Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1274/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Curtea de Apel TIMIŞOARA - Sentințe și decizii de contencios administrativ și fiscal / 2013

Decizia nr. 1274/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 20-03-2013 în dosarul nr. 1317/115/2012

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928

SECȚIA DE C.

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR.1274

Ședința publică din data de 20 martie 2013

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: DR. C. P.

JUDECĂTOR: M. C. DICA

JUDECĂTOR: C. L.

GREFIER: F. B.

Pe rol se află, recursul formulat de recurenta pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. în nume propriu și în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice a mun. Caransebeș împotriva sentinței civile nr. 1006/14.09.2012, pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimatul reclamant P. G., având ca obiect contestația act administrativ fiscal.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care se constată că pârâtele recurente au solicitat judecarea cauzei în lipsă de la dezbateri conform art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă și nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea lasă cauza în pronunțare.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 1006 pronunțată la data de 14 septembrie 2012 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._ , a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația F. pentru Mediu.

A fost admisă, în parte, acțiunea formulată de către reclamantul P. G., în contradictoriu cu pârâtele DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE C. – S. – ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI CARANSEBEȘ, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI CARANSEBEȘ și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.

A respins acțiunea reclamantului față de pârâta Administrația F. pentru Mediu, pentru lipsa calității procesuale pasive.

A obligat pârâtele Direcția G. a Finanțelor Publice C. – S. – Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Caransebeș și Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Caransebeș să restituie reclamantului suma de 8.106 lei, reprezentând taxa de poluare și dobânda aferentă acesteia, calculată din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la data de 02.03.2012 până la data plății efective a taxei de poluare.

A obligat pârâtele la plata față de reclamant a sumei de 39,30 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

A admis cererea de chemare în garanție a ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU MEDIU și a obligat chematul în garanție Administrația F. pentru Mediu să plătească pârâtelor suma de 8.106 lei, reprezentând taxa de poluare și dobânda legală aferentă.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut:

Procedând în conformitate cu prevederile art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, la soluționarea excepțiilor invocate în cauză, instanța a reținut următoarele:

Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația F. pentru Mediu, invocată din oficiu, instanța a reținut următoarele:

În conformitate cu prevederile art. 1 și 2 din regulamentul de organizare și funcționare a Administrației F. pentru Mediu aprobat prin H.G. nr. 105/2006, Administrația F. pentru Mediu este o instituție publică, înființată conform O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru Mediu, în coordonarea autorității publice centrale pentru protecția mediului și un instrument economico – financiar destinat susținerii și realizării proiectelor și programelor pentru protecția mediului.

Potrivit dispozițiilor art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008, taxa pe poluare pentru autovehicule constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu.

Potrivit art. 5 alin. 1 din actul normativ sus menționat, taxa se calculează de către autoritatea fiscală competentă.

În speța de față taxa a fost stabilită prin decizia de calcul nr. 2112/06.05.2010 emisă de Administrația Finanțelor Publice Reșița (fila 21 și 48 dosar) și achitată cu chitanța . nr._/03.07.2008 (fila 19 dosar).

Prin acțiunea formulată reclamantul a solicitat restituirea sumei încasate cu titlu de taxă pe poluare, calculată în baza deciziei de calcul menționată anterior.

În raport de emitentul actului administrativ contestat, tribunalul a reținut că pârâta Administrația F. pentru Mediu nu are calitate procesuală pasivă în cauză, astfel că a respins acțiunea reclamantului formulată în contradictoriu cu pârâta Administrația F. pentru Mediu.

Referitor la excepțiile neîndeplinirii procedurii prealabile și tardivității procedurii prealabile, invocate de către pârâtă, prin întâmpinare, instanța a reținut următoarele:

Prin hotărârea din data de 07.04.2011, în cauza C-402/09, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în sensul că taxa de poluare, reglementată de O.U.G. nr. 50/2008, este contrară dispozițiilor art. 110 din TFUE.

Conform jurisprudenței stabile a Curții de Justiție a Uniunii Europene, contribuabilii au dreptul la rambursarea impozitelor și taxelor prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european. Rațiunea acestui drept constă în aceea ce un stat membru nu poate profita, iar contribuabilul nu poate suferi o pierdere, ca urmare a aplicării unei dispoziții fiscale naționale incompatibile cu dreptul european.

Potrivit aceleiași jurisprudențe a Curții Europene, regulile privind rambursarea sumelor încasate cu încălcarea dreptului european sunt reguli naționale, care trebuie să respecte principiul echivalenței și principiul efectivității.

Potrivit jurisprudenței instanței de la Luxemburg, sunt considerate rezonabile perioadele cuprinse între 3 și 5 ani de la data pronunțării Curții, prin care s-a constatat că taxa este necompatibilă cu dreptul european, pentru exercitarea dreptului de rambursare.

Din analiza pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în afacerea Metallgesellschaft și Hoechst rezultă faptul că restituirea taxelor prelevate cu încălcarea dreptului european nu poate fi condiționată de contestarea reglementării la momentul efectuării plății, mai ales atunci când practica administrativă era în sensul respingerii contestațiilor contribuabililor, ceea ce înseamnă că autoritățile fiscale naționale nu pot invoca culpa contribuabililor, care nu au apelat la un remediu național ineficient, în condițiile în care aceste autorități sunt culpabile pentru aplicarea unor reguli naționale incompatibile cu dreptul european.

În aceste condiții, singura posibilitate pe care o au contribuabilii, este aceea întemeiată pe dispozițiile art. 148 alin. 1 și 4 din Constituție și art. 117 lit. d din Codul de procedură fiscală, respectiv să solicite restituirea taxei de poluare, constatată a fi contrară prevederilor art. 110 din Tratatul de Funcționare al UE (TFUE).

Pe cale de consecință, tribunalul a respins, ca neîntemeiate, excepțiile invocate de către pârâtă.

Reclamantul P. G. a cumpărat dintr-un stat membru al Uniunii Europene un autoturism marca Audi; pentru înmatricularea acestuia în România reclamantul a achitat taxa de poluare, în cuantum de 8.106 lei, conform chitanței . nr._/03.07.2008 (fila 19 dosar).

Taxa de poluare a fost calculată în baza deciziei nr. 2112/06.05.2010 (fila 21 și 48 dosar), împotriva căreia reclamantul a formulat contestație, considerând că taxa i-a fost percepută eronat, cu aplicarea greșită a legii (fila 14-17 și 49-52 dosar).

Pârâta, prin răspunsul nr. 6266/01.03.2012, a respins cererea reclamantului, menționând că taxa nu poate fi restituită doar dacă reclamantul prezintă chitanța în original, cu mențiunea că această taxă nu a fost utilizată și autentificată de organele în drept (fila 18 și 53 dosar).

Tribunalul a reținut că reglementarea taxei de poluare pentru autovehicule a fost instituită începând cu data de 01.07.2008 prin O.U.G. nr. 50/2008.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene, sesizată cu privire la compatibilitatea acestei reglementări cu dreptul Uniunii, prin hotărârea din data de 07 aprilie 2011 în cauza C-402/09, s-a pronunțat în sensul că taxa de poluare reglementată prin O.U.G. nr. 50/2008 este contrară dreptului Uniunii, respectiv prevederilor art. 110 din Tratatul de Funcționare al Uniunii Europene (T.F.U.E).

Conform jurisprudenței constante a C.J.U.E., contribuabilii au dreptul la rambursarea impozitelor și taxelor prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european (afacerea 199/82, San Giorgio, afacerile reunite C-441/98 și C-442/98, Michailidis etc.). Rațiunea acestui drept constă în faptul că un stat membru nu poate profita, iar contribuabilul nu poate suferi o pierdere, ca urmare a aplicării unei dispoziții fiscale naționale incompatibile cu dreptul european.

Având în vedere cele mai sus enunțate, tribunalul a constatat că prevederile O.U.G. nr. 50/2008, prin care s-a instituit taxa de poluare care se aplică vehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în România, stat membru al Uniunii Europene, încalcă prevederile art. 110 din T.F.U.E. (fost art. 90 Tratatul CE).

În conformitate cu prevederile art. 148 alin. 2 din Constituția României, tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 110 din TFUE, în speța de față, fiind unanim admis, atât în practica judiciară internă cât și în practica C.J.U.E., că dispozițiile art. 110 (fostul art. 90 din Tratatul CE) produc efecte directe și, ca atare, creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre al Uniunii trebuie să le protejeze.

Prin prisma celor mai sus enunțate, judecătorul național, ca prim judecător european, are competență, în situația în care dă efect direct dispozițiilor art. 110 din TFUE, să aplice procedurile naționale, de așa manieră, încât drepturile prevăzute în tratatul Uniunii să fie efectiv și integral protejate.

Cum România este stat membru al Uniunii Europene, sunt incidente dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României, dispoziții mai sus enunțate, potrivit cărora legislația Uniunii are caracter obligatoriu și prevalează asupra legii interne, iar conform alin. 4 al aceluiași articol, jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.

Ca atare, tribunalul a reținut că taxa de poluare a fost încasată de pârâte cu încălcarea dispozițiilor dreptului european, motiv pentru care va obliga pârâtele să restituie reclamantului suma de 8.106 lei, reprezentând taxa de poluare.

În conformitate cu prevederile art. 124 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003, ,,pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) și (2^1) sau la art. 70, după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.“

Art. 70 alin. 1 din Codul de procedură fiscală prevede că cererile depuse de contribuabili se soluționează de organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare.

Din interpretarea textelor aplicabile, rezultă că dobânda aferentă restituirii taxei pe poluare se datorează din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile calculat de la data înregistrării în evidența pârâtei a cererii de restituire a taxei pe poluare formulată de reclamant, respectiv de la data de 02.03.2012 (fila18 dosar) și până la data plății efective.

Împotriva Sentinței civile nr. 1006/14.09.2012, pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._, în termen legal a declarat recurs pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. în nume propriu și în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice a mun. Caransebeș, solicitând admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea Sentinței civile nr. 1.006/14.09.2012 ca fiind netemeinică și nelegală, trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond pentru a se pronunța prin dispozitivul sentinței cu privire la excepțiile ridicate; iar în subsidiar, a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea Sentinței civile nr.1.006/14.09.2012 ca fiind netemeinică și nelegală, admiterea excepției inadmisibilității acțiunii reclamantului, având în vedere lipsa procedurii prealabile și excepția tardivității formulării procedurii prealabile administrative, iar pe fondul cauzei respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.

În motivarea recursului a arătat că, Sentința civilă nr. 1.006/28.09.2012 este netemeinică și nelegală pentru următoarele motive:

I. Cu privire Ia excepția neîndeplinirii procedurii prealabile administrative a invocat prevederile art. 7 alin. 1 art. 205 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, art. 41 din O.G. nr. 92/2003, privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările șl completările ulterioare, art. 85 din O.G. nr.92/2003, privind Codul de procedură fiscală republicată, cu modificările și completările ulterioare:

II. De asemenea, a invocat excepția tardivității formulării procedurii prealabile administrative în conformitate cu dispozițiile Ordinului nr. 986 din 30 iunie 2008 pentru aprobarea procedurii privind stabilirea taxei pe poluare pentru autovehicule- Anexa 1 cap. II pct. 2.1., 2.3., 2.10.,2.12.:

In concluzie, Decizia de calcul al taxei pe poluare nr.1235/21.04.2009 a fost emisa la data de 21.04.2009, iar plata taxei conform chitanței a fost efectuată de reclamant la data de 24.04.2009, astfel că reclamantului i-a fost comunicata decizia de calcul al taxei pe poluare cel târziu pana la data plații.

A făcut precizarea că, cererea reclamantului nr.2861/31.01.2012 este tardivă, fiind în afara termenului de decădere de 30 de zile.

III. Pe fondul cauzei a solicitat curții să constate următoarele:

Taxa pentru poluare în cuantum de 9783 lei a fost calculată în temeiul O.U.G nr. 50/2008.

Din expunerea de motive, rezultă că adoptarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 a avut, printre alte motivații și necesitatea respectării legislației europene.

Prin aprobarea O.U.G. nr. 50/2008 privind taxa de poluare, România s-a aliniat tendinței internaționale de a fundamenta politica mediului pe principiul „poluatorul plătește", adoptarea taxei făcându-se în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunității Europene.

Anterior adoptării acestui act, au avut loc o . negocieri și analize între reprezentații Guvernului României și Comisia Europeană, pe acest domeniu, fapt dictat de necesitatea adaptării legislației la cerințele comunitare, știut fiind faptul că România a fost supusă procedurii de infringement, tocmai din cauza cuantumului taxei speciale auto reglementată de art. 214 ind. 1 Cod fiscal.

În urma acestor discuții și analize s-a ajuns la un acord între părți, acord concretizat tocmai în apariția O.U.G. nr. 50/2008.

Așadar, rezultă fără dubiu faptul că, așa cum este reglementată de O.U.G. nr. 50/2008, taxa de poluare este temeinică și legală, în conformitate cu normele de drept comunitar, această taxă nefiind contestată de Comisia Europeană sau alt organism comunitar.

Îndeplinind aceste condiții, este evident că taxa achitată de reclamant este temeinică, legală și în conformitate cu normele comunitare, ea neputând fi restituită nici la cerere, nici în alt mod, fiind întrunite toate condițiile funcționalității și legalității ei, drept pentru care solicităm ca cererea reclamantului să fie respinsă ca neîntemeiată.

A decide altfel, ar însemna ca tocmai prin hotărârea pronunțată instanța să încalce normele comunitare, această taxă existând în mod legal în alte 16 state comunitare (Germania, Italia, Franța, etc), chiar dacă, mai mult, ar însemna o îngrădire a politicii fiscale a statelor comunitare, însuși art. 1 alin 2 din Primul Protocol Adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale stabilind:

„Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.

Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor"

întreaga practică jurisprudențială comunitară este în acest sens, tocmai existența taxei de poluare în alte state comunitare de tradiție din care am exemplificat mai înainte (în unele, în cuantum cel puțin dublu față de România) indicând fără dubiu, legalitatea și mai ales, necesitatea existenței acesteia pentru un stat membru U.E.

