Anulare act administrativ. Decizia nr. 21/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 21/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 21-11-2013 în dosarul nr. 2319/108/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ – 03.04.2013
DECIZIA CIVILĂ NR._
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 21.11.2013
PREȘEDINTE: R. C.
JUDECĂTOR: A. P.
JUDECĂTOR: Ș. E. P.
GREFIER: D. C.
S-a luat în examinare recursul formulat de recurenta . împotriva sentinței civile nr. 6740/20.1._ pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimatul I. T. de Muncă A., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru recurentă avocat Ț. O., lipsă intimata.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată depusă la dosar prin registratura instanței la data de 23.09.2013 întâmpinare din partea intimatului.
Reprezentantul recurentei învederează instanței că nu mai are alte cereri de formulat și nici probe de administrat, astfel încât instanța, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.p.civ., constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul recurentei pune concluzii de admitere a recursului așa cum a fost formulat, solicitând modificarea sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii, arătând în esență că pârâta nu a luat în considerare apărările reclamantei prin care aceasta arăta că facturile analizate au fost emise de alte societăți, că mijloacele de transport nu aparțineau reclamantei, iar serviciile de transport erau efectuate în baza unui contract de transport încheiat cu ..
CURTEA
În deliberare, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 6740 din data de 20 decembrie 2012, Tribunalul A. a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul . în contradictoriu cu pârâtul I. T. DE MUNCĂ A. având ca obiect anularea Procesului verbal de control . nr. 37.869/01.03.2012 încheiat de pârât.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Din examinarea extraselor eliberate de ORC de pe lângă Tribunalul A. având ca obiect furnizarea de informații cu privire la societățile . și . rezultă că între cele două societăți există o strânsă legătură determinată de faptul că ambele societăți au același punct de lucru dobândit cu titlu de închiriere, situat în A., .-5, ambele fiind prestatoare de servicii de transport în favoarea terțului . SRL.
Din declarația martorului A. P. s-a reținut că angajații care au lucrat în baza unui contract individual de muncă la . au fost transferați cu acordul lor la societatea reclamantă, prestând muncă în perioada iulie - noiembrie 2009 fără să știe pentru care dintre cele două societăți lucrează, acest lucru datorîndu-se conducerii celor două societăți care, deși le-a plătit lunar drepturile salariale cuvenite nu i-a înștiințat legal.
Din conținutul Deciziei de concediere nr.19/13.07.2009 emisă de ., definitivă prin necontestare, s-a reținut că martorului A. P. i-a încetat contractul individual de muncă la data de 13.07.2008, fila 74 dosar fond.
Facturile de livrare emise la data de 04.05.2009- f.35, la 19.05.2009 -f.36, la 09.05.2009-f.37, la 30.06.2009 –f.38, la 09.07.2009-f.39, la 07.08.2009-f.40, la 08.09.2009-f.41,la 02.10.2009-f.42, la 09.10.2009-f.43, la 30.10.2009, la 02.11.2009-f.45 confirmă susținerile organului de control cu privire la faptul că martorul A. P. a prestat muncă pentru reclamantă în calitate de conducător auto și delegat al acesteia fără forme legale în perioada indicată în procesul verbal de control, 04.05._09.
Facturile de livrare întocmite în perioada 19.06._09, depuse în probațiune la filele 51-56 dosar dovedesc că martorul H. R. a prestat activitate fără forme legale pentru reclamantă în perioada 19.06._09, în calitate de conducător auto și delegat.
Aceeași este și situația martorului M. I., facturile de livrare semnate de către acesta dovedind fără putință de tăgadă că a lucrat fără să i se fi încheiat contract individual de muncă în formă scrisă în perioada 19.01._12.
Această stare de fapt este confirmată de recunoașterea administratorului societății prin Nota explicativă.
Prin urmare, constatările organului de control pârât sunt legale și conforme cu realitatea, la fel și măsurile dispuse prin Procesul verbal de control a cărui anulare se solicită, întocmit sub nr._/01.03.2012, cu privire la modificarea datei de începere a activității martorului A. P. înscrisă în contractul individual de muncă, care va fi 04.05.2009, a martorului M. P., în 19.01.2012 și obligația de încheiere a contractului individual de muncă pentru martorul H. R. aferent perioadei 19.06._09, urmând a înscrie aceste modificări și în registrul salariaților.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal ., solicitând modificarea sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.
În motivarea recursului se arată că soluția primei instanțe este nelegală, iar procesul-verbal de control atacat este neîntemeiat deoarece numiții A. P. și H. R. în perioada indicată în cuprinsul procesului-verbal de control nu au fost angajații reclamantei ci erau angajați la ., transportul produselor . SRL efectuându-se de . în baza contractului de transport valabil până la 19.10.2010.
În ceea ce privește pe numitul M. I., recurenta arată că acesta s-a prezentat la sediul firmei pentru angajare la data de 19.01.2012 și deși i s-a explicat că postul este vacant doar din 01.02.2012, acesta a insistat să meargă ca și însoțitor de transport, iar din eroare materială a fost menționat pe facturile . SRL. Persoana în cauză s-a mai prezentat la societate doar la 30.01.2012 când a semnat contractul individual de muncă.
Recurenta a mai susținut că nu corespund adevărului nici susținerile organului de control potrivit cărora transportul mărfurilor s-a efectuat cu mijloacele de transport aparținând reclamantei, aceasta deoarece vehiculele cu nr. de înmatriculare_ și_ sunt proprietatea ., iar pentru mijlocul de transport_ contractul de leasing a fost preluat de reclamantă după perioada indicată de pârâtă.
În drept, s-au invocat disp. art. 304 ind. 1 C.p.civ..
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul ITM A. a solicitat respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii primei instanțe arătând că în fapt, constatările organului de control sunt dovedite prin probatoriul administrat în fața primei instanțe.
Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente inclusiv art. 304 ind. 1 C.p.civ., Curtea reține următoarele:
Prin procesul-verbal de control . nr._/01.03.2012, întocmit de ITM A. s-au dispus în sarcina reclamantei o . măsuri privind obligația de încheiere a contractului individual de muncă pentru H. R. în perioada 19.06. – 31.10.2009, modificarea datei de începere a contractelor individuale de muncă pentru A. P. din 04.05.2009 și pentru M. I. din 19.01.2012.
Reclamanta a contestat aceste măsuri arătând în esență că persoanele în discuție erau angajate ale . (H. R. și A. P.) care efectua transporturi pentru . SRL în baza unui contract de transport încheiat cu reclamanta, mijloacele de transport trecute în facturi aparțineai ., toate facturile erau emise de . SRL și nu de reclamantă, iar în privința salariatului M. I. se arată că din eroare a fost cuprins în factura din 19.01.2012, acesta având încheiat contract individual de muncă începând cu 30.01.2012.
Curtea constată că susținerile recurentei reclamante sunt neîntemeiate și că în fapt sunt corecte constatările organului de control cu privire la perioada în care numitul M. I. a prestat muncă la societatea reclamantă.
Astfel, este de observat faptul că în cuprinsul facturii aflată la fila 46 dosar fond, numitul M. I. apare ca reprezentant al transportatorului pentru mijlocul de transport_ din data de 19.01.2012, delegat ce este identificat prin indicarea cărții de identitate, în aceeași manieră fiind întocmite și facturile fiscale din 24, 26 și 31 ianuarie 2012, precum și cea din 16 februarie 2012 când, potrivit susținerilor reclamantei numitul M. I. era deja angajat în baza unui contract individual de muncă. Aceste aspecte se coroborează de altfel și cu cele consemnate în nota explicativă dată de administratorul societății reclamante, numita H. F. care a arătat că acesta lucrează din 19.01.2012, rezultând astfel în mod evident că în perioada 19.01. – 31.01.2012, numitul M. I. se afla în raporturi de muncă cu societatea reclamantă, fără a avea încheiat contract individual de muncă.
În ceea ce privește numiții A. P. și H. R. pentru care organul de control a reținut că aceștia au prestat activitate fără contract individual de muncă în formă scrisă în perioada 04.05.-2.11.2009 (A. P.) și, respectiv, 19.06.-31.10.2009 (H. R.), Curtea reține că susținerile organului de control sunt întemeiate în mod corect pe facturile fiscale depuse la dosar în care cei doi figurează ca și reprezentanți ai transportatorului cu indicarea cărții de identitate a acestora, fapt ce dovedește că prestau efectiv muncă în cadrul societății reclamante.
Instanța apreciază nerelevante susținerile reclamantei potrivit cărora facturile fiscale în cauză erau emise de o altă societate iar nu de către reclamantă, întrucât reclamanta avea ca obiect de activitate transportul de gaze îmbuteliate de la . SRL către diverși beneficiari și în această calitate este identificată drept transportator în cuprinsul facturilor depuse la dosar cu menționarea totodată a numelui și a datelor de identificare ale delegatului precum și a numărului de înmatriculare al autovehiculului cu care se efectua transportul, facturi care fiind înregistrate în contabilitatea reclamantei prezintă o stare de fapt reală ca nu este contrazisă prin alte înscrisuri depuse la dosar.
Afirmațiile recurentei potrivit cărora A. P. și H. R. nu erau angajații reclamantei, iar în perioada reținută de organul de control aceștia erau angajați ai . sunt de asemenea lipsite de pertinență întrucât, pe de-o parte, Curtea reține că Legea nr. 53/2003 (Codul muncii) prin dispozițiile cuprinse la art. 35 alin. 1 nu interzice cumulul de funcții, orice salariat având dreptul de a munci la diferiți angajatori, astfel încât persoanele în cauză puteau fi angajate atât la . cât și la reclamantă, iar măsurile vizate de organul de control o privesc exclusiv pe reclamantă. Această situație este de altfel confirmată și de cele consemnate în nota explicativă a reprezentantului societății reclamante care a precizat că numitul A. P. a lucrat din 04.05.2009, iar H. R. din 19.06.2009, ascet ce se coroborează de altfel și cu mențiunile cuprinse în facturile fiscale în care aceste persoane sunt identificate drept reprezentanți ai transportatorului.
Ipoteza reclamantei potrivit căreia transportul de gaze îmbuteliate se efectua de . pentru beneficiara . nu are susținere în cauză întrucât, așa cum s-a arătat anterior în cuprinsul facturilor fiscale depuse la dosar și înregistrate în contabilitatea reclamantei, aceasta figurează ca transportator al gazelor îmbuteliate de la . SRL la diverși parteneri.
Curtea nu poate reține nici afirmațiile reclamantei potrivit cărora toate mijloacele de transport trecute în facturi aparțineai ., aceasta deoarece nu prezintă relevanță titularul dreptului de proprietate asupra mijloacelor de transport în discuție pentru a stabili dacă persoanele în cauză prestau sau nu activitate în favoarea reclamantei și câtă vreme acestea figurează în calitate de delegați ai reclamantei nu mai prezintă importanță cui aparținea mijlocul de transport cu care s-a prestat serviciul, activitatea de transport a reclamantei nefiind condiționată de calitatea de proprietar al mijloacelor de transport indicate în cuprinsul facturilor. Mai trebuie ținut cont totodată și de relația de afiliere existentă între cele două societăți în considerarea relațiilor de familie dintre administratorul reclamantei și H. R. administratorul ., ambele societăți având același sediu social și punct de lucru.
Nu prezintă relevanță în cauză nici contractul de prestări servicii transport invocat de reclamantă încheiat între aceasta și . în calitate de transportator aflat la filele 16, 17 dosar fond, întrucât nu s-a făcut dovada că în fapt transporturile consemnate în facturile fiscale depuse la dosar ar fi fost efectuate de ., aceasta presupunând în mod esențial că această din urmă societate este identificată drept transportator în cuprinsul facturilor în discuție, iar nu reclamanta.
Pentru considerentele de fapt și de drept anterior menționate, Curtea apreciază că actul administrativ atacat de reclamantă este legal, iar hotărârea primei instanțe prin care s-a respins acțiunea reclamantului a fost dată cu aplicarea și interpretarea corectă a legii, nefiind incident nici unul din motivele de recurs reglementate de art. 304 C.p.civ., cauza fiind analizată și din perspectiva art. 304 ind. 1 C.p.civ., motiv pentru care în baza art. 312 alin. 1 teza a II-a C.p.civ., se va proceda la respingerea recursului ca nefondat.
Văzând că intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta . împotriva sentinței civile nr. 6740/20.1._ pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimatul I. T. de Muncă A..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 29.11.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
R. C. A. P. Ș. E. P.
GREFIER
D. C.
RED/ A.P./28.11.2013
TEHNORED/D.C./ 28.11.2013 – 2 exemplare
Primă instanță:Tribunalul A.
Judecător – L. J.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 28/2013.... → |
|---|
