Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 9851/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 9851/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 22-10-2013 în dosarul nr. 8277/30/2012
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMISOARA Operator 2928
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.9851
Ședința publică din 22 octombrie 2013
P.:R. O.
JUDECĂTOR:D. D.
JUDECATOR:R. P.
GREFIER:M. M.
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice T. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Jimbolia, în contradictoriu cu reclamanta P. M. împotriva sentinței civile nr.1709/PI/CA/19.04.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri formulate, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată:
Prin acțiunea înregistrata la data de 05.09.2012 pe rolul Tribunalului T., sub nr._, reclamanta P. M. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Jimbolia, să dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei de 806 lei reprezentând contravaloare taxă de poluare cu dobânda legală aferentă, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr.1709/PI/19.04.2013 pronunțată în dosar nr._, Tribunalul T. a admis acțiunea formulată de reclamanta P. M., în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Jimbolia și a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice Jimbolia la restituirea către reclamantă a sumei de 806 lei reprezentând taxă pentru poluare și a dobânzii legale calculate începând cu a 46-a zi de la data formulării cererii de restituire și până la plata efectivă.
A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 339,3 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul T. a reținut că reclamanta a achiziționat autoturismul marca Peugeot, cu nr. de identificare VF32CHFXF41223244, anterior înmatriculat in Germania la data de 30.04.2001, iar pentru înmatricularea acestuia a achitat taxa de poluare.
În vederea efectuării acestei formalități reclamanta a fost obligat să achite taxa de poluare în valoare de 806 lei stabilită prin decizia de calcul a taxei de poluare din 2008.
Aceasta decizie a fost emisă în temeiul Ordonanței de urgență 50/2008 suma stabilită, ce reprezintă taxa de poluare, fiind plătită cu ocazia primei înmatriculări în România a autovehiculelor și autoturismelor menționate expres, în cuantumul prevăzut de art.4 din ordonanță.
Potrivit acestui act normativ taxa de poluare nu se percepe autoturismelor deja înmatriculate în România ci, doar pentru cele înmatriculate în celelalte state ale Uniunii Europene, achiziționate și aduse în țară, ca și în cazul de față, unde se reînmatriculează ca urmare a schimbării proprietarului.
Art.148 alineatul 2 din Constituția României stipulează că ”prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare ale legii interne” iar alineatul 4 stabilește „autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alineatul 2 menționat”.
Prin urmare, Constituția României instituie principiul priorității dreptului comunitar în fața celui național, principiu garantat în special de instanțele judecătorești, precum și principiul aplicării directe a dreptului comunitar pe teritoriul României.
Ori, normele comunitare în materie, respectiv art. 110 (fostul art. 90) din Tratatul FUE prevăd că „1) nici un stat membru nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare; 2) de asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natura sa protejeze indirect alte sectoare de producție”.
Conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, noțiunea de taxă cu efect echivalent constă în orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia, iar un sistem de taxare care să fie considerat compatibil cu art. 90 (actual 110) din Tratatul Comunității Europene, trebuie să excludă orice posibilitate ca produsele importate sa fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare, naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.
Scopul general al art. 110 din T.F.U.E. este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor și se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină internă mai consistentă produselor care provin din alte state membre în comparație cu produsele interne.
Aceste prevederi au efect direct asupra ordinii juridice interne de la data de 01.01.2007 și se opun ca un stat membru să adopte dispoziții precum cele prevăzute de OUG nr.50/2008 conform cărora, se percepe taxa de poluare dacă autoturismul, este înmatriculat pentru prima data în România.
În materie de impozitare a autovehiculelor de ocazie importate, Curtea a considerat ca art. 90 CE (actual 110) vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne cu privire la concurența dintre produsele care se afla deja pe piața interna și produsele din import (hotărârile 29 aprilie 2004 Weigel, C-387/01 și din 05 octombrie 2006 Nadasdi și N. C-290/05 si C-333/05).
De asemenea, din jurisprudența Curții rezultă că un sistem de taxare nu poate fi considerat compatibil cu art.90 (actual 110) din Tratat decât dacă este organizat astfel încât să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.
În cauza C 402//09, CJUE s-a pronunțat în sensul că: „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Reglementată în modul prevăzut de O.U.G. nr.50/2008, taxa de poluare este contrară art.110 din Tratatul F.U.E. întrucât este destinată să descurajeze introducerea în România a unor autoturisme de ocazie deja înmatriculate într-un alt stat membru U.E., favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România .
După aderarea României la U.E. acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre le U.E. atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau, este susceptibilă să diminueze chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor. Dreptul conferit de reglementarea comunitară de bază fiind încălcat prin aplicarea reglementărilor dreptului național, instanța constată că suma plătită de reclamant nu a fost datorată, astfel că se impune obligarea pârâtei la restituirea aceste taxe.
În privința efectelor intrării în vigoare a Legii 9/2012 asupra prezentei cauze, se rețin următoarele: Legea 9/2012, pentru instituirea taxei pe emisiile poluante pentru autovehicule a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, și a intrat în vigoare 3 zile de la publicare. Potrivit dispozițiilor art. 12 din Legea 9/2012, „(1) În cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabili începând cu 1 iulie 2008 până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării în România, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, numai către titularul obligației de plată, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Calculul diferenței de restituit se face pe baza formulei de calcul din prezenta lege, în care se utilizează elementele avute în vedere la momentul înmatriculării autovehiculului în România. (2) Sumele prevăzute la alin. (1) se restituie la cererea contribuabilului, adresată organului fiscal competent, în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare. (3) Taxa rezultată ca diferență dintre suma achitată de contribuabil cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule se restituie în termenul de prescripție prevăzut de legea fiscală, pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei legi”.
Prin Ordinul nr. 85/62 din 19 ianuarie 2012 s-a stabilit procedura pentru restituirea sumelor prevăzute la art.7, 9 și 12 din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, precum și a sumelor stabilite de instanțele de judecată prin hotărâri definitive și irevocabile.
Se constată, după cum s-a arătat anterior, că taxa de poluare ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 13 ianuarie 2012 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia. Din această perspectivă reclamanta are dreptul la restituirea integrală a taxei de poluare încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
Față de considerentele expuse, instanța a admis acțiunea, dispunând în baza art. 117 lit. d C.pr.fiscală obligarea pârâtei A.F.P. Jimbolia la plata către reclamantă a sumei de 806 lei cu titlu de taxă de poluare pentru autovehicule.
În ceea ce privește cererea reclamantei de obligare la plata dobânzii legale, instanța a reținut că aceasta este întemeiată față de disp. art. 124 cod pr. fiscală, dispunându-se astfel obligarea A.F.P. Jimbolia și la plata dobânzii legale calculată începând cu a 46-a zi de la data formulării cererii de restituire și până la plata efectivă.
Având în vedere dispozițiile art. 274 alin. 1 Cod de Procedură Civilă, conform cărora „partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”, ținând seama că s-a constatat caracterul fondat al cererii, a obligat pârâta la plata cheltuielilor judiciare efectuate de reclamantă, respectiv la plata sumei de 339,3 lei, reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar și onorariu de avocat redus de la 500 lei, având în vedere cuantumul taxei a cărei restituire se solicită, specificul acestor cauze și munca îndeplinită de avocat.
Împotriva sentinței civile nr. 1709/PI/CA/19.04.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, în termen legal a formulat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice T. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Jimbolia, solicitând admiterea recursului, modificarea în totalitate a hotărârii și respingerea acțiunii reclamantei ca nefondată.
În motivare se arată că în fapt, reclamanta a solicitat instanței de judecată ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea deciziei de calcul a taxei pe poluare și, pe cale de consecință, să se dispună restituirea sumei de 806 lei.
În ceea ce privește încălcarea prevederilor art. 110 din TFUE, raportat la considerentele hotărârii pronunțate de către Curtea de Justiție a Comunității Europene în cauza T., recurenta face următoarele mențiuni:
Curtea de la Luxemburg a analizat cauza sub două aspecte, în primul rând în ceea ce privește neutralitatea taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie simulare înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, aceleiași taxe, iar, în al doilea rând, în ceea ce privește neutralitatea taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teriotriul național anterior instituirii taxei pe poluare.
Sub primul aspect, Curtea a reținut că potrivit unei jurisprudenței constante, există o încălcare a articolului 110 TFUE atunci când valoarea taxei aplicată unui vehicol de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național - hotărârea din 9 martie 1995 - Nunes -Tadeu.
Mai mult, Curtea reține că din momentul achitării unei taxe de înmatriculare într-un stat membru, valoarea acestei taxe se încorporează în valoarea vehiculului. Prin urmare, pentru a garanta neutralitatea taxei, valoarea vehiculului de ocazie importat reținută ca bază de impozitare trebuie să reflecte valoarea unui vehicul similar deja înmatriculat pe teritoriul național. Pentru a obține acest rezultat, menționează curtea, deprecierea vehiculelor de ocazie importate trebuie luată în considerare la calcularea valorii taxei, în baza unor criterii precum vechimea, rulajul, starea generală, modul de propulsie, marca sau modelul vehiculului etc.
În acest sens, solicită instanței să observe că instanța comunitară reține că „prin introducerea în calcului taxei a vechimii vehiculului și a rulajului mediu anual real al acestuia și prin adăugarea, la aplicarea acestor criterii, a luării în considerare facultative, cu costuri neexcesive, a stării acestui vehicul și a dotărilor sale prin intermediul unei expertize obținute din partea autorităților competente în materie de înregistrare a autovehiculelor, o reglementare precum cea instituită prin O.U.G. 50/2008 garantează că valoarea taxei este redusă în funcție de o aproximare rezonabilă a valorii reale a vehiculului".
Așadar, concluzia instanței comunitare este în sensul că un sistem precum cel instituit prin O.U.G. 50/2008, care ia în considerare, la calculul taxei, deprecierea autovehiculului prin utilizarea unor bareme forfetare, detaliate și fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elemente referitoare la vechimea și rulajul mediu anual real al acestui vehicul, la care se poate adăuga, la cererea contribuabilului, realizarea unei expertize cu privire la starea generală a vehiculului menționat și a dotărilor sale, asigură că această taxă, atunci când este aplicată vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduală a taxei menționată încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național si au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de O.U.G. 50/2008.
Aplicând aceste prevederi speței de față, pârâta recurentă arată că reclamanta nu a solicitat efectuarea unei experetize care să stabilească starea generală a vehiculului pentru care s-a achitat taxa de poluare sau a dotărilor sale, pe de o parte, iar pe de altă parte, raportat la criteriile stabilite de O.U.G. 50/2008, taxa de poluare stabilită și achitată este în cuantum de 4.813 lei, valoare care încorporată în valoarea reziduală a acestui vehicul nu depășește valoarea reziduală a unui vehicul cu aceleași caracteristici înmatriculat pe piața internă, motiv pentru care prevederea legală incriminată nu încalcă prevederile art. 110 TFUE.
În al dolilea rând, Curtea a analizat speța sub aspectul neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei pe poluare.
Sub acest aspect, Curtea a arătat că art. 110 TFUE nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota ori baza impozabilă a impozitelor existente, în acest sens, după cum s-a arătat și în hotărârea Nadasdi și N., împrejurarea instituirii unui impozit nou nu poate fi, prin ea insăși, considerată ca având un efect discriminatoriu între situațiile constituite anterior și cele care sunt posterioare intrării în vigoare a noii norme.
Cu toate acestea, Curtea arată că interdicția prevăzută la art. 110 din TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din state membre, favorizând produsele naționale. Însă, se menționează în continuare, % în ceea ce privește taxele aplicate autovehiculelor, din lipsa unei armonizări în materie, rezultă că fiecare stat membru poate să stabilească regimul acestor măsuri fiscale potrivit propriilor aprecieri.
În acest sens, raportat la prevederile punctului 58 din Hotărârea pronunțată în cauza T., rezultă că o valoare a taxei de poluare care, prin aplicarea criteriilor stabilite în O.U.G. 50/2008, depășește un procent de 30% din valoarea de piață a vehiculului supus taxei trebuie apreciată ca fiind de natură a descuraja importul și punerea în circulație a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
Or, în aceste condiții nu se poate vorbi în termeni reali despre o descurajare a importului de vehicule de ocazie cumpărate dintr-un stat membru si, pe cale de consecință, nu se poate vorbi nici despre o încălcare a art. 110 din TFUE.
Nu în ultimul rând, pârâta recurentă învederează instanței de recurs că concluzia la care a ajuns Curtea de la Luxemburg în cauza T. este că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în liberă circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Per a contrio, dacă regimul măsurii fiscale nu descurajează punerea în liberă circulație a unor vehicule de ocazie din import, cum este cazul în speța de față, art. 110 TFUE nu se opune ca un stat membru să institiue o taxă sau un impozit nou.
Așadar, Curtea nu a menționat în mod direct și lipsit de echivoc că O.U.G. 50/2008 încalcă art. 110 din TFUE, din contră, din considerentele hotărârii se desprinde ideea potrivit căreia statele membre sunt libere să stabilească taxe și impozite noi, însă în așa măsură încât să nu descurajeze produsele similare de pe piețele externe.
Astfel că, din punctul de vedere al pârâtei recurente, rămâne ca, de la caz la caz, instanța națională să examineze în ce măsura taxa de poluare achitată de către contribuabil este sau nu în contradicție art. 110 TFUE.
În drept, invocă prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 3041, C. proc. civ, precum și textele de lege mai sus invocate.
Examinând recursul formulat, prin raportare la motivele invocate, precum și sub toate aspectele, conform prevederilor art.3041 C.pr.civ., Curtea constată următoarele:
Curtea constată că susținerile recurentei sunt nefondate pe fondul cauzei.
În speță, reclamanta nu pune în discuție în cauză o discriminare directă permisă de dispozițiile OUG nr. 50/2008, cum greșit susține recurenta, căci din punct de vedere formal, regimul de impozitare instituit prin OUG nr. 50/2008 nu face vreo deosebire nici între autovehicule în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Fiind datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului menționat, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de împrejurarea dacă este vorba despre un vehicul cumpărat pe piața națională sau importat, taxa în discuție nu stabilește un tratament diferențiat pe baza criteriilor menționate, astfel încât nu poate fi considerată direct discriminatorie, după cum, de altfel, a constatat și Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., publicată la 28.05.2011 în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, pct. 36.
Prin urmare, se cuvine a fi înlăturate toate argumentele recurentei potrivit cărora taxa pe poluare instituită de OG nr. 50/2008 nu ar avea caracter discriminatoriu, deoarece o atare discriminare s-ar putea reține doar în măsura în care s-ar dovedi că valoarea reziduală cuprinsă în valoarea de piață a unui autovehicul de ocazie achiziționat pe piața națională ar fi superioară taxei pe poluare percepute pentru înmatricularea în România a unui autovehicul importat dintr-un stat membru UE. Aceste argumente nu sunt concludente în cauză.
Aceasta deoarece reclamanta se prevalează în speță de caracterul indirect discriminatoriu al taxei instituie prin OUG nr. 50/2008, susținând că aceasta descurajează importul de autovehicule de ocazie din statele membre ale Uniunii Europene, sens în care ar fi relevantă, totuși, o comparație între autovehiculele similare, cu caracteristici identice, înmatriculate pe teritoriul României anterior intrării în vigoare a menționatului act normativ și cele importate ulterior.
În acest sens, prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., deja citată, pct. 58-59, analizând neutralitatea taxei pe poluare instituite prin OUG nr. 50/2008, în varianta sa inițială, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că „reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală”, că, „în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre”, respectiv, că „deși statele membre păstrează, în materie fiscală, competențe extinse care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuie totuși să respecte interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE”, iar la pct. 53 a precizat că „Astfel, articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE”.
În fine, în aceeași hotărâre, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut, analizând neutralitatea taxei instituite prin OUG nr. 50/2008, în varianta inițială, în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate, că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Aceste considerente se impun și în ceea ce privește regimul de taxare prevăzut de OUG nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 208/2008, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009 și, respectiv, OUG nr. 117/2009. Variantele ordonanței care o succed pe cea analizată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., mai sus citată, păstrează formula de calcul a taxei pe poluare și majorează cuantumul acesteia. Prin urmare, toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin același regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
În acest sens s-a concluzionat în cauza N., C-263/10, nepublicată în Repertoriu, la pct. 27. Prin urmare, trebuie înlăturate susținerile contrare ale recurentei, potrivit cărora interpretarea dată de CJUE în cauza C-402/09, T. nu s-ar aplica în cazul sumelor percepute cu titlu de taxă pe poluare în temeiul OUG nr. 50/2008 în formele sale în vigoare după data de 15.12.2008.
Ca atare, se verifică în speță susținerile recurentei potrivit cărora, datorită efectelor concrete pe care le produce, taxa are caracter indirect discriminatoriu, fiind contrară dispozițiilor din fostul art. 90 TCE, actualul art. 110 TFUE.
În egală măsură se privesc a fi nefondate și susținerile recurentei referitoare la efectele adoptării Legii nr. 9/2012. Nu se poate aprecia că pârâta recurentă ar putea fi obligată la restituirea doar parțială a sumei pretinse, anume, în cuantumul reglementat de Legea nr. 9/2012, căci o atare interpretare ar contraveni principiului neretroactivității legii civile, consacrat de art. 15 din Constituția României, creând, totodată, un tratament discriminatoriu între persoanele care au obținut restituirea sumei achitate cu titlu de taxă specială de primă înmatriculare, în baza unor hotărâri judecătorești, anterior adoptării Legii nr. 9/2012 și cei care, precum reclamanta, nu au demarat sau finalizat un atare demers judiciar până la acel moment, deși situația lor este, în fapt, identică, de vreme ce taxa a fost percepută anterior, iar plata nu a dat naștere unor situații de fapt care să producă efecte în timp și care s-ar putea analiza ca facta pendentia, pentru a se aprecia că intră sub incidența legii noi.
Va fi, deci, respins recursul declarat, în temeiul art. 304 pct. 9 C.pr.civ, dat fiind că instanța de fond a dat o corectă interpretare dispozițiilor relevante din dreptul național, care include și legislația Uniunii Europene, parte integrantă din sistemul juridic intern, potrivit art. 148 din Constituția României.
Curtea va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice T. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Jimbolia, în contradictoriu cu reclamanta P. M. împotriva sentinței civile nr.1709/PI/CA/19.04.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ .
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 22.10.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECATOR,
R. O. D. D. R. P.
GREFIER,
M. M.
Red.:D.D./28.10.2013
Tehnored./M.M./ 2 ex./18.11.2013
Inst.fond:Tribunalul T.:jud.R. N.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4585/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2/2013.... → |
|---|
