Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1290/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1290/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 20-03-2013 în dosarul nr. 1293/115/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA DE C.
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1290
Ședința publică din data de 20 martie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: DR. C. P.
JUDECĂTOR: M. C. DICA
JUDECĂTOR: C. L.
GREFIER: F. B.
Pe rol se află recursul declarat de către pârâta-recurentă Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S., în nume propriu și în reprezentarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice Reșița împotriva sentinței civile nr. 1026/19.09.2012, pronunțată de către Tribunalul C.-S. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul-intimat G. P. și chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu București, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, care a învederat că, prin serviciul Registratură, la data de 15 martie 2013 a fost depusă întâmpinare de către reclamantul-intimat G. P..
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată că pârâta-recurentă și reclamantul – intimat au solicitat judecata cauzei în lipsă de la dezbateri, conform art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă și lasă cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1026 din data de 19.09.2012, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul C.-S. a respins excepțiile neîndeplinirii procedurii prealabile administrative și a tardivității formulării procedurii prealabile administrative, invocate de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. - Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Reșița, prin întâmpinare.
A admis acțiunea formulată de către reclamantul G. P. în contradictoriu cu pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. - Administrația Finanțelor Publice Reșița.
A obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 1997 lei, reprezentând taxă de poluare, precum și dobânda aferentă, calculată din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile, respectiv de la data de 28.06.2011, până la data plății efective a taxei pe poluare.
A admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. de Mediu București.
A obligat chemata în garanție să restituie pârâtei suma de 1997 lei, achitată cu titlu de taxă de poluare, cât și dobânda legală aferentă, calculată potrivit art.124 Cod procedură fiscală.
A obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 239,50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că, prin Hotărârea din data de 07.04.2011, pronunțată în cauza C-402/09, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în sensul că taxa de poluare, reglementată de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, este contrară dispozițiilor art.110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene.
Conform jurisprudenței stabile a Curții de Justiție a Uniunii Europene, contribuabilii au dreptul la rambursarea impozitelor și taxelor prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european. Rațiunea acestui drept constă în aceea că un stat membru nu poate profita, iar contribuabilul nu poate suferi o pierdere, ca urmare a aplicării unei dispoziții fiscale naționale incompatibile cu dreptul european. Regulile privind rambursarea sumelor încasate cu încălcarea dreptului european sunt reguli naționale, care trebuie să respecte principiul echivalenței și principiul efectivității.
Potrivit jurisprudenței instanței de la Luxemburg, sunt considerate rezonabile perioadele cuprinse între 3 și 5 ani de la data pronunțării Curții, care a constatat că taxa este incompatibilă cu dreptul european, pentru exercitarea dreptului de rambursare.
Din hotărârea pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în afacerea Metallgesellschaft și Hoechst rezultă că restituirea taxelor prelevate cu încălcarea dreptului european nu poate fi condiționată de contestarea reglementării la momentul efectuării plății, mai ales atunci când practica administrativă este în sensul respingerii contestațiilor contribuabililor, ceea ce înseamnă că autoritățile fiscale naționale nu pot invoca culpa contribuabililor, care nu au apelat la un remediu național ineficient, în condițiile în care aceste autorități sunt culpabile pentru aplicarea unor reguli naționale incompatibile cu dreptul european.
Într-o astfel de situație, singura posibilitate pe care o au contribuabilii este aceea întemeiată pe dispozițiile art. 148 alin.1 și alin. 4 din Constituție și ale art.117 lit. d din Codul de procedură fiscală, respectiv să solicite restituirea taxei de poluare, constatată a fi contrară prevederilor art. 110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene.
Având în vedere aceste considerente, tribunalul a respins, ca neîntemeiată, excepția neîndeplinirii procedurii prealabile administrative, invocată de pârâtă prin întâmpinare.
Referitor la excepția tardivității formulării procedurii prealabile administrative s-a reținut că, în speță, reclamantul s-a adresat cu cerere scrisă, înregistrată la Administrația Finanțelor Publice Reșița sub nr. 1290/27.06.2011, pentru restituirea taxei pe poluare, iar, prin adresa nr. 1306/28.06.2011, s-a respins solicitarea sa de restituire a taxei și de anulare a actului administrativ, respectiv decizia de calcul a taxei pe poluare pentru autovehicule nr. 61/04.03.2009.
Deși adresa nr. 1306/28.06.2011 nu constituie un act administrativ în sensul art. 41 din Ordonanța Guvernului nr.92/2003, nu se poate imputa reclamantei că nu a formulat acțiunea în contencios administrativ împotriva unui act administrativ ce constituie răspuns la o plângere prealabilă.
Astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta s-a adresat organului emitent, solicitând atât anularea deciziei de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule nr. 61/04.03.2009, cât și restituirea taxei, neprimind însă, urmare a soluționării cererii formulate, un act administrativ de autoritate, motiv pentru care culpabilă se dovedește a fi pârâta Administrația Finanțelor Publice Reșița, în calitate de autoritate emitentă a actului contestat.
Cu privire la consecințele nerespectării procedurii contestării deciziei de calcul a taxei de poluare, Curtea de Justiție a Uniunii Europene reamintește Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 24/14.11.2011, potrivit căreia „procedura de contestare prevăzută de art. 7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d din același cod”.
Având în vedere caracterul obligatoriu al acestei hotărâri a instanței supreme, tribunalul a constatat că nerespectarea de către reclamant a cerinței de formulare a contestației împotriva deciziei de calcul a taxei de poluare nu putea conduce la sancționarea acestuia prin pierderea dreptului la restituirea taxei în litigiu.
Întrucât reclamantul a formulat o cerere de restituire a taxei de poluare, dar nu a formulat-o ca o contestație împotriva deciziei de calcul, indiferent de respectarea sau nu a termenului legal prevăzut de art.207 Cod de procedură fiscală, prima instanță a constatat că, în condițiile în care Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că nu sunt aplicabile aceste reglementări, nu sunt întemeiate excepțiile procesuale invocate de pârâtă pe considerentul nerespectării acestei proceduri.
Totodată, este nelegal și refuzul pârâtei de a analiza cererea de restituire a taxei pe considerentul că reclamantul nu a formulat o contestație împotriva deciziei de calcul a taxei de poluare.
Prin urmare, a fost apreciată ca nefondată excepția tardivității acțiunii pe motivul nerespectării termenului.
Cu privire la fondul cauzei, s-a reținut că reclamantul G. P. a cumpărat, dintr-un stat membru al Uniunii Europene, un autoturism marca Peugeot, pentru care fost obligat să achite suma de 1997 lei, reprezentând taxa de poluare prevăzută de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, sumă achitată cu chitanța . nr._/22.05.2009, în baza deciziei de calcul al taxei de poluare nr. 61/04.03.2009.
Taxa de poluare a fost calculată în baza Deciziei nr. 61/04.03.2009 și achitată cu chitanța . cu nr._/22.05.2009, reclamantul solicitând organului emitent restituirea sumei achitată cu acest titlu, considerând că taxa de poluare i-a fost percepută eronat, prin aplicarea greșită a legii, fiind în contradicție cu prevederile art.110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene.
Pârâta, prin răspunsul-adresă nr. 1306/28.06.2011, a respins, ca neîntemeiată, contestația formulată de către reclamant.
Reglementarea taxei de poluare pentru autovehicule a fost instituită, începând cu data de 01.07.2008, prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene, sesizată cu privire la compatibilitatea acestei reglementări cu dreptul Uniunii, prin hotărârea din data de 07 aprilie 2011, în cauza C-402/09, s-a pronunțat în sensul că taxa de poluare, reglementată prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, este contrară dreptului Uniunii, respectiv prevederilor art. 110 din Tratatul de Funcționare al Uniunii Europene.
Conform jurisprudenței constante a Curții de Justiție a Uniunii Europene, contribuabilii au dreptul la rambursarea impozitelor și taxelor prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european (afacerea 199/82, San Giorgio, afacerile reunite C-441/98 și C-442/98, Michailidis etc). Rațiunea acestui drept constă în aceea că un stat membru nu poate profita, iar contribuabilul nu poate suferi o pierdere, ca urmare a aplicării unei dispoziții fiscale naționale incompatibile cu dreptul european.
Având în vedere cele enunțate, tribunalul a constatat că prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, prin care s-a instituit taxa de poluare care se aplică vehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări într-un stat membru al Uniunii Europene, încalcă prevederile art. 110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene (fost art. 90 Tratatul CE).
În conformitate cu prevederile art. 148 alin. 2 din Constituția României, a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene în speță, fiind unanim admis, atât în practica judiciară internă, cât și în practica Curții de Justiție a Uniunii Europene, că dispozițiile art.110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene (fostul art.90 din Tratatul CE) produc efecte directe și, ca atare, creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale uniunii trebuie să le protejeze.
Prin prisma celor mai sus enunțate, judecătorul național, ca prim judecător european, are competență, în situația în care dă efect direct dispozițiilor art.110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene, să aplice procedurile naționale de așa manieră încât drepturile prevăzute în tratatul uniunii să fie efectiv și integral protejate.