Prin aprobarea O.U.G. nr. 50/2008 privind taxa de poluare, România s-a aliniat tendinței internaționale de a fundamenta politica mediului pe principiu¹„poluatorul plătește" și așa cum rezultă din expunerea de motive, adoptarea taxei s-e făcut în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție ; Comunității Europene.

Anterior adoptării acestui act, au avut loc o . negocieri și analize între reprezentații Guvernului României și Comisia Europeană, pe acest domeniu, fapt dictat de necesitatea adaptării legislației la cerințele comunitare, știut fiind faptul c România a fost supusă procedurii de infringement, tocmai din cauza cuantumul taxei speciale auto reglementată de art. 214 ind. 1 Cod fiscal.

Prin urmare, existența unei taxe de poluare nu este contrară dispozițiilor comunitare, nefiind deci motive temeinice pentru a dispune restituirea sumei reprezentând taxa de înmatriculare.

Reclamantul intimat a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a Sentinței civile recurate.

Reclamantul intimat a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii primei instanțe ca temeinică și legală.

Reclamantul intimat nu a formulat întâmpianre.

Analizând actele dosarului, criticile recurentei prin prisma dispozițiilor art. 304 din codul de procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041 din Codul de procedură civilă, Curtea de Apel constată următoarele:

În prezenta cauză, reclamantul a solicitat anularea actelor de refuz de restituire a taxei de poluare și obligarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice C.-S. la restituirea sumei în cuantum de 8.106 lei, reprezentând taxa de poluare, achitată de reclamant conform chitanței . nr._/06.05.2010, taxa fiind impusă reclamantului cu prilejul înmatriculării în România, conform Ordonanței de Urgență nr. 50/2008, a unui autoturism marca Audi.

Reclamantul a invocat dispozițiile art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și a arătat, în esență, că taxa de poluare achitată contravine acestor dispoziții din dreptul european, care prevalează asupra dreptului național și impun înlăturarea reglementării din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, care instituie o taxă internă discriminatorie deoarece creează o discriminare între autoturismele second hand înmatriculate deja într-un stat membru al Uniunii Europene și care se înmatriculează în România după 01.07.2008 și autoturismele second hand înmatriculate deja în România.

Instanța de fond a admis acțiunea reclamantului, reținând, în esență, că taxa de poluare instituită prin Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 contravine art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

În analizarea legalității soluției pronunțe de instanța de fond, Curtea consideră necesară expunerea dispozițiilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (fostul art. 90 TCE), precum și a jurisprudenței Curții Europene de Justiție în domeniu, urmând ca în raport cu acestea să examineze fondul cauzei.

1. Pentru expunerea conținutului Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin Ordonanțele de Urgență nr. 208/2008, 218/2008, 7/2009 și 117/2009, Curtea face trimitere la considerentele Hotărârii pronunțate de Curtea Europeană de Justiție la data de 7 iulie 2011 în cauza C‑263/10 (I. N. împotriva Direcției Generale a Finanțelor Publice Gorj, Administrației Finanțelor Publice Târgu Cărbunești și Administrației F. pentru Mediu) (indicată în continuare ca ”Hotărârea N.”) – hotărâre al cărei dispozitiv a fost publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene ., nr. 269/10.09.2011.

Astfel, Curtea Europeană de Justiție a expus reglementarea respectivă în paragrafele 6-14 din hotărârea N..

De asemenea, reglementarea inițială a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 a fost expusă în considerentele nr. 6-18 ale Hotărârii pronunțate de Curtea Europeană de Justiție la data de 7.04.2011 în cauza C-402/09 (T.), având ca obiect cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu (România) (indicată în continuare ca ”Hotărârea T.”).

În acest context, Curtea observă că în prezenta cauză sunt incidente dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, în varianta ulterioară datei de 31.12.2009, respectiv reglementarea în varianta stabilită conform O.U.G. nr. 7/2009 și nr. 117/2009.

2. Art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și jurisprudența Curții Europene de Justiție în această materie:

Conform art. 110 TFUE (fostul art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană), nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.

De asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție.

Curtea subliniază că, începând cu data de 1.12.2009 a intrat în vigoare Tratatul de la Lisabona.

În conformitate cu modificările aduse Tratatului instituind Comunitatea Europeană prin Tratatul de la Lisabona, Tratatul instituind Comunitatea Europeană a fost redenumit „Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene”, iar fostul art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană a fost renumerotat, devenind art. 110 al noului Tratat privind funcționarea Uniunii Europene, cu același conținut. Curtea subliniază însă că întreaga jurisprudență a Curții Europene de Justiție face însă referire la art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, iar nu la art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (deși cele două articole au același conținut), întrucât modificările operate prin Tratatul de la Lisabona nu erau în vigoare în acel moment.

În ceea ce privește denumirea instanței supreme a Uniunii Europene, Curtea subliniază că de-a lungul timpului aceasta a purtat denumiri diferite, cea mai îndelungat uzitată fiind aceea de „Curtea de Justiție a Comunităților Europene”, denumire modificată prin . Tratatului de la Lisabona, la 1.12.2009 – dată de la care Curtea de Justiție a Uniunii Europene desemnează nu numai Curtea de Justiție, dar și celelalte instanțe instituie prin Tratatul privind Uniunea Europeană și, respectiv Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene

Pentru simplificarea exprimării, Curtea de Justiție a Uniunii Europene va fi denumită în continuare „Curtea Europeană de Justiție” sau „Curtea de Justiție”.

3.1 Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza T.:

Cea mai importantă hotărâre a Curții Europene de Justiție în materia taxelor interne aplicate autoturismelor second hand cu prilejul înmatriculării pentru prima dată într-un stat membru al Uniunii Europene – raportat la împrejurarea că în această hotărâre se analizează chiar taxa de poluare instituită de Statul Român prin Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 – o constituie Hotărârea din 7.04.2011 dată în cauza C-402/09 (T.), având ca obiect cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu (România), prin decizia din 18 iunie 2009, primită de Curte la 16 octombrie 2009, în procedura I. T. împotriva Statului român prin Ministerul Finanțelor și Economiei, Direcției Generale a Finanțelor Publice Sibiu, Administrației Finanțelor Publice Sibiu, Administrației F. pentru Mediu, Ministerului Mediului.

În această hotărâre, Curtea Europeană de Justiție a analizat compatibilitatea cu art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene a caracteristicilor reglementării taxei de poluare aplicabilă în România în perioada 15.12._08 (stabilită în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, în varianta inițială) și a statuat că:

„Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.

Dintre argumentele Curții de Justiție a Uniunii Europene se detașează prin importanța lor cele expuse la paragrafele 52 - 60 din hotărâre, în care se răspunde la apărările Guvernului Român referitoare la autonomia fiscală, precum și la scopul declarat al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011: protecția mediului înconjurător.

Se impun a fi prezentate în special considerentele de la paragrafele 52 - 54, 58 și 60

3.2 Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza N.:

Curtea reamintește și că prin Hotărârea pronunțată la data de 7 iulie 2011 în cauza C-263/10 (I. N.) Curtea Europeană de Justiție (Camera întâi) a analizat compatibilitatea cu art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene a caracteristicilor reglementării taxei de poluare aplicabilă în România în perioada 15.12._09 (stabilită în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin Ordonanțele de Urgență nr. 208/2008, 218/2008, 7/2009 și 117/2009) și a statuat că:

„Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.

Prin această hotărâre, Curtea a reluat considerentele expuse în Hotărârea T., reținând în paragraful 27 că toate modificările succesive aduse Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 208/2008, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 218/2008, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 7/2009 și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 117/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. S-a conchis în sensul că reglementarea națională are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și prin aceasta contravine art. 110 al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene.

4. Obligativitatea respectării dreptului comunitar (european) și prioritatea acestuia față de reglementările interne:

În această privință, Curtea amintește că prin Legea nr. 157/2005, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 465 din 1.06.2005, România a ratificat tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană.

Efectele acestei ratificări sunt reglementate de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României, astfel cum a fost republicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 767 din 31.10.2003, dispoziții conform cărora:

(2) Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.

(4) Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului (2).

Curtea precizează, de asemenea, că obligația respectării dispozițiilor cuprinse în tratatele ratificate de Statul român rezultă și din dispozițiile art. 11 alin. 1 din Constituția României, conform cărora Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte.

În raport cu dispozițiile din Constituția României menționate, aplicarea dispozițiilor din legile interne al Statului român se va face în conformitate cu dispozițiile obligatorii din dreptul Uniunii Europene, respectiv din dreptul comunitar.

În concluzie,începând cu data aderării, 1.01.2007, este obligatorie pentru Statul român respectarea așa numitului „acquis comunitar” – astfel cum este definit prin art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 1367/2000, privind constituirea și funcționarea grupului de lucru pentru studierea concordanței dispozițiilor și principiilor Constituției României cu acquisul comunitar, în perspectiva aderării României la Uniunea Europeană, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 30 din_, definiție a acquisul comunitar conform căreia acesta include, între alte acte normative, „dispozițiile Tratatului instituind Comunitatea Europeană, semnat la 25 martie 1957 la R., și ale Tratatului privind Uniunea Europeană, semnat la 7 februarie 1992 la Maastricht, ambele republicate în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. C 340 din 10 noiembrie 1997”.

