului reparării integrale a prejudiciului, consacrat în noul Cod civil, precum și în aplicarea dispozițiilor OG nr. 92/2003 care prevăd că pentru orice sumă datorată bugetului de stat, respectiv bugetului unității administrativ teritoriale, se datorează dobânzi.
Dobânda legală se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referință a BNR, raportat la prevederile OG nr. 9/2000.
Obligativitatea achitării de către pârât și a dobânzilor legale rezidă și din Anexele nr. 4,5,6 și 8 la procesul verbal de constatare din 14.05.2010 în cuprinsul cărora Curtea de Conturi a României – Camera de Conturi a județului A. a calculat astfel de dobânzi pentru fiecare dintre cele două indemnizații, de la data la care s-a făcut plata și până la data întocmirii actului de constatare.
Raportat la aspectele anterior precizate văzând și prevederile legale invocate, Curtea va admite recursul formulat, va modifica în parte sentința atacată în sensul că va obliga pârâtul la plata către reclamant și a dobânzii legale aferente sumei de 5795 lei reprezentând drepturi salariale contractuale, menținând în rest dispozițiile sentinței atacate.
Curtea va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de reclamantul Județul A. prin Președintele Consiliului Județean A. în contradictoriu cu pârâtul A. G. împotriva sentinței civile nr.1355/17.04.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ .
Modifică în parte sentința atacată în sensul că obligă pârâtul la plata către reclamant și a dobânzii legale aferente sumei de 5795 lei reprezentând drepturi salariale contractuale.
Menține în rest dispozițiile sentinței atacate.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 19 februarie 2013.
PREȘEDINTEJUDECĂTORJUDECĂTOR
R. OLARUDIANA D. R. P.
GREFIER
M. L.
Red. DD – 04.03.2013
Tehnored LM –05.03.2013
2 expl/SM
Prima instanță – Tribunalul A.
Judecător – I. D.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 05/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 555/2013.... → |
|---|
