Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 8073/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 8073/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 20-08-2013 în dosarul nr. 5178/115/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 8073
Ședința publică din 20 august 2013
PREȘEDINTE: PROF.UNIV.DR. L. B.
JUDECĂTOR: A. P.
JUDECĂTOR: M. BACĂU
GREFIER: L. M. S.
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. în nume propriu și în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice a municipiului Reșița precum și a reclamantei N. G. ,împotriva sentinței civile nr. 14/ 09.01.2013, pronunțată de Tribunalul C. S., în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâta intimată Administrația F. pentru Mediu, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă domnul avocat B. C., în reprezentarea reclamantei recurente, lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,reprezentantul reclamantei recurente a depus la dosar, delegația de substituire și chitanța privind achitarea onorariului de avocat .
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea în fond a recursului.
Reprezentantul reclamantei recurente, având cuvântul, a solicitat admiterea recursului formulat de reclamantă în sensul modificării în parte a sentinței recurate în sensul obligării pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2043,3 lei conform înscrisurilor de la dosar, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 lei. Față de recursul pârâtei, a pus concluzii dec respingerea a acestuia neîntemeiat .
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 14/03.01.2013, pronunțată de Tribunalul C. S. în dosarul nr5178115/2012 a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S..
A fost respinge excepția lipsei procedurii prealabile, invocate de pârâta DGFP C.-S..
A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta N. G., în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Reșițajudețul C.-S..
A fost anulată decizia de calcul al taxei de poluare nr. 162/01.02.2012.
A fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice Reșița la restituirea sumei de 9528 lei, cu titlu de taxă de poluare.
S-a luat act de renunțarea reclamantei la judecarea acțiunii formulate împotriva pârâtei Administrația F. pentru Mediu București.
A fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice Reșița la plata sumei de 343,30 lei, cheltuieli de judecată.
A fost respinsă cererea de chemare în garanție formulată de Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. împotriva Administrației F. pentru Mediu, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 294, Corp A, sector 6.
Împotriva acestei hotărâri ambele părți au declarat decurs.
În recursul reclamantei hotărârea este criticată sub aspectul modului de soluționare al petitului privind acordarea cheltuielilor de judecată, context în care se invocă greșita aplicare a art.274( 3) C.pr civ., de către tribunal, astfel că reclamanta se consideră îndreptățită la achitarea sumei totale de 2043,3,cheltuieli de judecată.
În recursul pârâtei ,se invocă nelegalitatea hotărârii, prin aceea că instanța a nesocotit calitatea procesuală pasivă a recurentei Administrația Finanțelor Publice locală neavând personalitate juridică .
Totodată, se susține inadmisibilitatea acțiunii reclamantului în raport cu dispoz.art.7 (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004,întrucât reclamantul nu a urmat procedura prealabilă administrativă, context în care se invocă și tardivitatea procedurii prealabile.
Pe fondul cauzei se susține compatibilitatea Legii nr. 9/2012 cu dreptul UE.
În cauză intimata reclamantă a formulat concluzii scrise,solicitând respingerea recursului pârâtei.
Verificând recursurile declarate, Curtea constată legalitatea și temeinicia hotărârii, din perspectiva dispozițiilor art. 299 și urm. Cod procedură civilă,Curtea constată următoarele:
Cu privire la recursul reclamantei, Curtea constată că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art.304 C.pr civ.invocate și nici alte temeiuri de casare/modificare,în sensul art.304 ind. 1 C.pr civ., hotărârea atacată fiind legală și temeinică, recursul reclamantei urmând a fi respins ca neîntemeiat.
Astfel, prin hotărârea atacată, instanța a dat eficiență dispozițiilor art.274( 3) C.pr civ., care prevăd dreptul instanței de a mări /micșora onorariile avocaților în funcție de anumite criterii, precum: valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat, micșorând de la 1000 la 500 lei ,cheltuieli avocațiale.
Reevaluând munca îndeplinită de avocat, Curtea constată că aceasta este reprezentată de redactarea acțiunii .În fața instanței de fond nu s-a întocmit răspuns la întâmpinarea formulată de pârâta în cauză.
Sub acest aspect, Curtea constată că dreptul instanței la apreciere derivă din puterea de judecată cu care este înzestrat judecătorul, care, conform ipotezei normei cuprinse in al. 3 al art.274 C.pr civ., uzează de o . criterii, în virtutea aceleași puteri,pentru a măsura munca efectiv depusă de avocat. În acest context ,se menționează că acțiunea formulată a impus rezolvarea unei unice probleme de drept, legată de efectele discriminatorii produse în aplicarea OG 50/2008, art. 214-2141 C.pr fiscală, pe larg dezbătute în jurisprudența CJUE, cu referire la interpretarea art.110 din TFUE, incident în cauză.
Sub acest aspect, complexitatea problemei de drept este apreciata de instanța de recurs ca fiind redusă, modul de interpretare al art.110 din TFUE fiind însușită în jurisprudența națională, care este consolidată în materia analizată și, deci, predictibilă.
De asemenea, valoarea obiectului pricinii reprezintă un alt criteriu care justifică temeinicia hotărârii instanței de fond.
Chestiunea de a aprecia a instanței, nu se impune a fi pusă în dezbatere contradictorie a părților din proces, ea vizând întreg litigiul, inclusiv faza finală, de susținere orală a cauzei în fața instanței .
Totodată, Curtea constată că munca avocatului în faza preprocesuală nu a fost dovedită în prezenta cauză.
Alegațiile Curții se înscriu, în limitele prevăzute de art.3041 C.pr.civ.,de natură a înlătura observațiile relative la dispozițiile art. 6 din Convenție.
Cu privire la recursul pârâtei, Curtea constată că, în cauză, nu sunt incidente dispozițiile art.304, 304 1 C.pr civ., hotărârea judecătorească fiind legală și temeinică.
Astfel, sub aspectul calității procesuale pasive a recurentei,Curtea constată că recurenta face confuzie între calitatea procesuală ți reprezentarea procesuală, atribuită prin Ordinul Președintelui ANAF, menționând două instituții juridice diferite în drept, instanța de fond soluționând temeinic și legal disputa, întrucât în materia contenciosului administrativ calitatea procesuală pasivă aparține organului emitent al actului atacat, independent de împrejurarea că acesta are sau nu personalitate juridică, fiind suficientă capacitatea juridică administrativă.
Or, în speță de față, capacitatea juridică administrativă aparține Administrației Finanțelor Publice Caransebeș, care a emis actul atacat.
Astfel, cât privește inadmisibilitatea acțiunii reclamantului, pe motiv de neurmare a procedurii administrative prealabile, invocată, Curtea constată că administrațiile financiare locale au o practică constantă și notorie, în sensul respingerii cererilor de restituire a taxelor percepute cu titlu de taxă de primă înmatriculare, taxă de poluare, taxa de mediu ,independent de actul normativ care a instituit aceste taxe ( OUG 50/2008, Lg.9/2012) în mod invariabil.
În aceste condiții, Tribunalul C. S. ,respectiv instanțele judecătorești abilitate să soluționeze astfel de cereri, au activat spiritul deciziei nr. 24/2011 a ÎCCJ potrivit cu care, în astfel de cazuri, când reclamantul urmărește exclusiv restituirea taxelor achitate cu titlu de taxă de poluare, etc., urmarea procedurii administrative prealabile nu este obligatorie.
Acest tip de raționament se bazează și pe jurisprudența CJUE, care, constant a statuat în invitarea reclamantului la urmarea unui demers juridic formal, ale cărui rezultate sunt cunoscute în mod anticipat, nu este în spiritul legislatiei UE și se impune a fi sancționată.
De astfel, Curtea constată că, aceste administrații financiare locale nesocotesc în continuare dreptul UE promovând căi de atac(recursuri) prin care nesocotesc chiar decizii de interpretare a CJUE în cauza T. c/a României. C-402-09 din 7 aprilie 2011, susținând compatibilitatea OUG nr.50/2008 cu art.110 din TFUE, contrar hotărârii CJUE, fapt ce se impune a fi sancționat cu respingerea recursului de față.
Sub aspectul fondului cauzei, cu privire la dispozițiile Legii 9/2012,Curtea observă că Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, a abrogat Ordonanța de urgență nr. 50/2008, iar conform art. 12 alin. (1) din noul act normativ „în cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabili începând cu 1 iulie 2008 până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării în România, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, numai către titularul obligației de plată, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Calculul diferenței de restituit se face pe baza formulei de calcul din prezenta lege, în care se utilizează elementele avute în vedere la momentul înmatriculării autovehiculului în România”.
Curtea constată că norma în discuție tinde la înlocuirea retroactivă a reglementării taxei de poluare cu cea cuprinsă în norma legală, prin ajustarea vechii taxe de poluare la nivelul noii taxe, în vigoare din luna ianuarie 2012, aspect care face ca, în anumite cazuri, dreptul contribuabilului la restituirea integrală a taxei, percepute în baza unui act normativ neconform cu dreptul Uniunii Europene, să fie limitat, ceea ce echivalează cu nesocotirea efectelor hotărârii interpretative a Curții de Justiție a Uniunii Europene în Cauza T. contra României.
Sub acest aspect recurenta este în eroare, atunci când afirmă că hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene s-a referit la Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, iar nu la Legea nr. 9/2012, căci Curtea s-a referit, potrivit limitelor sale de competență, la interpretarea art. 110 din TFUE, iar nu la interpretarea legii interne românești.
Judecătorul național este cel abilitat să verifice conformitatea legilor interne cu art. 110 din TFUE, astfel cum acesta este interpretat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, interpretare obligatorie pentru toate Statele membre.
Pe de altă parte, instanța de recurs constată că, deși Legea nr. 9/2012 și-a propus să înlăture efectele discriminatorii indirecte produse de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 -, prin aceea că taxa prevăzută de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 nu era impusă și vehiculelor similare, puse în vânzare pe piața națională, cu ocazia înmatriculării/reînmatriculării lor -, extinzând obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante și în cazul autovehiculelor înstrăinate pe piața națională, tocmai această normă cuprinsă în Legea nr. 9/2012, a făcut obiectul Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 1/2012, fiind suspendată de la aplicare, la data soluționării litigiului.
Pe cale de consecință, efectele discriminatorii indirecte menționate, continuă să fie prezente, inclusiv în cazul de speță, astfel că judecătorul fondului în mod corect a reținut incompatibilitatea dintre legea internă în vigoare și dispozițiile art. 110 din TFUE, căci nu există nicio diferență, sub aspectul efectelor discriminatorii indirecte analizate, între Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 și normele cuprinse în Legea nr. 9/2012, în vigoare la momentul soluționării prezentei cauze, aspect sub care Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2012 de suspendare a unor norme din cuprinsul Legii nr. 9/2012, evident că produce efecte juridice, independent de caracterul temporar al suspendării (01.01.2013), statul neavând nici o legitimitate în a ignora hotărârile Curții de Justiție a Uniunii Europene, în continuare.
Mai mult Legea nr. 9/2012 nu a fost activată, ci înlocuită printr-o nouă reglementare legislativă, astfel că și OUG nr. 1/2012 de suspendare a unor norme din dispoz. Legii nr. 9/2012 a devenit caducă la momentul soluționării prezentului recurs.
Așa fiind, în baza art.312 C.pr.civ., Curtea urmează a respinge ca nefondat și recursul pârâtei în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. în nume propriu și în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice a municipiului Reșița precum și reclamanta recurentă N. G. ,împotriva sentinței civile nr. 14/ 09.01.2013, pronunțată de Tribunalul C. S., în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâta intimată Administrația F. pentru Mediu
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din 20.08.2013.
PREȘEDINTE, pentru JUDECĂTOR, pentru JUDECĂTOR,
Prof.Univ.Dr. L. B. A. P. M. BACĂU
aflat în C.O aflat în C.O
semnează semnează
Președinte, Președinte,
Prof.Univ.Dr.L. B. Prof.Univ.Dr.L. B.
GREFIER,
L. M. S.
Red.L.B/20.08.2013
Tehnored.L.M.S/10.09.2013
Ex.2
Primă instanță: Tribunalul C.-S. – jud. G. Ș.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 24/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 09/2013.... → |
|---|
