Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1394/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1394/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 21-03-2013 în dosarul nr. 6482/108/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ – 22.06.2012
DECIZIA CIVILĂ NR. 1394
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 21.03.2013
PREȘEDINTE: R. C.
JUDECĂTOR: M. I.
JUDECĂTOR: Ș. E. P.
GREFIER: D. C.
S-a luat în examinare recursul formulat de Direcția Generală a Finanțelor Publice A. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sebiș, împotriva sentinței civile nr. 822/20.03.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant S. R.-C. și chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu București, având ca obiect contestație act administrativ fiscal - restituire taxă poluare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns pentru reclamantul intimat avocat S. P. I., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezenta reclamantului intimat depune concluzii scrise și chitanță reprezentând onorariu avocațial, învederând instanței că nu mai are alte cereri de formulat și nici probe de administrat, astfel încât instanța, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.p.civ., constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamantului intimat pune concluzii de respingere a recursului declarat, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
În deliberare, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 822 din 20 martie 2012, Tribunalul A. a admis acțiunea formulată de reclamantul S. R. C. contra pârâtei Administrația Finanțelor Publice Sebiș prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A.; a obligat Administrația Finanțelor Publice Sebiș la restituirea sumei de 5.120 lei reprezentând taxa de poluare către reclamant și a dobânzilor aferente conform art.124 din Codul de procedură fiscală; a admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu și obligă chemata în garanție să plătească suma de 5.120 lei reprezentând taxa de poluare și a dobânzilor aferente conform art.124 din Codul de procedură fiscală către pârâta Administrația Finanțelor Publice Sebiș și, totodată, a obligat pârâta la plata sumei de 542 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Constatând că instituirea taxei de poluare prin OUG. nr. 50/2008 s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (vechiul art. 90, modificat prin . Tratatului de la Lisabona), Tribunalul a considerat că acțiunea reclamantului este admisibilă, în condițiile în care taxa de poluare achitată de acesta este în contradicție cu legislația europeană în materie.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sebiș, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii față de A.F.P. Sebiș.
Recurenta critică sentința recurată, susținând în esență legalitatea taxei în discuție, conform OUG nr.50/2008, act normativ conform dreptului comunitar, așa cum rezultă din preambulului acestuia, că taxa astfel percepută nu este discriminatorie, din perspectiva criteriilor obiective consacrate în jurisprudența CEJ, concluzionând că acesta nu poate fi restituită la cerere și nici în alt mod prevăzut de lege și că, dimpotrivă, restituirea acesteia ar însemna îngrădirea politicii fiscale a statelor comunitare, a căror autonomie în materie este consacrată de art.1 alin.2 din Primul Protocol Adițional la Convenție..
Mai susține că cheltuielile de judecată trebuiau reținute în sarcina AFM, ca efect al admiterii cererii de chemare în garanție, și că acestea trebuiau reduse în raport cu criteriile prev. de art.274 alin.3 C. proc. civ.
Prin concluziile scrise depuse la dosar, reclamantul intimat a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente inclusiv art. 304 ind. 1 C.p.civ., Curtea reține următoarele:
Litigiul pune în discuție caracterul indirect discriminatoriu al taxei instituie prin O.U.G. nr. 50/2008, în sensul că măsura legislativă adoptată de Statul român descurajează importul de autovehicule de ocazie din statele membre ale Uniunii Europene. Analizând neutralitatea taxei pe poluare instituite prin O.U.G. nr. 50/2008, prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09 (T.), Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, precizând că „articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le-ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE”.
Considerentele au fost precizate de CJUE și în cauza N. - C-263/10, reținându-se că toate versiunile de modificare a O.U.G. nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și vechime importantă, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Reclamantul, achitând taxa calculată în temeiul O.U.G. nr. 50/2008, în forma în vigoare la data prelevării taxei, urmează a se constata că taxa prelevată contribuabilului avea, datorită efectelor concrete pe care le-a produs, caracter discriminatoriu, fiind contrară dispozițiilor din fostul art. 90 TCE, actualul art. 110 TFUE. În aceste condiții, astfel cum în mod corect a reținut prima instanță, se impune restituirea taxei, întrucât, astfel cum a statuat CJUE (C-62/93), contribuabilii au dreptul la rambursarea impozitelor și taxelor prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european, rațiunea fiind aceea că un stat membru nu poate profita, iar contribuabilul nu poate suferi o pierdere, ca urmare a aplicării unei dispoziții fiscale naționale incompatibile cu dreptul european.
Ca atare, se verifică în speță susținerile reclamantului potrivit cărora, datorită efectelor concrete pe care le produce, taxa are caracter discriminatoriu, fiind contrară dispozițiilor din fostul art. 90 TCE, actualul art. 110 TFUE.
Cât privește obligarea chematei în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU la plata cheltuielilor de judecată reținute prin sentința recurată, criticile sunt neîntemeiate. Chemarea în garanție este justificată pe existența unei obligații „în garanție sau în despăgubire” a Administrației F. pentru Mediu față de pârâta recurentă, având în vedere că organele fiscale - au competențe limitate la calcularea, încasarea și soluționarea contestațiilor formulate de contribuabili împotriva acestor acte, iar competențele privind administrarea sumelor încasate cu titlul de taxă de poluare revin Administrației F. pentru Mediu, aceste sume fiind virate în contul său conform dispozițiilor art. 1 alin. 1 din O.U.G. nr. 50/2008. Actele administrative contestate nu au fost emise de ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, iar declanșarea litigiului s-a datorat refuzului pârâtei de a dispune restituirea sumei solicitate de reclamant, iar nu faptului că pârâta a încasat inițial taxa în litigiu. În consecință, în mod corect s-a reținut exclusiv obligația pârâtei de plată a cheltuielilor de judecată, ca parte căzută în pretenții; raportul juridic existent între Administrația Finanțelor Publice Sebiș și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU nu poate justifica obligarea acesteia din urmă și la plata cheltuielilor de judecată, culpa procesuală revenind exclusiv pârâtei.
Referitor la motivul privind reducerea cheltuielilor de judecată acordate la fond, Curtea reține că reducerea acestora nu era justificată conform art.274 alin.3 C. proc. civ, în raport cu valoarea taxei de restituit și dobânzile aferente, nici prin faptul că prezenta cauză nu ridică probleme de complexitate, având în vedere că apărătorul reclamantului a efectuat prestația minimă necesară redactării și susținerii acțiunii, iar pârâta se află culpă procesuală, în condițiile în care s-a opus în mod constant la restituirea taxei ce formează obiectul litigiului.
Pentru considerentele expuse, recursul va fi respins ca nefondat, în temeiul art.312 alin.1 C. proc. civ, și va obligată recurenta la plata cheltuielilor de judecată- onorariu apărător, solicitate de intimatul reclamant, conform art.274 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice A. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sebiș, împotriva sentinței civile nr. 822/20.03.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant S. R.-C. și chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu București.
Obligă recurenta la 500 lei onorariu avocat către reclamant.
Irevocabilă.
Pronunțată azi, 21.03.2013, în ședința publică.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
R. C. M. I. Ș. E. P.
GREFIER
D. C.
RED/ M.I./15.04.2013;
TEHNORED/D.C./ 15.04.2013 – 2 exemplare
Primă instanță:Tribunalul A.
Judecător – I. D.
| ← Pretentii. Decizia nr. 9950/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 14/2013.... → |
|---|
