Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2724/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2724/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 24-04-2013 în dosarul nr. 7372/108/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA DE C.
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.2724
Ședința publică din data de 24 aprilie 2013
Curtea constituită din:
REȘEDINTE: M. C. DICA
JUDECĂTOR: C. L.
JUDECĂTOR: DR. C. P.
GREFIER: F. B.
Pe rol se află, recursul formulat de pârâta recurentă AFP A. împotriva Sentinței civile nr. 5131/CA/16.11.2012, pronunțată de Tribunalul A. în Dosarul nr._ în contradictoriu cu reclamantul intimat B. M., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă avocat C. E. I. în substituirea avocatului O. P. P. pentru reclamantul intimat B. M., lipsă fiind pârâta recurentă Administrația Finanțelor Publice A..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care se constată că prin serviciul registratură al instanței au fost depuse concluzii scrise.
Reprezentantul reclamantului intimat a depus delegație de substituire.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată procesul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbaterea în fond a recursului.
Reprezentantul reclamantului intimat solicită respingerea recursului, menținerea hotărârii primei instanțe ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 700 lei.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 5131/CA/16.11.2012, pronunțată de Tribunalul A. în Dosarul nr._, a fost admisă acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul B. M., împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A..
A fost obligată pe pârâtă să restituie reclamantului taxa pentru emisiile poluante achitată în sumă de 3800 lei, sumă ce urmează a fi actualizată cu dobânda legală în materie fiscală, până la data restituirii efective a acesteia.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului 1039,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că reclamantul a achiziționat un autoturism marca Opel, conform contractului de vânzare cumpărare sub semnătură privată, autoturism din categoria auto M1 cu normă de poluare E3 și capacitate cilindrică de 1686 cm3, cu prima înmatriculare în UE la 16.05.2000, iar pentru înmatricularea în România a acestuia a fost emisă de către pârâtă decizia de calcul a taxei pentru emisiile poluante pe seama reclamantei în care se rețin caracteristicile arătate mai sus ale autoturismului, aspect necontestat de către pârâtă, iar prin acțiunea de față, s-a cerut de către reclamant să fie obligată pârâta să-i restituie această taxă pe care a apreciat-o ca fiind contrară dreptului comunitar.
În baza deciziei de calcul a taxei pentru emisiile poluante pentru autovehicule emisă de Administrația Finanțelor Publice A., reclamantul a achitat taxa pentru emisiile poluante în sumă de 3800 lei.
Reclamantul a solicitat restituirea acestei taxe apreciind că taxa pentru emisiile poluante astfel achitată este contrară reglementărilor comunitare, iar pârâta a refuzat restituirea acestei taxe.
Acțiunea reclamantului este întemeiată pentru considerentele ce se vor evidenția în cele ce urmează.
Potrivit dispozițiilor art.1 Legea nr.9/2012 stabilește cadrul legal privind instituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, denumită în continuare taxă care se face venit la bugetul Fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
În conformitate cu 3 alin.1 (1) Taxa se aplică pentru autovehiculele din categoriile M1, M2, M3 și N1, N2, N3, astfel cum sunt acestea definite în RNTR 2, cu excepția:
a) autovehiculelor aparținând misiunilor diplomatice, oficiilor consulare și membrilor acestora, precum și altor organizații și persoane străine cu statut diplomatic, care își desfășoară activitatea pe teritoriul României;
b) autovehiculelor special modificate în scopul conducerii de către persoanele cu handicap, precum și în scopul preluării și transportării persoanelor cu handicap grav sau accentuat, astfel cum aceste persoane sunt definite în Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
c) autovehiculelor destinate a fi utilizate de forțele armate, forțele de securitate a statului, de poliție, de jandarmerie, de poliția de frontieră și de pompieri;
d) autovehiculelor definite conform RNTR 2 destinate serviciilor de ambulanță și medicină, autovehiculelor speciale echipate corespunzător pentru acordarea ajutorului de urgență, precum și autovehiculelor speciale destinate serviciilor de descarcerare și de stingere a incendiilor.
Iar potrivit art.4 din lege în forma inițială, obligația de plată a taxei intervine:
a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8;
c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.
(2) Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
Noul act normativ, respectiv Legea nr.9/2012 a fost construit pe aceleași principii cu O.U.G. nr. 50/2008, taxa fiind determinată în esență prin raportare la criterii precum ar fi capacitatea cilindrică, vechimea autoturismului și valoarea emisiilor de CO2.
De principiu, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule este datorată cu ocazia primei înmatriculări în România a autovehiculelor, indiferent dacă acestea sunt autoturisme noi sau autoturisme de ocazie anterior înmatriculate într-un alt stat (fie el membru al Uniunii Europene sau nu).
În forma inițială a Legii nr. 9/2012, aplicabilă în perioada 13.01._12, taxa pentru emisiile poluante a fost percepută și pentru "primul transfer al dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat, realizat după . prezentei legi" [art. 2 lit. i) din Legea nr. 9/2012]. Potrivit explicației oferite de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 9/2012, "Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării". În esență, taxa era astfel aplicabilă și autoturismelor de ocazie înmatriculate în România anterior datei de 1.01.2007.
Prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2012, intrată în vigoare la 31.01.2012, s-au prevăzut însă următoarele măsuri:
• Dispozițiile art. 2 lit. i) și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 9/2012 se suspendă până la data de 31.12.2012, cu consecința că taxa pentru emisiile poluante nu se achită cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autoturismelor de ocazie înmatriculate anterior datei de 1.01.2007.
• Contribuabilii care au achitat taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule ca urmare a primei transcrieri a dreptului de proprietate, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 9/2012, în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a acestei legi (13.01.2012) și data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență (31.01.2012), pot solicita restituirea acesteia.
Tribunalul a reținut similitudinea dintre taxa pe poluare și taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, astfel că jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene care interpretează art. 110 TFUE (hotărârea din 7 aprilie 2011 în cauza I. T. și hotărârea din 7 iulie 2011 în cauza I. N.) este aplicabilă în cauză.
În condițiile în care legiuitorul român nu a respectat recomandarea formulată de Curte la par. 60 din hotărârea I. T., în sensul înlocuirii taxei pe poluare cu o taxă rutieră anuală, achitată de proprietarii tuturor autovehiculelor care poluează, Legea nr. 9/2012 în forma modificată prin O.U.G. nr. 1/2012 este incompatibilă cu art. 110 TFUE.
discriminarea reținută în afacerile anterioare este accentuată de faptul că în conformitate cu prevederile Legii nr. 9/2012, modificate prin O.U.G. nr. 1/2012, taxa pentru emisiile poluante nu este aplicabilă în continuare unor largi categorii de autovehicule (autovehiculele înmatriculate în România anterior datei de 1.01.2007; autovehiculele pentru care s-a achitat taxa specială pentru autoturisme și autovehicule/taxa pe poluare, chiar dacă aceste taxe au fost recuperate ulterior, în tot sau în parte, de la Statul Român).
Tribunalul a constatat că în prezenta cauză, reclamantul a contestat legalitatea impunerii taxei pentru emisiile poluante plătită în anul 2012 pentru înmatricularea pentru prima dată în România a unui autoturism marca Opel, fabricat în anul 2000 și înmatriculat pentru prima dată în UE la data de 16.05.2000.
De aceea, în acest context, urmează a analiza, în funcție de dispozițiile dreptului comunitar (european) citate anterior, eventuala compatibilitate cu aceste dispoziții a taxei pentru emisiile poluante aplicabilă în perioada ulterioară.
Față de considerentele Hotărârii T., se reține că art.110 TFUE a obligat fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Astfel, opinia exprimată de Curtea Europeană de Justiție, a reținut că reglementarea menționată – respectiv OUG nr. 50/2008 – are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, având în vedere că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
Prin urmare, raportându-se la concluziile Hotărârii T., tribunalul a constatat că prezenta cauză nu diferă, sub aspectele analizate de Curtea Europeană de Justiție, de cauza deferită instanței de contencios european.
Astfel că taxa pentru emisiile poluante stabilită și impusă reclamantei în anul 2012 a fost calculată potrivit aceleiași formule de calcul cu aceea instituită prin Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 în varianta inițială iar ulterior reluată prin Legea nr.9/2012 modificată prin OUG nr.1/2012– declarată de Curtea Europeană de Justiție ca fiind contrară art. 110 TFUE.
De asemenea, ca și în Hotărârea T., se impune constatarea că vehiculul de ocazie importat de reclamant și caracterizat printr-un anumit grad de vechime și uzură este supus – în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea acestuia – unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
În această privință nu s-au administrat probe cu privire la valoarea autovehiculului, pentru a fi posibilă o comparare a nivelului taxei de poluare cu valoarea integrală a autovehiculului.
