Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 8691/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Decizia nr. 8691/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 24-09-2013 în dosarul nr. 2284/108/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR._ -03.06.2013

DECIZIA CIVILĂ NR.8691

Ședința publică din 24.09.2013

PREȘEDINTE: D. D.

JUDECĂTOR: R. P.

JUDECĂTOR: R. O.

GREFIER: M. S.

S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice A. în contradictoriu cu reclamantul intimat V. I. împotriva sentinței civile nr. 928/19.02.2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat B. V. aflată în substituirea av. O. N. – în reprezentarea reclamantului intimat, lipsă fiind pârâta recurentă.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentanta reclamantului intimat depune împuternicire avocațială, împuternicire avocațială de substituire, concluzii scrise și chitanța emisă pentru suma de 600 lei reprezentând onorariu avocațial.

Nemaifiind alte cereri de formulat ori probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Reprezentanta reclamantului intimat solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii pronunțate de instanța de fond, pentru motivele arătate în concluziile scrise, cu cheltuieli de judecată conform chitanței de la dosar.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.928/19.02.2013 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul A. a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul V. I., în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a municipiului A. și, în consecință:

A obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice a municipiului A. la restituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, în sumă de 2395 lei, plătită la Trezoreria municipiului A., cu chitanța . nr._ din 17.12.2010, actualizată cu dobânda fiscală începând cu a 45-a zi de la data înregistrării cererii de restituire și până la data plății efective, în baza art. 124 alin. 2 și art. 120 alin. 7 Cod procedură fiscală.

A obligat pârâta la 639,30 lei, cheltuieli de judecată.

În motivarea soluției pronunțate, tribunalul a reținut următoarele:

Acțiunea a fost găsită ca fiind fondată.

Reclamantul a achiziționat autovehiculul second hand marca Opel tip Astra F CC/Categ. auto M1, norme poluare E2, an de fabricație 1995, înmatriculat pentru prima dată la 02.03.1995, pentru care a plătit taxa pe poluare pentru autovehicule în sumă de 2395 lei, stabilită în baza deciziei de calcul emisă de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A., necontestată.

Reclamantul a formulat o cerere de restituire a taxei înregistrată la Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A. sub nr._ din 19.12.2012, respinsă prin Adresa nr._ din 09.01.2013, depusă în probațiune la fila 7 dosar.

Examinând compatibilitatea cu art. 110 TFUE a taxei de poluare instituită de Statul Român prin Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, Curtea Europeană de Justiție a reținut că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Tribunalul a reținut că prin Legea nr. 157/2005, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 465 din 1.06.2005, România a ratificat tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană.

Efectele acestei ratificări sunt reglementate de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României, astfel cum a fost republicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 767 din 31.10.2003, dispoziții conform cărora:

(2) Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.

(4) Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului (2).

Tribunalul a precizat, de asemenea, că obligația respectării dispozițiilor cuprinse în tratatele ratificate de Statul român rezultă și din dispozițiile art. 11 alin. 1 din Constituția României, conform cărora Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte.

În raport cu dispozițiile din Constituția României menționate, aplicarea dispozițiilor din legile interne al Statului român se va face în conformitate cu dispozițiile obligatorii din dreptul Uniunii Europene, respectiv din dreptul comunitar.

În concluzie, începând cu data aderării, 1.01.2007, este obligatorie pentru Statul român respectarea așa numitului „acquis comunitar” – astfel cum este definit prin art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 1367/2000, privind constituirea și funcționarea grupului de lucru pentru studierea concordanței dispozițiilor și principiilor Constituției României cu acquisul comunitar, în perspectiva aderării României la Uniunea Europeană, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 30 din_, definiție a acquisul comunitar conform căreia acesta include, între alte acte normative, „dispozițiile Tratatului instituind Comunitatea Europeană, semnat la 25 martie 1957 la R., și ale Tratatului privind Uniunea Europeană, semnat la 7 februarie 1992 la Maastricht, ambele republicate în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. C 340 din 10 noiembrie 1997”.

Cu privire la competența instanțelor de a evalua conformitatea legislației române cu dispozițiile din dreptul comunitar, tribunalul a reținut că în dispozitivul hotărârii Curții de Justiție a Comunităților Europene din 9 martie 1978, dată în cauza Administrazione delle finanze delloStato/Simmenthal, nr. C 106/77, s-a statuat că „judecătorul național însărcinat să aplice, în cadrul competenței sale, dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, lăsând, la nevoie, pe proprie răspundere, neaplicată orice dispoziție contrară a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.”

