Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 8676/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 8676/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 24-09-2013 în dosarul nr. 3165/115/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ -17.03.2013
DECIZIA CIVILĂ NR.8676
Ședința publică din 24.09.2013
PREȘEDINTE: D. D.
JUDECĂTOR: R. P.
JUDECĂTOR: R. O.
GREFIER: M. S.
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. – Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Reșița în contradictoriu cu reclamantul B. S. I. și chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu București împotriva sentinței civile nr. 95/16.01.2013 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin serviciul de registratură al instanței reclamantul intimat a depus întâmpinare la care a anexat înscrisuri.
Văzând lipsa părților și constatând că la dosar a fost formulată cerere de judecare în lipsă conform prevederilor art.242 Cod procedură civilă, instanța reține cauza în pronunțare
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.95/16.01.2013 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul C.-S. a admis în parte acțiunea formulată de către reclamantul B. S. I., în contradictoriu cu Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. – Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Reșița și cu chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu București.
A obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice Reșița, față de reclamant, la restituirea sumei de 5047 lei, reprezentând taxă pentru emisiile poluante și dobânda legală aferentă acesteia, calculată din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la data cererii de restituire - 28.06.2012, până la data plății efective a taxei pentru emisiile poluante.
A obligat pârâta la plata față de reclamant a sumei de 439,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
A admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu și a obligat chemata în garanție să plătească pârâtei suma de 5047 lei și dobânda legală aferentă.
În motivarea soluției pronunțate, tribunalul a reținut următoarele:
În prezenta cauză nu s-a solicitat anularea deciziei de calcul a taxei, ci doar restituirea contravalorii taxei achitate și obligarea la plata de dobânzi legale. În acest sens, reclamantul a depus la AFP Reșița cerere de restituire a taxei nr._/28.06.2012.
În privința cererii referitoare la restituirea taxei de poluare și acordarea de dobânzi, instanța a reținut că, prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.24/14.11.2011, pronunțată în recurs în interesul legii, s-a decis că „procedura de contestare prevăzută de art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit. d din același cod”.
Într-adevăr, instanța supremă a avut în vedere dispozițiile OUG nr. 50/2008, însă situația este similară și în actuala reglementare - Legea nr. 9/2012, ținând seama că actuala reglementare, ca și cea veche, exceptează de la plata taxei aceleași categorii de autovehicule.
Prin urmare, a fost găsită nefondată excepția invocată de pârâtă, în privința cererii de restituire a taxei pentru emisiile poluante, urmând ca instanța să se pronunțe pe fond asupra ei.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că reclamantul a cumpărat dintr-un stat membru al Uniunii Europene – Austria un autoturism marca F., . ZFA_31, înmatriculat în această țară; pentru înmatricularea acestuia în România reclamantul a achitat taxa pentru emisiile poluante, în cuantum de 5047 lei, conform chitanței . nr._/25.06.2012 (fila 8 dosar), calculată în baza deciziei nr. 664/15.06.2012 (fila 7 dosar).
Soluționarea prezentei cauze depinde de clarificarea problemei de drept ivită în cauză, respectiv de a se stabili dacă legislația internă, care condiționează înmatricularea autoturismului achiziționat de reclamant dintr-un stat membru al Uniunii Europene de achitarea taxei de poluare, contravine sau nu cu prevederile dreptului european.
Potrivit art. 4 alin. 1 lit. a din Legea nr. 9/2012, „obligația de plată a taxei intervine cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare“.
În conformitate cu prevederile art. 4 alin. 2 din lege, „obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
Art. 110 paragraful 1 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene (TFUE) prevede că nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Articolul 110 (fost art. 90) din TFUE a fost instituit în scopul de a asigura libera circulație a mărfurilor în spațiul comunitar, aplicarea acestuia vizând impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, comparativ cu produsele similare interne.
Din interpretarea dispozițiilor art. 4 alin. 1 lit. a și art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012 rezultă că obligația achitării taxei de poluare intervine numai pentru autovehiculele pentru care se face prima înmatriculare în România nu și pentru cele aflate deja în circulație, dacă au fost înmatriculate în țară, situație care generează o discriminare între vehiculele second – hand achiziționate în România și vehiculele second – hand achiziționate din afara țării.
Tribunalul a reținut că, urmare a sesizărilor privind compatibilitatea reglementării taxei de poluare cu dreptul Uniunii Europene, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în sensul că taxa de poluare reglementată de O.U.G. nr. 50/2008 contravine prevederilor art. 110 paragraf 1 din TFUE (cauza C-402/09) în măsura în care regimul fiscal este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și uzură de pe piața națională.
Discriminarea, între autovehiculele second-hand achiziționate din țară și cele achiziționate dintr-un stat membru al Uniunii Europene, rezultată ca efect al aplicării prevederilor O.U.G. nr. 50/2008, continuă să existe în condițiile în care aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. a din Legea nr. 9/2012 este suspendată începând cu data de 31.01.2012, potrivit art. I din O.U.G. nr. 1/30.01.2012, motiv pentru care tribunalul a apreciat că taxa pentru emisiile poluante instituită de Legea nr. 9/2012 pentru înmatricularea autovehiculelor cumpărate de ocazie dintr-un stat membru al Uniunii Europene este contrară dispozițiilor art. 110 paragraf 1 din T.F.U.E.
În conformitate cu prevederile art. 148 alin. 2 din Constituția României, ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană, tribunalul a reținut că aplicarea prioritară a tratatelor constitutive ale Uniunii, precum și a celorlalte reglementări europene cu caracter obligatoriu.
Prin prisma celor mai sus enunțate, judecătorul național, ca prim judecător european, are competență, în situația în care dă efect direct normelor dreptului european, să aplice procedurile naționale de așa manieră încât drepturile prevăzute în Tratatul Uniunii să fie efectiv și integral protejate.
Ca atare, tribunalul a reținut că taxa pentru emisiile poluante a fost încasată cu încălcarea dispozițiilor dreptului european, motiv pentru care a considerat întemeiată acțiunea reclamantului; pe cale de consecință, a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 5047 lei, reprezentând taxa pentru emisiile poluante.
În conformitate cu prevederile art. 124 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003, „pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) și (2^1) sau la art. 70, după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.“
Art. 70 alin. 1 din Codul de procedură fiscală prevede că cererile depuse de contribuabili se soluționează de organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare.
Din interpretarea textelor aplicabile, rezultă că dobânda aferentă restituirii taxei se datorează din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile calculat de la data înregistrării în evidența pârâtei a cererii de restituire a taxei pentru emisiile poluante formulată de reclamant, respectiv de la data de 28.06.2012, și până la data plății efective, iar nu de la data plății taxei, cum a solicitat reclamantul.
Față de considerentele de fapt și de drept mai sus enunțate, în temeiul art. 18 din Legea contenciosului administrativ, art. 117 alin. 1 lit. d. Cod procedură fiscală, tribunalul a admis în parte acțiunea formulată de către reclamant în contradictoriu cu pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice C. – S. - Administrația Finanțelor Publice Reșița; a obligat pârâta față de reclamant, la restituirea sumei de 5047 lei, reprezentând pentru emisiile poluante și dobânda aferentă acesteia, calculată din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile calculat de la data de 28.06.2012, până la data plății efective a taxei de poluare.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă, tribunalul a acordat cheltuieli de judecată în cuantum de 439,3 lei, reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar și onorariu avocat.
Tribunalul a admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, formulată de către pârâtă și a obligat chemata în garanție să plătească pârâtelor suma de 5047 lei, reprezentând contravaloarea taxei pentru emisiile poluante și dobânda legală aferentă, cu motivarea că, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. 2 din Legea nr. 9/2012, taxa nu se face venit la bugetul de stat, ci constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. – Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Reșița, solicitând în principal casarea sentinței atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare pentru ca instanța de fond să se pronunțe prin dispozitivul sentinței cu privire la excepția neîndeplinirii procedurii prealabile, iar în subsidiar, modificarea în tot a sentinței atacate în sensul admiterii excepției inadmisibilității ca urmare a neîndeplinirii procedurii prealabile iar pe fond respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.
Analizând actele dosarului, criticile recurentei prin prisma dispozițiilor art. 304 din codul de procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041 din Codul de procedură civilă, Curtea de Apel constată următoarele:
Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii ca urmare a neefectuării procedurii prealabile obligatorii și excepția tardivității, Curtea reamintește Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 24/14.11.2011, potrivit căreia „procedura de contestare prevăzută de art. 7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit. d din același cod”.
Având în vedere caracterul obligatoriu al acestei hotărâri a instanței supreme, Curtea constată că nerespectarea de către reclamantă a cerinței de formulare a contestației împotriva deciziei de calcul a taxei de poluare nu poate conduce la sancționarea acestuia prin pierderea dreptului la restituirea taxei în litigiu.
Întrucât reclamantul a formulat o cerere de restituire a taxei de poluare dar nu a formulat-o ca o contestație împotriva deciziei de calcul – și nici cu respectarea termenului legal prevăzut de art. 207 Cod de Procedură Fiscală – Curtea constată că, în condițiile în care Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că nu sunt aplicabile aceste reglementări, nu sunt întemeiate excepțiile procesuale invocate de pârâte pe considerentul nerespectării acestei proceduri.
Principiul existenței unor remedii naționale adecvate și efective a fost dezvoltat și explicitat mai ales de Curtea Europeană de Justiție în hotărârea pronunțată asupra afacerilor reunite C-397/98 și C-410/98, Metallgesellshaft Ltd. și alții și Hoechst UK Ltd., în care Curtea de la Luxemburg a punctat în sensul că rambursarea taxelor prelevate nelegal nu poate fi condiționată de contestarea reglementării naționale ori a actelor fiscale la momentul plății.
