Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 9686/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Decizia nr. 9686/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 21-10-2013 în dosarul nr. 1874/108/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 9686

Ședința publică din 21 octombrie 2013

PREȘEDINTE: Prof. Univ. Dr. L. B.

JUDECĂTOR: E. N.

JUDECĂTOR: C. L.

GREFIER: F. N.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta I. I. D. împotriva sentinței civile nr.3280/07.05.2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanta intimată Administrația Finanțelor Publice A., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat M. I. pentru reclamantul intimat, lipsă celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

După deschiderea dezbaterilor, Curtea dispune judecarea recursului.

S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că s-a depus prin registratură de către reclamantul-intimat, împuternicire avocațială, chitanța reprezentând plata onorariului avocațial in suma de 300 lei și Concluzii scrise.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentanta reclamantului intimat solicită admiterea recursului declarat de pârâtă, menținerea hotărârii atacate, cu cheltuieli de judecată.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr.3280/07.05.2013, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, a fost respinsă excepția și acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta I. I. D. împotriva pârâtei intimata Administrația Finanțelor Publice A..

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta recurentă I. I. D. a declarat recurs, invocând nelegalitatea hotărârii, prin aceea că, acțiunea sa se încadrează în limitele art.110 TFUE, Statul R. urmând a-i restitui taxa, întrucât autoturismul din litigiu a fost anterior înmatriculat în Germania, respectiv la data de 24.05.2005, sens în care reclamanta recurentă a depus adresa nr. 108/15.01.2009.

Verificând recursul astfel declarat, prin prisma dispozițiilor art. 299 și urm. Cod procedură civilă, Curtea constată că, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 304 pct.9, art.3041 Cod procedură civilă, căci, în adevăr, în recurs reclamanta a făcut dovada înmatriculării vehiculului din litigiu într-un stat membru al U.E., respectiv în Germania, conform adresei nr. 108/15.01.2009.

Pe cale de consecință, Curtea în baza art. 312 Cod procedura civilă, urmează să admită recursul cu consecința admiterii acțiunii reclamantei și obligării pârâtei la plata sumei de 8712 lei încasată de pârâtă, contrar art.110 TFUE, cu dobânzi legale aferente, începând de la data încasării sumei de către pârâtă și până la achitarea sumei integrale către reclamantă.

Văzând și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, va obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 1059, 45 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar pentru primă instanță și recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Admite recursul reclamantei I. I. D. formulat împotriva sentinței civile nr.3280/07.05.2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice A., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.

Admite acțiunea.

Obligă pârâta să restituie reclamantei suma de 1687 lei reprezentând taxa de poluare cu dobânzi legale calculate începând cu data plății taxei.

Obligă pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 1059,45 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 21 octombrie 2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

Prof. Univ. Dr. B. L. E. N. C. L.

GREFIER,

F. N.

Red. L.B./ 07.11.2013

Tehnored.NF/Ex.2/07.11.2013

Primă instanță: Tribunalul A.

– jud. I. D.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 9686/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA