Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3796/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3796/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 20-05-2013 în dosarul nr. 6955/108/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 3796
Ședința publică din 20.05.2013
PREȘEDINTE: Prof. Univ. Dr. L. B.
JUDECĂTOR: E. N.
JUDECĂTOR: Ș. L.
GREFIER: D. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A., în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice L., împotriva sentinței civile nr. 4895/14.11.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul M. O. M., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care, se constată depuse la dosarul cauzei, de către reclamantul intimat, Concluzii scrise, împuternicirea avocațială și chitanța nr. 397/04.02.2013, eliberată de Cabinet avocat V. I., în valoare de 500 lei, reprezentând onorariu de avocat, prin Serviciul Registratură al instanței, la data de 15.05.2013.
Curtea, constatând că s-a solicitat în temeiul art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă judecarea cauzei și în lipsă reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 4895/14.11.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul M. O. M. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice L. pentru restituire taxă poluare.
A fost obligată Administrația Finanțelor Publice L. la restituirea sumei de 5665 lei reprezentând taxa de poluare către reclamant și a dobânzilor aferente conform art.124 din Codul de procedură fiscală, ce se vor calcula din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența pârâtei a cererii de restituire și până la data restituirii efective.
A fost obligată pârâta la plata sumei de 739,3 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Împotriva acestei hotărâri, Direcția Generală a Finanțelor Publice A., în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice L., a declarat recurs, prin care se aduc critici relative la modul de soluționare a fondului cauzei, susținându-se că O.U.G 50/2008 este compatibilă cu dreptul european, din perspectiva art. 110 din TFUE.
De asemenea, recurenta solicită exonerarea ei de la plata cheltuielilor de judecată, deoarece consideră că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 274 Cod procedură civilă.
Totodată, solicită în baza art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă micșorarea onorariul de avocat pe care îl consideră mult prea mare în raport cu obiectul cauzei, care, consideră că nu implică nici un element de complexitate.
În cauză, reclamantul intimat a depus Concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului formulat de pârâtă, menținerea ca temeinică și legală a sentinței pronunțată de Tribunalul A..
În drept, a invocat art. 110 din TFUE (art. 90 din TCE).
Verificând recursul astfel declarat, Curtea constată legalitatea și temeinicia hotărârii, din perspectiva dispozițiilor art. 299 și urm. Cod procedură civilă, art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă în cauză nefiind incidente temeiurile de casare/modificare a hotărârii, prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă și nici alte temeiuri în sensul art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, motiv pentru care va respinge recursul, ca nefondat, în baza art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă.
Astfel, cât privește fondul cauzei, Curtea reține că recurenta susține compatibilitatea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 cu dreptul european, în raport cu art. 110 din TFUE.
Impedimentul de analiză a argumentelor expuse în motivele de recurs derivă din faptul pronunțării unor hotărâri în procedura reglementată de art. 267 din TFUE de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, prin care a fost lămurit înțelesul art. 110 din Tratat, incident în cauza de față, la care se adaugă: prioritatea normelor europene față de cele interne, contrare sau incompatibile cu dreptul Uniunii Europene; efectul direct al normelor europene în fața instanțelor naționale, obligația de interpretare a dreptului intern conform dreptului european, obligația reparării prejudiciilor cauzate persoanelor prin încălcarea normelor europene, ca urmare a emiterii unor norme contrare sau incompatibile cu dreptul european.
În acest cadru, Curtea evocă Hotărârea din 7 aprilie 2011 a Curții de Justiție a Uniunii Europene în Cauza T. contra Satului Român, prin care s-a statuat că, art. 110 din TFUE (fost art. 90 CE) trebuie interpretat în sensul că "se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără, însă, a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de piața națională".
Din această perspectivă, judecătorul național a constatat incompatibilitatea dispozițiilor cuprinse în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 cu norma europeană menționată, dat fiind că, taxa prevăzută de norma internă română nu este impusă și vehiculelor similare puse în vânzare pe piața națională, cu ocazia înmatriculării / reînmatriculării lor, constatare care obligă la admiterea acțiunii și restituirea sumei încasate cu titlu taxă de poluare către reclamanți, conform principiului arătat mai sus.
Cât privește cheltuielile de judecată, Curtea constată legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, luând în considerare criterii precum: valoarea obiectului litigiului, munca prestată de avocat efectiv în cauză cu exponent în durata procedurii și problemele de drept ridicate de pârâtă, pe calea întâmpinării și a excepțiilor procedurale invocate, poziția pârâtei, în raport cu acțiunea reclamantului pe parcursul litigiului – criterii menite a configura culpa procesuală, care stă la baza aplicării dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă.
Văzând și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A., în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice L., împotriva sentinței civile nr. 4895/14.11.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul M. O. M..
Obligă pârâta recurentă să plătească reclamantului intimat suma de 500 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 20.05.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Prof.Univ.Dr. L. B. E. N. Ș. L.
GREFIER,
D. B.
Red.B.L/21.05.2013
Tehnored.DB/27.05.2013
Ex.2
Primă instanță: Tribunalul A. – jud. E. I..
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 6494/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1697/2013.... → |
|---|








