Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 9855/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 9855/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 22-10-2013 în dosarul nr. 8664/30/2012
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMISOARA Operator 2928
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.9855
Ședința publică din 22 octombrie 2013
P.:R. O.
JUDECĂTOR:D. D.
JUDECATOR:R. P.
GREFIER:M. M.
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice T. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Jimbolia împotriva sentinței civile nr. 1347/05.04.2013, pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamantul Ș. S., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin registratura instanței au fost depuse la dosar la data de 21.10.2013 de către reclamantul intimat Ș. S., concluzii, la care se află atașată chitanța privind achitarea onorariului avocațial și împuternicirea avocațială de reprezentare a apărătorului ales – avocat V. I..
Nemaifiind alte cereri formulate, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
I. Cererea de chemare în judecată:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului T. sub nr._ la data de 18.09.2012, reclamantul Ș. S. a solicitat obligarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice Jimbolia la restituirea sumei în cuantum de 6951 lei, plătită la data de 11.05.2012, reprezentând taxă pentru emisii poluante, taxa fiind impusă reclamantului cu prilejul înmatriculării în România, conform Legii nr. 9/2012, a unui autoturism marca Ford Escort, înmatriculat anterior în Germania.
Reclamantul a invocat dispozițiile art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și a arătat, în esență, că taxa achitată contravine acestor dispoziții din dreptul european, care prevalează asupra dreptului național și impun înlăturarea reglementării din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 și din Legea nr. 9/2012, care instituie o taxă internă discriminatorie deoarece creează o discriminare între autoturismele second hand înmatriculate deja într-un stat membru al Uniunii Europene și care se înmatriculează în România după 01.07.2008 și autoturismele second hand înmatriculate deja în România.
II. Hotărârea Tribunalului T.:
Prin sentința civilă nr. 1347/05.04.2013, pronunțată în dosar nr._, Tribunalul T.:
-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Finanțelor Publice Jimbolia.
-a admis acțiunea formulată de reclamantul Ș. S., în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Jimbolia.
-a dispus anularea Deciziei privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nr._/11.05.2012 emisă de pârâtă.
-a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice Jimbolia la restituirea către reclamant a sumei de 6951 lei reprezentând taxă pentru poluare și a dobânzii legale calculate începând cu a 46-a zi de la data formulării cererii de restituire și până la plata efectivă.
-a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 543,3 lei cheltuieli de judecată, reținând, în esență, că taxa de poluare instituită prin Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 contravine art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
Pe fond, în esență, cu o motivare elaborată și făcând trimitere la hotărârea T. pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, Tribunalul a apreciat că acțiunea este întemeiată, reținând, în esență, că taxa de poluare instituită prin Legea nr. 9/2012 contravine art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, astfel cum a fost interpretat prin hotărârea Curții Europene de Justiție pronunțată în cauza T. C-402/09, ținând seama și de obligația Statului Român de a respecta dreptul Uniunii Europene, obligația izvorând din dispozițiile art. 11 și 148 din Constituția României, ca urmare a aderării României la U.E. începând cu 1.01.2007.
III. Recursul pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice T. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Jimbolia:
Împotriva sentinței civile nr. 1347/05.04.2013, pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, în termen legal, a formulat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice T. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Jimbolia, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței civile atacate în sensul admiterii excepției privind lipsa calității procesuale pasive a A.F.P. Jimbolia, iar pe fondul cauzei, respingerea acțiunii ca vădit neîntemeiată și respingerea ca neîntemeiate a cheltuielilor de judecată. În subsidiar, solicită restrângerea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul de avocat de la 500 lei la 100 lei conform art.274 alin.3 C.pr.civ..
În motivare se arată că în fapt, prin acțiunea în contencios administrativ formulata de către reclamantul Ș. S. în contradictoriu cu parata A.F.P. Jimbolia prin care se solicita instanței sa oblige parata la restituirea sumei de 6951 lei reprezentând taxa pentru emisii poluante și dobânda legala, taxa pentru emisii poluante fiind achitata la Trezoreria Jimbolia în baza Deciziei de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule emisa de A.F.P.Jimbolia și în temeiul prevederilor Legii 9/2012 pentru finalizarea procedurii de înmatriculare a unui autoturism achiziționat din Germania.
Recurenta considera ca în mod eronat a respins instanța de fond excepția privind lipsa calității procesuale pasive a AFP Jimbolia.
Astfel, referitor la cererea de restituire a taxei de poluare, se învederează instanței de recurs ca excepția privind lipsa calității procesuale pasive în cauza a paratei A.F.P. Jimbolia este întemeiata.
În susținerea excepției invocate, recurenta precizează ca taxa pe poluare respectiva s-a făcut venit la bugetul Fondului pentru mediu gestionat de Administrația Fondului pentru Mediu, fiind virata încă de la sfârșitul lunii în care a fost efectuata plata în contul deschis la Trezoreria Sectorului 6 București pe numele Administrației Fondului pentru Mediu.
Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 1 din Legea 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, și potrivit art. 5 din Legea 9/2012, recurenta învederează ca A.F.P. Jimbolia nu poate fi obligata la restituirea taxei pentru emisii poluante achitata de reclamant pentru o alta instituție.
În consecința, în temeiul art. 64-66 C.pr.civila, înțelege sa arate titularul obligației de restituire a sumei reprezentând taxa de poluare, aceasta fiind în exclusivitate Administrația Fondului pentru Mediu.
În subsidiar, pe fondul cauzei, considera ca în mod eronat a admis instanța de fond acțiunea în contradictoriu cu instituția pârâtă, întrucât obligarea instituției la restituirea taxei de emisii poluante este vădit neîntemeiata și solicita respingerea acțiunii ca vădit neîntemeiata, având în vedere faptul ca, începând cu data de 15.03.2013 a intrat în vigoare OUG 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule care reglementează taxarea unitara a emisiilor poluante provenite de la autovehicule.
Astfel, prin adoptarea OUG 9/2013 se asigura conformarea cu recomandările Comisiei Europene cuprinse în comunicarea din 14 decembrie 2012 potrivit căreia taxarea autoturismelor sa nu se bazeze pe criterii specifice tehnologice, ci pe date de performanta obiective, disponibile în mod obișnuit și relevante din punctul de vedere al politicilor, cum ar fi emisiile de CO(2). Totodată, s-a ținut cont de necesitatea adoptării de masuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, având în vedere faptul ca aceste masuri trebuie adoptate în regim de urgenta, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale. Astfel, având în vedere impactul negativ social și de mediu constatat ca urmare a aplicării taxei pentru emisii poluante provenite de la autovehicule, în ceea ce privește valoarea acesteia, ceea ce a condus la un semiblocaj al pieței privind tranzacțiile cu autoturisme existente în parcul național, precum și pentru reglementarea, în sensul clarificării, a aplicării timbrului de mediu asupra autoturismelor dobândite prin moștenire s-a adoptat OUG 13/2009 care a intrat în vigoare în 15.03.2013.
Așadar, timbrul de mediu pentru emisiile provenite de la autovehicule va fi plătit, o singură dată, în mod nediscriminatoriu de către toți cei care achiziționează autovehicule și le înmatriculează, dar și de către cei care au achiziționat autovehicule, dar pentru care nu a fost achitată taxa.
Taxa se calculează pe baza unor criterii obiective (tipul motorizării, capacitatea cilindrică, emisia de C02 și norma de poluare), luându-se în considerare și deprecierea autoturismului.
Astfel, pentru condiții identice, taxa pentru emisiile provenite de la autovehicule va avea același cuantum, indiferent că este vorba de un autovehicul second-hand, care se înmatriculează pentru prima dată în România sau un autovehicul second-hand înmatriculat în România și pentru care se transcrie dreptul de proprietate, dar pentru care nu s-a achitat taxa specială pentru autoturisme și autovehicule sau taxa pe poluare pentru autovehicule. Totodată, prin introducerea modificărilor la elementele avute în vedere la calcul, care permit astfel taxarea corectă și reală a poluatorilor, bazată pe cantitatea de emisii cu impact asupra mediului produsă de aceștia, se ajunge, în anumite cazuri, la reducerea taxei fată de cuantumul rezultat prin aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 50/2008, cu modificările și completările ulterioare.
Având în vedere că și autovehiculele înmatriculate pentru prima dată în România de la 1 ianuarie 2007 și până la . Legii nr. 9/2012 și ulterior a OUG 9/2013 au fost supuse unei sarcini fiscale similare, respectiv la prima înmatriculare a acestora a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule în temeiul art. 2141-2143 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule în baza O.U.G. nr. 50/2008, cu completările și modificările ulterioare, sau taxa pentru emisii poluante potrivit Legii 9/2012, pentru acestea nu se va achita timbrul de mediu pentru autovehicule la prima transcriere a dreptului de proprietate, dacă se poate face dovada achitării taxei, cu excepția cazului în care aceste taxe au fost restituite contribuabililor prin sentințe judecătorești.
Un alt element consacrat în noua reglementare este taxarea echitabilă, prin acordarea posibilității solicitării restituirii diferenței dintre valoarea taxei calculată conform noilor prevederi și cuantumul taxei plătite (ca taxa speciala de prima înmatriculare, taxa de poluare sau Taxa pentru emisii poluante). Persoanele care au plătit taxa care sancționa poluarea produsă în circulație, cu ocazia înmatriculării autovehiculului, indiferent că aceasta s-a efectuat în baza prevederilor art. 2141- 2143 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal (pentru autovehiculele înmatriculate de la 1 ianuarie 2007 și până la 30 iunie 2008), sau în baza prevederilor O.U.G. nr. 50/2008, sau în baza Legii 9/2013 pot solicita restituirea diferenței de cuantum, rezultată în urma aplicării noii modalități de calcul la elementele avute în vedere la momentul înmatriculării potrivit art. 12 din OUG 13/2013
" ART. 12
(1)În cazul în care taxa speciala pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, achitata, este mai mare decât timbrul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind timbrul de mediu, calculat în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării sau al transcrierii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul rulat se pot restitui sumele reprezentând diferența de suma plătită, numai către titularul obligației de plata, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgenta. Calculul diferenței de restituit se face pe baza formulei de calcul din prezenta ordonanța de urgenta, în care se utilizează elementele avute în vedere la momentul înmatriculării sau al transcrierii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul rulat.
(2)Cuantumul sumei rezultate ca diferența dintre suma achitata de contribuabil cu taxa speciala pentru autoturisme și autovehicule, titlu de taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea timbrului se restituie în termenul de prescripție prevăzut de Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicata, cu modificările și completările ulterioare, pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgenta."
Recurenta susține ca prevederile dispozițiilor art. 12 din OUG 9/2013 oferă o soluție legala obligatorie cauzei deduse judecații, drept pentru care solicita instanței sa le retina ca pertinente și concludente în judecarea cauzei.
Acest principiu stabilit de art. 12 din OUG nr. 9/2013 rezolva concomitent și chestiunea rambursării taxelor colectate cu încălcarea dreptului comunitar, asigurându-se restituirea eventualelor diferențe nedatorate dintre taxa în forma veche (taxa pe poluare, taxa pentru emisii poluante), neconforma dreptului comunitar, și taxa în forma noua timbrul de mediu, conforma dreptului comunitar.
Restituirea integrala a taxelor achitate cu încălcarea dreptului comunitar se putea dispune doar în cazurile în care normele legale prin care au fost stabilite taxele neconforme ar fi fost încă în vigoare în prezent sau acestea ar fi fost total abrogate fără a fi urmate de alte norme legale care sa instituie o noua forma a taxei respective, cazuri care în speța nu exista întrucât abrogarea O.U.G. nr. 50/2008 a fost imediat urmata de . Legii nr. 9/2012 și apoi de . OUG 13/2013 care instituie o noua forma a taxei pentru emisii poluante, conforma dreptului comunitar.
Pe de alta parte, dispozițiile imperative ale art. 12 din OUG nr. 9/2013 reglementează în mod expres tocmai situația sumelor achitate anterior cu titlu de taxa pe poluare în temeiul O.U.G. nr. 50/2008 în sensul restituirii doar a diferenței care ar depăși cuantumul timbrului de mediu stabilite potrivit OUG nr. 9/2013, aceasta operațiune reprezentând în fapt o veritabila operațiune de stingere a doua obligații bugetare prin compensare legala, intervenita pentru soluționarea concomitenta a restituirii taxei pe poluare achitate, neconforma cu dreptul comunitar și deci nedatorata, și a achitării simultane a noului timbru de mediu datorata în baza noii reglementari legale, în mod nediscriminatoriu și unitar, pentru poluarea produsa în viitor de același autoturism (vezi în acest sens și Decizia nr. 1344/2008 a Curții Constituționale).
Din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 12 din OUG nr. 9/2013 rezulta ca, în cazul în care timbrul de mediu calculat potrivit OUG nr. 9/2013 pentru același autovehicul este mai mare decât taxa pe poluare achitata în temeiul O.U.G. nr. 50/2008 contribuabilii nu au dreptul la restituirea nici unei sume din taxa pe poluare achitata, întreaga suma rămânând la Fondul de Mediu cu titlu de timbru de mediu.
Cat privește eventuala invocare de către reclamant sau de către instanța de judecata din oficiu a unei pretinse "aplicări retroactive a prevederilor art. 12 din OUG nr. 9/2013", pârâta învederează faptul ca aceasta chestiune a fost tranșata în mod extrem de clar de către Curtea Constituționala a României, care în repetate rânduri, în soluționarea excepției de neconstitutionalitate a prevederilor art. 11 din O.U.G. nr. 50/2008 -norma similara art. 12 din OUG nr. 9/2013 - prin care se dispunea restituirea diferenței de suma plătită între suma achitata de contribuabil cu titlu de taxa speciala pentru autovehicule și cuantumul taxei pe poluare calculată conform O.U.G. nr. 50/2008, prin Deciziile nr. 499/2009, nr. 802/2009, nr. 834/2009, nr. 1596/2009 și nr. 1152/2010, a respins excepțiile de neconstitutionalitate invocate, stabilind faptul ca aceste prevederi legale nu încalcă principiul neretroactivității legii, întrucât O.U.G. nr. 50/2008 nu cuprinde dispoziții de natură a duce la concluzia că instituie o nouă taxă, ci doar redefinește taxa specială pentru autoturisme și autovehicule. Redefinirea unei taxe printr-un act normativ distinct față de cel inițial nu echivalează cu instituirea unei noi taxe, atât timp cât natura juridică a celor două taxe este identică.
Pentru identitate absoluta de rațiune, nici prevederile art. 12 din OUG nr. 9/2013 nu sunt neconstituționale, ele neîncălcând principiul neretroactivității legii.
Având în vedere aceste principii ale universalității și unicității taxei, și întrucât reclamantul nu dovedește faptul ca autovehiculul în cauza ar fi exceptat în mod legal de plata taxei, recurenta susține ca instanța de judecata nu poate stabili pe cale jurisprudențiala un nou caz de exceptare de la plata taxei, legal datorate, doar pentru motivul ca aceasta a fost achitata la o anumita data sau ca a fost promovata prezenta acțiune anterior intrării în vigoare a legilor care reglementează taxarea poluării, un astfel de caz echivalând cu instituirea pe cale jurisprudențiala a unei inadmisibile discriminări pozitive a acestor autovehicule înmatriculate pentru prima dată în România de la 1 ianuarie 2007 și până la . OUG 9/2013, care astfel ar fi exceptate de la plata taxei în mod evident discriminatoriu, neîntemeiat, artificial, abuziv și deci fără absolut nicio justificare.
Cat privește Hotărârea pronunțata de C.J.U.E. pe 7 aprilie 2011 în cauza C-402/09 loan T., recurenta apreciază ca aceasta a devenit în mod evident caduca, și respectiv inaplicabila, în raport cu noua reglementare legala în vigoare în prezent, cu aplicabilitate imediata.
Pârâta recurentă solicita respingerea cheltuielilor de judecata ca nefondate, întrucât, nu se află în culpa procesuala conform 274 C. procedură civila, taxa pentru emisii poluare făcându-se venit la fondul pentru mediu, iar, organele fiscale în mod corect, temeinic și legal au emis actele administrativ fiscale atacate, în condițiile prevederilor legale în vigoare la data calcului taxei pentru emisii poluante și cu respectarea întocmai a tuturor prevederilor invocate astfel după cum s-a arătat mai sus.
În subsidiar, recurenta solicită restrângerea cheltuielilor de judecata reprezentând onorariu de avocat de la 500 lei la 100 lei, având în vedere faptul ca acesta este nepotrivit de mare raportat atât la valoarea pricinii de doar 6951 lei cât și la munca îndeplinita de avocat, conform art. 274 alin. 3 C.pr.civila.
IV. Concluziile scrise ale reclamantului intimat:
Prin concluzii scrise, reclamantul intimat Ș. S. solicită respingerea recursului pârâtei ca nefundat și menținerea sentinței civile atacate ca legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată în recurs în cuantum de 500 lei.
V. Aprecierea Curții de Apel:
Analizând actele dosarului, criticile recurentei prin prisma dispozițiilor art. 304 din codul de procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041 din Codul de procedură civilă, Curtea de Apel constată următoarele:
În analizarea legalității soluției pronunțe de instanța de fond, Curtea consideră necesară expunerea dispozițiilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (fostul art. 90 TCE), precum și a jurisprudenței Curții Europene de Justiție în domeniu, urmând ca în raport cu acestea să examineze fondul cauzei.
1. Considerații preliminare privind cadrul legal aplicabil:
1.1 Pentru expunerea conținutului Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin Ordonanțele de Urgență nr. 208/2008, 218/2008, 7/2009 și 117/2009, Curtea face trimitere la considerentele Hotărârii pronunțate de Curtea Europeană de Justiție la data de 7 iulie 2011 în cauza C‑263/10 (I. N. împotriva Direcției Generale a Finanțelor Publice Gorj, Administrației Finanțelor Publice Târgu Cărbunești și Administrației Fondului pentru Mediu) (indicată în continuare ca ”Hotărârea N.”) – hotărâre al cărei dispozitiv a fost publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene ., nr. 269/10.09.2011.
Astfel, Curtea Europeană de Justiție a expus reglementarea respectivă în paragrafele 6-14 din hotărârea N..
De asemenea, reglementarea inițială a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 a fost expusă în considerentele nr. 6-18 ale Hotărârii pronunțate de Curtea Europeană de Justiție la data de 7.04.2011 în cauza C-402/09 (T.), având ca obiect cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu (România) (indicată în continuare ca ”Hotărârea T.”).
În acest context, Curtea observă că în prezenta cauză sunt incidente dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, în varianta ulterioară datei de 31.12.2010, respectiv reglementarea în varianta stabilită conform O.U.G. nr. 117/2009 și nr. 118/2010.
1.2 În privința dispozițiilor Legii nr. 9/2012, privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, Curtea reține că noua taxă – ca și vechea taxă de poluare – are o . caracteristici similare reglementării anterioare, respectiv:
- taxa se face venit la bugetul Fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
- taxa se plătește, conform art. 4 din Legea nr. 9/2012:
a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8;
c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei.
Curtea mai observă că în varianta inițială a Legii nr. 9/2012, taxa pentru emisiile poluante se datora și în cazul autovehiculelor second hand înmatriculate în România anterior intrării în vigoare a Legii nr. 9/2012 și pentru care nu s-a plătit taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003 (în vigoare în perioada 1.01._08) sau taxa de poluare (în vigoare în perioada 1.07._12). astfel, în varianta inițială a Legii nr. 9/2012, art. 4 alin. 2 prevedea că „Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării”.
Însă această reglementare a fost suspendată prin O.U.G. nr. 1/2012, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 9 din 31 ianuarie 2012, care prevede, al art. 1, următoarele: „începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgenta aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicata în Monitorul Oficial Partea I nr. 17 din 10 ianuarie 2012, se suspendă până la 1 ianuarie 2013”.
Totodată, art. 2 din O.U.G. nr. 1/2012 stabilea posibilitatea restituirii taxei plătită de contribuabili conform art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012 în perioada 13.01.2012 și până la . Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2012.
1.3. Totodată, Curtea de Apel Timișoara a expus în numeroase hotărâri (de exemplu în deciziile pronunțate la data de 29.08.2012 în dosarele nr._ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ și_:
- conținutul art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene - TFUE (fostul art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, renumerotat prin Tratatul de la Lisabona începând cu data de 1.12.2009);
- conținutul Hotărârii Curții Europene de Justiție (Curtea de Justiție a Uniunii Europene) din 7.04.2011 dată în cauza C-402/09 (T.);
- conținutul Hotărârii Curții Europene de Justiție pronunțată la data de 7 iulie 2011 în cauza C-263/10 (I. N.);
- obligativitatea respectării dreptului comunitar (european) și prioritatea acestuia față de reglementările interne, conform art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României
- competența instanțelor naționale de a evalua conformitatea legislației române cu dispozițiile din dreptul comunitar, în conformitate cu dispozitivul hotărârii Curții de Justiție a Comunităților Europene din 9 martie 1978, dată în cauza Administrazione delle finanze delloStato/Simmenthal, nr. C 106/77, în care s-a statuat că „judecătorul național însărcinat să aplice, în cadrul competenței sale, dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, lăsând, la nevoie, pe proprie răspundere, neaplicată orice dispoziție contrară a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.”
- faptul că prin Decizia nr. 24/14.11.2011 – decizie pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, obligatorie conform art. 3307 alin. 4 Cod de Procedură Civilă – publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1 din 3 ianuarie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că:
„1.Acțiunea având ca obiect obligarea Instituției Prefectului prin serviciul de specialitate, la înmatricularea autovehiculelor second-hand achiziționate dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, fără plata taxei de poluare prevăzută de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 și fără parcurgerea procedurii de contestare a obligației fiscale prevăzută de art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 este admisibilă.
2. Procedura de contestare prevăzută de art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit. d din același cod”.
2. Analiza situației din speță:
Curtea reamintește că reclamantul a solicitat obligarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice Jimbolia la restituirea sumei în cuantum de 6951 lei, plătită la data de 11.05.2012, reprezentând taxă pentru emisii poluante, taxa fiind impusă reclamantului cu prilejul înmatriculării în România, conform Legii nr. 9/2012, a unui autoturism marca Ford Escort, înmatriculat anterior în Germania.
Curtea subliniază că reclamantul a formulat o cerere de restituire a taxei de poluare, cerere întemeiată pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) Cod de Procedură Fiscală – text potrivit căruia „se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: (...) d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale;” – invocând încălcarea art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene prin impunerea taxei respective.
Curtea mai observă, în privința prescripției dreptului de a solicita restituirea taxelor „plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale;” că, potrivit art. 135 Cod de Procedură Fiscală, „dreptul contribuabililor de a cere compensarea sau restituirea creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la compensare sau restituire”.
2.1. În privința excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Finanțelor Publice Jimbolia, Curtea reține că în prezenta speță, raportul juridic dedus judecății constă în pretenția reclamantului de a i se restitui taxa de poluare încasată de Administrația Finanțelor Publice Jimbolia și a cărei restituire a fost refuzată tot de această autoritate fiscală – Administrația Finanțelor Publice Jimbolia.
Sub acest aspect, Curtea reamintește că prin calitate procesuală pasivă se înțelege, potrivit doctrinei, identitatea între persoana pârâtului și cea a debitorului din raportul juridic dedus judecății.
În vederea stabilirii calității procesuale pasive în cazul litigiilor privind cererile de restituire a taxei de poluare trebuie avut în vedere cadrul legal specific acestor litigii, respectiv dispozițiile art. 1 alin. 1 și ale art. 7 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008.
Conform art. 1 alin. 1 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, „prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu”.
Conform art. 7 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, „stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare”.
Din aceste dispozițiile legale rezultă că taxa de poluare este calculată, stabilită și impusă prin acte emise de organele fiscale, iar contestarea ei este posibilă numai în fața organelor fiscale, cu respectarea dispozițiilor din Codul de Procedură Fiscală.
Curtea constată că și în prezenta cauză taxa de poluare a fost plătită de reclamant la Administrația Finanțelor Publice pârâtă și că tot această autoritate administrativă a refuzat restituirea acestei taxe, la cererea reclamantului.
Curtea admite că din dispozițiile art. 1 alin. 1 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 rezultă în mod indiscutabil că sumele percepute de Statul Român cu titlul de taxă de poluare sunt virate în contul Administrației Fondului pentru Mediu și că această autoritate gestionează sumele respective.
Din această reglementare nu se poate reține însă că autoritățile fiscale care calculează și impun plata taxei de poluare – respectiv autoritățile fiscale – nu au calitate procesuală pasivă.
În acest sens, Curtea amintește că taxa de poluare din prezenta cauză a fost stabilită de Administrația Finanțelor Publice pârâtă, care a și refuzat restituirea taxei de poluare solicitate de reclamant.
În consecință, atât din dispozițiile art. 7 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 cât și din situația de fapt din speță rezultă că organele fiscale, respectiv Administrația Finanțelor Publice Jimbolia, au emis acte administrative – respectiv au avut manifestări de voință emise în regim de putere publică – prin care au încasat taxa în litigiu și au refuzat restituirea sa.
În consecință, Curtea apreciază că Administrația Finanțelor Publice Jimbolia are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, motiv pentru care reține legalitatea respingerii acestei excepții de către instanța de fond.
Curtea subliniază, totodată, că reclamantului nu îi poate fi opusă relația dintre pârâta Administrația Finanțelor Publice pârâtă și Administrația Fondului pentru Mediu, reclamantul având un raport juridic cu instituția care i-a impus taxa de poluare și i-a refuzat restituirea acesteia.
Însă în măsura în care se solicită restituirea acestei taxe, Curtea consideră necesară derularea litigiului și în contradictoriu cu Administrația Finanțelor Publice Jimbolia, indiferent dacă introducerea în cauză a acesteia se face la cererea reclamantului sau printr-o cerere de chemare în garanție formulată de pârâtă.
În consecință, Curtea consideră nefondată această excepție, respingând-o cu această motivare.
2.2.Cu privire la fondul litigiului, Curtea remarcă, în primul rând, că reclamantul a invocat dispozițiile art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ca temei al cererii domniei sale.
În ceea ce privește temeinicia cererii, instanța reține că, în speță, reclamantul nu pune în discuție o discriminare directă permisă de dispozițiile OUG nr. 50/2008, căci din punct de vedere formal, regimul de impozitare instituit prin OUG nr. 50/2008 nu face vreo deosebire nici între autovehicule în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Fiind datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului menționat, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de împrejurarea dacă este vorba despre un vehicul cumpărat pe piața națională sau importat, taxa în discuție nu stabilește un tratament diferențiat pe baza criteriilor menționate, astfel încât nu poate fi considerată direct discriminatorie, după cum, de altfel, a constatat și Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., publicată la 28.05.2011 în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, pct. 36.
Dimpotrivă, se constată că reclamantul se prevalează de caracterul indirect discriminatoriu al taxei instituie prin OUG nr. 50/2008, susținând că aceasta descurajează importul de autovehicule de ocazie din statele membre ale Uniunii Europene, sens în care ar fi relevantă, totuși, o comparație între autovehiculele similare, cu caracteristici identice, înmatriculate pe teritoriul României anterior intrării în vigoare a menționatului act normativ și cele importate ulterior.
În acest sens, prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., deja citată, pct. 58-59, analizând neutralitatea taxei pe poluare instituite prin OUG nr. 50/2008, în varianta sa inițială, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că „reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală”, că, „în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre”, respectiv, că „deși statele membre păstrează, în materie fiscală, competențe extinse care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuie totuși să respecte interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE”, iar la pct. 53 a precizat că „Astfel, articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE”.
În aceeași hotărâre, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut, analizând neutralitatea taxei instituite prin OUG nr. 50/2008, în varianta inițială, în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate, că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Aceste considerente se impun și în ceea ce privește regimul de taxare prevăzut de OUG nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 208/2008, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009 și, respectiv, OUG nr. 117/2009. Variantele ordonanței care o succed pe cea analizată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., mai sus citată, păstrează formula de calcul a taxei pe poluare și majorează cuantumul acesteia. Prin urmare, toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin același regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală. În acest sens s-a concluzionat în cauza N., C-263/10, la pct. 27.
În ceea ce privește dispozițiile Legii nr. 9/2012, Curtea constată că prin dispozițiile Legii nr. 9/2012 se tinde la înlocuirea reglementării taxei de poluare cu aceea cuprinsă în noua lege.
Or, Curtea subliniază că taxa de poluare a fost considerată de Curtea Europeană de Justiție ca fiind contrară art. 110 TFUE și că această constatare impune restituirea taxelor plătite cu încălcarea dreptului UE.
De asemenea, Curtea observă că Legea nr. 9/2012 nu înlătură sub nici o formă – pentru trecut – această discriminare existentă la momentul plății taxei de poluare din litigiu, în condițiile în care nu impune noua taxă și autovehiculelor deja înmatriculate în România și care au făcut obiectul unor vânzări sau transcrieri a dreptului de proprietate în perioada în care a fost în vigoare Legea nr. 9/2012, cel puțin până la data de 1.01.2013.
În consecință, Curtea reține că recursul autorității pârâte nu este întemeiat.
În ceea ce privește jurisprudența Curții Europene de Justiție invocată în recurs, Curtea subliniază că referirile la hotărârile Curții Europene de Justiție din cauzele Nunes Tadeu, Gomes Valente, Nádasdi și Németh, Brzezinski nu pot fi luate în considerare fără a ține seama de modificările aduse în jurisprudența Curții Europene de Justiție prin hotărârile T. și N. – ultimele pronunțate în materia taxelor auto discriminatorii.
Astfel, în cauza T. Curtea Europeană de Justiție a procedat la o analiză a măsurii în doi pași, sau din două perspective: deprecierea vehiculului și valoarea taxei.
Într-o primă fază (pct. 38-47), Curtea aplică testul comparației cu valoarea reziduală a taxei încorporate în vehiculul național similar. Produsul național similar cu care se face comparația îl reprezintă vehiculele de ocazie importate anterior importului efectuat de dl. T., dar înmatriculate tot în perioada de aplicare a OUG 50/2008 versiunea inițială, adică 1.07-14.12.2008 și deci supuse aceluiași regim de taxare. Această analiză era cea previzibilă, în considerarea jurisprudenței anterioare în materie. Rezultatul acestei analize este că, în sine, din punct de vedere al criteriilor pe care este bazat, menite să stabilească deprecierea, regimul de impozitare instituit prin OUG 50/2008 este legal din perspectiva art. 110 TFUE.
Curtea nu se oprește însă aici, ci trece la o a doua fază (pct. 48-61), în care produsul național similar cu care continuă comparația îl reprezintă vehiculele de ocazie importate anterior importului efectuat de domnul T. și înmatriculate înainte de aplicarea OUG 50/2008 versiunea inițială, adică înainte de 1.07.2008, deci nesupuse taxei instituite de aceasta.
Or, această analiză reprezintă o relativă noutate. În mod evident testul nu mai poate fi cel al comparației cu valoarea reziduală. Curtea a aplicat criteriul efectului descurajant al taxei asupra importurilor. Rezultatul acestei analize este că taxa aplicată reclamantului pentru tipul de vehicul din speță este indirect discriminatorie și deci nelegală din perspectiva art. 110 TFUE, și la fel este în cazul oricăror altor categorii de vehicule dacă prin valoarea sa descurajează importurile fără a descuraja și cumpărarea de vehicule naționale similare.
D. fiind acest nou criteriu de evaluare a caracterului discriminatoriu al reglementărilor în litigiu, Curtea constată că argumentele pârâtelor vizează exclusiv analiza instanței europene referitoare la primul criteriu – testul comparației cu valoarea reziduală a taxei încorporate în vehiculul național similar. Așadar, noul criteriu reținut de Curtea Europeană de Justiție în hotărârile T. și N. își păstrează actualitatea, iar argumentele pârâtelor nu pot fi luate în considerare în această privință, întrucât nu înlătură consecința caracterului discriminatoriu al taxei de poluare din perspectiva comparației cu regimul taxelor aplicate autovehiculelor second hand înmatriculate deja în România la momentul introducerii taxei în litigiu, autovehicule ce au fost scutite integral de la plata acestei taxe.
Cu privire la critica adusă obligării pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, Curtea subliniază că declanșarea litigiului s-a datorat tocmai refuzului pârâtei de a dispune restituirea sumei solicitate de reclamantă, iar nu faptului că pârâta a încasat inițial taxa în litigiu.
Or, instanțele au constatat în prezenta cauză temeinicia acțiunii formulate de reclamantă.
În aceste condiții, nu se poate reține legalitatea refuzului de restituire a sumei manifestat de pârâtă, iar obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată este consecința legală, prevăzută de art. 274 Cod de Procedură Civilă, a faptului că a căzut în pretenții și că îi incumbă inclusiv plata tuturor cheltuielilor ocazionate de declanșarea litigiului judiciar.
3.Soluția Curții de Apel Timișoara:
Având în vedere cele arătate mai sus, Curtea constată legalitatea și temeinicia sentinței civile recurate, fiind justificată concluzia privind incompatibilitatea taxei în litigiu cu dispozițiile art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, precum și soluția înlăturării de la aplicare a reglementării române în prezenta cauză, cu obligarea pârâtei la restituirea acestei taxe.
În consecință, Curtea apreciază că soluția Tribunalului T. este temeinică și legală, recursul formulat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice T. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Jimbolia împotriva sentinței civile nr. 1347/05.04.2013, pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ urmând a fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 al. 1 din vechiul Cod de Procedură Civilă.
Acordarea cheltuielilor de judecată:
Având în vedere dispozițiile art. 274 alin. 1 din vechiul Cod de Procedură Civilă, conform cărora „partea care cade în pretențiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”, ținând seama că s-a constatat caracterul nefondat al recursului, Curtea va obliga recurenta la plata cheltuielilor judiciare efectuate de reclamant în recurs, respectiv la plata sumei de 500 lei (RON), reprezentând onorar de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice T. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Jimbolia împotriva sentinței civile nr. 1347/05.04.2013, pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ .
Obligă recurenta pârâtă la plata sumei de 500 lei către reclamantul intimat, cu titlul de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 22.10.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECATOR,
R. O. D. D. R. P.
GREFIER,
M. M.
Red.:R.P./28.10.2013
Tehnored./M.M./ 2 ex./05.11.2013
Inst.fond:Tribunalul T.:jud.R. N.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 28/2013.... → |
|---|