Dată fiind această opinie explicită a Curții de Justiție a Comunităților Europene – a cărei jurisprudență este obligatorie pentru instanțele naționale în interpretarea dreptului comunitar – tribunalul a constatat că instanțele române de drept comun sunt competente să procedeze, în executarea obligației de a asigura realizarea efectului deplin al dreptului comunitar, la înlăturarea de la aplicare a oricărei dispoziții contrare a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.

Pe de altă parte, s-a impus analizarea incidenței în cauză a hotărârii Curții Europene de Justiție din cauza T., menționată anterior – hotărâre în care s-a reținut incompatibilitatea dintre art. 110 TFUE și reglementarea română a taxei de poluare conform OUG nr. 50/2008, în versiunea sa inițială.

Astfel, cum a arătat și Curtea de Justiție, analiza a avut în vedere OUG nr. 50/2008, în versiunea sa inițială, iar nu versiunea modificată prin OUG nr. 208/2008.

Tribunalul a subliniat însă că modificările ulterioare ale OUG nr. 50/2008 nu au modificat formula de calcul a taxei de poluare, ci au înlocuit anexele inițiale ale OUG nr. 50/2008, cu consecința majorării – substanțială în unele cazuri – a cuantumului taxei de poluare datorate la înmatricularea autovehiculelor.

Astfel, atât OUG nr. 208/2008, cât și OUG nr. 218/2008 și OUG nr. 7/2009 au înlocuit anexele inițiale ale OUG nr. 50/2008, dublând sau triplând cuantumul taxei de poluare, în unele cazuri, în raport cu reglementarea inițială și păstrând formula de calcul a taxei, astfel cum a fost stabilită prin OUG nr. 50/2008, în versiunea sa inițială.

Față de considerentele Hotărârii T., se reține că art. 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.

Astfel, opinia exprimată de Curtea Europeană de Justiție, a reținut că reglementarea menționată – respectiv OUG nr. 50/2008 – are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, având în vedere că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare, puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie, nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.

Prin urmare, raportându-se la concluziile Hotărârii T., tribunalul a constatat că prezenta cauză nu diferă, sub aspectele analizate de Curtea Europeană de Justiție, de cauza deferită instanței de contencios european.

Astfel că taxa de poluare stabilită și impusă reclamantului a fost calculată potrivit aceleiași formule de calcul cu aceea instituită prin Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 în varianta inițială – declarată de Curtea Europeană de Justiție ca fiind contrară art. 110 TFUE.

În concluzie, în condițiile impozitării discriminatorii a autovehiculelor, impozitare care favorizează autovehiculele second hand de pe piața internă, tribunalul a reținut caracterul întemeiat al acțiunii reclamantului și încălcarea art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

Consecința acestei constatări fiind în acord cu dispozitivul hotărârii Curții de Justiție a Comunităților Europene din 9 martie 1978, dată în cauza Administrazione delle finanze delloStato/Simmenthal, nr. C 106/77.

Față de această opinie explicită a Curții de Justiție a Comunităților Europene, tribunalul a constatat că este competent să procedeze, în executarea obligației de a asigura realizarea efectului deplin al dreptului comunitar, la înlăturarea de la aplicare a oricărei dispoziții contrare a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional, prin urmare, față de caracterul discriminatoriu al reglementării taxei de poluare aplicabile reclamantului, această reglementare urmează a fi înlăturată ca fiind în contradicție cu dispozițiile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană.

În consecință, în baza prevederilor art. 18 din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ, a admis acțiunea reclamantului V. I. și, în consecință:

A obligat Administrația Finanțelor Publice a municipiului A. la restituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, în sumă de 2395 lei, plătită la Trezoreria municipiului A., cu chitanța . nr._ din 17.12.2010, actualizată cu dobânda fiscală începând cu a 45-a zi de la data înregistrării cererii de restituire și până la data plății efective, în baza art. 124 alin. 2 și art. 120 alin. 7 Cod procedură fiscală.

În baza art. 274 din codul de procedură civilă a obligat pârâta la 639,30 lei cheltuieli de judecată către reclamant, reprezentând onorariul avocatului, taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Administrația Finanțelor Publice A., solicitând modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii introductive formulate de reclamant.

În esență, recurenta critică instanța de fond care a admis acțiunea reclamantului, arătând că taxa pe poluare a fost legal prelevată în conformitate cu prevederile OG nr. 50/2008, act normativ care nu este incompatibil cu cerințele și practica comunitară.

