Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 24/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Decizia nr. 24/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 24-10-2013 în dosarul nr. 12107/30/2012

ROMANIA

CURTEA DE APEL TIMISOARAOperator 2928

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR._

Ședința publică din 24 octombrie 2013

P.:A. P.

JUDECĂTOR:Ș. E. P.

JUDECATOR:R. C.

GREFIER:G. K.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta recurentă Administrația Finanțelor Publice Buziaș, prin reprezentant Direcția Generală a Finanțelor Publice T., împotriva sentinței civile nr. 1654/18.04.2013, pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamantul intimat B. O., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind alte cereri formulate, Curtea constată cauza în stare de judecată și reține cauza spre soluționare.

CURTEA

Deliberând constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.1654/18.04.2013 Tribunalul T. a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei AFP Buziaș, a admis acțiunea formulată de reclamantul B. O. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Buziaș având ca obiect pretenții, a obligat pârâta la restituirea către reclamant a sumei de 5006 lei și dobânda legală aferentă și a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 43,3 lei.

In ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei AFP Buziaș, tribunalul a constatat că plata s-a efectuat la Trezoreria Timișoara și că decizia de calcul prin care a fost stabilită această taxă a fost emisă de pârâta AFP Buziaș. Față de aceste considerente, instanța a respins excepția invocată.

Constatând că instituirea taxei de poluare prin OUG. nr. 50/2008 s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (vechiul art. 90, modificat prin . Tratatului de la Lisabona), Tribunalul a considerat că acțiunea reclamantului este admisibilă, în condițiile în care taxa de poluare achitată de acesta este în contradicție cu legislația europeană în materie.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal pârâtă Administrația Finanțelor Publice Buziaș, reprezentată prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T., solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii introductive.

În motivarea recursului s-a arătat că taxa pe poluare a fost percepută de la reclamant în mod legal, în temeiul Legii nr. 9/2012, ale cărei dispoziții respectă legislația Uniunii Europene, ea neputând fi restituită nici la cerere, nici în alt mod, fiind întrunite toate condițiile funcționalității și legalității ei, drept pentru care solicită ca cererea reclamantului să fie respinsă ca neîntemeiată. Se arată că hotărârile CJUE în cauzele T. și N. privesc dispozițiile OUG 50/2008 și nu cele ale Legii nr.9/2012.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate de către recurentă cât și în conformitate cu dispozițiile art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea apreciază că acesta este neîntemeiat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Se constată a fi nefondate susținerile recurentei potrivit cărora taxa ar fi fost legal percepută în aplicarea dispozițiilor din Legea nr. 9/2012, care este conformă legislației Uniunii Europene.

Curtea de Justiție a Comunităților Europene, în cauza T. și în cauza N. a analizat art.110 TFUE din perspectiva unor versiuni diferite ale OUG nr.50/2008. Cu toate acestea, instanța apreciază că hotărârile menționate sunt aplicabile speței în primul rând pentru că instanța europeană a interpretat o normă comunitară, interpretare care este valabilă indiferent de modificările intervenite în legislația națională.

În al doilea rând, unul dintre argumentele hotărârilor instanței europene are aplicabilitate și în cauză, întrucât vizează o caracteristică nemodificată a taxei de poluare.

Curtea de Justiție a Comunităților Europene a constatat astfel că taxa pe poluare instituită conform OUG nr. 50/2008 este impusă numai pentru autovehiculele care se înmatriculează pentru prima dată în România după . acestui act normativ – 1.07.2008 – cu excluderea de la plata acestei taxe pentru autovehiculele deja înmatriculate în România anterior acestei date.

Această caracteristică esențială a taxei de poluare, reiterată de Curtea de Justiție a Comunităților Europene și în cauza N. (cauza C – 263/10 Hotărârea din 07.07.2011, paragraful 27) a rămas neschimbată până la data achitării de către reclamant a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.

Se poate observa astfel că, deși Legea nr.9/2012 (privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule) prevede la art.4 alin 2 obligația de plată a taxei și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate în România asupra unui autovehicul rulat, (astfel cum au sugerat cele două hotărâri ale instanței europene), prin art.1 din OUG nr.1/2012 a fost suspendată aplicarea dispozițiilor menționate până la 1 ianuarie 2013. Prin urmare, Legea nr. 9/2012, în forma aplicabilă până la data de 01.01.2013, a menținut situația de discriminare indirectă constatată de CJUE în cazul taxei instituite prin OUG nr. 50/2008, de vreme ce vehiculele de ocazie importate sunt supuse taxei, în timp ce vehiculele similare, înmatriculate anterior datei de 01.07.2008, puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel încât are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.

Prin urmare, având în vedere argumentele Curții Europene de Justiție redate în cauza T. (cauza C-402/09) și în cauza N. (C 263/10), precum și principiul priorității dreptului comunitar față de dreptul național, Curtea constată neîntemeiate susținerile pârâtei recurente cu privire la respectarea art.110 TFUE (fostul articol 90), la perceperea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, în temeiul Legii nr. 9/2012, sub acest aspect, sentința civilă atacată fiind corectă.

Va fi, deci, respins recursul declarat, în temeiul art. 304 pct. 9 C.pr.civ, dat fiind că instanța de fond a dat o corectă interpretare dispozițiilor relevante din dreptul național, care include și legislația Uniunii Europene, parte integrantă din sistemul juridic intern, potrivit art. 148 din Constituția României.

În baza art. 274 C.pr.civ, se va lua act de faptul că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată în calea de atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâta recurentă Administrația Finanțelor Publice Buziaș, prin reprezentant Direcția Generală a Finanțelor Publice T., împotriva sentinței civile nr. 1654/18.04.2013, pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamantul intimat B. O..

Fără cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 24.10.2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECATOR,

A. P. Ș. E. P. R. C.

GREFIER,

G. K.

Red.:RC./08.11.2013

Tehnored./GK/ 2 ex./08.11.2013

Inst.fond:Tribunalul T.

jud.G. B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 24/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA