Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr. 1827/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1827/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 02-04-2013 în dosarul nr. 2189/30/2012
ROMÂ N I AOPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ – 19.03.2013
DECIZIA CIVILĂ Nr.1827
Ședința publică din 2 aprilie 2013
PREȘEDINTE: R. P.
JUDECĂTOR: R. O.
JUDECĂTOR: D. D.
GREFIER: M. L.
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta P. E. împotriva sentinței civile nr.1778/30.05.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ în contradictoriu cu reclamantul intimat S. de P. Gătaia și pârâții intimați P. C., B. Karla E. M., M. R. și B. L. M., având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
Dată fără citarea părților.
Mersul dezbaterilor și concluziile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință de la termenul din 19 martie 2013 încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, dată la care instanța a amânat pronunțarea la 26 martie 2013 și respectiv 2 aprilie 2013.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului T. - Secția de Litigi de Muncă și Asigurări Sociale, la data de 27.07.2010 sub nr._, reclamantul S. de P. Gătaia în contradictoriu cu pârâta P. E. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 2480,15 lei, precum și a majorărilor de întârziere legale aferente acestei sume de la data de 05.02.2009 și până la recuperare, sume cu care a fost prejudiciată societatea reclamantă ca urmare a activității defectuoase desfășurată de pârâtă.
Prin precizarea de acțiune depusă pentru termenul de judecată din data de 24.11.2010, reclamantul a solicitat introducerea în cauză în calitate de pârâți a persoanelor care au semnat alături de pârâtă ordinul de plată sau care au acordat viza de control financiar preventiv, și anume P. C., B. C. E. M., M. R. și Băniaș L. M..
Prin încheierea de ședință din data de 10.12.2010 Tribunalul T. a admis excepția de necompetență funcțională și a trimis cauza la Registratura Tribunalului T. pentru repartizarea sa aleatorie la Secția de C. administrativ.
Prin încheierea de ședința din data de 25.03.2011 Tribunalul T. Secția de C. administrativ a trimis dosarul la Secția civilă a Tribunalului T. – litigii de muncă.
Prin Sentința civilă nr. 4568/PI/05.10.2011, pronunțată în Dosarul nr._, Tribunalul T. a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei B. Karla E. M. și, în consecință, a respins acțiunea față de aceasta, a admis în parte acțiunea precizată de către reclamantul Spitalului de P. Gătaia în contradictoriu cu pârâții P. E., P. C. și B. Karla E. M., a obligat pârâta P. E. la plata sumei de 2.480,15 lei, către reclamant cu titlu de despăgubiri și a respins acțiunea precizată față de pârâții P. C., M. R. si B. L. M., ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantul și pârâtele P. E. și B. Karla M. E., solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței atacate și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii în regres formulate de către S. de P. Gătaia, ca neîntemeiată.
Prin decizia nr. 517/15.02.2012 a Curții de Apel Timișoara s-au admis recursurile formulate de reclamant recurenta S. DE P. GĂTAIA și pârâtele recurente P. E. și B. C. E. M. si s-a dispus casarea cu trimitere Tribunalului T.-secția contencios administrativ si fiscal.
Prin sentința civilă nr.1778/PI/30.05.2012 pronunțată în dosar nr._ Tribunalul T. a admis în parte acțiunea formulată și precizată de reclamantul S. de P. Gătaia, în contradictoriu cu pârâții P. E., P. C., B. Karla E. M. și B. L. M., a obligat pârâta P. E. la plata către reclamant a sumei de 2480,15 lei, actualizată cu rata inflației de la data efectuării acestei plăți – 05.02.2009 și până la data plății efective, cu titlu de despăgubiri și a respins acțiunea precizata în contradictoriu cu pârâții B. Karla E. M., P. C., M. R. si B. L. M. ca neintemeiata.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că în speță, pârâta P. E. a ocupat funcția de manager la S. de P. Gătaia, în urma numirii prin Ordinul nr. 1601/2006, pe o perioadă de 3 ani.
După emiterea Ordinului de numire, între Ministerul Sănătății și pârâta P. E. s-a încheiat contractul de management nr. 307 din 14.12.2006 prin care pârâtei i-au fost stabilite atribuțiile și prerogativele desfășurării activității prin.
Tribunalul a reținut că, în baza relațiilor comerciale dintre reclamanta și . SRL, aceasta din urma transmite la data de 02.02.2009 un fax privind o factură proformă în valoare de 2.480,15 lei, reprezentând contravaloarea a 4 robineți și 4 rezistente marmită, iar pârâta în calitate de ordonator de credite, dispune achitarea acestei sume integral prin ordinul de plată nr. 29/05.02.2009, încălcându-se normele legale privind constituirea unei scrisori de garanție bancară pentru returnarea avansului în caz de nelivrare a bunurilor comandate, obligație prevăzută în Hotărârea Guvernului nr. 264/2003, care la art. 1 prevede că „ordonatorul de credite, în calitate de parte contractantă într-un contract de achiziție publică sau într-un contract de finanțare, are dreptul să efectueze plăți în avans către contractant, într-un procent de până la 30% din valoarea contractului, iar la art. 4 se prevede că „ordonatorul de credite are obligația de a solicita contractorului un instrument de garantare emis în condițiile legii de o societate bancară sau de o societate de asigurări”.
Garanția din instrumentul de garantare arătat trebuie să fie irevocabilă și să prevadă că plata garanției se va executa necondiționat, respectiv la prima cerere a beneficiarului, pe baza declarației acestuia cu privire la culpa persoanei garantate.
Garanția de returnare a avansului trebuie să fie acoperitoare atât pentru recuperarea avansului acordat, cât și pentru repararea prejudiciilor ce ar putea fi aduse prin imobilizarea fondurilor publice, în cazul neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare a obligațiilor contractuale ce derivă din acordarea avansului”, cu atât mai mult cu cat și dispozițiile art. 5 din același act normativ prevede că „ordonatorul de credite acordă avansul numai după constituirea garanției de returnare a avansului de către beneficiarii de avansuri care au această obligație și numai dacă sunt asigurate condițiile pentru începerea îndeplinirii obligațiilor rezultate din contract”.
In consecință, pârâta în calitate de ordonator de credite, nu avea voie să facă nici o plată în avans mai mare de 30% din valoarea facturii proforme și, totodată, avea obligația de a dispune constituirea unei scrisori de garanție conform actului normativ menționat, aceste obligații ale pârâtei rezultă și din contractul de management nr. 307/14.12.2006, respectiv la litera A 2.2 punctul 8 și 9 (fila 10 prim dosar).
Potrivit art. 2 cap. V din contractul de management. „managerul răspunde civil, contravențional, material și penal, după caz pentru nerespectarea prevederilor legale și pentru daunele produse spitalului prin orice acte contrare interesului acestuia.
Potrivit dispozițiilor OMFP nr. 1792/2003 „Ordonatorii de credite au obligația de a angaja și de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor și potrivit destinațiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituțiilor publice și cu respectarea dispozițiilor legale.” Această obligație ordonatorilor de credite este prevăzută de art. 22 alin. 1 din Legea 500/2002.
Referitor la temeiul răspunderii pârâtei, Tribunalul a reținut că instanța de recurs a stabilit că natura juridică a raportului dintre pârâta P. E. și Ministerul Sănătății Publice este aceea de raport de serviciu, determinată de numirea acesteia printr-un act administrativ, precum și de stabilirea atribuțiilor sale de manager și a răspunderii pentru modul de executare a acestora printr-un act administrativ, iar nu printr-un act juridic civil,. De altfel contractul de management a fost încheiat în vederea organizării și conducerii Spitalului de P. Gătaia, pe baza obiectivelor și a indicatorilor cuprinși în anexa de la contractul de management, în scopul furnizării de servicii medicale și alte servicii, respectiv în vederea prestării unui serviciu public, conform prevederilor art. 2 lit. c din Legea nr. 554/2004”.
Având în vedere că pârâta, în calitate de ordonator de credite a dispus la data de 02.02.2009 plata în avans privind o factură proformă în valoare de 2.480,15 lei, . SRL, cu în călcarea dispozițiilor legale mai sus enunțate, acțiunea reclamantei cu privire la pârâta P. E. apare ca fiind întemeiată urmând a fi admisă.
Referitor la calitatea în acre reclamantul formulează prezenta acțiune, față de împrejurarea că pârâta a încheiat contractul de management cu Ministerul Sănătății. Tribunalul a reținut că potrivit art. 52 alin. 8 din Legea 500/2002 „sumele reprezentând plăți în avans, efectuate potrivit alin. (7) și nejustificate prin bunuri livrate, lucrări executate și servicii prestate până la sfârșitul anului, în condițiile prevederilor contractuale, vor fi recuperate de către instituția publică care a acordat avansurile și se vor restitui bugetului din care au fost avansate. În cazul nelivrării bunurilor, neefectuării lucrărilor și serviciilor angajate pentru care s-au plătit avansuri, recuperarea sumelor de către instituția publică se face cu perceperea majorărilor de întârziere existente pentru veniturile bugetare, calculate pentru perioada de când s-au acordat și până s-au recuperat.”
Prin urmare reclamantului în calitate de instituție publică îi este recunoscută legitimarea procesuală activă de a acționa în vederea recuperării prejudiciului. Este adevărat că reclamantul poate solicita restituirea sumelor și a majorărilor de întârziere de la societatea care le-a încasat, iar în caz de recuperare, răspunderea pârâtei rămâne fără obiect. În cauză nu s-a făcut dovada că sumele au fost recuperate, iar pârâta răspunde pentru fapta sa în temeiul dispozițiilor legale mai sus enunțate precum și a contractului de management.
Referitor la ceilalți pârâți, tribunalul a reținut că în cauza nu s-a dovedit că aceștia prin fișa postului aveau obligați în ceea ce privește angajarea și utilizarea creditelor bugetare.
Față de aceste considerente, instanța a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta P. E. la plata către reclamat a sumei de 2480,15 lei, actualizată cu rata inflației, în vederea reparării integrale a prejudiciului de la data efectuării acestei plăți – 05.02.09 și până la data plății efective.
S-a lua act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta P. E., solicitând în principal, admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței rec urate, în sensul respingerii în totalitate a acțiunii în regres formulate de către S. de P. Gătaia, iar în subsidiar, admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii reclamantului și față de celelalte persoane care se fac vinovate de producerea prejudiciului.
În motivare se arată că, fundamentul de drept invocat de către reclamant în susținerea acțiunii sale este răspunderea civila contractuală.
Contractul de management, în baza căruia se solicită atragerea răspunderii contractuale a managerului P. E., este încheiat între aceasta din urmă și Ministerul Sănătății Publice, .și nu S. de P. Gătaia.
Or, doctrina a statuat că „dată fiind relativitatea efectelor contractului și în limitele acestei relativități, urmează să tragem concluzia că responsabilitatea contractuală va putea fi invocată numai de către părțile contractante. Terțele persoane, străine de contract, nu vor putea invoca răspunderea contractuală pentru acoperirea prejudiciilor pe care le-a avut de suferit ca urmare a neexecutării ori a executării necorespunzătoare a unui contract încheiat de alte persoane. Pentru acoperirea prejudiciilor suferite, terții vor putea apela, eventual, la răspunderea civilă delictuală, în măsura în care sunt întrunite condițiile pentru această răspundere"".
Prin urmare, având în vedere, pe de o parte, faptul că fundamentul pretenției reclamantului este răspunderea contractuală întemeiată pe un contract de management încheiat cu Ministerul Sănătății Publice, și, pe de altă parte, faptul că S. de P. Gătaia este un terț față de acest contract, acțiunea acestuia din urmă este greșit fundamentată și trebuia respinsă ca neîntemeiată raportat la cauza juridică invocată.
Astfel, S. de P. Gătaia, neavând calitate de parte în raportul contractual dintre P. E. și Ministerul Sănătății Publice, nu putea să își fundamenteze pretențiile pe răspunderea civilă contractuală, ci trebuia să își întemeieze acțiunea pe instituția răspunderii civile delictuale.
In consecință, a solicitat instanței să observe faptul că fundamentul legal al pretențiilor reclamantului, ce reprezintă cauza juridică a acțiunii civile deduse judecății, este greșit.
Se arata ca, raportat la principiul disponibilității, instanța nu poate să modifice din oficiu cauza juridică pe care reclamantul înțelege să își întemeieze pretențiile, motiv pentru care, în lipsa unei precizări din partea acestuia, instanța va trebui să se pronunțe în raport de cadrul fixat de reclamant.
Prin urmare, în contextul în care reclamantul și-a fundamentat pretențiile în mod greșit pe o anumită instituție juridică, cum este și cazul de față, instanța trebuia să se raporteze în pronunțarea soluției la această din urmă instituție și să dispună respingerea demersului reclamantului ca nefondat.
Deși a parcurs trei faze procesuale până în prezent, nicio instanță nu a fost în măsură să combată acest argument al subsemnatei, soluțiile fiind pronunțate fie cu ignorarea acestui argument, fie, ca în cazul instanței ce a pronunțat hotărârea recurată, fără a prezenta argumente de natură a combate eficient această apărare.
Instanța a cărei hotărâre a înțeles să o recureze pe calea prezentului a apreciat că reclamantului îi este recunoscută legitimarea procesuală activă prin raportare la prevederile art. 52 alin. 8 din Legea nr. 500/2002. Or, acest text de lege nu schimbă cu nimic situația prezentată mai sus, cauza juridică impunându-se a fi tot răspunderea civilă delictuală, nu cea contractuală, indiferent de textele legale care dădeau legitimare procesuală activă reclamantului. Subsemnata nu am contestat legitimarea procesuală activă a acestuia, ci am afirmat că fundamentul legal al pretențiilor reclamantului este greșit indicat ca fiind răspunderea civilă contractuală, în contextul în care subsemnata nu am avut un raport contractual cu acesta.
În al doilea rând, textele de lege pe care s-a întemeiat reclamantul în fundamentarea acțiunii sale nu pot fi invocate față de pârâtă. Astfel, art. 52 alin. 8 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice prevede într-adevăr că sumele reprezentând plăți în avans se vor recupera dacă bunurile nu au fost livrate, însă nu de la ordonatorul de credite, ci de la persoana în favoarea căreia s-a efectuat plata.
Toate textele legale invocate de către reclamant în susținerea acțiunii, care se referă la recuperarea sumelor de bani acordate cu titlu de avans, vizează recuperarea de la beneficiarul avansului, nicidecum de la ordonatorul de credite.
Or, în aceste sens, a învederat faptul că S.C. RO-D. GROUP S.R.L. se află în prezent în procedura insolvenței, iar reclamantul s-a înscris la masa credală cu creanța constând în suma de 2.480,15 lei, reprezentând suma de bani achitată în avans acesteia pentru bunurile nelivrate.
Astfel, apare ca neavenită, sau cel puțin prematură, acțiunea în daune exercitată împotriva subsemnatei, în contextul în care reclamantul urmează să își recupereze suma de bani direct de la societatea păgubitoare, fiind inadmisibil să își recupereze acest debit de două ori.
Acesta a fost și motivul pentru care a formulat cererea de suspendare în prezenta cauză, pentru a se evita recuperarea de două ori a aceleiași sume în cadrul a două proceduri distincte, întrucât în urma soluționării dosarului privind falimentul S.C. RO-D. GROUP S.R.L., se va stabili dacă suma mai trebuie pretinsă și de la subsemnata.
Prin urmare, apreciază că, în primul rând, S.C. RO-D. GROUP S.R.L. se face răspunzătoare de prejudiciul creat în patrimoniul reclamantului, motiv pentru care acesta s-a și înscris pe tabelul creanțelor în procedura insolvenței împotriva acestei societăți comerciale.
In al doilea rând, dacă pârâta s-ar fi făcut vinovată de existența acestui prejudiciu în patrimoniul spitalului, cu siguranță organele de control abilitate, care au desfășurat deja acțiuni de control în cadrul Spitalului de P. Gătaia, ar fi sancționat-o contravențional pentru încălcarea normelor legale invocate de către reclamant.
In sprijinul nevinovăției a învederat instanței faptul că plata sumei de bani solicitate s-a efectuat în avans deoarece S.C. RO-D. GROUP S.R.L. era singurul furnizor de asemenea bunuri din țară și nu efectua livrări de bunuri decât cu plata prețului în avans, aceasta fiind singura modalitate în care S. de P. putea intra în posesia bunurilor necesare.
De asemenea, în ceea ce privește solicitarea subsidiară a pârâtei, a învederat instanței faptul că reclamantul s-a îndreptat în mod eronat doar împotriva pârâtei pentru recuperarea sumelor de bani solicitate, omițând aspectul vizării plăților efectuate în baza Ordinului de plată nr. 29/05.02.2009 de către controlul financiar preventiv.
Apreciază că și persoana care a vizat plățile efectuate în baza acestor contracte acesta se face răspunzător de prejudiciul cauzat reclamantului prin aceea că a acordat viza de control financiar propriu documentului în baza căruia s-a efectuat plata.
Astfel, potrivit prevederilor art. 10 alin. 5 din Ordonanța nr. 119/1999, „Persoanele în drept să exercite controlul financiar preventiv propriu răspund, potrivit legii, în raport de culpa lor, pentru legalitatea, regularitatea și încadrarea în limitele creditelor bugetare sau creditelor de angajament aprobate, după caz, în privința operațiunilor pentru care au acordat viza de control financiar preventiv propriu".
Pe cale de consecință, consideră că nu pot fi trasă la răspundere în mod singular pentru acoperirea unui prejudiciu care a fost creat și prin culpa altor persoane.
Legal citat, reclamantul intimat S. de P. Gătaia, nu a formulat întâmpinare, însă prin concluziile scrise depuse la dosar a solicitat respingerea recursului formulat recurenta P. E. și menținerea ca temeinica și legală a sentinței civile nr.l77/PI/CA din 30 mai 2012 prin care recurenta P. E. a fost obligată la plata sumei de 2480,15 lei, actualizată cu rata inflației de la data producerii prejudiciului ( 05.02.2009 ) și până la data plății efective.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate de către recurent cât și în conformitate cu dispozițiile art.3041 Cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:
Cu privire la competența instanței de contencios administrativ, Curtea constată că această problemă a fost rezolvată prin Decizia civilă nr. 517/15.02.2012, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – Secția litigii de muncă și asigurări sociale, prin care s-a constatat că se impune soluționarea acțiunii de către instanța de contencios administrativ și fiscal, având în vedere că, deși funcția de manager ocupată de pârâta P. E. nu este menționată în Anexa I lit.c) a Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, temeiul în baza căruia se poate angaja răspunderea materială a acesteia este contractul de management, care este un act administrativ, atrăgând competența instanței de contencios administrativ.
Totodată, instanța de control judiciar a apreciat că se impune soluționarea cauzei privind și pe pârâta B. Karla E. M. – deși aceasta avea încheiat un contract de muncă – pentru a se asigura o judecată unitară a cauzei și pentru a se evita pronunțarea unor hotărâri contradictorii.
Având în vedere cele stabilite prin hotărârea irevocabilă citată, Curtea constată că nu mai este posibilă examinarea competenței instanței de contencios administrativ, opunându-se puterea de lucru judecat decurgând din Decizia civilă nr. 517/15.02.2012.
Cu privire fondul cauzei, Curtea reține că în prezenta cauză, reclamantul S. de P. Gătaia a chemat în judecată pârâta P. E. – fost manager al spitalului reclamant până la data de 14.12.2009 solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 2480,15 lei, precum si a majorărilor de întârziere aferente acestei sume de la data de 05.02.2009 si pana la recuperare.
Prin precizarea de acțiune depusa pentru termenul din 24.11.2010 in cadrul dosarului nr._ reclamantul a menționat ca înțelege sa introducă in cauza in calitate de parați pe B. Karla E. M., P. C., M. R. si B. L. M..
Curtea constata ca prima instanța a admis in parte acțiunea reclamantului, a obligat pe parata P. E. la plata sumei de 2480,15 lei, actualizata cu rata inflației de la data efectuării acestei plați si pana la data plații efective si a respins acțiunea precizata in contradictoriu cu parații B. Karla E. M., P. C., M. R. si B. L. M. ca neîntemeiata.
Raportat la recursul promovat de parata P. E., Curtea constata ca reclamantul apreciază ca parata, in calitate de manager al Spitalului a desfășurat activități defectuoase care au prejudiciat reclamantul. Astfel, reclamantul arata ca in temeiul relațiilor contractuale cu S. . SRL a transmis prin fax factura proforma nr. 7 in valoare de 2.480, 15 lei, factura care reprezintă contravaloarea a 4 robinete si a 4 rezistente marmita.
Se menționează ca la data de 05.02.3009 reclamantul a achitat cu OP nr.29 contravaloarea facturii, ordinul de plata fiind semnat de parata, plata facturii facondu-se in avans cu nerespectarea dispozițiilor legale, fora constituirea unei scrisori de garanție bancara pentru returnarea avansului in caz de nelivrare a bunurilor comandate. Deși s-a efectuat plata, . SRL nu si-a îndeplinit obligațiile sale contractuale, aspect sesizat si de Curtea de Conturi, ca urmare a controlului de audit financiar.
Reclamantul menționează ca prin procesul verbal de constatare din data de 14.04.2010 întocmit de Curtea de Conturi s-a reținut de câtre organele de control ca au fost nesocotite de câtre parata dispozițiile HG nr.264/2003. Reclamantul apreciază ca parata este vinovata de producerea acestui prejudiciu, in calitate de manager al spitalului si implicit de ordonator secundar de credite.
Curtea retine ca pârâta P. E., în calitate de manager al unității spitalicești, își desfășura activitatea în baza contractului de management semnat cu Ministerul Sănătății Publice, reprezentat prin ministru E. N., contract depus la filele 8-16 dosar_ .
Cu privire la situația pârâtei-recurente P. E., Curtea constată că în recurs aceasta a reiterat argumentul conform căruia, deși fundamentul de drept invocat de către reclamant în susținerea acțiunii sale este răspunderea civilă contractuală, contractul de management în baza căruia se solicită atragerea răspunderii contractuale a managerului P. E. este încheiat între aceasta din urmă și Ministerul Sănătății Publice, și nu cu S. de P. Gătaia.
Examinând acest motiv de recurs, Curtea constată că temeiul acțiunii în justiție promovată împotriva pârâtei P. E. l-a reprezentat răspunderea contractuală decurgând din Contractul de management semnat cu Ministerul Sănătății Publice.
Raportat la conținutul contractului de management, Curtea constată că reclamantul S. de P. Gătaia nu este parte în acel contract, iar obligațiile reclamantei au fost stabilite având drept creditor contractual Ministerul Sănătății Publice.
Nici o dispoziție din acest contract nu confirmă că S. reclamant ar avea dreptul de a exercita acțiunile în justiție în numele sau pentru Ministerul Sănătății Publice, după cum nu rezultă nici faptul că Ministerul Sănătății Publice ar fi semnat contractul de management în numele Spitalului reclamant.
Dimpotrivă, modul de redactare a contractului de management atestă faptul că Ministerul Sănătății Publice a înțeles să exercite personal drepturile ce rezultă din acel contract, independent de acțiunile spitalului al cărui manager îl numește prin acel contract.
Din acest punct de vedere, este lipsit de relevanță faptul că pârâta P. a îndeplinit, în temeiul acestui contract, funcția de manager al spitalului reclamant, întrucât acest fapt nu poate constitui o probă în sensul calității reclamantului de parte în contractul de management. Faptul că o parte contractuală – respectiv o autoritate publică centrală – numește un conducător al unei instituții din subordinea sa nu poate echivala cu transmiterea automată a drepturilor pe care a înțeles să și le constituie prin contractul respectiv, în lipsa unei stipulații exprese.
Curtea subliniază că răspunderea întemeiată pe dispozițiile din Codul muncii este una de natură contractuală, ceea ce presupune existența unui raport de muncă între părțile din contract – iar contractul de management invocat în speță nu diferă, din acest punct de vedere, de un contract de muncă, indiferent de faptul că numirea s-ar fi făcut printr-un act administrativ. Or, contractul de management din speță este încheiat între Ministerul Sănătății Publice și pârâta P., iar reclamantul S. de P. Gătaia nu este parte în acel contract.
Or, conform art.270 alin.1 Codul Muncii (art. 254 după republicarea din Monitorul Oficial nr. 345 din 18 mai 2011), „salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor”.
În speță, deși reclamantul S. de P. Gătaia îi impută pârâtei P. E. o pagubă pricinuită în legătură cu activitatea acesteia de manager al reclamantului și din pretinsa vină a pârâtei, Curtea constată că, potrivit contractului de management, Ministerul Sănătății Publice are calitatea de angajator și de titular al drepturilor decurgând din acest contract – situație atipică, în condițiile în care activitatea pârâtei s-a desfășurat la S. de P. Gătaia, constând în exercitarea unei funcții de conducere la acest spital
Având în vedere cele arătate mai sus, Curtea constată că – în condițiile în care pârâta P. E. avea un raport de muncă în temeiul căruia a pricinuit un prejudiciu reclamantului, responsabilitatea contractuală va putea fi invocată numai de către părțile contractante, respectiv de Ministerul Sănătății Publice.
Raportat la cele arătate mai sus, Curtea constată că hotărârea instanței de fond este nefondată în ceea ce privește obligarea pârâtei P. E. la repararea prejudiciului pricinuit reclamantului S. de P. Gătaia în temeiul contractului de management încheiat de pârâtă cu Ministerul Sănătății Publice.
Raportat la această constatare, Curtea reține că nu se mai impune analizarea celorlalte critice aduse în recurs de pârâta P. E., în condițiile în care soluția care se impune este aceea a respingerii acțiunii în justiție formulată împotriva acestei pârâte.
Curtea reține, așadar, că este incident în cauză motivul de recurs prevăzut de art. 304 punctul 9 Cod de Procedură Civilă.
Având în vedere cele arătate mai sus, în conformitate cu art. 312 alin. 1 și 3 Cod de Procedură Civilă, apreciind că este întemeiat recursul formulat de pârâta P. E. împotriva sentinței civile atacate, Curtea îl va admite.
În consecință, Curtea, rejudecând cauza, va modifica in parte sentința civilă recurată în sensul că va respinge acțiunea formulată de reclamantul S. de P. Gătaia în contradictoriu cu pârâta P. E.. Curtea va menține in rest dispozițiile sentinței atacate.
Curtea va lua act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de pârâta P. E. în contradictoriu cu reclamantul intimat S. de P. Gătaia și pârâții intimați P. C., B. Karla E. M., M. R. și B. L. M. împotriva sentinței civile nr.1778/30.05.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ .
Modifică în parte sentința atacată în sensul că respinge acțiunea formulată împotriva pârâtei P. E..
Menține în rest dispozițiile sentinței atacate.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pronunțată în ședință publică azi, 2 aprilie 2013.
PREȘEDINTEJUDECĂTORJUDECĂTOR
R. PĂTRURODICA O. D. D.
GREFIER
M. L.
Red. DD – 14.05.2013
Tehnored LM- 14.05.2013
2 expl
Prima instanță – Tribunalul T.
Judecător – F. P.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 555/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 7956/2013.... → |
|---|