Analizând actele dosarului, criticile recurentei prin prisma dispozițiilor art. 304 din Codul de procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041 din Codul de procedură civilă, Curtea de Apel constată următoarele:

În speță, reclamantul nu pune în discuție în cauză o discriminare directă permisă de dispozițiile OUG nr. 50/2008, cum greșit susține recurenta, căci din punct de vedere formal, regimul de impozitare instituit prin OUG nr. 50/2008 nu face vreo deosebire nici între autovehicule în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Fiind datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului menționat, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de împrejurarea dacă este vorba despre un vehicul cumpărat pe piața națională sau importat, taxa în discuție nu stabilește un tratament diferențiat pe baza criteriilor menționate, astfel încât nu poate fi considerată direct discriminatorie, după cum, de altfel, a constatat și Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., publicată la 28.05.2011 în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, pct. 36.

Prin urmare, se cuvine a fi înlăturate toate argumentele recurentei potrivit cărora taxa pe poluare instituită de OG nr. 50/2008 nu ar avea caracter discriminatoriu, deoarece o atare discriminare s-ar putea reține doar în măsura în care s-ar dovedi că valoarea reziduală cuprinsă în valoarea de piață a unui autovehicul de ocazie achiziționat pe piața națională ar fi superioară taxei pe poluare percepute pentru înmatricularea în România a unui autovehicul importat dintr-un stat membru UE. Aceste argumente nu sunt concludente în cauză.

Aceasta deoarece reclamantul se prevalează în speță de caracterul indirect discriminatoriu al taxei instituie prin OUG nr. 50/2008, susținând că aceasta descurajează importul de autovehicule de ocazie din statele membre ale Uniunii Europene, sens în care ar fi relevantă, totuși, o comparație între autovehiculele similare, cu caracteristici identice, înmatriculate pe teritoriul României anterior intrării în vigoare a menționatului act normativ și cele importate ulterior.

În acest sens, prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., deja citată, pct. 58-59, analizând neutralitatea taxei pe poluare instituite prin OUG nr. 50/2008, în varianta sa inițială, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că „reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală”, că, „în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre”, respectiv, că „deși statele membre păstrează, în materie fiscală, competențe extinse care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuie totuși să respecte interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE”, iar la pct. 53 a precizat că „Astfel, articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE”.

În fine, în aceeași hotărâre, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut, analizând neutralitatea taxei instituite prin OUG nr. 50/2008, în varianta inițială, în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate, că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.

Aceste considerente se impun și în ceea ce privește regimul de taxare prevăzut de OUG nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 208/2008, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009 și, respectiv, OUG nr. 117/2009. Variantele ordonanței care o succed pe cea analizată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., mai sus citată, păstrează formula de calcul a taxei pe poluare și majorează cuantumul acesteia. Prin urmare, toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin același regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.

În acest sens s-a concluzionat în cauza N., C-263/10, nepublicată în Repertoriu, la pct. 27. Prin urmare, trebuie înlăturate susținerile contrare ale recurentei, potrivit cărora interpretarea dată de CJUE în cauza C-402/09, T. nu s-ar aplica în cazul sumelor percepute cu titlu de taxă pe poluare în temeiul OUG nr. 50/2008 în formele sale în vigoare după data de 15.12.2008.

Astfel fiind, trebuie concluzionat că și în speța pendinte, în care reclamantul a achitat taxa pe poluare în temeiul OUG nr. 50/2008 în vigoare cu începere din data de 01.01.2010, se impune interpretarea dată legislației Uniunii Europene prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., deja citată.

Ca atare, se verifică în speță susținerile reclamantului potrivit cărora, datorită efectelor concrete pe care le produce, taxa are caracter indirect discriminatoriu, fiind contrară dispozițiilor din fostul art. 90 TCE, actualul art. 110 TFUE.

Va fi, deci, respins recursul declarat, în temeiul art. 304 pct. 9 C.pr.civ, dat fiind că instanța de fond a dat o corectă interpretare dispozițiilor relevante din dreptul național, care include și legislația Uniunii Europene, parte integrantă din sistemul juridic intern, potrivit art. 148 din Constituția României.

Constatând culpa procesuală a pârâtei în promovarea recursului, Curtea va obliga pârâta la plata către reclamant a sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Respinge recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice A. în contradictoriu cu reclamantul V. I. împotriva sentinței civile nr. 928/19.02.2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ .

Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 24.09.2013.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

D. D. R. P. R. O.

GREFIER

M. S.

Red. DD/10.10.2013

Tehnored.MS/11.10.2013

Ex.2

Primă instanță: Tribunalul A. - judecător T. D.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 8691/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA