Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 6398/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 6398/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 10-07-2013 în dosarul nr. 5854/108/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
Secția contencios administrativ și fiscal
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 6398
Ședința publică din data de 10 iulie 2013
PREȘEDINTE: C. L.
JUDECĂTOR: Dr. C. P.
JUDECĂTOR: C. M. Dica
GREFIER: F. B.
Pe rol se află judecarea recursului declarat de către pârâta-recurentă Direcția Generală a Finanțelor Publice A. în reprezentarea Administrația Finanțelor Publice C. împotriva sentinței civile nr. 4961/15.11.2012, pronunțată de către Tribunalul A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanta-intimată . A., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamanta-intimată avocat B. D., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de taxă de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanta reclamantei-intimate depune la dosar încheierea pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, în Camera de Consiliu din 10.07.2013.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată procesul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamantei-intimate solicită respingerea recursului ca nefondat, conform concluziilor scrise depuse la dosar, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 800 lei, reprezentând onorariu de avocat.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată că, prin sentința civilă nr. 4961/15.11.2012, pronunțată în dosarul nr._, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea dată în Camera de Consiliu din 10.07.2013, Tribunalul A. a admis excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii A. și a respins acțiunea reclamantei . împotriva acestei pârâte.
A respins cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, formulată de pârâta Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii A., ca rămasă fără obiect.
A admis acțiunea în contencios administrativ fiscal exercitată de reclamanta . împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice C..
A obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice C. să îi restituie reclamantei suma de 8.459 lei, achitată prin ordinul de plată nr. 79/18.11.2008, reprezentând taxă de poluare, actualizată cu dobânda calculată în conformitate cu art. 124 Cod procedură fiscală, începând cu ziua următoare termenului de 45 de zile de la data înregistrării în evidența pârâtei: 14.08.2012, a cererii reclamantei de restituire a taxei.
A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 839,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, că, în data de 07.05.2008, reclamanta a cumpărat autoturismul marca Porsche, tip Cayenne Turbo, categorie auto M1, norme de poluare E4, . WP1ZZZ9PZ4LA85069, an de fabricație 2004, înmatriculat în Germania la data de 06.04.2004. Pentru a-l înmatricula în România, Administrația Finanțelor Publice C. a pretins reclamantei plata sumei de 8.459 lei, emițând decizia de calcul al taxei pe poluare nr._/18.11.2008. Reclamanta a plătit această sumă cu ordinul de plată nr. 79/18.11.2008, iar autoturismul cumpărat de aceasta a fost reînmatriculat în România.
La data de 14.08.2012 reclamanta a adresat Administrației Finanțelor Publice C. o cerere de restituire a taxei de 8.459 lei, percepută pentru reînmatricularea autoturismului său, cerere care a fost înregistrată sub nr._/14.08.2012 și nesoluționată de pârâtă, care a înaintat-o Administrației pentru Contribuabili Mijlocii A., la data de 27.08.2012. Administrația pentru Contribuabili Mijlocii A. a respins cererea reclamantei prin adresa nr. 6658/ad/03.09.2012.
Deliberând asupra calității procesual pasive a celor două pârâte, prima instanță a considerat că Administrația Finanțelor Publice C., care a emis decizia de calcul al taxei pe poluare și a încasat această taxă, este cea care avea capacitatea administrativă de a o restitui, iar Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii A. nu are vreo legătură cu această taxă.
Așa fiind, tribunalul a admis excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei Administrația pentru Contribuabili Mijlocii A. și a respins acțiunea reclamantei formulată în contradictoriu cu această pârâtă, respingând, ca rămasă fără obiect, și cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu formulată de această pârâtă.
Prin Legea nr. 157/2005, România a ratificat Tratatul pentru aderarea Bulgariei și României la Uniunea Europeană, efectele acestei ratificări fiind reglementate de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României, astfel cum aceasta a fost republicată, în conformitate cu care prevederile Tratatelor Constitutive ale U.E și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
În conformitate cu prevederile art. 110 din Tratatul Comunității Europene, „nici un stat membru nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Prin aceste prevederi se limitează libertatea statelor membre, în materie fiscală, de a restricționa libera circulație a mărfurilor, prin interzicerea taxelor discriminatorii, respectiv discriminarea între produsele importate și cele autohtone de natură similară.
În speță, Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, cu modificările și completările ulterioare, stabilește, potrivit dispozițiilor art. 1, cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de administrația fondului pentru mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, iar la art. 4, obligația de plată internă cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.
Determinarea taxei de poluare se realizează, conform art. 6 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, pe baza unor criterii obiective privind tipul motorului și capacitatea cilindrică a acestuia, precum și capacitatea din punct de vedere al poluării, luându-se în considerare și deprecierea autoturismului, potrivit coeficienților descriși în anexa 4.
Această taxă de poluare nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, stat comunitar de la 01.01.2007, fiind percepută exclusiv pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară. Pentru autovehiculele deja înmatriculate în România, taxa nu se percepe cu ocazia vânzării ulterioare, ceea ce demonstrează că această taxă de poluare se aplică doar ca urmare a achizițiilor intracomunitare și este o taxă cu echivalent taxelor vamale la import.
Art. 25 CE dispune că „între statele membre sunt interzise taxele vamale la import și la export sau taxele cu efect echivalent. Această interdicție se aplică, de asemenea, taxelor vamale cu caracter fiscal”.
Art. 28 CE prevede că „între statele membre sunt interzise restricțiile cantitative la import, precum și orice măsuri cu efect echivalent”.
Conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, noțiunea de taxă cu echivalent constă în orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia, iar un sistem de taxare, care să fie considerat compatibil cu art. 110 din Tratatul Comunității Europene, trebuie să excludă orice posibilitate ca produsele importate sa fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.
Practic, prin instituirea taxei de poluare, indiferent de modalitatea de determinare a ei, potrivit art. 6 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 și clasificarea din punct de vedere al poluării, se constituie o discriminare a regimului fiscal aplicabil la înmatricularea unui autoturism in România, reprezentând, în fapt, o taxă similară taxei de primă înmatriculare stabilită de art. 2141 alin. 1-3 din Codul fiscal, singura diferență fiind denumirea, modificată din taxă specială de primă înmatriculare în taxa de mediu.
Nu este necesar ca reclamanta să producă probe din care să rezulte că taxele pe care le aplică Statul Român sunt superioare celor din statul din care a achiziționat autoturismul, deoarece, după cum s-a menționat mai sus, taxa de poluare se aplică discriminatoriu, exclusiv pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România după aducerea lor în tară.
Textul art.110 din Tratatul CE se referă la produsele provenind din alte state membre și supuse unor impozite interne, de orice natură, superioare celor care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare. Or, Statul Român nu percepe taxa de poluare produselor naționale similare, respectiv pentru autovehiculele deja înmatriculate în România (second-hand), cu ocazia vânzărilor ulterioare.
Prin avizul motivat din data de 28.11.2007, Comisia Europeană a solicitat reașezarea modalității de calcul a taxei auto (de primă înmatriculare), în sensul armonizării legislației românești cu cea europeană.
Comisia Europeană (CE) a solicitat, în iunie 2009, României informații în legătură cu legislația privind aplicarea taxei de poluare pentru autoturisme, suspectând că actuala legislație românească (Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008) are efecte protecționiste asupra industriei auto naționale. Această solicitare a fost transmisă sub forma unei „scrisori de somare”, prima etapă a procedurii de încălcare a dreptului comunitar prevăzut de art. 226 din Tratatul CE.
Modificările succesive ale Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, în încercarea de a răspunde cerințelor Uniunii Europene, au schimbat doar cuantumul taxei de poluare, înlocuind anexele inițiale ale Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, cu consecința majorării, substanțială în unele cazuri, a cuantumului taxei de poluare datorată la înmatricularea autovehiculelor, fără să modifice în vreun fel sfera de aplicare a acesteia, aspect constatat de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în Hotărârea N. contra României, Constituție 263/10 pct. 26 și 27.
Conform acestor considerente, instanța de fond a constatat că taxa de poluare prelevată în condițiile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, modificată, este discriminatorie pentru că, prin ea, se descurajează punerea în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie, având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională, punct de vedere exprimat și de Curtea Europeană de Justiție, prin hotărârea sa dată în cauza C 402/09, astfel încât ea încalcă dispozițiile art. 110 TFUE.
După pronunțarea acestor cauze, prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 24/2011, pronunțată în interesul legii, s-a stabilit că procedura prealabilă, prevăzută de art. 205-218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală.
Pentru aceste considerente, având în vedere dispozițiile art. 18 din Legea nr. 554/2004, tribunalul a admis acțiunea reclamantului și a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice A. să îi restituie suma de 1446 lei, reprezentând taxă de poluare, achitată de reclamant, astfel încât tribunalul, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004, a admis acțiunea reclamantei.
Art. 124 alin. 1 Cod de procedură fiscală prevede că: „pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. 2 sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor”.
Potrivit art. 70 alin. 1 Cod de procedură fiscală, „cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare”.
Conform art. 117 alin. 2 Cod de procedură fiscală, „prin excepție de la prevederile alin. 1, sumele de restituit reprezentând diferențe de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice se restituie din oficiu de organele fiscale competente, în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere”.
Având în vedere că art. 117 alin. 2 reglementează situația restituirii diferențelor de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice, prima instanță a reținut că, în cazul restituirii taxei de poluare, este aplicabil textul art. 70 alin. 1 Cod de procedură fiscală.
Coroborând dispozițiile art. 124 alin. 1 cu dispozițiile art. 70 alin. 1 Cod de procedură fiscală, tribunalul a constatat că dobânzile legale datorate de autoritățile fiscale, în cauză, se impun a fi calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența acestor autorități a cererii de restituire a taxei.
În consecință, s-a dispus obligarea pârâtei la plata dobânzilor legale la nivelul majorării de întârziere prevăzute de Codul de procedură fiscală, calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența pârâtei: 14.08.2012 a cererii de restituire a taxei.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, tribunalul a obligat pârâta să îi plătească reclamantului suma de 839,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxe judiciare de timbru și onorariu de avocat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice C., reprezentată prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A., solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii, dat fiind că taxa pe poluare a fost percepută de la reclamant în mod legal, în temeiul Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, ale cărei dispoziții respectă legislația Uniunii Europene. Raportat la jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, s-ar putea constata caracterul discriminatoriu al taxei doar în măsura în care s-ar dovedi că valoarea reziduală cuprinsă în valoarea de piață a unui autovehicul de ocazie achiziționat pe piața națională ar fi superioară taxei pe poluare percepute pentru înmatricularea în România a unui autovehicul importat dintr-un stat membru al Uniunii Europene, ceea ce nu este cazul în speță, de vreme ce reclamantul nu s-a prevalat de astfel de argumente.
Totodată, se arată că hotărârea recurată a fost pronunțată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă în cauză, dat fiind că prima instanță a dispus obligarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice A. să îi restituie reclamantei suma de 8.459 lei, achitată prin ordinul de plată nr. 79/18.11.2008, reprezentând taxă de poluare, actualizată cu dobânda calculată în conformitate cu art. 124 Cod procedură fiscală, începând cu ziua următoare termenului de 45 de zile de la data înregistrării în evidența pârâtei: 14.08.2012, a cererii reclamantei de restituire a taxei.
Pârâta-recurentă a solicitat, în baza art. 274 alin. 3 Cod de procedură civilă, să se dispună micșorarea onorariului de avocat, apreciind că este mult prea mare prin raportare la obiectul pricinii, care nu implică nici un element de complexitate.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 și ale art. 3041 Codul de procedură civilă.
Reclamanta-intimată a formulat concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, cu cheltuieli de judecată în recurs.
Examinând recursul declarat de către pârâtă prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate în cauză și a dispozițiilor art. 304 pct. 9 coroborate cu cele ale art. 3041 Codul de procedură civilă, Curtea constată că este neîntemeiat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Acțiunea reclamantei este întemeiată pe refuzul pârâtei de restituire a taxei de poluare pretins încasată cu nerespectarea dispozițiilor comunitare, conform prevederilor art. 117 alin. 1 lit. d din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003.
În cauză, reclamanta nu pune în discuție în cauză o discriminare directă permisă de dispozițiile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, cum greșit susține recurenta, căci, din punct de vedere formal, regimul de impozitare instituit prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 nu face vreo deosebire între autovehicule în funcție de proveniența lor sau între proprietarii acestor vehicule în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Fiind datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de împrejurarea dacă este vorba despre un vehicul cumpărat pe piața națională sau importat, taxa în discuție nu stabilește un tratament diferențiat pe baza criteriilor menționate, astfel încât nu poate fi considerată direct discriminatorie, după cum, de altfel, a constatat și Curtea de Justiție a Uniunii Europene, prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza T. C-402/09 și publicată la 28.05.2011 în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, pct. 36.
Reclamanta se prevalează de caracterul indirect discriminatoriu al taxei instituie prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, susținând că ea descurajează importul de autovehicule de ocazie din statele membre ale Uniunii Europene, sens în care este relevantă comparația între autovehiculele similare, cu caracteristici identice, înmatriculate pe teritoriul României anterior intrării în vigoare a menționatului act normativ și cele importate ulterior.
În acest sens, prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza T. C-402/09, pct. 58-59, analizând neutralitatea taxei pe poluare instituite prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, în varianta sa inițială, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că „reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală”. Totodată, a arătat că, „în aceste condiții, Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre”, respectiv că „deși statele membre păstrează, în materie fiscală, competențe extinse care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuie totuși să respecte interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE”. La pct. 53 a precizat că „astfel, articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le-ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE”.
În aceeași hotărâre, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut, analizând neutralitatea taxei instituite prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, în varianta inițială, în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate, că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Prin urmare, se verifică, în speță, susținerile reclamantei, potrivit cărora, datorită efectelor concrete pe care le produce, taxa are caracter indirect discriminatoriu, fiind contrară dispozițiilor din fostul art. 90 TCE, actualul art. 110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene.
Taxa instituită prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, modificată, contravine principiului „poluatorul plătește”, deși a fost calificată de legiuitor drept o taxă de mediu, în preambulul acestui act normativ.
În acest sens, s-a statuat, de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în hotărârea T. pronunțată la 07.04.2011, că „obiectivul protecției mediului menționat de guvernul român, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive, circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare (cum este cazul în speță – n.n.) și, pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește”. Această interpretare a legislației Uniunii Europene este aplicabilă în cauză și conduce la concluzia, susținută de către reclamant, că taxa percepută de la acesta, în temeiul dispozițiilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, contravine art. 110 TFUE.
Astfel, apare temeinică soluția primei instanțe de admitere a acțiunii reclamantei și de obligare a pârâtei la restituirea sumei percepute de la reclamantă cu titlu de taxă pe poluare.
Prin încheierea pronunțată în dosarul nr._ în Camera de Consiliu din 10.07.2013, Tribunalul A. a admis cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de către reclamanta . A. și a îndreptat eroarea materială strecurată în minuta și dispozitivul sentinței civile nr. 4961/15.11.2012, pronunțată drepturile Tribunalul A. în dosarul nr._, în sensul că: „obligă pârâta Administrația Finanțelor Publice C. să îi restituie reclamantei suma de 8.459 lei, achitată prin ordinul de plată nr. 79/18.11.2008, reprezentând taxă de poluare, actualizată cu dobânda calculată în conformitate cu art. 124 Cod procedură fiscală, începând cu ziua următoare termenului de 45 de zile de la data înregistrării în evidența pârâtei: 14.08.2012, a cererii reclamantei de restituire a taxei”, astfel încât motivul de recurs referitor la faptul că hotărârea recurată a fost pronunțată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă în cauză, respectiv împotriva Administrației Finanțelor Publice A. nu este fondat.
În temeiul art. 274 Codul de procedură civilă, tribunalul a obligat pârâta să îi plătească reclamantei suma de 839,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 39,3 de lei și onorariu de avocat în cuantum de 800 lei. În speță, nu se impunea reducerea onorariului de avocat, conform art. 274 alin. 3 Codul de procedură civilă, întrucât cuantumul acestuia este rezonabil prin raportare la complexitatea cauzei și valoarea pricinii, astfel încât motivul de recurs privitor la reducerea cheltuielilor de judecată în fond este neîntemeiat.
Având în vedere considerentele de fapt și de drept expuse anterior, în baza art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul formulat de pârâta- recurentă ca nefondat.
Față de dispozițiile art. 274 alin. 1 Codul de procedură civilă, Curtea va obliga pârâta-recurentă la plata către reclamanta-intimată a sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, constând din onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de către pârâta-recurentă Direcția Generală a Finanțelor Publice A. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice C. împotriva sentinței civile nr. 4961 din 15 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanta-intimată . A., pârâta-intimată Administrația Finanțelor Publice C. pentru Contribuabili Mijloci și chemata în garanție-intimată Administrația F. pentru Mediu București.
Obligă pârâta-recurentă la plata către reclamanta–intimată, a sumei de sumei 800 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 10 iulie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
C. L. Dr. C. P. C. M. Dica
Grefier,
F. B.
Red. C. P. /12.07.2013
Tehnored.: F.B./2 ex./12.07.2013
Primă instanță: Tribunalul A. – M. M.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4474/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2214/2013.... → |
|---|