În esență, Curtea Europeană de Justiție a arătat că autoritățile fiscale naționale nu pot invoca o culpă a contribuabililor care nu au apelat la un remediu național ineficient, în condițiile în care ele însele sunt culpabile pentru aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european.
Aceste reguli sau proceduri, la rândul lor, trebuie să respecte principiul echivalenței (neputând institui condiții mai puțin favorabile decât pentru cererile similare bazate pe încălcarea dreptului național) și principiul efectivității (procedura națională nu trebuie să facă excesiv de dificil sau chiar imposibil exercițiul drepturilor conferite de Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene).
Or, reclamantului – care a solicitat restituirea taxei de poluare invocând dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală, text potrivit căruia „se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: (...) d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale;” – nu i se poate opune nerespectarea regulilor interne aplicabile procedurii administrativ prealabile, și, prin urmare, nu i se poate opune nici regula obligativității contestării deciziei de calcul a taxei de poluare.
Instanța înțelege să își însușească aceste argumente, având în vedere caracterul obligatoriu al dezlegării date asupra acestei probleme de drept prin decizia Înaltei Curți, impus de art. 329 alin. 3 C.pr.civ. Prin urmare, instanța concluzionează că în mod corect a respins instanța de fond aceste excepții.
În egală măsură se constată a fi nefondate și susținerile recurentei potrivit cărora taxa ar fi fost legal percepută în aplicarea dispozițiilor din Legea nr. 9/2012, care este conformă legislației Uniunii Europene.
Curtea de Justiție a Comunităților Europene, în cauza T. și în cauza N. a analizat art.110 TFUE din perspectiva unor versiuni diferite ale OUG nr.50/2008. Cu toate acestea, instanța apreciază că hotărârile menționate sunt aplicabile speței în primul rând pentru că instanța europeană a interpretat o normă comunitară, interpretare care este valabilă indiferent de modificările intervenite în legislația națională.
În al doilea rând, unul dintre argumentele hotărârilor instanței europene are aplicabilitate și în cauză, întrucât vizează o caracteristică nemodificată a taxei de poluare.
Curtea de Justiție a Comunităților Europene a constatat astfel că taxa pe poluare instituită conform OUG nr. 50/2008 este impusă numai pentru autovehiculele care se înmatriculează pentru prima dată în România după . acestui act normativ – 1.07.2008 – cu excluderea de la plata acestei taxe pentru autovehiculele deja înmatriculate în România anterior acestei date.
Această caracteristică esențială a taxei de poluare, reiterată de Curtea de Justiție a Comunităților Europene și în cauza N. (cauza C – 263/10 Hotărârea din 07.07.2011, paragraful 27) a rămas neschimbată până la data achitării de către reclamant a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Se poate observa astfel că, deși Legea nr.9/2012 (privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule) prevede la art.4 alin 2 obligația de plată a taxei și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate în România asupra unui autovehicul rulat, (astfel cum au sugerat cele două hotărâri ale instanței europene), prin art.1 din OUG nr.1/2012 a fost suspendată aplicarea dispozițiilor menționate până la 1 ianuarie 2013. Prin urmare, Legea nr. 9/2012, în forma aplicabilă până la data de 01.01.2013, a menținut situația de discriminare indirectă constatată de CJUE în cazul taxei instituite prin OUG nr. 50/2008, de vreme ce vehiculele de ocazie importate sunt supuse taxei, în timp ce vehiculele similare, înmatriculate anterior datei de 01.07.2008, puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel încât are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Prin urmare, având în vedere argumentele Curții Europene de Justiție redate în cauza T. (cauza C-402/09) și în cauza N. (C 263/10), precum și principiul priorității dreptului comunitar față de dreptul național, Curtea constată neîntemeiate susținerile pârâtei recurente cu privire la respectarea art.110 TFUE (fostul articol 90), la perceperea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, în temeiul Legii nr. 9/2012, sub acest aspect, sentința civilă atacată fiind corectă.
Pentru considerentele de fapt și de drept anterior menționate, în baza art.312 alin.1 Teza II Cod procedură civilă, instanța va respinge ca neîntemeiat recursul astfel formulat.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în recurs,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul formulat de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. – Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Reșița în contradictoriu cu reclamantul B. S. I. și chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu București împotriva sentinței civile nr. 95/16.01.2013 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._ .
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 24.09.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. D. R. P. R. O.
GREFIER
M. S.
Red. DD/10.10.2013
Tehnored.MS/10.10.2013
Ex.2
Primă instanță: Tribunalul C.-S. - judecător A. T. Vegheș
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3708/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4816/2013.... → |
|---|