Cu toate acestea, prin Hotărârea T. – deși Curtea Europeană de Justiție pare să fi avut în vedere cuantumul ridicat al taxei de poluare – nu a fost stabilit un procentaj minim al taxei de poluare și care să fi fost acceptat de Curtea Europeană de Justiție ca fiind nediscriminatoriu. Astfel, de pildă, nu rezultă din Hotărârea T. că ar fi nediscriminatorie o taxă de poluare care ar avea un cuantum de 10% sau 15% din valoarea de piață a autovehiculului supus acestei taxe, Curtea Europeană de Justiție reținând că întreaga reglementară a taxei de poluare –prin Legea nr.9/2012 modificată prin OUG nr.1/2012– contravine art. 110 TFUE.
În concluzie, în condițiile impozitării discriminatorii a autovehiculelor, impozitare care favorizează autovehiculele second hand de pe piața internă, tribunalul a reținut caracterul întemeiat al acțiunii reclamantei și încălcarea art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
Consecința acestei constatări fiind în acord cu dispozitivul hotărârii Curții de Justiție a Comunităților Europene din 9 martie 1978, dată în cauza Administrazione delle finanze delloStato/Simmenthal, nr. C 106/77, în care s-a statuat că „judecătorul național însărcinat să aplice, în cadrul competenței sale, dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, lăsând, la nevoie, pe proprie răspundere, neaplicată orice dispoziție contrară a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.”
Față de această opinie explicită a Curții de Justiție a Comunităților Europene – a cărei jurisprudență este obligatorie pentru instanțele naționale în interpretarea dreptului comunitar – tribunalul a constatat că este competent să procedeze, în executarea obligației de a asigura realizarea efectului deplin al dreptului comunitar, la înlăturarea de la aplicare a oricărei dispoziții contrare a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional, prin urmare, față de caracterul discriminatoriu al reglementării taxei de poluare aplicabile reclamantei, această reglementare a fost înlăturată ca fiind în contradicție cu dispozițiile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană.
Raportat la temeinicia pretențiilor formulate de către reclamant în cererea introductivă de instanță privind restituirea taxei pentru emisiile poluante apare ca fiind fondată, ca o consecință și cererea subsidiară a reclamantului vizând obligarea pârâtei și la dobânzi legale în materie fiscală până la data restituirii efective, deoarece cu privire la actualizarea sumelor achitate cu dobânda legală în materie fiscală legale până la data plății efective, instanța constată că, în cazul sumelor restituite de la bugetul statului se datorează dobânzile legale aferente, până la data restituirii efective, prejudiciul cauzat reclamantului putând fi reparat integral numai în acest mod, prin aplicarea art.124 alin.2 raportat la art.120 alin.7 Cod procedură fiscală.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice A., solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea recursului se reiterează excepția prematurității acțiunii pendinte, invocată și în fața primei instanțe, conform art. 7 din Legea nr. 554/2004, în condițiile în care reclamantul nu a solicitat anularea deciziei de calcul a taxei în litigiu, sens în care este și doctrina în materie.
Cu privire la fondul cauzei, se arată că taxa pentru emisii poluante provenite de la autovehicule, astfel cum este reglementată prin Legea nr. 9/2012, este temeinică și legală.
Legile cadrul sunt obligatorii pentru statele membre numai în privința rezultatului, autoritățile naționale având competența de a alege forma și mijloacele prin care se atinge rezultatul.
Conform art. 3 al.1 din Legea nr. 9/2012, taxa pentru emisiile poluante se aplică tuturor autoturismelor, indiferent de proveniență, fiind excluse din sfera de aplicare a taxei excepțiile prevăzute de același articol, însă pe baza unor criterii care privesc destinația.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 și ale art. 3041 Codul de procedură civilă.
Reclamantul-intimat a depus concluzii scrise.
Examinând recursul declarat de către pârâtă prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate în cauză și a dispozițiilor art. 304 pct. 9 coroborate cu cele ale art. 304 ind.1 Codul de procedură civilă, Curtea constată că este neîntemeiat, pentru următoarele considerente:
Cu privire la excepția prematurității pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, se reține că procedura de contestare prevăzută de art. 205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 al.1 lit.d din Codul de procedură fiscală, în acest sens pronunțându-se și Înalta Curte de Justiție și Casație conform Deciziei nr.24 din 14.11.2011 pronunțată de instanța supremă, prin care a fost soluționat recursul în interesul legii, decizie cu efecte obligatorii.
În analizarea legalității soluției pronunțate de instanța de fond și a cererii formulate de reclamant, Curtea consideră necesară expunerea prealabilă a legislației naționale aplicabile, a dispozițiilor art.110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, precum și a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene în domeniu, urmând ca în raport cu acestea să examineze fondul cauzei.
Pe plan intern, Curtea retine ca taxa de poluare a fost instituită prin OUG nr. 50/2008, care a abrogat prevederile din Codul fiscal referitoare la taxa de primă înmatriculare a autovehiculelor. Reglementarea taxei de poluare a suferit mai multe modificări după .>
Curtea de Justiție a Comunităților Europene, în cauza T. și în cauza N. a analizat art.110 TFUE din perspectiva unor versiuni diferite ale OUG nr.50/2008. Cu toate acestea, instanța apreciază că hotărârile menționate sunt aplicabile speței în primul rând pentru că instanța europeană a interpretat o normă comunitară, interpretare care este valabilă indiferent de modificările intervenite în legislația națională. Cu alte cuvinte este necesar a se stabili doar dacă modificările ulterioare corespund sau nu normei comunitare, așa cum a fost ea interpretată de Curtea de Justiție a Comunităților Europene.
În al doilea rând, unul dintre argumentele hotărârilor instanței europene are aplicabilitate și în cauză, întrucât vizează o caracteristică nemodificată a taxei de poluare.
Curtea de Justiție a Comunităților Europene a constatat astfel că taxa de poluare instituită conform OUG nr. 50/2008 este impusă numai pentru autovehiculele care se înmatriculează pentru prima dată în România după . acestui act normativ – 1.07.2008 – cu excluderea de la plata acestei taxe pentru autovehiculele deja înmatriculate în România anterior acestei date.
Această caracteristică esențială a taxei de poluare, reiterată de Curtea de Justiție a Comunităților Europene și în cauza N. (cauza C – 263/10 Hotărârea din 07.07.2011, paragraful 27) a rămas neschimbată până în prezent.
Se poate observa astfel că, deși Legea nr.9/2012 (privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule) prevede la art.4 alin 2 din Legea nr. 9/2012 obligația de plată a taxei și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate în România asupra unui autovehicul rulat, (astfel cum au sugerat cele două hotărâri ale instanței europene), prin art.1 din OUG nr.1/2012 a fost suspendată aplicarea dispozițiilor menționate până la 1 ianuarie 2013.
În plus, Curtea a apreciat că nu este respectat nici principiul poluatorul plătește, această taxă fiind aplicabilă doar autoturismelor de ocazie importate, obiectivul protecției mediului putând fi atins prin instituire unei taxe anuale care nu ar mai favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate.
Prin urmare, având în vedere argumentele Curții Europene de Justiție redate în cauza T. (cauza C-402/09) și în cauza N. (C‑263/10), precum și principiul priorității dreptului comunitar față de dreptul național, Curtea constată neîntemeiate susținerile pârâtei recurente cu privire la respectarea art.110 TFUE (fostul articol 90), sub acest aspect, sentința civilă atacată fiind corectă.
Curtea nu poate reține apărările vizând apariția Legii nr. 9/2012, întrucât situația constatată de Curtea Europeană de Justiție a rămas nemodificată, singura noutate introdusă de legea nouă constând în instituirea unei alte modalități de calcul, care nu schimbă cu nimic reținerile Curții Europene de Justiție. De altfel, Curtea reține că noua taxă – ca și vechea taxă de poluare – are o . caracteristici similare reglementării anterioare, respectiv:
- taxa se face venit la bugetul Fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
- taxa se plătește, conform art. 4 din Legea nr. 9/2012:
a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8;
c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei.
În plus, așa cum s-a arătat deja, dispozițiile art.4 alin 2 din Legea nr. 9/2012 sunt și actualmente suspendate.
Având în vedere considerentele expuse anterior, în conformitate cu prevederile art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul formulat de către pârâta-recurentă Administrația Finanțelor Publice A. împotriva Sentinței civile nr. 5131/CA/16.11.2012, pronunțată de Tribunalul A. în Dosarul nr._ în contradictoriu cu reclamantul intimat B. M., ca neîntemeiat.
În conformitate cu prevederile art. 274 cod procedură civilă, pârâta recurentă fiind în culpă procesuală ca urmare a respingerii recursului, va fi obligată că plătească cheltuieli de judecată în cuantum de 700 lei reprezentând onorariul avocațial achitat de reclamant în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâta recurentă AFP A. împotriva Sentinței civile nr. 5131/CA/16.11.2012, pronunțată de Tribunalul A. în Dosarul nr._ în contradictoriu cu reclamantul intimat B. M..
Obligă pârâta recurentă AFP A. să plătească reclamantului intimat B. M. suma de 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 24.04.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. C. DICA C. L. DR. C. P.
GREFIER,
F. B.
Red. C.M.Dica/07.05.2013
Tehnored F.B./07.05.2013
Prima instanță: Ș. L. M. – Tribunalul A.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1290/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 8653/2013.... → |
|---|