5 Competența instanțelor de a evalua conformitatea legislației române cu dispozițiile din dreptul comunitar (european) și de a da eficiență acestora:

Cu privire la competența instanțelor de a evalua conformitatea legislației române cu dispozițiile din dreptul comunitar, Curtea amintește că în dispozitivul hotărârii Curții de Justiție a Comunităților Europene din 9 martie 1978, dată în cauza Administrazione delle finanze delloStato/Simmenthal, nr. C 106/77, s-a statuat că „judecătorul național însărcinat să aplice, în cadrul competenței sale, dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, lăsând, la nevoie, pe proprie răspundere, neaplicată orice dispoziție contrară a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.”

Date fiind această opinie explicită a Curții de Justiție a Comunităților Europene – a cărei jurisprudență este obligatorie pentru instanțele naționale în interpretarea dreptului comunitar – Curtea constată că instanțele române de drept comun sunt competente să procedeze, în executarea obligației de a asigura realizarea efectului deplin al dreptului comunitar, la înlăturarea de la aplicare a oricărei dispoziții contrare a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.

6. Decizia nr. 24/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Curtea precizează, totodată că Înalta Curte de Casație și Justiție a soluționat, pe calea procedurii recursului în interesul legii problema admisibilității sau inadmisibilității acțiunii de restituire a taxei de poluare în condițiile în care reclamantul nu a făcut dovada parcurgerii procedurii prealabile, prevăzută de art. 7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008.

Astfel, prin Decizia nr. 24/14.11.2011, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1 din 3 ianuarie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că:

„1.Acțiunea având ca obiect obligarea Instituției Prefectului prin serviciul de specialitate, la înmatricularea autovehiculelor second-hand achiziționate dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, fără plata taxei de poluare prevăzută de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 și fără parcurgerea procedurii de contestare a obligației fiscale prevăzută de art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 este admisibilă.

2. Procedura de contestare prevăzută de art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit. d din același cod”.

În privința acestei decizii a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Curtea observă că aceasta a fost pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii promovat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție „pentru a se asigura” – potrivit art. 329 al. 1 Cod de Procedură Civilă – „interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul României”. Fiind pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, această decizie este obligatorie pentru viitor, având în vedere dispozițiile art. 330⁷ alin. 4 Cod de Procedură Civilă, conform cărora „dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe (...)”.

În consecință, în prezenta cauză Curtea va da eficiență acestor dispoziții legale și va respecta interpretarea obligatorie dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, interpretarea dată de aceasta fiind incidentă în prezentul litigiu.

Curtea reamintește că reclamantul a solicitat anularea actelor de refuz de restituire a taxei de poluare și obligarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice Timișoara la restituirea sumei în cuantum de 8.106 lei, reprezentând taxa de poluare, achitată de reclamant conform chitanței . nr._/06.05.2010, taxa fiind impusă reclamantului cu prilejul înmatriculării în România, conform Ordonanței de Urgență nr. 50/2008, a unui autoturism marca Audi.

Curtea subliniază că reclamantul a formulat o cerere de restituire a taxei de poluare, cerere întemeiată pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) Cod de Procedură Fiscală – text potrivit căruia „se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: (...) d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale;” – invocând încălcarea art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene prin impunerea taxei respective.

Curtea mai observă, în privința prescripției dreptului de a solicita restituirea taxelor „plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale;” că, potrivit art. 135 Cod de Procedură Fiscală, „dreptul contribuabililor de a cere compensarea sau restituirea creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la compensare sau restituire”.

7.1 Cu privire la consecințele nerespectării procedurii contestării deciziei de calcul a taxei de poluare, Curtea reamintește Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 24/14.11.2011, potrivit căreia „procedura de contestare prevăzută de art. 7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit. d din același cod”.

Având în vedere caracterul obligatoriu al acestei hotărâri a instanței supreme, Curtea constată că nerespectarea de către reclamant a cerinței de formulare a contestației împotriva deciziei de calcul a taxei de poluare nu poate conduce la sancționarea acestuia prin pierderea dreptului la restituirea taxei în litigiu.

Întrucât reclamantul a formulat o cerere de restituire a taxei de poluare dar nu a formulat-o ca o contestație împotriva deciziei de calcul – indiferent de respectarea sau nu a termenului legal prevăzut de art. 207 Cod de Procedură Fiscală – Curtea constată că, în condițiile în care Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că nu sunt aplicabile aceste reglementări, nu sunt întemeiate excepțiile procesuale invocate de pârâte pe considerentul nerespectării acestei proceduri.

Prin urmare, este nefondată excepția inadmisibilității acțiunii pe considerentul nerespectării termenului respectiv.

De asemenea, apare ca nelegal și refuzul pârâtei de a analiza cererea de restituirea taxei pe considerentul că reclamantul nu a formulat o contestație împotriva deciziei de calcul a taxei de poluare.

În consecință, Curtea consideră nefondată această excepție, respingând-o cu această motivare.

7.2 Cu privire la fondul litigiului, Curtea remarcă, în primul rând, că reclamantul a invocat dispozițiile art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ca temei al cererii domniei sale.

7.2.1. Aplicabilitatea art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene:

Curtea constată că aplicarea art. 110 TFUE (fostul art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană) se referă la o discriminare între impozitele aplicate „produselor altor state membre” și impozitele „interne de orice natură care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.

Așadar, discriminarea la care se referă acest text legal are în vedere o comparație între nivelul de impozitare a produselor altor state membre ale Uniunii Europene, în comparație cu nivelul de impozitare a produselor de pe piața internă a Statului Român.

Se impune, așadar, constatarea că art. 110 este aplicabil numai în măsura în care bunul astfel impozitat este un produs al „altor state membre” ale Uniunii Europene.

Curtea apreciază, în acest context, că se poate reține o eventuală aplicabilitate a dispoziției art. 110 TFUE și o eventuală discriminare fiscală numai în măsura în care se dovedește că acel autoturism a fost anterior înmatriculat în alt stat membru al Uniunii Europene decât România, deoarece acesta este criteriul care determină discriminarea fiscală a taxei de poluare din litigiu.

Curtea constată, în această privință, că reclamantul a făcut dovada înmatriculării anterioare a autoturismului în litigiu într-un alt stat membru al Uniunii Europene anterior înmatriculării în România, motiv pentru care soluționarea acestui litigiu este posibilă prin raportare la art. 110 TFUE.

7.2.2. Cu privire la aplicabilitatea în cauză a Hotărârilor Curții de Justiție din cauzele T. (C-402/09) și N. (C‑263/10):

Astfel, cum a arătat și Curtea de Justiție în paragrafele nr. 28 și 29 din hotărârea T., analiza sa a avut în vedere OUG nr. 50/2008, în versiunea sa inițială, iar nu versiunea modificată prin OUG nr. 208/2008.

Pe de altă parte, în hotărârea N., Curtea Europeană de Justiție a examinat compatibilitatea art. 110 TFUE cu OUG nr. 50/2008, în versiunea sa aplicabilă în România în perioada 15.12._09 (stabilită în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin Ordonanțele de Urgență nr. 208/2008, 218/2008, 7/2009 și 117/2009).

Curtea subliniază, de asemenea, că în cauza N. se solicitase restituirea unei taxe de poluare plătită la data de la 1 februarie 2010, astfel cum rezultă din paragraful 16 al hotărârii N., și că nici Guvernul României nu a contestat aplicabilitatea reglementării examinate de Curtea Europeană de Justiție în perioada anului 2010.

Curtea subliniază, de asemenea, că modificările ulterioare ale OUG nr. 50/2008 nu au modificat formula de calcul a taxei de poluare, ci au înlocuit anexele inițiale ale OUG nr. 50/2008, cu consecința majorării – substanțială în unele cazuri – a cuantumului taxei de poluare datorate la înmatricularea autovehiculelor.

Astfel, atât OUG nr. 208/2008, cât și OUG nr. 218/2008 și OUG nr. 7/2009 au înlocuit anexele inițiale ale OUG nr. 50/2008, dublând sau triplând cuantumul taxei de poluare în unele cazuri în raport cu reglementarea inițială, și păstrând formula de calcul a taxei, astfel cum a fost stabilită prin OUG nr. 50/2008, în versiunea sa inițială.

De asemenea, Curtea constată că taxa de poluare instituită conform OUG nr. 50/2008 este impusă numai pentru autovehiculele care se înmatriculează pentru prima dată în România după . acestui act normativ – 1.07.2008 – cu excluderea de la plata acestei taxe pentru autovehiculele deja înmatriculate în România anterior acestei date. Această caracteristică esențială a taxei de poluare a rămas neschimbată până în prezent, indiferent de modificările aduse Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008

De aceea, Curtea conchide că – în măsura în care nivelul taxei de poluare este unul dintre criteriile de constatare a incompatibilității dintre art. 110 TFUE și reglementarea română a taxei de poluare – reglementarea ulterioară datei de 15.12.2008 și, respectiv aceea ulterioară datei de 19.02.2009 sunt vizate implicit de această hotărâre a Curții Europene de Justiție.

În plus, Curtea reamintește că începând cu OUG nr. 208/2008 și continuând cu OUG nr. 218/2008 și OUG nr. 7/2009, a fost introdusă și perpetuată o scutire totală de la plata taxei de poluare pe perioada 15.12._09 (neaplicabilă în prezenta cauză), iar prin OUG nr. 117/2009 a fost extinsă temporar această scutire pentru o categorie limitată de autovehicule, fără a oferi un remediu pentru autovehiculele similare deja înmatriculate în România cu plata taxei de poluare.

Date fiind aceste constatări, Curtea reține că singurul element de diferență esențial al prezentei cauze față de cauza T. ar fi cuantumul taxei de poluare (care a fost majorat), iar nu formula de calcul, sau sfera de aplicare a taxei de poluare.

În consecință, Curtea consideră că incompatibilitatea dintre art. 110 TFUE și taxa de poluare din prezentul litigiu se impune a fi analizată prin prisma hotărârilor Curții Europene de Justiție din cauzele T. și N., menționate anterior – hotărâri în care s-a reținut incompatibilitatea dintre art. 110 TFUE și reglementarea română a taxei de poluare conform OUG nr. 50/2008, în versiunea sa inițială, dar și în versiunile ulterioare.

7.2.3. Caracterul posibil discriminatoriu al taxei de poluare:

În această privință, Curtea reamintește că însăși Curtea Europeană de Justiție a analizat taxa de poluare română incidentă în perioada 1.07._08 – respectiv astfel cum a fost reglementată de O.U.G. nr. 50/2008, în varianta inițială – și a reținut acest caracter prin Hotărârea T., (paragraful 58).

Aceleași considerente au fost reluate de Curtea Europeană de Justiție și în Hotărârea N., expusă anterior (paragraful 26).

De asemenea, în Ordonanța Curții Europene de Justiție din 13 iulie 2011, pronunțată în cauza C‑573/10, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Curtea de Apel Timișoara (România), în procedura S. A. M. împotriva Administrației Finanțelor Publice Lugoj, Direcției Generale a Finanțelor Publice T. și Administrației F. pentru Mediu, s-a arătat că „astfel cum a statuat Curtea la punctele 26 și 27 din Hotărârea N., citată anterior, o reglementare precum OUG nr. 50/2008, atât în versiunea inițială, cât și în versiunile ulterioare, are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, prin faptul că supune vehiculele de ocazie importate unei taxe care, în pofida aplicării unei reduceri ridicate pentru a ține seama de deprecierea lor, se poate apropia de un procent considerabil din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.

24 Întrucât acest efect al reglementării naționale în cauză în acțiunea principală este, având în vedere elementele amintite la punctele 21 și 22 din prezenta ordonanță, incompatibil cu articolul 110 TFUE, nu este necesară examinarea separată a diferitelor ipoteze evocate în întrebările preliminare astfel cum au fost formulate de Curtea de Apel Timișoara”.

Curtea reamintește obligativitatea respectării jurisprudenței Curții Europene de Justiție de către autoritățile naționale, inclusiv de organele judiciare, dar și de cele fiscale ale statelor membre ale Uniunii Europene.

În aceste condiții, Curtea nu poate decât să constată că reglementarea română analizată în hotărârea N. este aplicabilă și în prezenta cauză și că reclamantul a plătit taxa de poluare contestată în temeiul acestei reglementări.

În consecință, constatările Curții Europene de Justiție din cauza N. sunt deplin aplicabile în cauză și ele conduc la constarea încălcării art. 110 TFUE prin instituirea respectivei taxe în sarcina reclamantului.

În concluzie, în condițiile impozitării discriminatorii a autovehiculelor, impozitare care favorizează autovehiculele second hand de pe piața internă, Curtea reține caracterul întemeiat al acțiunii reclamantului și încălcarea art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

În consecință, față de caracterul discriminatoriu al reglementării taxei de poluare aplicabile reclamantului, această reglementare urmează a fi înlăturată ca fiind în contradicție cu dispozițiile art. 110 TFUE.

Reținând incompatibilitatea taxei de poluare instituite în sarcina reclamantului cu dispozițiile art. 110 TFUE, Curtea reține temeinicia cererii de restituire a sumelor percepute cu titlul de taxă de poluare în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, în vederea reparării prejudiciului pricinuit reclamantului prin acest act nelegal.

8.Soluția Curții de Apel Timișoara:

În consecință, Curtea constată legalitatea și temeinicia sentinței civile recurate, fiind justificată concluzia privind incompatibilitatea taxei în litigiu cu dispozițiile art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, precum și soluția înlăturării de la aplicare a reglementării române în prezenta cauză, cu obligarea pârâtei la restituirea acestei taxe.

În consecință, Curtea apreciază că soluția Tribunalului C.-S. este temeinică și legală, recursul formulat de pârâta pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. în nume propriu și în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice a mun. Caransebeș împotriva sentinței civile nr. 1006/14.09.2012, pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._ ,urmând a fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 al. 1 Cod de Procedură Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de recurenta pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. în nume propriu și în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice a mun. Caransebeș împotriva sentinței civile nr. 1006/14.09.2012, pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimatul reclamant P. G..

Fără cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 20 martie 2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

DR. C. P. M. C. DICA C. L.

GREFIER,

F. B.

Red. C. L./15.04.2013

Tehnored F.B/15.04.2013

Prima instanță: Iliasa M. – Tribunalul C.-S.

← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 5966/2013....		Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1875/2013.... →

Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1274/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1274/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA