Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1353/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1353/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 20-03-2013 în dosarul nr. 4198/108/2012
ROMÂNIA
Curtea de Apel Timișoara
Secția C. Administrativ și Fiscal operator – 2928
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1353
Ședința publică din 20 martie 2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: M. O. G.
JUDECĂTOR: C. B. N.
JUDECĂTOR: A. R. S.
GREFIER: L. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice C. împotriva sentinței civile nr. 3832/02.10.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ în contradictoriu cu reclamantul intimat F. I. și chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu București.
La apelul nominal se prezintă pentru reclamantul intimat avocat C. E., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care reprezentantul reclamantului intimat depune la dosar delegație avocațială, dovada achitării onorariului avocațial și concluzii scrise și, nefiind cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul reclamantului intimat solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3832/02.10.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, prima instanță a admis acțiunea formulată de reclamantul F. I. împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice C. pentru restituire taxa auto, a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice C. la restituirea sumei de 4511 lei cu titlu de taxă de poluare și a dobânzilor aferente conform art.124 din Codul de procedură fiscală, a admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu și a obligat chemata în garanție să plătească suma de 4511 lei reprezentând taxa de poluare și a dobânzilor aferente conform art.124 din Codul de procedură fiscală către pârâta Administrația Finanțelor Publice C.. Totodată, a obligat pârâta la plata sumei de 39,3 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că taxa de poluare, reglementată de O.U.G. nr. 50/2008, este contrară dispozițiilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene. Conform jurisprudenței stabile a Curții de Justiție a Uniunii Europene, contribuabilii au dreptul la rambursarea impozitelor și taxelor prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european. Rațiunea acestui drept constă în aceea că un stat membru nu poate profita, iar contribuabilul nu poate suferi o pierdere, ca urmare a aplicării unei dispoziții fiscale naționale incompatibile cu dreptul european. Potrivit aceleiași Curți internaționale, regulile privind rambursarea sumelor încasate cu încălcarea dreptului european sunt reguli naționale, care trebuie să respecte principiul echivalenței și principiul efectivității. Tribunalul a avut în vedere că, în interpretarea art. 110 din Tratat, s-a pronunțat Curtea de Justiție a Uniunii Europene, printre altele, în cauzele T. și N. contra României. Astfel, potrivit jurisprudenței Curții, art. 110 trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit, încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie, cumpărate în alte state membre, fără, însă, a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie, având aceeași vechime și aceeași uzură, de pe piața națională. Așadar, taxa de poluare instituită prin O.U.G. nr. 50/2008, atât în varianta inițială a actului normativ, cât și în modificările și completările ulterioare ale acestuia, este discriminatorie, având ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
În momentul în care un stat devine membru al Comunității – România devenind membră în anul 2007 –, întregul sistem juridic comunitar este încadrat în ordinea națională de drept și devine în mod direct aplicabil în statul respectiv. Or, a nu da curs celor două principii importante ale dreptului comunitar, respectiv principiul supremației dreptului comunitar și al efectului direct, ar însemna ca statul membru să nu răspundă față de conaționalii săi de încălcarea dispozițiilor de drept comunitar. Ca urmare, constatând că instituirea taxei de poluare s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, cererea reclamantului este admisibilă, taxa de poluare achitată de acesta fiind în contradicție cu legislația europeană în materie. Potrivit art. 124 Cod procedură fiscală, pentru sumele de restituit/rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă, calculată la nivelul majorărilor de întârziere prevăzute de acest act normativ, iar acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor, solicitare formulată în cauză.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție, judecătorul fondului a avut în vedere faptul că obligația de garanție îi revine Administrației F. pentru Mediu București, în temeiul O.U.G. nr. 50/2008, în măsura stabilirii în concret a răspunderii pârâtei în raportul juridic administrativ dedus judecății, care nu se face responsabilă (culpabilă) de emiterea deciziei de calcul a taxei pe poluare, fiind de necontestat că taxa încasată de organul fiscal s-a făcut venit la bugetul acestei instituții, fiind, așadar, legal ca chemata în garanție, care a beneficiat efectiv de taxă, să suporte în final toate consecințele restituirii.
Împotriva sentinței de mai sus a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A. – Administrația Finanțelor Publice C., solicitând modificarea ei, în sensul respingerii acțiunii reclamantei, considerând că hotărârea tribunalului este netemeinică și nelegală.
Recurenta a reiterat cele învederate prin întâmpinarea formulată în primă instanță, în sensul că din expunerea de motive a O.U.G. nr. 50/2008 rezultă că adoptarea acestui act normativ a avut, printre alte motivații, și necesitatea respectării legislației europene: „în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene, având în vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale, în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul public și constituie situații de urgență și extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată, în temeiul art.115 alin. 4 din Constituția României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență (...)”. Prin acest act normativ, România s-a aliniat tendinței internaționale de a fundamenta politica de mediu pe principiul „poluatorul plătește”. Așa cum este reglementată prin O.U.G. nr. 50/2008, taxa de poluare este legală, în conformitate cu normele de drept comunitar, nefiind contestată de Comisia Europeană sau de vreun alt organism comunitar. Îndeplinind aceste cerințe, este evident că taxa plătită de reclamantul intimat este temeinică, legală și în conformitate cu normele comunitare, ea neputând fi restituită nici la cererea părții și nici în alt mod, fiind întrunite toate condițiile funcționalității și legalității, acțiunea introductivă trebuind a fi respinsă.
Rezultă, dintr-o jurisprudență constantă, că art. 90 primul paragraf este încălcat doar atunci când impozitul aplicat produsului din import și cel aplicat produsului național similar sunt calculate diferit, după metode diferite, care conduc, fie chiar și în cazuri limitate, la un impozit mai mare aplicat produsului din import. Așadar, pentru aplicarea art. 90 și în special în vederea comparării regimului de impozitare a autovehiculelor de ocazie importate cu cel al autovehiculelor de ocazie cumpărate pe teritoriul național, care constituie produse similare sau concurente, este necesar să se ia în considerare nu numai valoarea impozitului intern care se aplică direct sau indirect produselor naționale și produselor importate, ci și baza de impozitare și modalitățile de percepere a impozitului în cauză. Deci, instanța de fond ar fi trebuit să aibă în vedere probe din care să rezulte indubitabil că taxele pe care le aplică statul român sunt superioare celor din statul din care reclamantul intimat și-a achiziționat autoturismul. În concluzie, discriminarea pretinsă între înmatricularea autoturismelor de pe piața internă și cele fabricate într-un alt stat membru U.E. nu există din moment ce orice autoturism, indiferent că este fabricat în România sau în alt stat membru, este supus acestei taxe de poluare. Rezultă neechivoc compatibilitatea reglementărilor interne cu cerințele și practica comunitară, drept pentru care soluția instanței de fond este nelegală.
Recurenta a criticat hotărârea instanței de fond și cu privire la obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, apreciind că prin admiterea cererii de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, în condițiile art. 60 Cod procedură civilă, acesta este partea care a căzut în pretenții, care trebuie să fie obligată, implicit, să plătească reclamantului și cheltuielile de judecată, potrivit art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă.
Prin concluziile scrise, reclamantul intimat F. I. a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.
Examinând recursul declarat în cauză, atât prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor art. 304 și art. 3041 din Codul de procedură civilă, cât și din oficiu, în baza art. 306 alin. 2 din același cod, Curtea constată că acesta nu este fondat și se impune a fi respins, pentru următoarele considerente:
Taxa plătită de reclamantul intimat a fost calculată în temeiul O.U.G. nr. 50/2008.
Raportat la prevederile acestei ordonanțe, taxa este legală. În schimb, ea încalcă dispozițiile art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, așa cum este el interpretat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene. Potrivit acestui text, niciun stat membru nu poate impune, direct sau indirect, asupra produselor provenind din alte state membre, impozite sau taxe interne care nu sunt percepute, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Prin Hotărârea din 7 aprilie 2011 pronunțată în dosarul nr. C-402/09 (cauza T. vs. România) Curtea de la Luxemburg a stabilit că „art. 110 din Tratat trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceiași vechime și aceiași uzură de pe piața națională”. Or, O.U.G. nr. 50/2008 stabilește o taxă care se aplică cu ocazia primei înmatriculări în România a unor autovehicule, inclusiv a celor de ocazie cumpărate din alte state membre U.E., fără să stabilească o taxă pentru autovehiculele de ocazie având aceiași vechime și aceiași uzură, aflate deja în circulație pe teritoriul României la data instituirii taxei (și pentru care, deci, nu s-a plătit taxa). Procedând astfel, statul român descurajează cumpărarea de autovehicule de ocazie din alte state membre ale U.E. prin faptul că face să fie mai avantajoasă cumpărarea autovehiculelor de ocazie similare, ca vechime și uzură, deja înmatriculate pe teritoriul României. În consecință, instanța este chemată să stabilească dacă O.U.G. nr. 50/2008, încălcând art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, mai poate constitui bază legală pentru taxa plătită de reclamant.
Cu privire la această chestiune, Curtea are în vedere faptul că, prin Legea nr. 157/2005, România a ratificat Tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană. Efectele acestei ratificări sunt reglementate de art. 148 alin. 2 din Constituția României, conform cărora, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, iar potrivit alin. 4, Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2. Așadar, în măsura în care există neconcordanță între legea internă, în speță O.U.G. nr. 50/2008, și Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, instanțele române trebuie să aplice cu prioritate legislația comunitară, ceea ce tribunalul a și făcut.
Consecința este aceea că, dincolo de orice considerente legate de aplicarea legii române (legate de lipsa procedurii prealabile, de tardivitatea ei sau, pe fondul pricinii, de aplicarea O.U.G. nr. 50/2008), taxa este nelegală raportat la art. 110 din acest Tratat, așa cum este el interpretat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, motiv pentru care în mod justificat a fost restituită de prima instanță. De asemenea, taxa fiind nelegal percepută, tribunalul a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 124 Cod procedură fiscală, referitor la dobânda fiscală.
Nici criticile referitoare la obligarea instituției pârâte la suportarea cheltuielilor de judecată și nereducerea cuantumului acestora nu sunt întemeiate, raportat la art. 274 din codul de procedură civilă - care, în alin. 1, statuează că partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată. Or, partea căzută în pretenții în litigiul pendinte este tocmai instituția recurentă, așa încât în mod legal prima instanță a dispus obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată solicitate de reclamant (între acesta și chemata în garanție, neexistând, de altfel, niciun raport procesual).
Reținând culpa procesuală a recurentei, sub aspectul încasării nelegale a taxei de poluare, ceea ce a necesitat inițierea prezentului demers juridic de către reclamantul intimat, Curtea, în temeiul art. 274 Cod procedură civilă, va obliga instituția pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 600 lei, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice C. împotriva sentinței civile nr. 3832/02.10.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ .
Obligă pe pârâta recurentă la plata către reclamantul intimat F. I. a sumei de 600 lei, cu titlu de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 20.03.2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
M. O. G. C. B. N. A. R. S.
Grefier,
L. B.
Red. G.M.O./15.04.2013
Dact. B.L.G./19.04.2013 / 2 ex.
Prima instanță – Tribunalul A.
Judecător –I. D.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3501/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 7340/2013.... → |
|---|