Cum România este stat membru al Uniunii Europene, sunt incidente dispozițiile art. 148 alin. 2 și alin 4 din Constituția României, potrivit cărora legislația uniunii are caracter obligatoriu și prevalează asupra legii interne, iar jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Ca atare, instanța de fond a reținut că taxa de poluare a fost încasată de către pârâtă cu încălcarea dispozițiilor dreptului european, motiv pentru care a apreciat că taxa de poluare a fost încasată ilegal și, pe cale de consecință, a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 1997 lei, reprezentând taxa de poluare.
Potrivit dispozițiilor art. 124 Cod procedură fiscală, pentru sumele de restituit/rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă, calculată la nivelul majorărilor de întârziere prevăzute de Codul de procedură fiscală, iar acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.
Față de aceste dispoziții, a admis cererea reclamantului de acordare a dobânzii legale aferente, în sensul că a obligat pârâta la plata dobânzii aferente sumei de 1997 lei, calculată din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile, respectiv de la data de 27.06.2011, până la data plății efective a taxei pe poluare.
În conformitate cu prevederile art. 1 alin. 1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 taxa de poluare nu se face venit la bugetul de stat, ci constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu.
Instituția chemării în garanție, așa cum este reglementată de art.60-63 Cod procedură civilă, reprezintă acea formă de participare a terților la activitatea juridică, care conferă uneia din părți posibilitatea de a solicita introducerea în proces a acelor persoane ce ar avea obligația de garanție sau de despăgubiri în ipoteza în care partea respectivă ar pierde procesul. Această instituție se întemeiază pe existența unei obligații de garanție sau de despăgubiri, care nu există în sarcina Direcției Generale a Finanțelor Publice C.-S. și a Administrației Finanțelor Publice Reșița.
Obligația de garanție îi revine chematului în garanție, în temeiul Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 privind instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, în măsura stabilirii în concret a răspunderii Administrației Finanțelor Publice în raportul juridic administrativ dedus judecății.
Astfel, s-a reținut că Administrației Finanțelor Publice Reșița, nu se face responsabilă de emiterea deciziei de calcul a taxei pe poluare în litigiu, fiind injust a o obliga, în această calitate, la acoperirea integrală a prejudiciului cauzat reclamantului.
Având în vedere considerentele de fapt și de drept expuse, tribunalul a admis acțiunea și cererea de chemare în garanție a Administrației F. de Mediu.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, a obligat pârâta, față de reclamant, la plata sumei de 239,50 lei, reprezentând onorariu de avocat, taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești, a declarat recurs pârâta-recurentă Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S., în nume propriu și în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Reșița, solicitând admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței civile atacate, ca fiind netemeinică și nelegală, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea cererii de recurs se susține, în esență, că, prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 privind taxa de poluare, România s-a aliniat tendinței internaționale de a fundamenta politica mediului pe principiul „poluatorul plătește”, adoptarea taxei făcându – se în scopul asigurării protecției mediului, prin realizarea unor programe și proiecte, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunității Europene.
Astfel cum este reglementată de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, taxa de poluare este conformă cu normele de drept comunitar, această taxă nefiind contestată de Comisia Europeană sau alt organism comunitar.
În drept, se invocă dispozițiile art. 304 pct. 9 Codul de procedură civilă.
Reclamantul-intimat a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat.
Examinând recursul promovat de pârâta-recurentă prin raportare la motivele invocate, la probele administrate în cauză și la dispozițiile art. 304 pct. 9 coroborate cu cele ale art. 3041 Codul de procedură civilă, Curtea apreciază că este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
În speță, raportul juridic dedus judecății constă în pretenția reclamantului de a i se restitui taxa de poluare încasată de către Administrația Finanțelor Publice Reșița, în temeiul dispozițiilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, și a cărei restituire a fost refuzată de această autoritate fiscală, așa cum rezultă din adresa nr. 1306/28.06.2011, emisă de către pârâta Administrația Finanțelor Publice Reșița și comunicată reclamantului ca răspuns la cererea nr. 1290/27.06.2011.
Reclamantul nu pune în discuție o discriminare directă permisă de dispozițiile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, căci, din punct de vedere formal, regimul de impozitare instituit prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 nu face vreo deosebire între autovehicule în funcție de proveniența lor sau între proprietarii acestor vehicule în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Fiind datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului menționat, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de împrejurarea dacă este vorba despre un vehicul cumpărat pe piața națională sau importat, taxa în discuție nu stabilește un tratament diferențiat pe baza criteriilor menționate, astfel încât nu poate fi considerată direct discriminatorie, după cum, de altfel, a constatat și Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., publicată la 28.05.2011 în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, pct. 36.
Dimpotrivă, se constată că reclamantul se prevalează de caracterul indirect discriminatoriu al taxei instituie prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, susținând că aceasta descurajează importul de autovehicule de ocazie din statele membre ale Uniunii Europene, sens în care ar fi relevantă, totuși, o comparație între autovehiculele similare, cu caracteristici identice, înmatriculate pe teritoriul României anterior intrării în vigoare a menționatului act normativ și cele importate ulterior.
În acest sens, prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., pct. 58-59, analizând neutralitatea taxei pe poluare instituite prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, în varianta sa inițială, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că „reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală”, că, „în aceste condiții, Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre”, respectiv, că „deși statele membre păstrează, în materie fiscală, competențe extinse care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuie totuși să respecte interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE”. La pct. 53 a precizat că „astfel, articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le-ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE”.
În aceeași hotărâre, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut, analizând neutralitatea taxei instituite prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, în varianta inițială, în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate, că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Aceste considerente se impun și în ceea ce privește regimul de taxare prevăzut de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 208/2008, Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 218/2008, Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 7/2009 și, respectiv, Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 117/2009. Variantele ordonanței, care o succed pe cea analizată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., păstrează formula de calcul a taxei pe poluare și majorează cuantumul acesteia. Prin urmare, toate versiunile de modificare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 mențin același regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală. În acest sens s-a concluzionat în cauza N., C-263/10, la pct. 27.
Față de cele expuse, având în vedere că reclamantul a achitat taxa pe poluare în temeiul Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 în versiunea sa modificată, se impune interpretarea dată legislației Uniunii Europene prin hotărârea pronunțată în cauza N., C-263/10.
Așadar sunt întemeiate susținerile reclamantului potrivit cărora, datorită efectelor concrete pe care le produce, taxa are caracter indirect discriminatoriu, fiind contrară dispozițiilor din fostul art. 90 TCE, actualul art. 110 TFUE.
Referitor la aplicabilitatea în cauză a Hotărârilor Curții de Justiție din cauzele T. (C-402/09) și N. (C 263/10), instanța de recurs reține că în paragrafele nr. 28 și 29 din hotărârea T., Curtea de Justiție a arătat că analiza sa a avut în vedere Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 în versiunea sa inițială, iar nu versiunea modificată prin Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 208/2008, iar în hotărârea N., Curtea Europeană de Justiție a examinat compatibilitatea art. 110 TFUE cu Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, în versiunea sa aplicabilă în România în perioada 15.12._09 (stabilită în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin Ordonanțele de Urgență nr. 208/2008, 218/2008, 7/2009 și 117/2009).
În cauza N. se solicitase restituirea unei taxe de poluare plătită la data de la 1 februarie 2010, astfel cum rezultă din paragraful 16 al hotărârii N., și Guvernul României nu a contestat aplicabilitatea reglementării examinate de Curtea Europeană de Justiție în perioada anului 2010.
Modificările ulterioare ale Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 nu au schimbat formula de calcul a taxei de poluare, ci au înlocuit anexele inițiale ale Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, cu consecința majorării, substanțială în unele cazuri, a cuantumului taxei de poluare datorată la înmatricularea autovehiculelor.
Astfel, atât Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 208/2008, cât și Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 218/2008 și Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 7/2009 au înlocuit anexele inițiale ale Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, dublând sau triplând cuantumul taxei de poluare în unele cazuri în raport cu reglementarea inițială, și păstrând formula de calcul a taxei, astfel cum a fost stabilită prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, în versiunea sa inițială.
Curtea constată că taxa de poluare, instituită conform Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, este impusă numai pentru autovehiculele care se înmatriculează pentru prima dată în România după . acestui act normativ: 1.07.2008, cu excluderea de la plata acestei taxe pentru autovehiculele deja înmatriculate în România anterior acestei date. Această caracteristică esențială a taxei de poluare a rămas neschimbată până în prezent, indiferent de modificările aduse Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008
Date fiind aceste constatări, Curtea reține că singurul element de diferență esențial al prezentei cauze față de cauza T. ar fi cuantumul taxei de poluare, iar nu formula de calcul sau sfera de aplicare a taxei de poluare.
Având în vedere considerentele de fapt și de drept expuse anterior, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul formulat de pârâta-recurentă Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S., în nume propriu și în reprezentarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice Reșița, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de către pârâta-recurentă Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S., în nume propriu și în reprezentarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice Reșița împotriva sentinței civile nr. 1026/19.09.2012, pronunțată de către Tribunalul C.-S. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul-intimat G. P. și chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu București.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 20 martie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
DR. C. P. M. C. DICA C. L.
GREFIER,
F. B.
Red. CP/11.04.2013
Tehnored F.B./12.04.2013
Prima instanță: Tribunalul C.-S. – L. Telbiș
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 9924/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2724/2013.... → |
|---|
